Cercetarea la fata locului – omor cu premeditare

Cercetarea la fata locului – omor cu premeditare

Pe plan, teoretic, cercetarea la fata locului parcurge doua faze: faza statica si faza dinamica. Aceasta distinctie intre cele doua faze ale cercetarii are un caracter conventional, in sensul ca nu trebuie privit ca ceva rigid. In raport cu multitudinea si diversitatea situatiilor legate de imprejurarile comiterii faptei pot apare cazuri cand unele activitati din faza statica se executa in faza dinamica si invers.

§1. Cercetarea in faza statica

Cercetarea locului omorului va incepe cu luarea unor masuri pregatitoare de catre procurorul care conduce echipa de cercetare. Pregatirea vizeaza verificarea sau completarea masurilor initiale luate de catre organul de urmarire penala sosit primul la fata locului, activitate ce se circumscrie in cadrul primelor masuri intreprinse in asemenea cazuri.

Investigarea ca atare a locului faptei, in ipoteza unei morti violente, va debuta cu[1]:

constatarea mortii victimei, efectuata de catre medicul legist, in prezenta procurorului;

examinarea generala a locului faptei pentru ca procurorul sa-si formeze o imagine de ansamblu asupra campului infractional;

obtinerea unor date referitoare la victima, la fapta si la persoanele care au cunostinta despre omor si autorul acestuia, interesand mai ales martorii oculari;

stabilirea eventualelor modificari survenite la fata locului dupa savarsirea omorului;

determinarea punctului din care va incepe cercetarea, de regula plecandu-se de la victima spre marginea locului faptei;

selectionarea martorilor asistenti la efectuarea cercetarii locului faptei.

In aceasta faza, procurorul observa locul unde s-a comis omorul, unde a fost descoperit cadavrul, prin parcurgerea lui(daca se afla in aer liber) sau dintr-un singur loc(in cazul interioarelor);astfel, el are posibilitatea sa verifice daca locul ce urmeaza a fi examinat a fost delimitat corespunzator.

Pentru reusita anchetei, in aceasta faza preliminara trebuie respectata o regula importanta potrivit careia la inceput, in campul infractional vor intra numai procurorul, specialistul criminalist si medicul legist. Se evita, prin aceasta, posibilitatea distrugerii unor urme si modificarea pozitiei obiectelor din preajma cadavrului. Exista la locul faptei asa-numitele urme pozitionale (masa sau scaune rasturnate, sertare deschise etc.) ce au o mare insemnatate in clarificarea modului de savarsire a infractiunii. Orice modificare, provocata chiar accidental de catre numarul mare de persoane ce patrund adeseori la locul omorului poate conduce la concluzii gresite cu privire la imprejurarile in care a fost comisa fapta.

Patrunderea unui numar mare de persoane in zona cercetata mai poate determina serioase dificultati in exploatarea urmelor olfactive cu ajutorul cainelui de urmarire.

Cercetarile in faza statica se finalizeaza prin fixarea pozitiei in care a fost gasit cadavrul, a celorlalte obiecte din campul infractional, deci o orientare a locului faptei atat din punct de vedere topografic cat si criminalistic. Fixarea locului se face cu ajutorul fotografiei de orientare si a fotografiei schita[2].Daca cercetarea se efectueaza pe un loc intins, fotografia de orientare trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, anume puncte de reper fixe .Daca spatiul de cercetat nu poate fi cuprins intr-o singura imagine, se va apela la metoda fotografiei panoramice liniare sau circulare.In cazul omorului savarsit intr-un imobil, fotografia de orientare trebuie sa fixeze caile de acces spre imobil, precum si intrarile si iesire in si din locuinta in cauza.

Fixarea se realizeaza prin fotografiere, conform procedeelor specifice fotografiei judiciare operative, prin filmare sau inregistrare pe banda video. Fixarea cu ajutorul aparaturii video este extrem de utila, pentru operativitatea sa si pentru posibilitatea retinerii complete a intregii imagini a locului faptei, asa cum se gaseste el in momentul sosirii echipei de cercetare.

In practica de specialitate, se cunosc cazuri in care inregistrarea pe banda magnetica serveste direct la studierea minutioasa a locului faptei si la elaborarea unor versiuni realiste privind autorul infractiunii. De exemplu, pe baza vizionarilor inregistrarilor pe banda videomagnetica a locului unde a fost descoperit cadavrul unei fetite, a pozitiei acesteia, a drumurilor de acces, s-a emis ipoteza ca autorul omorului e o persoana cunoscuta de victima, ruda sau vecin, ipoteza confirmata ulterior[4].

Fixarea pozitiei cadavrului, a imaginii sau obiectelor cele mai semnificative ale locului faptei, coroborata cu datele obtinute operativ de echipa de cercetare, serveste la formarea unor ipoteze referitoare la natura faptei, a momentului si circumstantelor in care s-ar fi putut comite omorul si eventual a mobilului ce a determinat infractiunea.

Marcarea drumului de acces este atributul specialistului criminalist, operatiune impusa de necesitatea pastrarii cat mai fidele a locului faptei si de limitare a numarului persoanelor ce doresc sa patrunda in acesta. Odata cu parcurgerea locului de cercetat trebuie sa se procedeze la marcarea pozitiei cadavrului si a principalelor urme si mijloace materiale de proba, notandu-se pozitia topografica a acestora in raport cu urmele invecinate si cu celelalte repere alese.

§2. Cercetarea in faza dinamica

Investigarea in faza dinamica a locului faptei este cea mai complexa etapa, la ea participand toti membrii echipei, acestia avand posibilitatea miscarii obiectelor purtatoare de urme si examinarea lor cu aparatura din dotare. Cercetarea va incepe de la cadavru, fiind examinat mai intai corpul victimei, precum si locul de sub cadavru dupa care se va continua cu portiunea de teren din jurul victimei.

O atentie deosebita va fi acordata examinarii cadavrului de catre medicul legist impreuna cu procurorul sau cu unul din expertii criminalisti aflati la fata locului, aceasta activitate oferind multiple posibilitati de descoperire a urmelor infractiunii. Medicul legist va descrie tabloul lezional si obiectele folosite de autori pentru producerea plagilor, avand in vedere si garderoba cadavrului. Examinarea se face fie la locul faptei, fie intr-un laborator unde posibilitatile tehnice sunt mai bune si permit evidentierea microurmelor.

Microurmele au importanta lor probatorie, deoarece aparitia lor nu poate fi practic evitata. Acestea sunt evidentiate pe fiecare obiect cu care autorul a venit in contact, pe obiectele sale de imbracaminte, pe instrumentele folosite. Diversitatea lor si faptul ca nu pot fi evitate asigura prezenta lor pe orice suport si nu pot fi distruse de autori, ceea ce determina o conduita activa a echipei de cercetare pentru identificarea lor.

Se va proceda, totodata, la descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor, in cazul urmelor biologice, solicitandu-se si concursul medicului legist ori biocriminalistului. Vor fi executate fotografiilor de detaliu si masuratorile fotografice, se va executa schita locului faptei, toate rezultatele cercetarii urmand sa fie consemnate in procesul-verbal de cercetare la fata locului.

Eseu: Obligatiuni - elementele obligatiei - clasificarea obligatiilor Referat: Libertatea constiintei - drept fundamental

O problema de o importanta esentiala pentru stabilirea adevarului in cauza este clarificarea imprejurarilor negative, caracterizate prin neconcordante dintre starea in care se afla victima, leziunile prezentate de aceasta si situatia de fapt, prin coroborarea dintre pozitia urmelor si mijloacelor materiale de proba cu pozitia in care a fost gasit cadavrul.

●Examinarea cadavrului.

Examinarea cadavrului, efectuata de catre medicul legist impreuna cu procurorul criminalist insarcinat cu ancheta, e o activitate esentiala a cercetarii la fata locului, cu mari implicatii in desfasurarea ulterioara a anchetei, in solutionarea cazului[5].

Prin examinarea cadavrului se urmareste sa se stabileasca ori sa se obtina cat mai multe date referitoare la:

cauza si natura mortii, precum si la prezenta leziunilor, a eventualelor urme tipice luptei victima-agresor;

posibilitatea executarii unor actiuni de autolezare de catre insasi victima;

corespondenta dintre locul in care a fost gasita victima si locul real al comiterii infractiunii;

data si modul in care s-a savarsit omorul, mijloacele, armele sau instrumentele intrebuintate.

Aceste informatii sunt de natura sa permita gasirea raspunsului la intrebari esentiale cu privire la fapta, printr-o cooperare intre procurorul criminalist si medicul anatomopatolog, cooperare ce se intinde pe intreaga perioada a urmaririi penale. Examinarea cadavrului fiind o activitate mai ampla, debuteaza odata cu cercetarea la fata locului si continua la unitatea medicala la care se efectueaza necropsia.

Constatarea mortii victimei.

Examinarea cadavrului va incepe numai dupa ce medicul legist a constatat decesul, diagnostic pus pe baza semnelor cadaverice specifice instalarii mortii biologice si confirmat cu prilejul examenului necroptic.

Principalele semne care servesc la diagnosticarea mortii, se impart in precoce, semitardive, tardive si conservatoare[6].

Semnele precoce, cum sunt absenta respiratiei, incetarea activitatii cardiace si areflexia totala au o valoare relativa, intrucat pot fi rezultatul unei morti aparente.

Semnele semitardive permit diagnosticarea cu certitudine a mortii, in general ele constand din racirea cadavrului, deshidratarea, rigiditatea cadaverica, instalarea lividitatii si petele cadaverice. Ele au importanta in stabilirea cauzei si datei mortii, inclusiv in determinarea pozitiei cadavrului dupa instalarea mortii.

Semnele tardive si conservatoare sunt determinate de aparitia fenomenelor de putrefactie si respectiv, a celor de mumificare, adipoceara, congelare, semne care depind atat de timpul scurs de la data decesului, dar si de conditiile in care s-a aflat cadavrul.

Examinarea propriu-zisa a cadavrului

Dupa constatarea mortii, medicul legist si procurorul vor trece la examinarea cadavrului care trebuie efectuata cu maxima atentie si minutiozitate, pentru a se evita concluziile pripite, in primul rand cu privire la cauza si natura mortii.

Un argument serios in sprijinul importantei examinarii cu toata atentia a cadavrului e si acela potrivit caruia, in eventualitatea punerii unui diagnostic inexact de moarte neviolenta, cercetarea locului faptei se va face intr-un mod sumar, uneori chiar cu superficialitate, ceea ce va prejudicia serios desfasurarea cercetarii viitoare, dupa constatarea cauzei reale a mortii.

Examinarea cadavrului se desfasoara in aceleasi faze ca si cercetarea locului faptei – faza statica si faza dinamica – rezultatele fiind consemnate cu procesul verbal si fixate prin fotografiere sau prin inregistrarea video-magnetica[7].

In faza statica se determina, in principal, urmatoarele:

a)     Locul in care a fost descoperit cadavrul, amplasarea sa in raport cu urmele si obiectele din jurul sau (mobila, elemente de constructie, vegetatie – potrivit particularitatilor locului), distanta pana la acestea precum si sexul, talia si varsta aproximativa a victimei.

b)     Pozitia corpului privita in ansamblul sau (pe spate, cu fata in jos, lateral) precum si pozitia membrelor, a capului. De exemplu, membrele pot fi in extensie sau indoite, capul poate fi intors intr-o parte.

In faza dinamica vor fi examinate, in ordine:

a) Imbracamintea si incaltamintea cadavrului, interesand caracteristicile lor (culoarea, croiala, materialul din care sunt confectionate, accesorii), precum si urmele sau petele existente pe acestea. De asemenea se va preciza lipsa unor parti din imbracaminte, care, in mod normal, trebuie sa existe (pantofi, pantaloni, lenjerie), inclusiv lipsa unor obiecte de genul ceasului sau a verighetei care lasa urme specifice pe incheietura mainii sau pe degete.

Va fi cercetat cu atentie fiecare buzunar, indicandu-se continutul si pozitia acestuia (normala sau scos in afara), precum si urmele de murdarie sau pete. Intreaga imbracaminte trebuie bine verificata pentru a nu scapa cercetarii buzunarele practicate in locuri mai putin obisnuite.

Examinand vestimentatia, medicul legist trebuie sa puna in evidenta eventualele urme de tarare, de murdarie recenta si semnele de violenta si corespondenta dintre acestea si urmele imprimate pe corpul victimei. De pe imbracamintea si incaltamintea cadavrului pot fi relevate, fixate si ridicate si alte categorii de urme – biologice, chimice, bunuri, inscrisuri, valori apartinand victimei, precum si microurme, fie de natura umana, fie de natura animala sau vegetala sau microurme ale obiectelor.

b) Corpul cadavrului se examineaza plecandu-se de la elementele generale, cum sunt de exemplu constitutia fizica, culoarea pielii, semnele particulare, inclusiv semnele cadaverice.

Dupa stabilirea si consemnarea elementelor generale, se va trece la examinarea amanuntita a intregului corp, incepand cu capul victimei, apoi gatul, regiunea toracelui, a abdomenului, regiunea dorsala, a membrelor superioare si inferioare.

Leziunile vizibile vor fi descrise ca forma si marime, urmarindu-se locul si numarul acestora, natura, aspectul exterior si inclinatia, forma marginilor si pozitia plagilor in raport cu anumite puncte anatomice de referinta. In aceeasi ordine de idei trebuie evidentiate semnele particulare - natura, felul amplasarea, forma, aspectul, dimensiunea, coloratia, intr-un cuvant orice urma[8].

Vor fi examinate, de asemenea, mainile si unghiile cadavrului, in care pot fi gasite fire de par, resturi de imbracaminte, fibre textile, sau nasturi, smulsi in timpul luptei cu agresorul.

In depozitul subunghial, se pot descoperi celule epiteliale, urme de sange, fragmente de fire de par.

Cu mare atentie vor fi cercetate orificiile naturale ale cadavrului, indeosebi gura, orificiul anal, orificiul vaginal. De asemenea, in gura se pot descoperi materiale folosite pentru a impiedica strigatele (batiste, carpe, hartie), iar in celelalte orificii, urme de natura biologica.

Se vor face mentiuni exacte privind cercetarea obiectelor si materialelor ce au servit la imobilizarea sau strangularea victimei, cum sunt: bucati de sfoara, sarma, franghie, etc.

Stabilirea datei mortii si a eventualelor modificari in pozitia cadavrului

Cu prilejul investigarii locului faptei, si, indeosebi, a cadavrului, prin numeroasele probleme ce sunt avute in vedere se numara si aceea a stabilirii datei la care a survenit moartea, precum si a eventualelor modificari intervenite in pozitia cadavrului. Aceste date vor fi determinate fara indoiala, cu o mai mare precizie, in urma necropsiei, insa, chiar din momentul examinarii la fata locului a victimei, se pot obtine o serie de informatii apte sa serveasca la orientarea operativa a cercetarii in directia descoperirii autorului omorului.

In acest scop se procedeaza la studierea semnelor specifice mortii, in special a celor precoce si semitardive. Siguranta in stabilirea datei mortii scade pe masura cresterii intervalului de timp scurs intre momentul decesului si cel al descoperirii cadavrului. Cu cat acest interval este mai scurt, cu atat determinarea acestui interval este mai exacta. Astfel[9]:

Cu cazul semnelor precoce, semnificative sunt reactiile pupilei la unele substante chimice, care se produc in limita de 4 ore de la deces, in cazul atropinei, ori a 6 ore in cazul policarpinei. De asemenea, contractarea locala a vaselor la adrenalina se produce in cel mult 24 ore de la deces.

Celelalte semne precoce ale mortii (incetarea activitatii cardiace, absenta respiratiei), nu pot fi luate in calcul pentru determinarea momentului mortii, decat in ipoteza sesizarii lor de catre o persoana avizata, aflata chiar langa victima in momentul survenirii mortii.

In cazul semnelor tardive, problemele sunt ceva mai complexe, in functie de tipul de semn clinic si de conditiile in care a fost gasit cadavrul.

Pierderea de caldura se face, in general, cu un grad pe ora, cadavrul ajungand la caldura mediului ambiant in aproximativ 20 de ore, la aceasta contribuind mai multi factori (temperatura mediului inconjurator, conditii de loc, timp, varsta, imbracaminte).

Rigiditatea cadaverica se instaleaza incepand cu muschii maxilarului inferior si coboara treptat spre membrele inferioare, dupa care cunoaste o rezolutie in acelasi sens, intregul ciclu fiind cuprins intre 2 si 36 de ore de la deces, rigiditatea maxima fiind la aproximativ 10 ore, dar si aici in functie de cauza mortii.

Lividitatile cadaverice apar dupa circa 5 ore, sunt maxime dupa circa 10-15 ore si nu se mai modifica prin schimbarea pozitiei cadavrului dupa aproximativ 12 ore de la deces.

In literatura occidentala, referitor la semnele precoce si semitardive se indica:

corpul cald si suplu, cu corneea umeda si transparenta fara lividitati, denota ca moartea s-a produs dupa 1-2 ore;

aparitia lividitatilor la nivelul gatului, racirea si rigiditatea maxilarului se face la 3-4 ore;

aparitia petei negre scleroticale indica circa 6 ore;

confluenta lividitatilor pe suprafata mare si rigiditatea intregii musculaturi scheletice insotita de pierderea transparentei corneii este tipica pentru 8-10 ore;

persistenta le presiune a lividitatilor si nemodificarea pozitiei lor este specifica mortii instalata de aproximativ 12 ore.

Data aproximativa a instalarii mortii va constitui punctul de plecare in determinarea activitatilor desfasurate de victima in perioada critica, persoanele cu care a intrat in contact ori cele vazute in campul infractiunii, persoanele cu un comportament suspect ce si-au facut aparitia in zona, cele ce au parasit subit imobilul sau localitatea in care s-a comis omorul, bunurile pe care victima le-a avut asupra sa. Formularea corecta a versiunilor privind cercul de persoane banuite, mobilul si scopul infractiunii si verificarea operativa a acestora sunt influentate direct de aprecierile facute la fata locului de catre medicul legist.