Conditii psihopatologice frecvente cu exprimare corporala

CONDITII PSIHOPATOLOGICE FRECVENTE CU EXPRIMARE CORPORALA

1. Dismorfofobia

Boala dismorfica somatica (BDS) - o preocupare pentru un

defect imaginar sau mic in infatisare, a fost descrisa de mai bine de

100 de ani si cunoscuta in intreaga lume. Oricum, aceasta chinuitoare

si degradanta boala, deseori trece nediagnosticata, chiar daca datele

disponibile in prezent sugereaza ca este relativ comuna.

Termenul de dismorfofobie a fost introdus de Morselli in 1886

pentru a descrie "o senzatie subiectiva de uratenie sau deficienta

psihica, pe care pacientii o percep in comparatie cu ceilalti, cu toate ca

infatisarea lor este in limite normale". Ea este inclusa in tulburarile

constiintei corporalitatii si in grupul tulburarilor de somatizare.

2. Hipocondria

Termenul hipocondria deriva din greaca veche cu sensul literal

de "dedesubtul cartilagiilor", cu referinte clare la regiunea anatomica

care adaposteste diversele viscere sub coaste. Exista diferite sensuri in

care cuvantul este folosit, unele nemaiavand decat importanta istorica.

In sens general, hipocondria este preocuparea privitoare la corp sau la

starea de functionare a organismului sau la sanatatea mintala;

REPERE IN PSIHOSEXOLOGIE

Cunoasterea dezvoltarii sexuale si comportamentului sexual a

devenit progresiv importanta pentru ingrijirea sanatatii pe masura ce sau

schimbat standardele si exigentele publicului. Sexualitatea este un

continuum care se dezvolta in timp in etape al caror continut biologic,

psihologic si social este distinct. Sexualitatea asociaza instinctualitatea

cu spiritul in exprimarea dezvoltarii, descoperirii, cresterii si

expansiunii vietii (Antoniu F.). Sexologia nu poate fi conceputa decat

ca psihosexologie.

Sexologia, domeniu interdisciplinar in care biologia, medicina,

psihologia si alte stiinte ale omului realizeaza o perspectiva complexa

asupra comportamentului sexual uman. William H. Masters a fost

pionierul studiilor despre comportamentul sexual uman si initiatorul un

dezbateri fara prejudecati asupra obiceiurilor si credintelor americanilor

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

in acest domeniu. Prin studiile facute impreuna cu sotia si colaboratoarea

sa, Virginia Johnson, a realizat o adevarata revolutie in sexologie, atat in

plan teoretic, cat si in cel al interventiei practice.

PSIHOLOGIA INTERVENTIEI TERAPEUTICE

1. Psihoterapiile

In practica medicala, psihoterapia, asa cum este ea adesea

definita ca ansamblul mijloacelor psihologice de actiune prin care se

intervine asupra bolii in scopul obtinerii unei vindecari sau ameliorari

a acesteia, care, singura sau impreuna cu alte mijloace, realizeaza

demersul terapeutic. In curs sunt expuse: Psihoterapiile de

incurajare, Psihoterapiile de sustinere, Sugestia, Hipnoza, Reveria

dirijata, Reeducarea individuala, Psihoterapiile de relaxare,

Biofeedback-ul, Artterapia, Cromoterapia, Psihoterapiile scurte,

Psihoterapia nondirectiva de tip rogersian, Logoterapia, Analiza

existentiala (Daseinsanalyse) Psihanaliza, Psihoterapia jungiana,

Psihoterapia adleriana, Psihodrama, Terapiile familiale.

2. Efectul placebo

Cuvantul "placebo" reprezinta forma - la viitor - a verbului

latin placeo/placere si poate fi tradus stricto sensu prin: "voi placea",

sau, mai liber, "voi fi placut" (agreabil). Cuvantul Placebo are sensul

de agreabil, placut - in sens de promisiune - si deci poate defini

asteptarea unui bolnav - cand i se da un medicament - la actiunea

utila, placuta a acesteia (Bradu Iamandescu I. si Necula I., 2002).

Incercand o delimitare semantica a notiunilor din domeniul

factorilor pshihologici care insotesc actul terapeutic, G. Ionescu

(1985) propune urmatoarea definitie operationala: "Efectul placebo

cuprinde ansamblul manifestarilor clinice care apar la un bolnav

sau persoana sanatoasa careia i s-a administrat, in scop terapeutic

sau experimental, o substanta neutra din punct de vedere

farmacodinamic".

Caracterele generale ale efectului placebo:

. substanta administrata este inerta farmacodinamic;

. efectul este simptomatic;

. durata efectului este, de regula, scurta;

. instalarea efectului este mai rapida decat a unei substante

farmacodinamice active;

. actiune nespecifica.

3. Complianta, non-complianta, acceptanta

Complianta este definita ca fiind o actiune ce concorda cu o

cerere sau cu o recomandare - este tendinta de a se supune usor.

Reprezinta o notiune referitoare la adeziunea bolnavului la mijloacele

terapeutice necesare ameliorarii starii de sanatate, in care pot fi incluse

terapiile biologice, regimurile alimentare, modificarea stilului de viata

ca si acceptarea supravegherii medicale si a controlului periodic.

Comportamentul non-compliant este considerat nepotrivit;

contravine crezurilor profesionale, normelor si asteptarilor privind

rolurile corespunzatoare pacientilor si profesionistilor. Numerosi

factori sunt incriminati in "non-complianta". Dintre acestia vom

mentiona ca principale grupe: factori legati de trairea bolii si de

intelegerea sa intelectuala de catre bolnav; factori legati de relatia

medic-bolnav; factori legati de tipul tratamentului; factori legati de

anturajul bolnavului. Dintre factorii legati de boala mentionam:

diagnosticul, gravitatea, morbiditatea, evolutia, durata, iar dintre cei

legati de tratament: existenta unor produse cu actiune prelungita,

durata tratamentului, numarul de medicamente, frecventa crizelor si

dimensiunea dozelor, prezenta efectelor nedorite.

In functie de natura, severitatea si durata bolii complianta

terapeutica variaza intr-un mod relativ previzibil.

4. Iatrogenii

Termenul de "iatrogenie" vine de la grecescul iatros -

vindecator, medic, si genos - cu sensul de "produs de", "facut de". In

opinia lui Predescu V. (1990) iatrogenia este o stare psihica reactiva

determinata de atitudinea gresita a medicilor si a personalului sanitar.

In sensul cel mai larg "iatrogenic" inseamna indus de medic, iar

alaturarea paradoxala boala iatrogena se refera la acele boli care

rezulta din tratamentul medical profesional si despre care se presupune

ca nu ar fi aparut daca aceste terapii nu ar fi fost aplicate. Termenul de

"iatrogenie" este extins nu doar la activitatile desfasurate de medic

propriu-zis, ci si de cele efectuate de alte persoane calificate ca

terapeuti, asistente medicale, tehnicieni, si chiar psihologi.