Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Inteligenta lingvistica, logico-matematica, muzicala-ritmica, spatial-vizuala



Inteligenta lingvistica, logico-matematica, muzicala-ritmica, spatial-vizuala


a. Inteligenta lingvistica   


A)           definitie: abilitatea de a opera cu cuvantul;

B)           caracteristici:

sa aiba abilitatea de a gandi in cuvinte;

sa-i placa lectura;

sa aiba calitati oratorice;

sa se exprime in asa fel incat sa se faca inteles;

sa invete usor si corect limba materna;



sa-si insuseasca usor limbi straine;

isi aleg cariera in functie de capacitatile lingvistice;

In lucrarea sa Secretul sau arta conducerii[1], Charles Cooly a plecat de la intrebarea "Ce au in comun Hitler, Papa Ioan al XIII-lea, Gandhi, Clinton sau alti conducatori democratici sau dictatori". Raspunsul a fost ca toti insira povesti. Aleg o tema care persista in stare latenta intr-o cultura, impletesc vechiul cu noul intr-o povestire care ofera o identitate si un sens vietii.

Intr-o povestire scurta, incisiva, Isabel Allende[2] Bellisaria Crepusculario este o tanara care vinde cuvinte pentru a putea trai. Pentru cinci centavos scrie scrisori de dragoste, pentru doisprezece centavos inventeaza insulte care pot fi indreptate asupra dusmanilor de moarte. Rapita de oamenii unui "general", acesta, dupa ce o terorizeaza, isi justifica faptele prin aceea ca doreste sa devina presedinte si are nevoie de cuvinte pentru un discurs in care prin claritatea argumentelor sa-i faca pe oameni sa-l aleaga. Belissa scrie discursul iar poporul simtindu-se pentru prima data fericit, il alege pe "general" presedinte si cu aceasta atat el cat si Belissa castiga: el presedentia iar ea dragostea. (vezi analogia cu Evita Peron).

Majoritatea il cunoaste pe Alfred Nobel dupa premiile acordate anual celor mai prestigioase din domeniile: fizicii, chimiei, fiziologiei sau medicinei, literaturii, economiei si pacii, ultimul fiind finantat de Parlamentul suedez, care desemneaza si laureatii. Cunoscut ca inventator al dinamitei, putini cunosc marele talent lingvistic al lui Alfred Nobel care vorbea curent: germana, italiana, engleza, franceza si rusa, pe langa limba sa materna, suedeza. A fost un scriitor amator, un visator al unui guvern mondial utopic care sa asigure pacea mondiala, a facut descoperiri in domeniul transfuziei sanguine si al distilarii petrolului, iar domeniul care i-a adus celebritatea a fost cel al explozibililor.



b. Inteligenta logico-matematica


A) definitie: este abilitatea de a opera cu modele, categorii, relatii, de a grupa si a ordona date, de a le interpreta;

B) caracteristici:

- gandire conceptuala;

- flexibilitate in raport cu mediul;

- abilitate pentru jocurile logice;

- a lucra pe computer;

- capacitatea de a problematiza;

- folosirea gandirii abstracte si logice:

- sa incurajeze strategiile si folosirea ipotezelor.

Talentul matematic are abilitatea de a descoperi o idee promitatoare si a-i figura implicatiile. Howard Gardner[3] ne aminteste de Blaise Pascal, si tatal sau Etienne (descoperitorul curbei "melcul lui Pascal"). Tatal incearca sa-si determine copilul sa studieze limbile clasice si moderne si ii promite ca in caz ca-l va interesa, cand se va maturiza sa studieze si matematicile.

Totusi, la intrebarea pusa de acesta tatalui care se refera la ce sunt matematicile, primeste raspuns ca aceasta ne invata sa construim figuri corecte si sa aflam relatiile dintre ele. Pornind de la aceasta unica discutie, Blaise Pascal reconstituie geometria lui Euclid pana la propozitia 32 din cartea I a Elementelor, desenand cu carbune pe podea. Minune, deoarece el nu cunostea notiunile de dreapta si cerc. Reuseste sa descopere la 16 ani hexagrama mistica, la 28 de ani inventeaza primul instrument de calculat, a proiectat omnibuzul, redacteaza o geometrie, pune bazele inductiei complete, se ocupa de coeficientii binomiali din Triunghiul lui Pascal, elaboreaza primii pasi in calcul diferential.


c. Inteligenta muzicala-ritmica



A)     definitie: abilitatea de a discerne o varietate de sunete din mediu si de a produce ritmul, fomele de expresie muzicala;

B)     caracteristici:

sa fii constient cand nu esti in armonie;

sa-ti amintesti melodiile cantecelor;

sa recunosti ritm, masura, tot;

sa fii sensibil la sunetele non-verbale din mediul inconjurator.

Talentul de a combina sunete si a compune muzica fara a o auzi, doar pe portativ, i-a facut pe Beethoven si Smetana sa creeze capodopere, in timp ce orbirea a secat definitiv izvorul inspiratiei lui Bach si Haendel, ceea ce arata ca factorul primordial in raportul dintre canalul auditiv si cel vizual in conceperea structurii sonore, in muzica, s-ar putea sa fie cel vizual[4].


d. Inteligenta spatial-vizuala


A) definitie: abilitatea de a forma un model mintal al lumii spatiale si de a opera folosind un asemenea model;

B) caracteristici:

- sistemul orientarii in spatiu;

- capacitatea de a gandi in imagini;

- capacitatea de a citi harti, diagrame, grafice;

- capacitatea de a construi imagini de ansamblu din comportamente;

Este inteligenta lui Michelangelo care dupa ce privea un tablou cateva minute, il putea reproduce in cele mai mici detalii. Este de asemenea inteligenta nomazilor care isi pot orienta caravanele in desert, a navigatorilor din timpuri stravechi care reuseau sa strabata intinderi nesfarsite de ape, a pictorilor si sculptorilor sau chiar a orbilor care isi gasesc drumul pipaind si isi imagineaza mental drumul.


e . Inteligenta corporal-kinestezica


A) definitie: abilitatea de a rezolva probleme, de a crea produse folosind corpul (parti ale corpulul):

B)  caracteristici:

- dinamic;

- tinuta sportiva;

- dansator, actor, mim;

- indemanare in reparatii, cusut, construire;

- expresivitate in miscari, gesturi;

Este inteligenta miscarii si a coordonarii. Este inteligenta Nadiei Comaneci, care si-a folosit corpul ca un instrument pentru a-i da o finalitate nesemuita. Este inteligenta tenismenului Ilie Nastase si a fotbalistilor Pele si Hagi, este mimul din piesele de pantomima care creeaza iluzia prin stapanirea muschilor fetei si corpului, pe care ii gasim pretutindeni in Europa Occidentala, in marile orase. Este constructorul, mecanicul, vanatorul aborigen.

A atinge si a manipula sunt cuvintele kinestezicului pur. Dar miscare nu inseamna doar miscarea reala ci si cea mentala. Este darul lui Jules Verne care a facut ocolul lumii in 80 de zile, a zburat pe luna si a coborat pe fundul marii, fara sa se miste din propria casa, dar a dat sperante si visuri omenirii care dupa multa truda a reusit nu numai sa le realizeze dar sa le si depaseasca.


f. Inteligenta interpersonala


A) definitie: abilitatea de a-i intelege pe ceilalti, ce-i motiveaza, cum se comporta, cum pot fi abordati, cum se poate lucra cu ei, cum pot fi abordati, cum se poate lucra cu ei, cum se poate coopera cu ei;

B) caracteristici:

- sa intelegi oamenii;

- capacitatea de a conduce;

- capacitatea de a media conflicte;

- capacitatea de a fi sociabil;

- capacitatea de a fi sensibil;

- capacitatea de a sesiza sentimentele si intentiile celorlalti;

- capacitatea de a lucra in grup;

Este inteligenta regretatelor lady Diana si maica Tereza, a lui Kissinger care a fost mediator de pace in Orientul Mijlociu, a marilor, celebrilor conducaori amintiti la punctul 1. a. a. a. Este inteligenta marilor profesori, medici, avocati, lideri spirituali care prin daruirea lor reusesc sa dea un sens notiunii de umanitate.


g. Inteligenta intrapersonala


A) definitie: abilitatea de a forma un model veridic si clar despre sine si de a opera eficient cu el in viata;

B) caracteristici:

- capacitatea de a fi independent;

- capacitatea de a exprima opinii;

- capacitatea de a trai intr-o lume proprie;

- capacitatea de a lucra de unul singur;

- capacitatea de a fi increzator in sine:

- munca independenta:

- jurnalul personal;

- dedublare - actor (simultan) spectator.

Este inteligenta scriitorilor solitari ca Emil Cioran, a calugarilor budisti care traiesc in meditatie si introspectie, a copilului Anna Franck care prin jurnalul ei si-a descris bucuria si si-a plans disperarea, a geniului care in mediul lui propriu creeaza, dar in societate devine inadaptabil, a lui Hamlet care era in acelasi timp actor si spectator al propriei vieti.

Multi psihologi si-au dat seama ca aceste doua ultime abilitati care asigura succesul in viata cotidiana sunt distincte de inteligenta academica (teoretica), nu sunt suficient tratate in teoria lui Howart Gardner si au reusit sa o imbunatateasca si sa o completeze incluzand-o intr-un nou tip de inteligenta (unii, chiar fara sa cunoasca teoria lui Gardner, au creat-o separat).


h. Inteligenta naturalista


A) definitie: abilitatea de a intelege lumea naturala reprezentata aici prin plante, animale, om, studii stiintifice:

B) caracteristici:

- de a recunoaste si clasifica indivizi, specii si relatii ecologice;

- de a reactiona eficient cu creaturi vii;

- de a discerne scheme legate de viata si fortele naturii.

Este inteligenta in care evolutionistii (Darvin si Fischer), unii astronomi si ecologisti au putut fi cuprinsi, in celelalte nefiind clar locul lor. Ei nu au reusit sa-si organizeze tiparele dupa modele matematice ca si fizicienii si chimisii, ci mai degraba si-au creat propriile modele, incadrate in sistemul lor de gandire, mult mai adevarate si utile.


i. Inteligenta existentiala


Inteligenta existentiala este in acest moment intuita; nu s-a gasit localizarea pe creier si psihologii nu s-au incumetat, inca, sa-i dea o definitie, iar filozofii se intreaba daca are rost.

Si totusi, daca ar trebui s-o definim, am putea s-o facem astfel:

A) definitie: abilitatea orientata spre descifrarea realitatii, ca raspunsuri la intrebarile despre natura, societate, gandire;

B) caracteristici:

- dimensiune ontologica (teoria existentei);

- cognoscibilitate (teoria cunoasterii);

- valorizarea existentei prin cautarea absolutului (teoria valorii) in sensul gasirii unei perfectiuni in toate domeniile accesibile mintii omenesti si crearii unui echilibru intre raspunsurile si noile intrebari la care conduc aceste raspunsuri.

Este inteligenta marilor si micilor filozofi, teologi, ganditori care si-au pus mereu intrebari asupra a tot ce ne inconjoara, carea au gasi tmereu raspunsuri, dar nu solutii, care au incercat sa se apere de oamenii care afirmau ca stiu totul, prin a-i face sa se indoiasca de ceea ce stiu sau de a nu decide sa-si afirme cu certitudine absoluta valorile lor, filozoful fiind singurul care isi accepta si isi stie propria ignoanta spusa pe scurt atat de admirabil de Socrates: "Stiu ca nu stiu nimic".


j. Inteligenta emotionala


A) definitie: sa poti obtine[5] abilitatea de a fi constient de ceea ce simti tu si de ceea ce simt altii si sa stii ce sa faci in legatura cu aceasta; sa stii sa deosebesti ce-ti face bine de ce-ti face rau si cum sa treci de la rau la bine; sa ai constiinta emotionala, sensibilitatea si capacitatea de a conduce care sa te ajute sa maximizezi pe termen lung fericirea si supravietuirea.




Charles Cooley: The art of management, in Psichology Heute, mai, 1977

Isabel Allende, Povestirile Evei Luna, Editura Elit, Bucuresti, 2001, apud

Howard Gardner: Multiple Intelligence: Basic Books, New York, 1995

Mihai Dinu: Comunicarea, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1997

Daniel Goleman sustine ca spre deosebire de gradul de inteligenta sau de personalitate care nu se modifica de-a lungul vietii, competentele bazate pe inteligenta emotionala sunt abilitati invatate (1998)



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

sanatate

Psihologie



Criminalistica

Referate pe aceeasi tema


Inteligenta lingvistica, logico-matematica, muzicala-ritmica, spatial-vizuala
Dictionar de psihologie jungiana
Saracia - factor de risc in dezvoltarea copilului
Frumusetea proverbelor si caracteristica a proverbelor
Lupta impotriva umanitatii - controlul educatiei tinerei generatii



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.