CARACTERUL - definitie si descriere generala, structura psihologica a caracterului

CARACTERUL

Definitie si descriere generala

- in biologie - insusire sau trasatura diferentiatoare sau asemanatoare (comuna), ereditara sau dobandita, care permite descrierea si clasificarea indivizilor;

- in psihologie - insusirile genotipice determinate biologic, cat si pe cele fenotipice, dobandite sub influenta mediului natural si social; insusirile fenotipice de esenta socio-culturala, etico-axiologica, subliniind astfel existenta unei deosebiri calitative intre caracter si temperament (reprezentantii orientarii socio-an-tropo-culturologice); entitate distincta a sistemului personalitatii, ireductibila la temperament;

o dimensiune (structura) esentiala care defineste orice personalitate individuala;  

- in acceptiune extinsa exprima schema logica de organizare a profilului psiho-social

al personalitatii, considerat din perspectiva unor norme si criterii valorice; include - conceptia generala despre lume si viata a subiectului, sfera convingerilor si sentimentelor sociomorale, continutul si scopurile activitatilor, continutul aspiratiilor si idealurilor;

- in acceptiune restransa desemneaza un ansamblu inchegat de atitudini, care determina un mod relativ stabil de orientare si raportare a omului la ceilalti semeni, la societate in ansamblu si la sine insusi;

- se implica si se manifesta numai in situatiile sociale; se structureaza numai in interactiunea individului cu mediul socio-cultural, ca mecanism specific de relationare si adaptare la particularitatile si exigentele acestui mediu;

- pune individul in urmatoarele 3 ipostaze - de concordanta deplina cu societatea; de respingere reciproca totala ; de concordanta partiala-discordanta partiala;

- se structureaza prin integrarea in plan cognitiv, afectiv, motivational si volitiv a ceea

ce este semnificativ pentru individ in situatiile, evenimentele si experientele sociale;  

- se structureaza pe 2 dominante semnificative - individual - marunt, mercantil; general (supraordonat) - mare, nobil, in primul caz;

individul isi va demonstra intreaga forta a caracterului sau in actiunile indreptate spre atingerea

scopurilor personale; in cazul al doilea, forta caracterului se va dezvalui cu adevarat numai in actiunile

subordonate atingerii unor scopuri cu valoare sociala mare.

- modalitatea cea mai eficienta de cunoasterea si evaluare a caracterului o reprezinta analiza actelor de conduita in situatii sociale inalt semnificative pentru individ.

Structura psihologica a caracterului

Caracterul - rezultatul unui sir de integrari a functiilor si proceselor psihice particulare din perspectiva relationarii omului cu semenii si a adaptarii sale la mediul socio-cultural in care traieste; in diferitele perioade ale evolutiei ontogenetice, integrarile angajeaza in masura diferita afectivitatea, motivatia, cognitia si vointa; la varstele mici, integrarea caracteriala se realizeaza preponderent pe dimensiunile afectiva si motivationala; la varstele mai mari, incepand mai ales cu adolescenta, integrarea caracteriala se realizeaza cu precadere pe dimensiunile cognitiva.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

- in structura caracterului se regasesc "elemente' de ordin afectiv (emotii, sentimente), motivational (interese, trebuinte, idealuri), cognitiv (reprezentari, concepte, judecati) si volitiv (insusiri, trasaturi), care tin de existenta sociala a individului si mediaza raporturile lui cu ceilalti semeni si cu societatea in ansamblu.

- structura presupune o anumita stabilitate, existenta anumitor invarianti; caracterul este modelabil pe toata durata vietii individului, dintr-unul initial negativ, putand deveni unul pozitiv;

- caracterul reflecta si ne trimite intotdeauna la latura de continut, de esenta a personalitatii ca subiect social si ne impune valorizarea etica a comportamentului.

Din punct de vedere functional, structura caracteriala include 2 "blocuri' - blocul de

comanda sau directional - in care intra scopurile mari ale activitatii, drumul de viata ales, valorile alese si recunoscute de individ; elemente esentiale - o structura cognitiva de receptare, filtrare, identificare si evaluare a situatiilor sociale; o structura motivationala de testare, prin care se stabileste concordanta sau discordanta dintre valentele situatiei si starea de necesitate actuala sau de perspectiva a subiectului; o structura afectiva, care genereaza trairea pozitiva sau negativa a modelului "cognitiv' si "motivational' al situatiei si, potrivit acesteia, "starea de set' fata de situatie; include - operatorii de conectare, care primesc

si proiecteaza "starea de set' pe "repertoriul comportamental'; operatorii de activare, care realizeaza stabilirea atitudinii fata de situatie; operatorii de declansare, care actualizeaza si pun in functiune aparatele de raspuns; operatorii conexiunii inverse, care extrag si retransmit blocului de comanda informatia despre efectele comportamentului sau actiunii si blocul de executie - cuprinde mecanismele voluntare de pregatire, conectare si reglare a conduitei.

Observam ca interfata intre structura interna, profunda a caracterului si conduita manifesta o constituie subsistemul atitudinal.

Atitudinea - pozitia interna adoptata de o persoana fata de situatia sociala in care este pusa.

- caracteristicile principale ale atitudinii - directia sau orientarea - atitudinea pozitiva imprima persoanei tendinta de a se apropia de obiect, in vreme ce atitudinea negativa creeaza o tendinta opusa, de indepartare; gradul de intensitate, care exprima gradatiile celor doua segmente ale trairii - pozitiv si negativ; valorile gradului de intensitate care depind de "marimea semnificatiei' obiectului (situatiei) si care determina intensitatea trairii; dupa obiectul de referinta, atitudinile se impart in 2 categorii - atitudinile fata de sine - reflecta caracteristicile imaginii de sine, elaborate pe baza autoperceptiei si autoevaluarii, pe de o parte, si a perceptiei si evaluarii celor din jur, pe de alta parte; se diferentiaza si se structureaza la 2 niveluri - unul segmentar - atitudinea fata de Eul fizic, atitudinea fata de Eul psihic, atitudinea fata de Eul social si global - pozitia globala pe care o adoptam fata de propria personalitate in unitatea componentelor sale bio-psiho-sociale.

Trasaturile caracteriale

Trasatura caracteriala - structura psihica interna, care confera constanta modului de comportare a unui individ in situatii sociale semnificative pentru el; au o dinamica polara, formand perechi antagonice

Allport - imparte trasaturile de personalitate in - comune care ii apropie pe oameni si dupa care pot fi gasite comparatii intermediare si individuale care diferentiaza o persoana de alta, sunt cardinale, dominante, cu semnificatie majora pentru individ, punandu-si amprenta pe fiecare act de conduita; centrale, controleaza o gama intinsa de situatii obisnuite, cotidiene; secundare, periferice, mai putin active, exprimand aspecte mai putin esentiale ale activitatii si conduitei individului.

Trasaturile ca atare se formeaza si se individualizeaza pe fondul interactiunii continuturilor proprii diferitelor procese psihice - cognitive, afective, motivationale si volitional-valorizate de subiect si implicate in determinarea atitudinii lui fata de "obiectele sociale'.

Trasaturile globale - definesc sistemul caracterial in ansamblu; ele sunt - a) unitatea caracterului, care face ca, in ciuda variatiilor situationale accidentale, linia de conduita a unei persoane sa-si pastreze o anumita constanta si identitate; b) pregnanta, care indica, pe de o parte, modul de ierarhizare a semnificatiilor si atitudinilor in cadrul profilului caracterial general, iar pe de alta parte, gradul de intensitate si consolidare a componentelor dominante; c) originalitatea, care exprima specificitatea si individualitatea

integrarii caracterului, gradul de deosebire a unui profil caracterial de altul; d) plasticitatea, care

defineste "disponibilitatea' structurilor caracteriale de a se schimba, de a se adecva la dinamica

realitatii sociale (distingandu-se, corespunzator, caractere conservatoare rigide, caractere mobile care

imbina adecvat stabilitatea si schimbarea si caractere labile, in care predomina variatia, oscilatia,

instabilitatea); e) stabilitatea scopului reflecta gradul de ierarhizare si integrare a motivelor care

imprima orientarea generala a subiectului in viata, finalitatea lui majora, supraordonata; f) integritatea,

trasatura-corolar al celor anterioare, exprima rezistenta caracterului la influentele si presiunile

perturbatoare (negative) din afara, rezistenta la diferitele genuri de tentatii.

Trasaturile particulare - definesc semnificatia relational-sociala a componentelor psihice, din a caror interactiune rezulta structura caracterului; grupate in: trasaturi de natura cognitiva

(reflexivitatea, obiectivitatea, spiritul critic si opusul lor); trasaturi de natura afectiva (sentimentalismul,

timiditatea); trasaturi de natura motivationala (lacomia, rapacitatea, avaritia, mercantilismul si opusele

lor); trasaturi de natura inter-subiectiva (solicitudinea, spiritul de cooperare, spiritul de intrajutorare,

altruismul si opusele lor); trasaturi de natura morala (bunatatea, cinstea, corectitudinea, demnitatea,

modestia si opusele lor); trasaturi de natura volitionala (curajul, independenta, perseverenta, fermitatea,

hotararea, consecventa, autocontrolul si opusele lor).