Elaborarea versiunilor de urmarire penala

Elaborarea versiunilor de urmarire penala

Regula de baza dupa care trebuie sa se orienteze organele judiciare in cercetarea infractiunilor de omucidere o reprezinta organizarea judicioasa a anchetei si planificarea urmaririi penale, in scopul clarificarii imprejurarilor savarsirii faptei si al identificarii autorului[1].

Un loc central il ocupa elaborarea versiunilor de urmarire penala, referitoare la natura mortii violente, la persoana autorului, la mobilul si scopul infractiunii si la imprejurarile sau conditiile in care a fost savarsita.

Pentru elaborarea versiunilor, organul de urmarire penala va trebui sa dispuna de un minim de date concrete referitoare la fapta. Aceste date se obtin pe cale procesuala cat si din izvoare extraprocesuale (investigatii, zvonuri, scrisori anonime).

Probleme complexe se nasc in cazuri de disparitie a unor persoane, situatii cand, pe langa versiunile privind o moarte violenta, mai pot fi emise versiuni referitoare la parasirea domiciliului, la rapire si sechestrare, etc.

Un aspect ce nu trebuie scapat din vedere de catre procuror este acela al posibilei disimulari a omorului printr-un accident sau sinucidere, cand din actele premergatoare nu se desprind date suficient de clare care sa permita o incadrare juridica corecta a faptei, mai ales in cazul sesizarii unor imprejurari negative[2].

O importanta deosebita pentru orientarea cercetarii o au versiunile referitoare la autorul omorului si la mobilul sau scopul infractiunii[3]. Altfel spus, este necesar sa se raspunda la intrebarea: carei persoane ii profita omorul sau cine avea interesul sa-l comita?

Punctul de plecare al anchetei si de elaborare a versiunilor il reprezinta victima, ea furnizand cele mai pretioase elemente pentru elucidarea cazului, o regula metodologica de baza fiind plecarea, in investigatie, de la fapta la faptuitor.

In elaborarea versiunilor privind persoana autorului si mobilul sau scopul omorului, procurorul trebuie sa tina cont de datele obtinute din cercetarea la fata locului si din examinarea cadavrului cat si de datele rezultate din ascultarea martorilor, a rudelor ori investigatiilor privitoare la crima.

Din prima categorie de date se pot desprinde concluzii referitoare la persoana autorului, la faptul ca acesta cunoaste sau nu topografia locului, daca era o cunostinta apropiata a victimei, se poate determina mobilul faptei cat si mijloacele vulnerante intrebuintate.

Cunoasterea victimei reprezinta pentru organul judiciar o sursa de date necesare identificarii ucigasului. Astfel se poate stabili ce activitate desfasura victima in momentele premergatoare agresiunii dupa felul in care era imbracata si dupa starea unor obiecte. Ne putem da seama de raportul victima-agresor dupa comportarea victimei la momentul aparitiei ucigasului; daca i-a permis accesul, inseamna ca-l cunostea.

Din cea de a doua categorie de date, rezultate din ascultarea martorilor si a rudelor, se pot cunoaste obiceiurile, pasiunile, viciile, natura relatiilor intretinute cu membrii familiei, cu colegii de serviciu sau cu alte persoane, mediile frecventate, activitatea profesionala, etc.

E necesar sa se stabileasca cat mai exact unde, cand, cu cine si in ce mod si-a petrecut timpul victima inaintea survenirii decesului, daca a fost vazuta in compania unor persoane straine, daca a cautat-o cineva, etc.

Versiunile elaborate vor fi verificate in mod obligatoriu. In cadrul fiecarei versiuni se procedeaza la clarificarea problemelor sale specifice prin efectuarea activitatilor de urmarire penala prevazute in ipoteza respectiva (reconstituiri, ascultari de martori, etc.) potrivit termenelor stabilite in planul de urmarire penala[4].

Versiunile sunt verificate concomitent, indiferent de gradul lor de verosimilitate, pana la eliminarea celor neconforme cu realitatea.