Comportamentul
si caracteristicile sale
Mai intai
de toate comportamentul este expresia unei relatii a organismului cu
mediul inconjurator, aparitia unui anumit comportament fiind
determinat de necesitatea unui raspuns la o incitare endogena sau
exogena sau de ambele feluri.
O
alta caracteristica este aceea ca, intotdeauna, comportamentul
porneste de la anumite motive care impun cu necesitate un sens cautarii, indreptarii
catre obiectele sau situatiile succeptibile ( cel mai adesea) de a
reduce o tensiune sau a satisface o trebuinta. Este vorba in acest
caz despre un comportament motivat deci orientat. Legat de aceasta
caracteristica de a fi orientat catre ceva trebuie aratat ca,
in afara de factorii evenimentelor stimulative prezente, in comportament un rol de ghid, de
functie reper in joaca experienta senzoriala a
fiecarui individ aparuta in practica stabilirii a
nenumarate relatii cu mediul.
Prezenta
unui scop declarat sau inconstient care trebuie atins si care
urmeaza unei stimulari impune considerarea reactiilor
comportamentale ca o actionare unitara, intr-un ansamblu organizat
sistematizat. Aceasta caracteristica reiese aici din structura
functionala a unui comportament dat, structura aparuta
ca rezultat al unei sistematizari de reactii si procese
petrecute in sistemul nervos central implicand si sistemul endocrin
si vegetativ. Se creaza astfel diferite modele de raspuns,
asa incat comportamentul evocat sub o forma particulara ar putea
fi considerat mai curand rezultatul final al structurii comportamentale decat
al sistemului declansator.
Important ramane faptul ca Herbart a inteles ca cele
doua baze ale pedagogiei erau strict necesare. O baza era, desigur,
filosofia, care cuprinde conceptii educative uneori bine conturate, in
primul rand scopurile" sau obiectivele
educatiei, care azi fac obiectul oricarei conceptii curriculare.
A doua era psihologia, care trebuia sa arate calea pentru a realiza
anumite scopuri sau obiective. Si cum psihologia epocii era
inca filosofica, Herbart si-a propus sa creeze chiar
psihologia de care avea nevoie. El a anticipat efortul care va fi facut in
psihologia sovietica un secol mai tarziu: elaborarea unei noi baze
filosofice si psihologice. Aceasta baza filosofica nu putea
fi decat arbitrara in vremea lui Herbart si nu putea fi altfel nici
in vremea lui S. Vigotski, S.L. Rubinstein etc. Ample contributii
filosofice, realizate in ambele cazuri, au presupus o imensa cheltuire de
timp cu consecinte considerate azi ca fiind slab productive. Dar sa revenim la Herbart. Sub raport teoretic, el considera ca
fara o conceptie psihologica, fie ea si construita", nu poate fi vorba de o pedagogie deplin
fundamentata. Pe de alta parte, orice conceptie psihologica
pusa in practica sufera transformari ce sunt impuse de
viata. In cazul lui Herbart, tocmai aceste adaosuri" au constituit taria conceptiei care a dominat
multa vreme pedagogia. Unul dintre aceste adaosuri" este aperceptia".
Pentru Herbart, aperceptia este procesul de integrare a noilor
reprezentari in sistemul celor vechi care ar trebui, fireste, actualizate.
Conceptul de aperceptie este deplin valabil, el reprezentand chiar
varianta invatarii optime, caci doar integrarea conceptului
nou in ce
Inteles
foarte general pe care il atribuim comportamentului si care apare, in
parte chiar din randurile de mai sus, este urmatorul : maniera
specifica prin care organismul uman este determinat sa
raspunda, printr-un ansamblu de reactii la solicitarile
mediului extern si intern, cautand ca prin aceasta sa se
adapteze la necesitatile nou intervenite.
