Tehnici de identificare a persoanelor dupa semnalmente exterioare, dupa voce si prin alte metode criminalistice

TEHNICI DE IDENTIFICARE A PERSOANELOR DUPA SEMNALMENTE EXTERIOARE, DUPA VOCE SI PRIN ALTE METODE CRIMINALISTICE

§1. Metoda portretului vorbit

Portretul vorbit este o metoda aplicata frecvent si perfectionata pe parcursul timpului, care serveste la identificarea persoanelor, pe baza descrierii semnalmen­telor exterioare ale acestora, de catre o alta persoana. In descrierea facuta de cel care a perceput caracteristicile somatice ale individului cautat sunt vizate, pe de o parte, formele statice, iar pe de alta parte, formele dinamice. Aprecierea formei si dimensiunilor acestora se face dupa un sistem cuprinzand trei gradatii: mare, mijlo­ciu si mic¹.

Descrierea formelor statice

Acest segment al descrierii vizeaza elemen­tele caracteristice privind talia, constitutia fizica sau aspectul general al persoanei, forma capului si a fetei, eventuale infirmitati s.a.

A. Talia poate fi scunda, mijlocie si inalta, unii autori propunand ca sus-citatele trei gradatii sa fie raportate la 1,60m pentru talia scunda, intre 1,60 si 1,75m pentru talia mijlocie si peste 1,75m pentru talia inalta². in actualele conditii de crestere a mediei inaltimii, apreciem ca aceste dimensiuni sunt depasite.

B. Constitutia fizica sau corpolenta este apreciata ca robusta sau solida, mijlo­cie, slaba sau uscativa, in functie de marimea sistemului osos si de masa musculara a individului. De asemenea, intereseaza si forma umerilor, lungimea gatului, parti­cularitati ale mainilor si picioarelor etc.

C. Aspectul general sau tinuta unei persoane poate fi evaluata, de pilda, ca sportiva, eleganta, atletica, greoaie, ori asociata unor profesiuni, cum ar fi cele de ofiter, functionar, intelectual, marinar, taran, student, balerin etc.

Descrierea capului

Capul persoanei, atat in intregul sau, cat si in ceea ce priveste aspectul morfologic, vazut din fata si din profil detine, in mod firesc, locul principal in realizarea portretului vorbit. Astfel:

trebuie raportata si la conturul fetei, care poate fi triunghiular, rombic, rotund, asimetric s.a., precum si conturul profilului care se descrie, de regula, in functie de particularitatile zonei fronto-nazale (profil continuu, frant, paralel, curbat, ondulat etc), ale zonei nazo-bucale (prognatism superior sau inferior, ortognatism s.a.).

Fata se imparte, de regula, in trei zone: frontala, nazala si bucala. Zona frontala cuprinde regiunea dintre baza nasului si baza acestuia; zona bucala inclu­de regiunea dintre baza nasului si varful barbiei. in functie de necesitati, pot fi luate in calcul cinci zone, respectiv fruntea, ochii, nasul, gura si barbia.

Fiecare element component al fetei se descrie separat, cu ce are el mai caracte­ristic. De pilda:

- Parul se descrie dupa culoare, insertie frontala, forma (carliontat, intins, ondulat), calvitie, lungime, mod de pieptanare;

Fruntea se descrie dupa inaltime, latime, contur, inclinare, particularitati (proeminenta arcadelor sau a boselor frontale), mod de ridare si distanta dintre riduri.

Dintre elementele faciale ale caror caracteristici sunt retinute relativ mai frecvent, organul judiciar care alcatuieste portretul vorbit trebuie sa insiste asupra urmatoarelor :

- Ochii, se descriu dupa forma, pozitie, culoare, spatiu interocular, particularita­tile pleoapelor, genelor, adancimea in orbite etc. Remarcam ca fiecare persoana are o pigmentatie caracteristica a irisului (insa aceasta nu se poate retine sau aprecia cu usurinta), pigmentatie care, contrar unor pareri, nu variaza in functie de lumina si ramane stabila la persoanele adulte.

- Nasul, element retinut cu ceva mai multa usurinta, are caracteristica radacina, linia dorsala sau muchia, inaltimea, latimea, baza, conformatia narilor, culoarea. Precizam insa ca, din cauza operatiilor plastice ale nasului, sau ale altor elemente faciale, pot interveni modificari in infatisarea persoanei, de natura sa faca dificila identificarea, aspect ce nu trebuie omis, mai ales in cazul femeilor. Totodata, descrierea se raporteaza la pozitia din care a fost vazut nasul (fata sau profil).

Gura si buzele se descriu dupa marime, contur, pozitie, culoare, grosime, proeminenta. Uneori in pozitiile gurii apar diverse elemente particulare, cum ar fi rictusul sau un tic oarecare.

- Barbia se descrie potrivit profilului ei, latimii, inaltimii, particularitatilor sale (barbie plata, ascutita, ingropata, barbie dubla etc).

- Urechea intereseaza atat in privinta aspectului general, pozitia fata de cap, cat si sub aspectul elementelor sale componente (lobul, tragusul, antetragusul, helixul etc). Subliniem ca urechea este unul dintre elementele anatomice care sufera cele mai putine modificari pe parcursul vietii. In descrierea caracteristicilor elementelor urechii, o atentie speciala se acorda lobului, antetragusului si pliului interior.

Ridurile sunt apreciate in functie de zona in care se gasesc, dupa forma si numarul lor. Subliniem si aici aceeasi posibilitate de modificare a ridurilor prin operatii plastice chirurgicale, efectuate destul de des de persoane mai in varsta, indeosebi femei.

- Culoarea pielii sau particularitatile cromatice, care variaza in functie de rasa, de la alb deschis la negru, sunt si ele importante pentru alcatuirea portretului vorbit. Trebuie, insa, avute in vedere posibilitatile de modificare naturala a nuantei de culoare (indeosebi la albi) prin expunerea la soare, de exemplu, dar si prin utiliza­rea fardurilor, machiajul putand fi folosit in scop infractional .

- Semnele particulare fac parte dintre elementele pretioase pentru identificarea persoanelor si cadavrelor. Ele pot fi de o mare diversitate. Asa sunt, de exemplu, semnele determinate de variatii morfologice, anomalii anatomice, leziuni, urme ale interventiilor chirurgicale, tatuaj 'artistic' sau profesional etc. Natura semnului, locul, forma, marimea, culoarea, se indica cu precizie si se masoara.

- Tatuajul ocupa un loc important in suita semnelor particulare. El poate fi gasit pe toata suprafata corpului, cu exceptia palmelor, talpilor si a pielii de pe cap. De regula, pentru tatuajul ornamental, se prefera pieptul, spatele si bratele². in afara descrierii, tatuajul se fotografiaza la scara. Daca, eventual, s-a incercat inlaturarea lui chirurgicala, cu ajutorul fotografiei sub radiatii infrarosii, i se poate observa forma initiala, datorita resturilor de pigment ramase in  tesut.

3. Descrierea formelor dinamice

Descrierea acestor forme denumite si functionale, este menita sa completeze posibilitatile de identificare si se refera, in special, la tinuta corpului, felul mersului, mimica, privire, diferitele forme de mani­festare. De exemplu:

- Mersul unei persoane poate fi normal, degajat, suplu, sportiv, greoi, ezitant, cu pasi mari sau mici, saltaret, cu alte particularitati determinate de morfologia picio­rului, de eventualele infirmitati, precum si de starea de sanatate a individului.

- Modul de manifestare, privit in sensul sau larg, prin aceasta intelegandu-se, de pilda, gestica sau vorbirea, este in functie de personalitatea si temperamentul individului. Astfel, o persoana poate fi calma, nervoasa, lenta, agitata, impulsiva, taciturna, volubila etc. Perceperea acestor caracteristici reclama o perioada mai lunga de observare.

Nu trebuie neglijata situatia in care se afla persoana in momentul observarii, fiind cunoscute, de exemplu, diferentele de manifestare sau de comportament ale unui individ in exercitarea profesiei, in mediul familial, fata de superiorii sai ori fata de subordonati, ori in postura - caracterizata sugestiv in literatura de specialitate - de 'spectator' sau „actor'³.

Vorbirea, la randul sau, desi teoretic nu poate fi considerata o caracteristica a semnalmentelor exterioare, trebuie inclusa in conturarea 'portretului vorbit' prin particularitati de genul vorbirii normale, precipitate, balbaite, organizate, prolixe, precum si al timbrului, accentului s.a. .

Dincolo de prezentarea amanuntita a acestor elemente, remarcam necesitatea observarii lor cu multa atentie deoarece, in cazul infractorilor versati, acestia incearca sa-si deghizeze vocea, tinuta, mersul s.a. Deghizarea se poate practica in momentul savarsirii infractiunii, fiind mult mai usor sa se modifice aspectul exteri­or sau unele trasaturi dinamice pentru o scurta perioada de timp, decat sa se apeleze la un deghizaj permanent, de teama de a nu fi descoperit.

Sub raport tactic criminalistic, precizam ca reusita unei identificari pe baza descrierii semnalmentelor exterioare depinde, in buna parte, de modul in care sunt ascultati martorii si de cum sunt interpretate declaratiile lor. Ascultarea presupune din partea organului judiciar nu numai pricepere, ci si circumspectie, pentru a se obtine declaratii precise, obiective, referitoare la infatisarea infractorului. Perceptia si redarea de catre martor a imaginii unei persoane sunt procese ce depind de o multitudine de factori obiectivi si subiectivi (distanta, conditii de iluminare, starea timpului, fidelitatea memorieL starile emotive), de natura sa influenteze uneori decisiv obiectivitatea marturiei .

Eseu: Apararea posesiei prin actiuni posesorii - actiunea posesorie generala sau in complangere Referat: Efectele regimului matrimonial

In esenta, putem afirma ca in alcatuirea portretului vorbit, ori a portretului robot, pe baza descrierilor facute de persoana care a perceput individul cautat, trebuie aplicate si respectate regulile tacticii criminalistice specifice ascultarii martorului ori persoanei vatamate.

§2. Metode tehnice folosite in identificarea persoanelor dupa semnalmentele exterioare

Portretul schitat

Portretul schitat, sau schita de portret, reprezinta o me­toda menita sa inlature, cel putin in parte, neajunsurile determinate de modul in care o persoana apreciaza sau descrie semnalmentele exterioare.

Sunt imprejurari in care persoana de identificat a fost perceputa in conditii aparent bune, insa fie din cauza momentului indepartat in care se face ascultarea, fie posibilitatilor reduse de descriere de catre martor - determinate mai ales de gradul de instruire si inteligenta, de varsta, de profesiune etc. - este aproape impo­sibil sa se realizeze un portret vorbit utilizabil la identificare. Or, neajunsul mentio­nat poate fi, in parte, inlaturat prin priceperea si imaginatia specialistului care reali­zeaza schita de portret.

Metoda ca atare consta in schitarea unui portret, dupa descrierea martorului sau a victimei, de catre un desenator cu calitati plastice foarte bune. Desi da rezultate notabile, procedeul se aplica mai rar in practica, din cauza numarului insuficient de desenatori de care dispun organele de cercetare penala.

Fotorobotul

Este o metoda de identificare cu ajutorul unui colaj fotografic de elemente faciale preluate din fotografii ale semnalmentelor unor persoane diferite.

Din punct de vedere tehnic, albumul destinat identificarii este alcatuit dintr-un set de fotografii executate in conditii similare de incadrare si marime, astfel incat cele trei zone ale fetei (frontala, nazala si bucala) sa se suprapuna perfect. in unele albume, fotografiile sunt sectionate in cinci zone, ceea ce largeste gama posibilita­tilor de alcatuire a portretului robot. Fotografiile sunt sectionate de-a lungul acestor zone, ceea ce permite martorului sa selectioneze si sa combine zonele faciale pe care le considera apropiate cel mai mult de imaginea perceputa. in final, imaginea obtinuta se retuseaza si apoi se refotografiaza^.

§3. Metode criminalistice de identificare a cadavrelor necunoscute

Tehnicile de identificare prezentate mai sus sunt utile si in cazul identificarii cadavrelor necunoscute, insa, aplicabilitatea lor este limitata de transformarile firesti prin care trece corpul uman, ca urmare a anumitor fenomene cadaverice, ori din cauza actiunii distructive a diversilor factori. Astfel, pot aparea transformarile tipice proceselor de putrefactie, modificarile determinate de interventia autorului unui omor, care cauta sa distruga sau sa faca de nerecunoscut victima. Totodata, probleme deosebite de identificare apar in ipoteza accidentelor, catastrofelor. Toate aceste situatii reclama folosirea de metode specifice a caror elaborare reprezinta rodul unei stranse cooperari dintre Criminalistica si Medicina legala. Amintim ca identificarea cadavrelor necunoscute poate fi efectuata si pe baza desenelor papila­re, daca persoana s-a aflat in cartoteca politiei.

3.1. Metoda supraproiectiei. Din punct de vedere tehnic, metoda consta in proiectarea sau suprapunerea imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotogra­fica a persoanei disparute, careia se presupune ca i-a apartinut craniul³. Pentru efectuarea expertizei, specialistul trebuie sa dispuna de o fotografie realizata in conditii cat mai apropiate de fotografia semnalmentelor, in lipsa acesteia putandu-se apela si la fotografii existente la serviciile de evidenta a populatiei, ori la o foto­grafie executata ocazional.

In vederea efectuarii examinarii comparative, este necesara fotografierea craniului intr-o pozitie identica cu cea a capului din fotografia de referinta, operatie efectuata cu ajutorul unei aparaturi speciale ce permite pozitionarea craniului sub aceleasi unghiuri in care se afla dispus capul disparutului din fotografia ocazionala.

Cele doua imagini sunt suprapuse pe un ecran, in vederea stabilirii coincidentei sau necoincidentei elementelor anatomice si antropometrice, apreciate ca puncte de reper, rezultatul fiind fixat prin fotografiere. Fotograma reprezinta, astfel, princi­palul mijloc de ilustrare a concluziilor expertului antropolog.

Suprapunerea electronica a imaginilor reprezinta o varianta perfectionata a supraproiectiei, avand la baza combinarea electronica a imaginilor craniului necunoscut si cele ale persoanei disparute. Dispozitivul se compune din doua camere de televiziune, o masa de mixare si un monitor TV. Rezultatul examinarii este fixat fotografic .

Reconstituirea fizionomiei dupa craniu. Acest procedeu, aplicat de toate serviciile criminalistice, a fost pus la punct, printre altii, de savantul rus M.M.Gherasimov. La noi in tara s-a ocupat de perfectionarea acestuia Cantemir Riscutia. Din aceasta cauza mai este denumita 'metoda GHERASIMOV-RISCUTIA”.

Metoda consta in reconstituirea plastica si grafica a tesuturilor moi ale capului, potrivit unor standarde de grosime determinate stiintific. Fireste ca intreaga opera­tie se executa pe craniul cadavrului caruia se incearca sa i se determine identitatea.

Rezultatele acestui gen de identificare - verificata de practica, nu numai pe cale experimentala - sunt de multe ori spectaculoase, in majoritatea cazurilor asemana­rea atingand gradul perfectiunii, mai ales daca se face o alegere potrivita a culorii parului, a pigmentului pielii, ca si a expresiei intregii figuri.

Nu este lipsit de interes sa precizam ca aceasta metoda (ca si alte procedee criminalistice), poate fi folosita intr-o serie de cercetari cu caracter istoric privind reconstituirea fizionomiei reale a unora dintre personalitatile vietii noastre politice, culturale sau stiintifice, aspect care exceda cadrul investigatiei penale.

Identificarea dupa resturile osoase. Identificarea dupa resturile osoase face obiectul expertizei urmelor osteologice, specifica unui domeniu denumit in literatura medico-legala osteoantropometrie . Aceasta identificare trebuie interpretata intr-un sens larg, intrucat, pana astazi, nu era posibila o identificare ca atare, in sensul stabilirii persoanei careia i-au apartinut resturile osoase, exceptand situatia in care este descoperit craniul. Astazi, insa, printr-o expertiza genetica se poate determina A.D.N.-ul mitocondrial, profilul acestuia servind la identificare.

Expertiza criminalistica osteologica este efectuata de specialistul antropolog, care este in masura sa determine daca urmele osteologice sunt sau nu de natura umana, daca ne aflam in prezenta unui schelet intreg sau daca oasele apartin mai multor persoane.

Totodata, se pot obtine date cu privire la varsta, sex, talie si eventualele boli de care a suferit persoana in timpul vietii^. Este de la sine inteles ca, in aceste cazuri, ne situam pe terenul unei expertize complexe, examinarea osteologica fiind dublata de o examinare biocriminalistica.

Identificarea dupa sistemul dentar si lucrarile stomatologice. Aceasta modalitate de identificare este deosebit de valoroasa datorita unor elemente specifi­ce de individualizare pe care le prezinta, in mod natural, dantura unei persoane. La aceste particularitati, trebuie adaugate si interventiile medicale efectuate pentru intretinerea sau inlocuirea dintilor. Practica demonstreaza ca, in situatii deosebite (catastrofe, incendii, explozii, accidente, distrugerea premeditata a corpului victi­mei prin diverse modalitati), printre foarte putinele elemente care mai pot oferi date cu privire la persoane, mergandu-se pana la identificare, sunt cele ale sistemului dentar.

Dupa cum s-a precizat in capitolul anterior, la cercetarea urmelor de dinti, prin expertiza odontologica, se poate delimita, in primul rand, grupul de indivizi caruia ii apartine persoana, prin stabilirea varstei, eventual a sexului si tipului antropolo­gic, precum si a timpului aproximativ cat a stat inhumat.

In al doilea rand, este efectiv posibila identificarea pe baza lucrarilor dentare, ceea ce presupune_v desigur, concursul medicului stomatolog, care a avut in evidenta persoana. in acest caz, sunt deosebit de utile si radiografiile dentare executate in timpul vietii. Fireste, aceasta presupune tinerea unei evidente stoma­tologice riguroase, la zi, care sa faca realmente posibila identificarea odontologica.

Posibilitatea reconstituirii fizionomiei dupa dantura trebuie luata in calcul cu atat mai mult cu cat insele urmele dintilor servesc, in anumite imprejurari, la astfel de reconstituiri^. Este semnificativ, in acest sens, un exemplu desprins din practica noastra de specialitate, in care specialistii au alcatuit portretul robot al autorului unor omoruri deosebit de grave (este vorba de Ramaru), dupa urmele de muscaturi lasate pe corpul victimelor.

Identificarea persoanelor dupa voce si vorbire

1. Caracteristicile de identificare a vocii si vorbirii

In vederea determinarii si aprecierii stiintifice a caracteristicilor vocii si vorbirii sunt necesare mijloace tehnice speciale de evaluare, de tipul sonografelor. Sonografele permit analize complexe ale caracteristicilor generale si individuale fonoacustice, spectrul lor de audiofrecventa fiind situat intre 5 si 16000Hz.

Aceste aparate vizualizeaza caracteristicile vocii, prin transcrierea lor grafica sub forma vocogramelor. Principalii parametrii fizici ai sunetelor evidentiati de sonograf sunt frecventa, intensitatea si durata acestora.

Expertiza criminalistica complexa a vocii si vorbirii, a imaginilor spectrografice ale vocalelor si consoanelor releva urmatoarele caracteristici generale si individu^: ale mai importante de identificare

Caracteristicile vocii

A. Vocea are drept caracteristici acustice generale:

- configuratia de ansamblu a formantilor transcrisi pe vocograma

- durata de pronuntare a unui cuvant sau a unui grup de cuvinte;

intensitatea vocii, toate aceste servind la restrangerea grupului de persoane suspecte.

B. Caracteristicile acustice individuale sunt formate dintr-un complex de frecvente, alcatuit din:

- frecventa de rezonanta a cavitatii aparatului vocal (formantii);

- frecventa specifica sunetelor nazale si frecventa vocii.

In examinarea frecventei vocii se are in vedere frecventa formantiala si, mai ales, frecventa tonului fundamental, apreciata ca o caracteristica neschimbatoare a vocii.

in legatura cu stabilirea acestor caracteristici, trebuie sa precizam ca sunt nece­sare imprimari cu aparatura de buna calitate, imprimarile ocazionale, facute in conditii tehnice improvizate creand dificultati in cercetate. Este, de asemenea, inte­resant de semnalat ca incercarile de disimulare nu pot avea rezultatul scontat, uneori facilitand chiar examinarea.

Caracteristicile vorbirii. Vorbirea se caracterizeaza, in general, prin parti­cularitati de expresie si stil, specifice unui anumit grup de persoane. Elementele de natura sa permita individualizarea vorbitorului se grupeaza in:

• particularitati fonetice (accent, intonatie, prescurtari de cuvinte, pronunta­rea cuvintelor straine);
• particularitati fonetice straine, intalnite la persoanele care au o alta limba materna decat cea vorbita in momentul auditiei;
• defectiunile de pronuntie si particularitatile lexicale, cum sunt, de pilda, cele specifice regiunii din care provine vorbitorul sau cele caracteristice anumitor profesii.

Cu privire la particularitatile modului de a vorbi al unei persoane, amintim ca acestea pot face obiectul recunoasterii sale de catre o alta persoana, martor de auditu sau de catre victima, situatie intalnita frecvent in practica. in asemenea imprejurari, organizarea si conducerea activitatii de recunoastere cad in sarcina organelor judiciare, care se vor ghida dupa regulile tactice specifice efectuarii acestei activitati procedurale.

2. Expertiza criminalistica a vocii si vorbirii

Obiectul expertizei criminalistice a vocii si vorbirii, nu se rezuma numai la identificarea persoanei, existand si alte domenii in care poate oferi raspunsuri utile la intrebarile adresate de organele judiciare. Datorita procedeelor si metodelor puse la punct de specialistii fonocriminalisti, in prezent, prin acest gen de expertiza trebuie luata in calcul si posibilitatea rezolvarii unor probleme, cum ar fi, de exemplu :

A.    Stabilirea autenticitatii inregistrarilor audio (sau video), in scopul determinarii falsurilor, prin inlocuirea unor cuvinte cu altele, apartinand aceleiasi persoane, dar rostite in alte imprejurari, ori in alt context, a stergerilor de cuvinte sau fraze, a intreruperilor facute in timpul inregistrarii.

In prezent, stabilirea autenticitatii inregistrarilor este de maxima importanta, Codul de procedura penala, in art. 91, dispunand atasarea la dosarul cauzei a inregistrarilor, indiferent de tipul de suport (analogic sau digital). Laboratoarele de specialitate din tara noastra, prin efectuarea acestor expertize se conformeaza standardelor americane AES43-2000². Expertizele sunt solicitate in cazul copiilor facute dupa inregistrarile originale (autentice).

Atragem atentia in acest context si asupra prevederilor art. 86³ C.pr.pen. referitor la verificarea mijloacelor de inregistrare, folosite in cazul martorilor aflati sub protectie sau investigatorilor acoperiti.

B. Identificarea persoanei vorbitorului cu respectarea anumitor conditii de calitate privind inregistrarea in litigiu si, fireste, avand la dispozitie modele de comparatie. Frecvent, insa, pot fi desprinse o serie de date privind sexul, varsta, profesia, zona din care provine vorbitorul, eventuale boli ale aparatului fonorespi-rator, daca a citit sau a vorbit liber, daca a fost constrans sa vorbeasca, daca se afla in stare de stres s.a.

C. Stabilirea eventualei deghizari a vocii si vorbirii, deghizare sau modificare incercata prin acoperirea microfonului cu o batista, vorbirea in soapta, modificarea tonalitatii, astuparea nasului s.a. La aceasta se poate adauga si o eventuala intarire a vocii si vorbirii, situatie care trebuie analizata cu atentie de cei in drept.

Metodele servesc cu succes la depistarea incercarilor de falsificare a benzii. Facem aceasta remarca intrucat ea constituie motivul principal pe care il invoca uneori organele judiciare atunci cand ezita sa accepte, printre mijloacele de proba, banda de magnetofon.

Examinarea propriu-zisa parcurge aceleasi etape, comune oricarei expertize criminalistice destinate identificarii persoanei: examinarea comparativa, demon­stratia si formularea concluziilor certe pozitive sau negative, probabile ori de imposibilitate a rezolvarii problemei.

In ipoteza solicitarii identificarii persoanei dupa voce, pentru obtinerea rezulta­telor scontate este important ca organul judiciar care dispune efectuarea expertizei sa se conformeze cerintelor necesare obtinerii unor modele de comparatie de calitate. Pentru aceasta, trebuie sa se apeleze la mijloace tehnice de inregistrare (magnetofon, microfon si banda) similare celor ale inregistrarii in litigiu, dar de mai buna calitate. Imprimarile se realizeaza in conditii similare de loc, de fond sonor si cu aceeasi viteza de inregistrare. De asemenea, daca este posibil, se va cere persoanei sa foloseasca acelasi mod de pronuntare. Bineinteles ca inregistrarea va contine aceleasi cuvinte si expresii.

Posibilitatile identificarii persoanei dupa voce sunt reale - si puse la punct pe plan teoretic - dar, inca perfectibile in ceea ce priveste aplicarea lor la specificul procesului judiciar. De aceea, magistratii trebuie sa manifeste atentia cuvenita in dispunerea si interpretarea rezultatelor acestor expertize. Faptul ca tehnicile de identificare a persoanelor dupa voce sunt, inca, perfectibile este atestat de eforturile specialistilor preocupati de gasirea celor mai fiabile metode de examinare crimina­listica a vocii, astfel incat ea sa iasa cat mai mult din sfera subiectivismului.

Sistemele informatice de identificare vocala, permit astazi ca inregistrarile analogice sa fie ameliorate prin numerizarea lor, filtrarea si analiza spectrala prin computer.

Metode biometrice de identificare

In prezent, tehnicile de identificare s-au diversificat, apelandu-se la metode stiintifice care sa permita identificarea rapida si sigura a persoanelor. Dezvoltarea unor astfel de metode a fost impusa de necesitatea combaterii mai eficiente a actelor de terorism din ce in ce mai numeroase in ultimii ani. Astfel, dintre tehnicile moderne folosite sau experimentate in prezent mentionam

Tehnici antropometrice

Antropometria presupune masurarea unor parti ale corpului uman in vederea reconstituirii dimensiunilor acestuia pornind de la cele cateva fragmente de schelet descoperite.

Dupa fotografia judiciara, aceasta este cea mai veche metoda biometrica folosita in cercetarea criminalistica. In domeniul identificarii pe baza amprentei papilare, tehnica informatica este folosita cu succes de cativa ani, detinand cea mai sigura aplicatie, folosindu-se de la verificarea zonelor de inceput si de bifurcare a zonelor papilare, denumita AFIS (Automatic Finger - Print Identification) si mentionata deja in Capitolul V al primei parti a tratatului.

O alta tehnica antropometrica apeleaza la dispozitive electronice care permit masurarea parametrilor antropologici ai mainilor, respectiv a geometriei mainii. De asemenea, se poate evalua tridimensional geometria indexului.

Recunoasterea retinei

Acest procedeu de identificare consta in determinarea aspectului si a marimii vaselor de sange care provin de la nervul optic si sunt dispersate in retina. Investigatia reprezinta o sursa de informatii biometrice datorita celor trei proprietati importante ale retinei: anatomia, unicitatea si topografia dispunerii vaselor sanguine.

Cercetarile in materie au condus la realizarea primului prototip de dispozitiv pentru a determina modelul vaselor de sange ale retinei. Lumina infrarosie a fost initial folosita pentru recunoasterea retinei, deoarece modelul vaselor de sange din retina poate absorbi lumina infrarosie la un nivel mai mare si mai rapid decat restul tesutului din ochi.

In momentul de fata, ultimul dispozitiv de scanat retina este produs de EyeDentify Inc si se numeste ICAM 2001. Acesta poate stoca pana la 3000 de sabloane cu o capacitate de pana la 33.000 de proceduri de identificare. Tehnologia amintita se distinge prin precizie superioara, fiind cea mai inalta dintre tehnologiile biometrice, de o rapiditate remarcabila. Prezinta, de asemenea, importanta si usurinta cu care este folosita metoda.

Mentionam insa si faptul ca tehnologia de recunoastere a retinei este inca perceputa de public ca o „amenintare' asupra sanatatii, deoarece investigatia se face fara ochelari, ceea ce ar afecta ochiul. Toate aceste motive nu permit inca generalizarea acestei proceduri la nivelul dorit de autoritati.

3. Recunoasterea irisului

Descoperita in 1987 de doi oftalmologi, Leonard Flom si Aron Safir, aceasta metoda bazata in special pe tehnici fotografice permite prelucrarea corecta a imaginii irisului, chiar daca persoana respectiva poarta ochelari sau lentile de contact.

Procedura de verificare consta in achizitionarea imaginii irisului, masurarea si digitalizarea parametrilor folositi pentru identificarea si calculul corelatiei intre datele achizitionate si infrmatiile stocate intr-o baza de date.

Recunoasterea irisului este extrem de eficienta, fiind considerata mai performanta decat recunoasterea bazata pe amprente si mult mai exacta decat amprenta ADN.