Dictionar de psihologie jungiana

AFECT sau EMOTIE ---- mesajul 627 ----

_Emotia_ sau _afectul_ este o stare sentimentala ['a sentimentelor'] caracterizata printr-o perturbare specifica a derularii reprezentarilor, pe de o parte, si printr-o inervatie corporala considerabila, pe de alta parte.  Un sentiment devine afect/emotie, daca atinge o atare intensitate, incat sa declanseze inervatii corporale semnificative, iar trecerea de la sentiment la afect/emotie este oarecum continua, nu exista o limita foarte clara intre ele.  Este preferabil insa sa se faca distinctie intre sentiment si afect/emotie, deoarece sentimentul este o functie care poate fi supusa vointei, ceea ce in cazul afectului/emotiei nu se mai intampla intotdeauna.

In cazul afectului, inervarea fiziologica si starea psihica se influenteaza, amplificandu-se reciproc, de unde rezulta ca unui sentiment intensificat i se alatura o componenta de senzatii care apropie afectul mai mult de senzatii si-l deosebeste esentialmente de starea specifica sentimentului.

 CONSTIENT ---- mesajul 764 ----

_Constientul_ este functia sau activitatea care intretine relatiile continuturilor psihice cu eu-ul, in masura in care eu-ul resimte ca atare aceasta corelare, relatiile cu eu-ul neresimtite ca atare fiind inconstiente.  Nu toate continuturile psihicului sunt corelate cu eu-ul, a.i. sa li se poata atribui calitatea de a fi constiente.  Exista o multe complexe psihice care nu sunt legate necesar de eu, de exemplu.  Prin urmare, constientul nu este identic cu (intreg) psihicul.

EMOTIE ---- vezi AFECT & mesajul 627 ----

EU ---- mesajul 788 ----

_Eu_-ul este un complex de reprezentari care se constituie in centrul campului constient, avand o pronuntata continuitate si identitate cu sine insusi, motiv pentru care jung vorbeste despre un complex al eu-ului. El este atat un continut al constientului - anume un continut de prima importanta, constituind _subiectul_ constientului -, cat si o conditie a existentei constientului, deoarece un element psihic devine constient daca si numai daca se coreleaza cu complexul eu-ului.

EXTRAVERTIRE & INTROVERTIRE ---- mesajul 1058 ----

_Extravertirea_ reprezinta o intoarcere spre exterior a libido-ului - o vadita raportare a subiectului la obiect, in sensul unei deplasari pozitive a interesului subiectului catre obiect. _Introvertirea_ este intoarcerea spre interior a libido-ului, ceea ce exprima un raport negativ al subiectului cu obiectul; in acest caz, interesul nu se indreapta spre obiect, ci se se retrage din obiect asupra subiectului.

Cel aflat intr-o stare extravertita gandeste, simte si reactioneaza raportandu-se la obiect intr-un mod direct si clar perceptibil din exterior.   Daca extravertirea este intelectuala, de exemplu, atunci subiectul se gandeste pe sine insusi in obiect; daca este bazata pe sentiment, subiectul se simte pe el insusi in obiect, este empatic fata de obiect.  In starea de extravertire, exista o puternica, daca nu chiar exclusiva conditionare prin obiect.  Pentru cel care are o atitudine introvertita, subiectul constituie motivatia principala, obiectului revenindu-i o valoare cel mult secundara, incat putem vorbi despre o conditionare prin subiect.

Se poate vorbi despre _extravertire activa_, atunci cand extravertirea este voita/intentionata, si despre o _extravertire pasiva_, cand vointa individului nu intervine in inducerea acestei stari - cand extravertirea este determinata de obiectul care atrage asupra lui interesul subiectului, eventual impotriva vointei acestuia.  De asemenea, putem vorbi despre _introvertire activa_, cand subiectul vrea o anumita izolare fata de obiect, si despre o _introvertire pasiva_, atunci cand subiectul nu poate reintoarce asupra obiectului fluxul de libido venit dinspre acesta.

Dupa cum atitudinea/starea obisnuita a cuiva este extravertita sau introvertita, se spune ca individul apartine tipului extravertit sau introvertit.

FANTEZIE ---- mesajul 1217 ----

Prin fantezie se inteleg doua lucruri distincte si anume: _fantasma_, in primul rand, si _activitatea imaginativa_, in al doilea rand. Chiar daca ele se pot intemeia initial pe amintiri ale unor trairi reale, continutul lor nu corespunde nici unei realitati exterioare, ci este rezultatul invedereat al activitatii spirituale creatoare, o activizare sau un produs al combinarii unor elemente psihice incarcate de energie.  Si intrucat energia psihica poate fi supusa unor dirijari voite, fanteziile pot fi provocate constient si voit, partial sau in intregime. Realitatea experientei psihologice dovedeste ca fanteziile sunt declansate mai degraba de o atitudine intuitiva aflata in asteptare sau de o irumptie de continuturi inconstiente in constient.

Fanteziile pot fi active sau pasive. Cele active se produc prin intuitie, adica printr-o atitudine indreptata spre perceptia continuturilor inconstiente, care face ca libido-ul sa se reverse neintarziat asupra elementelor care se ivesc din inconstient, aducandu-le la un inalt grad de claritate si perceptibilitate, eventual prin asociere cu materiale paralele.  In timp ce forma pasiva de fantazare poarta adesea pecetea maladivului, forma activa tine de cele mai elevate activitati spirituale umane, deoarece activitatea aceasta apare la confluenta personalitatii constiente si a celei inconstiente a subiectului, dand un produs comun al lor, care are totodata rolul de a le reuni.  O fantezie astfel produsa poate fi cea mai elevata expresie a unitatii unei individualitati si poate chiar genera aceasta individualitate tocmai prin expresia perfecta a unitatii sale***.  Fanteziile pasive au intotdeauna nevoie de critica din partea constientului, pentru ca ele sa nu impuna unilateral punctul de vedere al pozitiei inconstiente, in timp ce fanteziile active au nevoie de intelegere, constituind un rezultat al colaborarii dintre constient si inconstient.

GANDIRE ---- mesajul 577 ----

Conform unor legi proprii, _gandirea_ aduce anumite continuturi, anumite reprezentari printr-o corelatie (conceptuala), printr-o judecata. Ea poate fi:

1.  gandire activa [intentionata] sau dirijata, in care reprezentarile sunt supuse unui act voit de judecata,

si

2.  gandire pasiva [intamplatoare], nedirijata sau 'intuitiva', in care diverse corelatii conceptuale si judecati se pot petrece chiar in contradictie cu intentia si fara sa corespunda scopurilor individului.

O simpla insiruire de reprezentari, numita de unii 'gandire asociativa', nu poate fi inteleasa ca gandire, daca tinem cont de definitia de mai sus.

Capacitatea de gandire dirijata este asa-numitul _intelect_, in timp ce capacitatea de gandire pasiva sau nedirijata constituie asa-numita _intuitie intelectuala_. Gandirea dirijata este considerata a fi o functie psihologica rationala, deoarece ordoneaza reprezentarile conform unei norme de care sunt constient, in timp ce gandirea nedirijata, intuitia intelectuala este considerata a fi o functie irationala, deoarece opereaza dupa norme necunoscute individului.

In fine, gandirea afectiva ar fi o gandire dependenta de sentiment, care nu se supune propriului sau principiu logic, ci principiului sentimentului. In gandirea afectiva, legile logicii sunt prezente doar aparent, in realitate acestea fiind date la o parte pentru a lasa loc sentimentului.

Proiect: Forme ale denuclearizarii vietii conjugale - semicasnicia si pseudocasnicia Lucrare: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii

IDEE ---- mesaj 1634 ----

Ideea este un element psihologic strans corelat de sensul unei imagini primordiale, sens care este abstras din concretismul imaginii. Fiind o abstractie, ideea _pare_ dedusa sau dezvoltata prin intermediul gandirii.  De fapt - ideea fiind doar sensul formulat al unei imagini primordiale -, din punct de vedere psihologic, natura ei nu este de ordinul a ceva dedus sau produs, ci este ceva a priori existent, ca o posibilitate generala de corelare a gandurilor, dinainte data. 

Prin natura sa [nu si prin formularea sa], ideea este o entitate psihologica a priori existenta si determinanta. Este a priori existenta, datorita faptului ca este continuta in imaginea primordiala, simbolica, ca sens al acesteia, in timp ce alura ei abstracta, ca si dedusa se datoreaza prelucrarii careia ii este supusa imaginea primordiala spre a o face apta pentru utilizare rationala.

Imaginea primordiala fiind o entitate psihologica ce reapare mereu si pretutindeni sub forme adecvate, acelasi lucru s-ar putea spune si despre idee, cu toate ca aceasta este in mult mai mare masura masura supusa, prin forma sa potrivita utilizarii rationale, influentelor momentului si imprejurarilor, care ii confera formulari corespunzatoare fiecarei epoci.   Autonomia ideii provine si de la aceea ca insasi imaginea primordiala nu este niciodata produsa, ci permanent prezenta, aparand de la sine in perceptie, astfel incat s-ar putea spune chiar ca ar tinde de la sine la realizarea sa, fiind resimtita de spirit ca potentialitate activ determinanta. Aceasta viziune nu este totusi generala, ci depinde de atitudine [vezi mesajul 1058].  Astfel, pentru atitudinea introvertita, ideea este un primum movens, in timp ce pentru atitudinea extravertita, ideea este un produs, ambele viziuni fiind partial indreptatite, datorita naturii duble [ca ceva primar si totodata secundar] a ideii.

In fine, ideea poate determina in masura egala gandirea si sentimentul, cu conditia ca functia psihologica respectiva sa fie diferentiata.  Cand se pune problema determinarii apriorice in cazul unei functii psihologice nediferentiate, este corect sa vorbim de o determinare prin imaginea primordiala.

 IMAGINE PSIHOLOGICA ---- mesajul 1633 ----

Imaginea psihologica are caracterul psihologic al unei reprezentari a fanteziei si nu pe acela cvasi-real al halucinatiei, adica nu vine niciodata sa inlocuiasca realitatea, ci este recunoscuta ca fiind interioara.  De regula, este lipsita de orice proiectie exterioara, desi in cazuri exceptionale se poate plasa usor si exterior, ca o viziune sau ca o halucinatie auditiva, fara sa fie neaparat patologica, ci doar _arhaica_.

Imaginea psihologica reprezinta o adevarata realitate interioara, a carei insemnatate o poate intrece uneori pe a oricarei realitati exterioare. Este o entitate complexa, compusa din materiale de proveniente diferite, dar nu este un conglomerat, ci un produs unitar in sine, cu un sens propriu, autonom, expresia comuna a unor continututi momentan constelate - atat constiente, cat si inconstiente, datorita faptului ca starea momentana a constientului starneste intotdeauna, simultan, si activitatea materialelor subliminale aferente ei, inhibandu-le pe cele neaferente.

INCONSTIENT ---- mesajul 764 ----

_Inconstientul_, in sens exclusiv psihologic [nicidecum filosofic, metafizic], este un concept limita care acopera toate continuturile si procesele psihice necorelate cu eu-ul. 

Starea in care se gaseste un continut inconstient se sustrage oricarei cunoasteri posibile. Se cunoaste insa ca, prin pierderea valorii sale energetice, un continut constient poate deveni inconstient - procesul natural al uitarii -, sau doar ajunge undeva sub pragul constientei, de unde, in imprejurari prielnice, poate reveni in mod neasteptat in constient sau doar in vise, sub hipnoza etc.  Exista continuturi constiente (penibile, de exemplu) care sunt 'impinse' in uitare, prin refulare sau prin disocierea personalitatii (adica prin disolutia coeziunii constientului - in urma unor acte violente, in urma unui soc nervos sau prin dezbinarea personalitatii, ca in schizofrenie).  De asemenea, exista perceptii senzoriale, rationamente sau alte combinatii care fie datorita unei valori/intensitati prea mici, fie datorita distragerii atentiei raman inconstiente.  In fine, experienta a demonstrat ca exista continuturi inconstiente care nu ar fi putut fi niciodata obiecte ale constientei si care, deci, provin exclusiv din activitati inconstiente.  Dar experienta, care ne ofera astfel mai multe dovezi in privinta existentei continuturilor psihice inconstiente, nu ne poate spune _ce ar putea fi_ un continut inconstient.

Se poate face insa o departajare a continuturilor inconstiente: exista un inconstient _personal_, care cuprinde toate achizitiile existentei personale (uitate, refulate sau percepute, gandite si simtite subliminal), si un inconstient _colectiv_,  format din continuturi psihice care nu provin din achizitii personale, ci din 'posibilitatea ereditara a functionarii psihice in genere, in speta din structura cerebrala ereditara' (continuturi mitologice coerente).  In plus, experienta dovedeste ca si continuturile inconstiente sunt implicate intr-o anumita activitate, la fel ca cele constiente.

INTROVERTIRE ---- vezi EXTRAVERTIRE & INTROVERTIRE, mesajul 1058 ----

INTUITIE ---- mesajul 603 ----

Intuitia este una dintre cele patru functii psihologice fundamentale [alaturi de gandire, sentiment si senzatie], producand, pe cale inconstienta, _perceptii_ care pot avea ca obiect atat lucruri exterioare sau interioare, cat si corelatii ale acestora.  Ca si senzatia, intutia este o functie de irationala, desi multe intuitii, analizate ulterior, pot aparea ca fiind explicabile rational.

Desi perceptia intuitiva poate aparea sub o forma asemanatoare unei concluzii a intelectului, a considerarii unei perceptii senzoriale sau a unui sentiment, ea nu este nimic din aceste lucruri - intuitia este un mod de sesizare instinctiva, indiferent a carui continut; continutul intuit se prezinta ca un tot gata conturat, in legatura cu formarea caruia individul nu poate da explicatii.  Cunostintele intuitive apar ca avand un anumit caracter de certitudine, de neindoielnic, bazandu-se pe o stare psihica bine determinata, a carei nastere si prezenta nu a fost constientizata, la fel ca si senzatia, a carei certitudine se bazeaza pe fundamentul sau fizic.

Intuitia apare fie in forma _subiectiva_, ca perceptie a unor stari psihice inconstiente de provenienta in principal subiectiva, fie _obiectiva_, ca perceptie a unor stari bazate pe perceptia subliminala a unor obiecte si pe sentimentele si gandurile subliminale provocate de acestea.

Dupa gradul de participare a senzatiei, se deosebesc:

a.  forme _concrete_ de intuitie, care conduc la perceptii legate de starea lucrurilor si care sunt niste procese reactive, deoarece rezulta direct din niste situatii date,

si

b.  forme _abstracte_ de intuitie, care produc perceptii privind anumite corelatii ideatice si care, la fel ca senzatia abstracta, necesita o vointa sau o intentie.

Intuitia este cea care permite copilului sau primitivului sa perceapa, in contraparte cu impresia senzoriala puternica, imaginea mitologica, treapta anterioara a ideii, constituind, impreuna cu senzatia, matricea din care se dezvolta gandirea si sentimentul, ca functii rationale.  Un om care isi orienteaza atitudinea dupa principiul intuitiei, adica dupa perceptiile continuturilor inconstiente, apartine tipului intuitiv [tip descoperit de M. Moltzer].  In fine, dupa felul in care un asemenea tip isi valorifica intuitia - fie spre interior, pentru cunoastere si contemplare interioara, fie spre exterior, pentru actiune si realizari -, distingem tipul intuitiv introvertit si tipul intuitiv extravertit.  In cazurile anormale, cand intervine o exagerata contopire cu si dependenta de continuturile inconstientului colectiv, tipul intuitiv devine extrem de irational si incomprehensibil.

LIBIDO ---- mesajul 1057 ----

<<Prin libido inteleg _energia psihica_.  Energia psihica este intensitatea procesului psihic, _valoarea sa psihologica_.  Prin asta, nu trebuie sa intelegem vreo valoare de natura morala, estetica sau intelectuala conferita procesului psihic, valoarea lui psihologica fiind definita pur si simplu de forta sa _determinanta_, care se exteriorizeaza in anumite efecte psihice - in 'eficienta' sa.

Prin libido nu inteleg nici o _forta_ psihica, asa cum au crezut adesea, in mod gresit, criticii.  Nu ipostaziez conceptul de energie, ci il folosesc ca pe un concept pentru intensitati sau valori.  Problema existentei sau inexistentei unei forte psihice specifice nu are nimic de a face cu conceptul de libido.  Folosesc adesea expresia de libido in acelasi sens cu 'energie'.>>

SENTIMENT ---- mesajul 593 ----

_Sentimentul_ poate fi inteles fie ca functie autonoma sui generis (Fühlen), fie ca un proces particular intre eu si un anumit continut dat (Gefühl).

Sentimentul fie ofera unui continut constient o anumita _valoare_, in sensul acceptarii sau respingerii (placere/neplacere), fie poate aparea indiferent fata de continutul constient momentan sau de senzatiile momentane si derivand cauzal din continuturi inconstiente, ca 'dispozitie' - dispozitie, care constituie si ea o valorizare, anume nu o valorizare a unui continut singular si bine definit al constientului, ci una a starii globale momentane a constientului, tot in sensul unei acceptari sau a unei respingeri.  Prin urmare, sentimentul este un proces _subiectiv_, care poate fi in toate privintele independent de stimuli exteriori, chiar daca se insinueaza in senzatii. 

Valorizarea prin sentiment se exinde asupra tuturor continuturilor constientului [atentie, indiferenta are si ea o tonalitate afectiva!], de orice natura ar fi acestea.  Daca intensitatea sentimentului creste, ia nastere un _afect_, adica o stare afectiva cu inervari corporale considerabile [spre deosebire de sentiment, care nu produce nici mai multe, nici mai putine reactii fizice din partea organismului decat un proces obisnuit de gandire].

Trebuie deosebit sentimentul *concret* de sentimentul *abstract*.  Sentimentul concret este sentimentul 'simplu', 'obisnuit', amestecat cu elemente ale altor functii - cu senzatii, de pilda, cand rezulta printr-o contopire inseparabila a sentimentului cu elemente apartinand senzatiei.  Sentimentul abstract se ridica deasupra continuturilor singulare pe care le valorizeaza si produce o dispozitie care include valorile singulare, printr-un fel de suspendare a acestora, analog felului in care gandirea abstracta produce concepte lasand la o parte distinctiile dintre lucrurile pe care le concepe.

Asa cum gandirea ordoneaza continuturile constientului dupa concepte, sentimentul ordoneaza continuturile constiente dupa valorile lor. Cu cat este mai concret sentimentul, cu atat mai subiectiva si mai personala este valoarea pe care o confera, si dimpotriva, cu cat este mai abstract sentimentul, cu atat mai generala si mai obiectiva este valoarea conferita de el.  Intr-adevar, dupa cum un concept perfect abstract nu mai este dedicat unicitatii si specificitatii cazului particular, ci generalitatii si nedeterminarii sale, tot asa sentimentul abstract nu se mai suprapune cu momentul singular si caracteristicile acestuia.  Prin urmare, functia psihologica sentiment este tot o functie rationala, ca si gandirea - sentimentul este este tot un mod de a judeca, diferit insa de judecata intelectuala, deoarece se desfasoara in vederea unei acceptari sau a unei respingeri subiective si NU urmarind formarea unei corelatii conceptuale.

Cand functia sentiment este insuficient diferentiata, ea poate deveni dependenta de o alta functie, nefacand altceva decat sa tina isonul acesteia - functia nediferentiata nu doar ca nu actioneaza independent, dar nu actioneaza deloc, activitatea ei fiind doar aparenta, printr-un fel de reflectie a activitatii functiei privilegiate/diferentiate.

Modul de valorizare prin sentiment este un fel de aperceptie a valorii, asemanator cu aperceptia intelectuala.  Ca si in cazul aperceptiei intelectuale [gandirii], putem vorbi despre aperceptie afectiva [sentiment]:

1.  _activ[a]_ sau dirijat[a], cand consinutul este valorizat intentionat si anume conform unei intentii afective, nicidecum intelectuale, care este o activitate rationala si constituie modalitatea de actiune diferentiata a functiei sentiment.

si

2.  _pasiv[a]_, nedirija[a] sau intuitiva, cand un continut trezeste sau atrage sentimentul, pentru a constrange apoi subiectul la participare afectiva, care este o stare irationala si fundamenteaza asa-numita intuitie afectiva.

In fine, este demn de precizat ca cele de mai sus nu spun nimic despre natura sentimentului, ci doar delimiteaza conceptul, mentionand faptul ca pana si ideea unei explicitari a naturii sentimentului este intelectuala, deci straina naturii sentimentului, iar o definitie intelectuala nu ar putea reda specificul sentimentului intr-un mod complet satisfacator, gandirea apartinand unei categorii incomensurabile cu sentimentul.  Din acelasi motiv, nici o incercare de clasificare a sentimentelor nu ar avea nici un sens.

SENZATIE

Senzatia este o functie psihologica ce transforma un stimul fizic in perceptie, deci este identica functiei perceptiei si trebuie deosebita strict de sentiment, chiar daca acesta se poate insinua in senzatie. Exista doua tipuri de senzatie:

-- senzatia _concreta_ - constand in perceptie senzoriala (prin mijlocirea organelor de simt) sau perceptie a senzatiilor corporale -, care este atat un element al reprezentarii, cat si un element al sentimentului si care nu apare niciodata in stare 'pura', ci insotita de reprezentari, sentimente si/sau ganduri,

si

-- senzatia _abstracta_, care este detasata de alte elemente psihice si care (fiind izolata de imixtiuni obiective sau subiective - ale distingerii obiectului perceput sau ale sentimentului si gandirii) se ridica la un grad de puritate pe care senzatia concreta nu il atinge niciodata, incat ar putea fi numita foarte bine senzatie 'estetica'.

Senzatia estetica este proprie mai ales artistului si, ca orice abstractie, este produsul diferentierii functiei, nu ceva originar. In forma originara, senzatia este concreta (deci amestecata!) si un element reactiv.  Dimpotriva, senzatia abstracta nu poate exista fara aportul vointei, fiind astfel un element directionat, vointa indreptata spre abstractizarea senzatiei fiind expresia si promotorul _atitudinii artistice_.

In stare originara fiind un dat imediat, nesupus legilor ratiunii (spre deosebire de gandire si sentiment), senzatia constituie o functie irationala, chiar daca ratiunea gaseste posibilitatea de a combina un mare numar de relatii intr-o corelatie rationala.  Daca intuitia este considerata a fi o perceptie inconstienta, senzatia este considerata a fi perceptie constienta, din aceste doua functii dezvoltandu-se ontogenetic si filogenetic, ca functii autonome, gandirea si sentimentul.

SINE ---- mesajul 788 ----

Partial, _sinele_ este un concept potential empiric care reprezinta unitatea si deplinatatea intregii personalitati, deplinatate care reprezinta un postulat - 'partial', deoarece personalitatea are o componenta inconstienta, deci sinele cuprinde experimentabilul si inexperimentabilul, respectiv inca inexperimentabilul, la fel ca alte notiuni din stiintele naturii, care reprezinta mai mult nomina decat idei. Conceptul de sine este transcendent, deoarece deplinatatea intregii personalitati este un postulat care, pe temeiuri empirice, presupune prezenta unor factori inconstienti, caracterizand astfel o fiintare care nu poate fi descrisa decat partial, ramanand insa in parte pro tempore incognoscibila si nedelimitabila. Nu este o idee filosofica, intrucat nu se ipostaziaza (nu isi declara propria existenta), deci, intelectual, are numai insemnatatea unei ipoteze, desi simbolurile sale empirice poseda adesea o insemnata numinozitatea, adica o valoare emotionala apriorica, ceea ce ar dovedi ca ele se constituie ca niste reprezentari arhetipale.

In timp ce subiectul constientului este eu-ul, _sinele_ este subiectul intregului psihic.  In acest sens, sinele ar fi o entitate care include eu-ul. De dragul idealizarii, trasaturile arhaice ale sinelui apar oarecum separate de sinele 'superior', cu toate ca sinele ar fi mai degraba o coincidentia oppositorum, o unitate a contrariilor, ceea ce constituie un concept de neintuit in mod empiric si, prin urmare, si din acest motiv transcendent.  Din punct de vedere logic, ar fi chiar o speculatie goala, daca nu ar desemna simbolul unitatii, care este intalnita empiric.