Consideratii asupra sistemului sanctionator din Romania

Consideratii asupra sistemului sanctionator din Romania

Fara a intreprinde o analiza multidisciplinara asupra filosofiei penale, dorim sa punctam cateva aspecte care pot fi de folos celor care se opresc asupra studiului institutiei probatiunii.

Durkheim spunea ca pedeapsa este raspunsul pasional al colectivitatii in fata crimei, raspuns determinat inainte de toate de necesitatea afirmarii solidaritatii interne a grupului.

Foucault ne dezvaluie aceasta realitate de la primele randuri ale unui remarcabil studiu in care putem sesiza cum civilizatia isi gaseste imaginea fidela in pedeapsa. In spatele artei celei mai rafinate se gasesc de cele mai multe ori cruzimea celor ce au creat-o, in spatele iubirii propovaduite de religie s-a ascuns foarte bine inchizitia, in spatele palatului Versailles s-a aflat mizeria cea mai crunta (1789 - Bastilia).

Barbara sau ingaduitoare, pedeapsa este intotdeauna o oglinda nedeformata a realitatii. Cine va analiza civilizatia chineza a sec. XX, nu va putea face abstractie de executiile publice iar daca ne gandim la campionul democratiei – America – nu putem sa nu ne gandim la cele 16 state in care pedeapsa cu moartea nu este abolita.

Ceea ce se schimba dramatic de-a lungul istoriei nu este reactia oamenilor in fata crimei ci capacitatea de a rationaliza impulsul aproape natural de a pedepsi exemplar. Intotdeauna crima a starnit ingrijorare si raspunsul publicului a fost invariabil acelasi: infractiunile trebuie reprimate cat mai dur.

Pare rezonabil mai ales in conditiile in care mai peste tot in lume rata criminalitatii are un curs ascendent, scenele de violenta invadeaza canalele de televiziune si alimenteaza aceasta tendinta iar politicienii castiga voturi speculand frica si vanzand iluzii.

Studiile arata ca in general, nu poate fi stabilita o corelatie directa intre utilizarea masiva a pedepsei inchisorii si reducerea criminalitatii. Pentru SUA bunaoara, s-a calculat ca ar fi necesar inca cel putin un milion de detinuti pentru a reduce indicele criminalitatii cu doar un procent. De asemenea nicaieri in lume inasprirea pedepselor nu a dus in mod automat la scaderea indicilor criminalitatii, Este firesc sa fie asa:

Inchisoarea oricat de modern ar fi conceputa, oricat de multi specialisti ar implica in programele de reabilitare sociala, este un spatiu mai degraba al diversificarii tehnicilor infractionale decat a penitentei sau al premiselor pentru renuntarea la cariera infractionala. Pe de alta parte, costurile legate de custodia unui detinut sunt extrem de mari, statul roman cheltuind cu fiecare detinut peste 50 euro/luna, aceasta suma fiind oricum departe de nevoile reale. In conditiile in care scolile si spitalele au alocat bugete insuficiente, este necesar ca in penitenciare sa nu fie trimisi decat cei care au comis infractiuni cu pericol social ridicat care practic nu pot fi pedepsiti;

Pentru infractiuni usoare, individul poate fi obligat sa presteze o activitate neremunerata in folosul comunitatii, sumele alocate supravegherii unei astfel de sanctiuni, sunt infinit mai mici decat cele care propun incarcerarea.

Suntem pusi in fata a doua dileme:

securitatea publica nu se imbunatateste umpland inchisorile cu detinuti. Daca oamenii nu ies mai buni din inchisoare si mai si cheltuim sume uriase in acest fel, atunci de ce-i trimitem acolo ?

putem ignora faptul ca pedeapsa inseamna doar indreptarea infractorului prin penitenta ?

Nu este pedeapsa intrinsec legata de satisfactia oferita victimei, de modul de a intimida pe cei ce gandesc ca pot incalca legea fara consecinte.

In urma cu aproape 150 de ani in Olanda. MB, SUA parea sa fi fost gasita solutia pentru aceste doua dileme. Este evident ca pentru cei care comiteau crime grave  (omor, talharie, viol, etc.), raspunsul ramanea in continuare inchisoarea daca nu era cumva streangul dar pentru cei care greseau pentru prima data si fara sa comita mari prejudicii materiale sau morale, trebuie cautat un alt raspuns.

Cei trimisi la inchisoare se intorc la un moment dat si nu se intorc aproape niciodata mai buni ci aproape intotdeauna mai rai. Mai intotdeauna solutiile geniale sunt frapant de simple.

Ceea ce a facut posibila introducerea unei noi filosofii in spatiul greu de dislocat al justitiei penale a fost pe de-o parte aparitia unei noi manifestari care valoriza pozitiv spiritul comunitar, caritatea iar pe de alta parte existenta principiilor flexibile ale practicii dreptului comun care a putut „naste” probatiunea.

Nu a fost o revolutie decat daca privim consecintele in timp. Inceputurile acestei institutii nu a u fost legate de promovarea unei legi sau a unui cod care sa atraga atentia contemporanilor, a fost doar decizia de bun simt a comunitatii care a refuzat sa rapeasca celor care nu au  gresit foarte grav cel mai bun pret al omului – libertatea – care a refuzat sa cheltuiasca bani cand putea sa economiseasca si care de asemenea a refuzat sa ia masuri care au costuri sociale grave cand era la indemana o solutie mai convenabila din acest punct de vedere.

Astfel cand un individ comite o fapta fara consecinte grave cineva care fara sa aiba in mod necesar un rol important. O slujba anume sau o pregatire speciala, cineva care era cunoscut ca fiind onest, s-a oferit sa-l ia in grija pe cel care a gresit. Invinuitul putea dovedi pe durata acestei perioade de incercare prin munca si comportament ca infractiunea pe care a savarsit-o a fost un accident. Unii judecatori au agreat ideea altii nu. Uneori practica dadea roade alteori nu. Pas cu pas, totusi s-a conturat o institutie a probatiunii cu rol bine determinat in economia procesului penal si in arhitectura justitiei. In rolul binefacatorului care ia in grija infractorul au aparut asociatii si institutii care preiau acest rol, apar reglementari juridice si mai de curand servicii, institutiile de stat care au rolul supravegherii masurilor comunitare.

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

Dreptul european dar si cel romanesc au adoptat aceste principii esentiale ale institutiei probatiunii. Anumite elemente esentiale ale institutiei probatiunii se regasesc intr-o forma sau alta de foarte multi ani in legislatia romana. Este vorba despre prevederi legislative precum art 86⁷– 87¹¹ din CP ce face referire la executarea pedepsei la locul de munca si art 86¹ – 86⁶ CP ce face referire la suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere, dar si art 101 si 103 CP referitor la libertatea supravegheata.

Multe din aceste reglementari, in special executarea pedepsei la locul de munca, erau articulate pe o anumita realitate politica si sociala, care facea posibila punerea lor in aplicare. Dupa decembrie 1989 mecanismele care faceau posibila aplicarea cu anumite rezultate, au disparut. Instantele au tot mai greu posibilitatea sa aplice astfel de masuri pentru ca nu aveau controlul asupra punerii lor in practica.

Societatile, unitatile economice, fie de stat sau nu, nu mai pot fi obligate sa angajeze personal, luand in considerare alte criterii decat cele care tin de logica interna a functionarii lor (piata, rezultatele economice). Argumentele cele mai relevante sunt reprezentate de statistici:

pe parcursul a 10 ani instantele pronunta de 9 ori mai putin hotarari de executare a pedepsei la locul de munca.

Infractionalitatea a crescut dupa 1990 constant si odata cu ea si numarul detinutilor din inchisori. Sistemul penitenciar ajunge treptat in pragul colapsului:

Romania cu 22 milioane de locuitori are tot atatia detinuti cat Anglia sau Franta la o populatie de peste 50 de milioane de locuitori.

Realitatea este ca de fapt, trimitem prea usor infractori la inchisoare cand putem sa-i pedepsim si altfel:

in fiecare an mai mult de 50% din cazul sentintelor care privesc infractorii adulti si peste 60% din cazul minorilor primesc pedeapsa inchisorii sau masura internarii intr-un centru de reeducare. Chiar si atunci cand nu exista alta posibilitate utilizam in mod excesiv pedepse foarte mari.

De ex. daca inainte de 1996 pentru infractiunea de furt pedeapsa era intre 1-5 ani acum este intre 4-18 ani Peste 93 % din detinuti sunt incarcerati pentru perioade mai mari de 1 an iar sistemul penitenciar este nevoit sa depaseasca normele legale privind capacitatea de detinere. La ora actuala, detinutii sunt cazati cate 2-3 in pat, zeci si uneori si peste suta de detinuti stau intr-o singura camera de detinere. La o capacitate de aproximativ 32 de mii de locuri avem aprox. 50 de mii de detinuti (de ex. la o capacitate de 1000 de locuri sunt 3000 de detinuti).

Nu suntem singura tara care se confrunta cu astfel de probleme mai ales daca ne referim la tarile fost comuniste. Din pacate, dupa 1990 au fost aduse modificari si completari legislatiei penale prin care s-a marit minimul si maximul general si special al pedepselor, intr-un moment cand Cehia, Ungaria, Polonia, micsoreaza acest cuantum. Este limpede ca masurile alternative la pedeapsa inchisorii trebuie folosite pe scara mult mai larga aceasta fiind o necesitate dictata din varii considerente.

Pe langa cele prezentate, mai amintim ca in ultimii ani Romania a fost monitorizata de Consiliul Europei in ceea ce priveste conditiile de inchisori, atragandu-se atentia asupra consecintelor supraaglomerarii. Exista printre altele si o serie de recomandari, precum recomandarea Consiliului Europei R 92 privind regulile europene asupra sanctiunilor aplicate in comunitate, precum si o serie de exigente ale Consiliului Europei privind aquis-ul comunitar.

Revenirea la mecanismele care faceau posibila aplicarea pe scara mai larga a masurilor alternative la pedeapsa inchisorii nu mai este posibila. In contextul socio-politic anterior anului 1990, masurile comunitare nu implicau infractorul in propria reabilitare, ceea ce se realiza nu era decat un conformism pasager absolut necesar pentru a evita inchisoarea.

Pe de o parte, este vorba de ceva absolut nou, necunoscut, care inevitabil induce reticenta. Mai mult decat atat, in conditii de declin economic, alterarea valorilor, cresterea a criminalitatii, o institutie care presupune o viziune moderna, o filosofie penala restitutiva in locul celei represive, oferirea unor solutii mai laborioase decat simpla trimitere a infractorilor la inchisoare.

Este interesant ca activitatile care nu presupuneau consecinte vizibile in eventualitatea unei prestatii de slaba calitate a consilierilor au fost bine primite de  catre magistrati. (Ex.: - nu a fost foarte dificil sa se promoveze practica intocmirii referatelor de evaluare presententiala pentru anumiti inculpati sau invinuiti. In fond, era un document caruia magistratul ii acorda creditul pe care il credea de cuviinta.

Ceea ce a fost cu adevarat dificil a fost incredintarea condamnatilor spre centrele de supraveghere. Parte din neincredere, parte din felul in care magistratul putea interpreta legea penala. In perioada de varf a activitatii de probatiune experimentala la nivelul a 7 judete, unde existau experimente de probatiune au fost in lucru cca. 700 cazuri, incluzand aici clientii din penitenciare, dar si clienti pentru care se pregateau referate de evaluare pentru instanta.

Daca facem o analiza a distributiei clientilor din probatiune observam proportia foarte mica a clientilor aflati in supravegherea centrelor de probatiune. Ne intrebam daca numarul clientilor incredintati de instanta centrului de probatiune spre supraveghere ar fi putut fi mai mare in conditiile in care statisticile anului 2000 ne releva o realitate elocventa. Astfel, in tot anul 2000, in judetul Arad nu a fost pronuntata nici o sentinta de suspendare sub supraveghere, iar in judetul Arges, doar 20.

In 2001 au fost 55 de hotarari ale instantelor prin care centrele de probatiune au primit clienti spre supraveghere. Apar diferente foarte mari si pe parcursul acestui an, astfel ca in judetul Timisoara nu a fost incredintat nici un caz de supraveghere; mai mult chiar, sentinte ale Tribunalului Arad, care prevedeau acest lucru au fost casate (anulate si trimise inapoi spre rejudecare).

Este evident ca in absenta unor modificari semnificative in legislatia penala, ceea ce vor putea sa faca serviciile de reintegrare sociala este sa se transforme in anexe ale instantelor care nu vor face altceva decat sa dea informatii suplimentare instantelor, necesare individualizarii pedepselor. Pe de alta parte, in absenta acestor modificari in Codul Penal si Codul de Procedura Penala, populatia penitenciara nu are cum sa fie diminuata, acesta putand chiar sa creasca.

Activitatea consilierului de r.s.s. in comunitate

Problematica infractionalitatii face parte din viata sociala atata timp cat societatea este organizata pe baza de norme si reguli exprimate prin legi, incalcarea acestora intr-o masura mare sau mica va reprezenta un aspect al societatii.

In cadrul acestui continuum de reactii, in ultimele doua secole se constata doua metode ale practicilor corectionale. Prima vizeaza un sistem echitabil de a pedepsi care in virtutea unor motive de ordin umanitar a urmarit sporirea rationalitatii actului de justitie.

A doua pune accent pe factorii psihologici si sociali in scopul reabilitarii prin pedeapsa acelora care incalca legea. Astfel au fost scoase la lumina, urmatoarele aspecte:

- nevoia de a regandi sursele motivationale ale concurentei infractionale;

- nevoia de a recunoaste rolul factorilor sociali;

- recunoasterea reactiei individului la fortele sociologice ce dau contur normelor, valorilor, regulilor, obiectivelor etc.

Dintr-o asemenea perspectiva, infractorul solicita mai degraba un tratament decat o pedeapsa cu observatia ca „tratament” nu presupune ca infractorul este bolnav fizic sau psihiatric. Societatea trebuie sa-si asume intr-un fel neimplinirile sale care se pare ca indirect au influentat conduita infractorului. In acest fel „tratamentul” sau asistarea psiho-sociala, in munca de reintegrarea sociala, isi are atat resorturile, mijloacele de realizare cat si finalitatea la nivelul comunitatii, societatii, reprezentand alternative la clasica sanctiune penala a privarii de libertate, aceste tratamente (pedepse), vizand de fapt aceeasi finalitate: reducerea fenomenului infractional si cresterea gradului de siguranta sociala.

Consilierii de r.s.s. in cadrul muncii in comunitate, desfasoara doua activitati: supravegherea si asistarea psihosociala.

Supravegherea este principala directie de activitate din cadrul serviciului de r.s.s, principalele atributii ale acestora fiind:

a.      supravegherea respectarii de catre persoana condamnata a masurilor prevazute de art 86³ alin.1 lit. a-d din cod penal;

b.      supravegherea executarii obligatiilor impuse condamnatului prevazute de instanta si de art 86³ alin. 1 lit. a-f;

c.       supravegherea obligatiilor impuse minorului de catre instanta prevazute in art. 103 alin. 3 lit. a-c.

Consilierul de R.S.S. responsabil cu supravegherea masurilor stabilite de instanta, intocmeste un dosar de supraveghere. In cel mai scurt timp de la comunicarea hotararii judecatoresti, serviciul de R.S.S. stabileste locul, data, ora intrevederii cu persoana supravegheata.

I se aduc la cunostinta oral si in scris scopul, obiectivele si modul de desfasurare a supravegherii precum si masurile impuse de instanta. I se comunica si regulile de conduita in raport cu personalul de R.S.S.. Toate acestea se consemneaza in procesul verbal semnat de consilier si persoana supravegheata. Se face si un plan de supraveghere in maxim 5 zile de la comunicarea hotararii instantei. Asa cum rezulta din ordonanta si regulament, controlul este principala trasatura a supravegherii. Daca tinem cont de faptul ca masurile la care persoana supravegheata trebuie sa se supuna, se poate usor constata ca prin fiecare din aceste masuri, persoana este controlata. Se constata de asemenea inserarea unor elemente ce tin de munca de asistare psihosociala a peroanelor aflate in supraveghere.

Activitatea de evaluare este o componenta majora in constituirea planului de supraveghere. Aceasta vizeaza aspecte esentiale privind persoanele supravegheate de genul: risc de recidiva, periculozitate sociala etc.

In culegerea, analiza, sinteza informatiilor consilierul de R.S.S. trebuie sa tina cont si sa faca diferentierea intre evaluarea ca proces ce se deruleaza pe parcursul intregii relatii profesionale si evaluarea ca rezultat – formulare actuala cu privire la natura problemei persoanei supravegheate. Evaluarea pe dimensiunea supravegherii se realizeaza plecand de la nevoile persoanei supravegheate si vizeaza ca finalitate tot nevoile acesteia. Exista doua tipuri de nevoi:

a.                Nevoi de genul „a fi tratat ca individ”, „a fi acceptat”, „a fi inteles”, „a fi ajutat”;

b.                Nevoi criminogene direct sau indirect legate de conduita infractionala a persoanei supravegheate de genul dependenta de alcool, droguri etc.

Evaluarea nevoilor criminogene reprezinta rezultatul final in cadrul activitatii consilierului in comunitate.

Activitatea de evaluare reprezinta pentru consilierul de R.S.S. este o munca cu caracter continuu, ce poate fi considerata si prima treapta ce pregateste munca de asistare psihosociala. Cel asistat (supravegheat), poate intelege oportunitatea pe care o are de a-si forma niste resurse interne necesare unei reintegrari sociale. Consilierul va putea ajuta persoana supravegheata sa gaseasca modalitati si sa-si sporeasca sansele de a se reintegra in societate, de a-si gasi un loc de munca.

. Asistarea psihosociala – in legatura cu acest subiect se impune urmatoarea observatie: asistarea include printre metode si consilierea. Asistarea se refera la persoanele condamnate si la minorii sanctionati cu masura educativa a libertatii supravegheate. Obiectivul asistarii il reprezinta reintegrarea sociala a celor asistati, lucru ce poate duce la sporirea gradului de siguranta a societatii dar si la prevenirea unor conduite infractionale.