Fazele si metodologia identificarii criminalistice

Fazele si metodologia identificarii criminalistice

§1. Fazele identificarii criminalistice

Identificarea criminalistica traverseaza mai multe stadii, ale caror limite repre­zinta generalul si particularul. In literatura de specialitate, s-a conturat opinia potrivit careia procesul de identificare criminalistica parcurge, in esenta, doua faze principale .

1. In prima faza, cunoscuta sub mai multe denumiri, dar avand acelasi continut, are loc delimitarea grupului (genului sau categoriei) caruia ii apartine obiectul scop al identificarii³.
2. in faza a doua se finalizeaza procesul de identificare, prin individualizare sau determinarea obiectului concret, aflat in raport cauzal cu fapta cercetata.

Ultima faza, a identificarii propriu-zise a obiectului scop, are o valoare deose­bita sub raportul stabilirii adevarului in procesul judiciar. Cu toate acestea, inca din momentul identificarii grupului caruia ii apartine obiectul scop, pe baza trasaturilor comune, generice, se creeaza posibilitatea restrangerii sferei cercetarii, fie prin excluderea obiectelor ce prezinta elemente caracteristice deosebite de cele reflectate in urma, fie prin orientarea verificarilor spre o categorie de obiecte din ce in ce mai limitata.

De exemplu, punctul de pornire al identificarii armei cu care s-a savarsit omorul il reprezinta determinarea faptului ca proiectilul gasit in corpul victimei a fost tras cu un pistolet. Ulterior se stabileste ca pistoletul apartine grupului de arme avand calibrul 6,35 mm, grupul restrangandu-se treptat prin constatarea ca teava armei are patru ghinturi, cu sensul de rotatie spre dreapta, latimea campului ghinturilor fiind de 1,50-1,61 mm, iar inclinatia acestora de 4,59 grade, ceea ce corespunde pistoletului Walther, model 69. in continuare, pentru stabilirea identitatii armei, definitorie pentru faza finala a procesului identificarii, va avea loc examinarea comparativa a caracteristicilor retinute de obiectul mijloc (proiectilul gasit in victima) cu cele reflectate de modelele tip, create prin efectuarea de trageri experimentale cu armele suspecte.

Si in ipoteza urmelor care se prezinta sub forma unor resturi materiale dintre cele mai diverse (fire, fibre, vegetale, minerale, cioburile de sticla, lemn, plastic etc), a petelor de natura organica (sange, saliva, sperma) sau de ulei, vopsea s.a., intr-un cuvant, in cazul asa-numitelor urme materiale, procesul identificarii vizeaza, de regula, determinarea categoriei sau grupului caruia ii apartine urma cercetata. Subliniem insa ca, in cazul acestor urme, nu trebuie exclusa posibilitatea individualizarii obiectului creator al urmei, datorita fie perfectionarii mijloacelor tehnico-stiintifice de investigatie, fie unor imprejurari concrete in care s-a format urma. De exemplu, datorita perfectionarilor aduse tehnicilor de laborator, in prezent s-a conturat posibilitatea identificarii persoanelor dupa profilul A.D.N.

§2. Metodologia identificarii criminalistice

Metoda principala la care se recurge in identificarea criminalistica a unei per­soane, obiect sau fenomen, aflat in legatura cauzala cu un fapt juridic este exami­narea comparativa.

Compararea elementelor caracteristice generale si particulare, exterioare sau de continut, reflectate in urma descoperita la fata locului, cu elementele caracteristice ale persoanelor sau obiectelor cuprinse in sfera cercetarii face necesara, in preala­bil, o analiza si sinteza a acestora .

Fundamentul metodologic al identificarii. Fundamentul metodologic al identificarii criminalistice consta, dupa cum se subliniaza in literatura de specialitate, in 'selectare si comparare'. Aceasta presupune, asa cum s-a vazut mai sus, ca procesului identificarii criminalistice ii sunt proprii doua faze:

a. in prima faza este determinat grupul persoanelor sau obiectelor suspecte, pe baza unor elemente caracteristice asemanatoare, fiind excluse cele cu particularitati deosebite, evident contrarii celor reflectate in urme, sau in mijloacele materiale de proba.

b.  in faza a doua este adancita examinarea comparativa a caracteristicilor ase­manatoare, in scopul stabilirii coincidentei sau concordantei intre trasaturile re­flectate in urma si cele reflectate de modelele de comparatie, precum si a deosebi­rilor sau neconcordantei intre acestea ajungandu-se astfel, fie la obiectul cautat, fie la excluderea celor care prezentau numai elemente asemanatoare.

Pentru a demonstra identitatea factorului creator al urmei, atat concordanta cat si deosebirea se cer riguros explicate stiintific. Motivarea este cu atat mai necesara cu cat, in practica, apar frecvent si unele deosebiri de ordin cantitativ intre trasaturile reflectate de obiect in momentul savarsirii infractiunii si cele reflectate in momentul examenului comparativ.

Efectuarea examenului comparativ. in scopul selectarii obiectelor ce ur­meaza a fi examinate comparativ se procedeaza, mai intai, la cercetarea separata a caracteristicilor generale si individuale oglindite in urma si apoi la cea a caracteris­ticilor obiectelor suspecte. Examinarea se va face in functie de tipul si de natura urmelor, cum ar fi, de exemplu, urme forma, urme materie, microurme etc.

Examinarea se efectueaza, de regula, pe baza unor modele de comparatie (mo­dele tip) create experimental. Spre pilda, se compara mulajul urmei de incaltaminte cu mulajul 'urmei' create experimental cu pantoful presupus a fi lasat urma la locul faptei. Pentru obtinerea modelelor de comparatie este necesar sa fie respectate ur­matoarele cerinte :

a. Sa se cunoasca cu exactitate persoana sau obiectul de la care provin. Astfel, trebuie sa se cunoasca cu certitudine ca impresiunile digitale apartin persoanei 'X' sau ca proiectilul model de comparatie a fost tras cu pistoletul T.T. seria 2347890.

b. La obtinerea modelelor de comparatie sa se tina seama, atat cat este posibil, de conditiile in care s-a format urma la fata locului. De exemplu, in luarea probe­lor de scris unei persoane banuite, este necesar sa fie avute in vedere instrumentul cu care s-a scris, pozitia scriptorului (a scris in picioare sau la o masa), natura suprafetei suportului pe care era asezata hartia.

c.  Urma si modelele tip de comparatie sa contina suficiente elemente caracte­ristice de individualizare a factorului creator, in primul rand elemente de ordin calitativ.

d. Folosirea de modele similare, avand aceeasi provenienta in momentul examinarii comparative . Astfel, se compara mulajul urmei de adancime, cu mulajul impresiunii create experimental cu obiectul suspect; imaginea fotografica a urmei cu imaginea impresiunii model de comparatie; urma-materie ridicata din campul infractional cu substanta prelevata spre comparatie s.a.

Rezultatele obtinute in procesul identificarii criminalistice, concluziile acesteia pot avea un caracter categoric de certitudine (pozitiva sau negativa) sau de proba­bilitate. De asemenea, pot exista situatii de imposibilitate a rezolvarii problemei, fie din cauza insuficientei caracteristicilor de individualizare, fie a lipsei unor mijloace sau metode adecvate de cercetare.