STRESUL SI PERSONALITATEA

Definirea stresului

Etimologia cuvantului "stres" provine  partial din abrevierea cuvantului englezesc "distres", partial din cuvantul "estrece" din vechea franceza, ce aveau intelesurile de "constrangere, suferinta" si derivate din latinescul "strictus", participiul trecut al lui "stringere", cu intelesul de "a trage (din)greu". Termenul de "stres" desemneaza o serie de substantive inrudite ca inteles dar cu nuante ce pot diversifica sensul: incordare, presiune, povara, forta, efort, solicitare, tensiune, constrangere etc.

In limba romana, termenul de stres a fost preluat initial cu ortografia din limba engleza (stress) pentru ca mai apoi ortografia sa fie adaptata, cu un singur "s" (stres) atunci cand au aparut derivatele adjectivale (stresant), substantivale (stresor )si verbale (a stresa).

Cel care lanseaza in limbajul medical, inca din 1936, conceptul de stres este fiziologul canadian Hans Selye. El introduce conceptul de stres propriu-zis in anii '50, concept ce ocupa un loc important mai intai in medicina, apoi in psihiatrie. In conceptia lui Selye, stresul nu este decat o reactie biologica si generala, adica "o stare care se traduce printr-un sindrom specific, corespunzator tuturor modificarilor nespecifice, induse astfel intr-un sistem biologic".

Cea mai buna definitie ii apartine tot lui Hans Selye: "stresul este raspunsul nespecific pe care il da corpul la orice solicitare la care este supus".

Mai recent, Derevenco prezinta o definitie psiho-biologica a stresului, inspirata de teoria cognitiva a stresului elaborata de scoala lui Lazarus. Astfel, in aceasta definitie accentul este pus pe "dezechilibrul biologic, psihic si comportamental dintre cerintele (provocarile) mediului fizic, ambiental sau social si dintre resursele - reale sau percepute ca atare - ale omului, de a face fata (prin ajustare sau adaptare) acestor cerinte si situatii conflictuale".

Stresul poate fi privit din trei unghiuri principale:

1. ca stimul (factor de stres) - este vorba despre un eveniment extern care ameninta si care poate vatama. Acesti factori de stres sunt impartiti in trei categorii:

cataclismice, cum ar fi catastrofele naturale sau atacurile teroriste;

personale, cum ar fi moartea partenerului;

hartuieli cotidiene, mai putin grave, insa mai persistente si mai frecvente (sa scoli copiii dimineata, sa-i hranesti si sa ai grija sa ajunga la timp la scoala);

2. ca reactie (tensionare) - este vorba despre senzatia de nervozitate care apare, de exemplu, atunci cand trebuie sa dam un interviu sau sa tinem un discurs. Reactia implica atat componente emotionale si cognitive, cat si reactii fizice (batai mai rapide ale inimii sau transpiratie). Ar putea avea, de asemenea, elemente motivationale, cum ar fi apatia si pierderea interesului care insotesc epuizarea;
3. ca proces (tranzactie) - factorul de stres si tensionarea au un impact diferit asupra oamenilor, in functie de caracteristicile persoanei si de mediul in care exista factorul de stres. Aceleasi evenimente externe au efecte diferite, in functie de persoana care le traieste. De asemenea, persoana este vazuta ca agent activ care incearca sa solutioneze cerintele externe prin intermediul unor strategii. Prin urmare, procesul stresului are un aspect ciclic, deoarece individul incearca sa faca fata factorilor de stres si reactioneaza la modificarea situatiei externe.

Stresul este interpretat in psihologie ca tranzactia dintre factorul de stres ambiental si individ. In sens larg, stresul este rezultatul unei nepotriviri intre cerintele unei anumite situatii si capacitatea perceputa a individului de a indeplini aceste cerinte.

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

Masurarea stresului

Masurarea fidela si valida a reactiilor la stres este esentiala pentru cercetarea legata de personalitate. Din punct de vedere fiziologic, stresul este semnalat in mai multe feluri: bataile rapide ale inimii, transpiratie, cresterea tensiunii si niveluri inalte de eliberare in sange a "hormonilor de stres" (cortizol).

Reactiile la stres sunt usor de masurat in situatii controlate, prin expunerea subiectului la o sarcina stresanta (cum ar fi vorbitul in public). Mai uzual, stresul este masurat pe baza unui chestionar de autodescriere: de la raportarea evenimentelor majore din viata sau a hartuielilor zilnice pana la masuri specifice ale stresului profesional. In unele studii sunt folosite ambele tipuri de masuratori, fiziologice si prin autodescriere, permitand, astfel, validarea chestionarului prin raportarea la un instrument de masura fiziologic sau, nu rareori, aratand disocierea reactiilor fiziologice cu cele autodescrise.

Stresul si sensibilitatea fiziologica

Cercetarile demonstreaza ca reactiile fiziologice la stres nu sunt aceleasi la toti oamenii: unii sunt foarte reactivi, in vreme ce altii sunt mai putin reactivi. De exemplu, reactiile ritmului cardiac sunt exagerate la persoanele inclinate catre stres.

Conform modelului lui Selye, atunci cand o persoana se confrunta cu o situatie stresanta, corpul se pregateste fie de fuga, fie sa infrunte factorul de stres. Acest fapt este cunoscut ca "alarma" sau faza I din Sindromul general de adaptare.

In prima faza, este activat axul "hipotalamic-hipofizar-corticosuprarenal": hipotalamusul stimuleaza hipofiza sa secrete HACT (hormonul adenocorticotropic), care, la randul lui, determina glandele suprarenale sa elibereze in sange epinefrina (adrenalina), norepinefrina si cortizol. Acesti hormoni provoaca efectele caracteristice de transpiratie, crestere a tensiunii si a ritzmului cardiac - simptome pe care le identificam usor cu nervozitatea - ce ajuta corpul sa "lupte" sau sa "fuga".

In a doua faza (impotrivirea) corpul incearca sa se adapteze la factorul de stres care persista. Scade nivelul excitatiei (dar nu revine la nivelurile normale) si se refac stocurile de hormoni. Cresterea excitatiei poate sa nu fie perceptibila pentru observatorii externi, insa in aceasta faza corpul este slabit si persoana respectiva poate fi mai predispusa la aparitia unor probleme de sanatate, mentale sau fizice.

In cele din urma, daca factorul de stres persista, in a treia faza (epuizarea), resursele corpului sunt consumate total si este mult mai posibil sa apara probleme de sanatate si chiar moartea (daca factorul de stres este extrem).

Aprecierea cognitiva a aceluiasi eveniment de catre doua persoane poate fi foarte diferita. De exemplu, cineva care se teme de avion poate considera ca plecarea in concediu intr-un loc aflat la multe ore de zbor distanta este foarte stresanta, in vreme ce o persoana careia ii place sa calatoreasca cu avionul poate considera plecarea in concediu mai putin stresanta.

Unii cercetatori au descoperit ca diferentele individuale din punctul de vedere al reactivitatii fiziologice la stres sunt stabile in timp: este probabil ca persoanele care au reactii exagerate intr-o situatie sa se comporte la fel si in alte ocazii.

Trasaturile de personalitate sunt legate constant de masurile starii de bine si s-a constatat ca trasatura cea mai proeminenta din punctul de vedere al reactiilor la stres este nevrozismul (N). In unele sensuri, nivelul inalt al lui N poate el insusi sa fie considerat o forma de predispozitie la stres: ingrijorarea permanenta, sentimentele de inadecvare, tensionarea si nervozitatea persoanei cu un nivel inalt al lui N sunt senzatii neplacute, stresante. Insa aceasta nu inseamna ca persoanele stabile emotional nu se simt niciodata stresate, numai ca stresul e intr-o masura mai mica o caracteristica a vietii lor de zi cu zi decat este pentru cineva labil emotional.

Evenimentele majore, cum ar fi o pierdere dureroasa, divortul sau concedierea, produc intotdeauna o anumita reactie de stres, cu toate ca amploarea reactiei variaza in functie de personalitate.