FRECVENTA SI NECESITATEA CORECTARII TULBURARILOR DE LIMBAJ

Nu exista inca o metoda comuna pentru depistarea tulburarilor de vorbire dar s-au facut destule incercari de cuprindere a tulburarilor de limbaj in situatii statistice. Datele statistice existente sunt diferite deoarece studiile s-au facut pe populatii mai mult sau mai putin numeroase, dupa criterii diferite, in zone diferite, cu exigente diferite, etc. Toate insa pun in evidenta o frecventa destul de mare a tulburarilor de vorbire in special la varstele mici.

Frecventa cea mai mare o inregistreaza, in mod cert, tulburarile care afecteaza rostirea si mai putine cele care afecteaza limbajul propriu - zis, tulburari in special din sfera sindromului dismaturativ, determinate de o intarziere usoara in aparitia si dezvoltarea vorbirii ( dislalia de evolutie, balbaiala fiziologica, dislexia - disgrafia de evolutie ) acestea fiind conditionate fie de un ritm propriu de dezvoltare, fie de o franare sau incetinire a ritmului obisnuit de dezvoltare a vorbirii prin factori afectivi si sociali.

Cea mai mare raspandire o au pronuntarile incorecte ale unor sunete si cuvinte, deformari, substituiri, nazalizari ale unor sunete si cuvinte, asa zisa dislalie simpla sau polimorfa. Mai des intalnite sunt dislaliile functionale de evolutie si mai rar cele organice. Avand in vedere faptul ca dislaliile fiziologice dispar in jurul varstei de 4 ani, cand copilul isi insuseste modelele pronuntiei adulte, dislaliile intalnite la clasele I - IV le consideram in mare parte patologice. Cele care insa dispar, fara interventie logopedica, ca urmare doar a deprinderii scris - cititului sau a crearii conditiilor necesare insusirii corecte a vorbirii nu se incadreaza in patologia vorbirii. Acesti copii fac sa se ridice procentajul dislaliilor in clasa I, ca apoi sa se reduca considerabil la clasele II - IV. La clasele II - IV o mare parte a alterarilor de pronuntie sunt dislalii organice, cauzate de lezari structurale ale organelor periferice sau centrale ale vorbirii. Dislaliile mecanice provocate de malformatiile organelor fonoarticulatorii periferice, structurale, de leziuni periferice motorii sau senzoriale ( dizartrii de diferite forme, balbaieli, bradilali, precum si cele determinate de un deficit auditiv, sunt mult mai rare ).

Cele mai putine cazuri, dar si cele mai grave, sunt cele cu tulburari ideationale ale limbajului, tulburari de tip afazic.

La clasele II - IV, frecventa cea mai mare o realizeaza tulburarile limbajului scris, dislexiile - disgrafiile de diferite forme si intensitati, de la simple greutati in citire si scriere pana la incapacitatea scrierii si cunoasterii literelor, disgrafii fie de natura afazica, greutatile constand in gasirea literelor, a cuvintelor, scrierea lor corecta, fie de natura apraxica, erorile constand in executarea literelor.

Proportia copiilor care gresesc in transcrierea limbajului oral este destul de mare dar nu toti sunt dislexo-disgrafici. Unele se produc in limitele evolutiei normalului. O parte din aceste greseli se produc datorita unui conflict care apare intre individualitatea receptiva modificata a copilului si oscilatia legilor fonetice, care fac sa se produca greseli numai la annumite cuvinte, cu o structura fonologica dificila in ceea ce priveste analiza si sinteza. Acest fenomen a fost numit:disfonografie.

O mare parte dintre greutatile care apar la clasa I se datoreaza unei imaturitati scolare care ar trebui depistata inainte de scolarizare. La acestia apar greutati in insusirea scris - cititului cu aspecte comune, dar care in mare parte nu sunt dislexo-disgrafii.

Tulburarile de ritm inregistreaza o frecventa destul de redusa comparativ cu alte tulburari.

Apar si tulburari cuplate.

Cunoasterea statistica a copiilor cu tulburari de limbaj, precum si raportul cantitativ si calitativ dintre diferitele forme de tulburari este de mare importanta, daca se are in vedere si gradul diferit de repercutare asupra dezvoltarii intregii personalitati a copilului.

Inca din antichitate s-a observat ca tulburarea mecanismelor fonoarticulatorii poate produce la unii conflicte de integrare sociala, conflicte psihice destul de grave, care tulbura personalitatea sau conflictele sociale care tulbura relatiile in colectiv.

Pornind de la aspectul bipolar al limbajului, de comunicare si intelegere, adica de la aceasta interdependenta dintre gandire si limbaj, este firesc sa nu le studiem una fara cealalta, limbajul fiind invelisul gandirii iar gandirea fiind cea care pune ordine in limbaj.

Aceasta nu inseamna ca, limbajul este legat numai de gandire, ca cel care nu vorbeste nici nu gandeste. Limbajul este legat si de conditiile de mediu si de o serie de factori extraintelectuali.

Referat: Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii Referat: Natiunea si statul national din perspectiva uniunii europene

Revenind la aspectul strict logopedic, se poate afirma ca, tulburarile aparute la nivelul limbajului sau a intelectului, pot produce modificari reciproce. Tulburarile de limbaj severe ( afaziile ) sunt insotite si de tulburari de evocare, generalizare, de receptie si emisie, de interpretare a mesajului. La randul lor, oligofreniile sau psihozele impiedica dezvoltarea limbajului, aparand dislogiile specifice.

Deci, o parte dintre tulburarile de vorbire sunt determinate de deficitul intelectual, dar ele si pot influenta intr-o mare masura oarecare dezvoltarea intelectuala.

Tulburarile de limbaj impiedica dezvoltarea unei gandiri creatoare, flexibile, capabila de abstractizari, generalizari, deoarece acestea necesita un inalt nivel de dezvoltare al limbajului. Ele influenteaza dezvoltarea intelectuala, reusita scolara, integrarea normala in colectiv, intr-o masura direct proportionala cu gravitatea lor si in functie de specificul fiecareia. Astfel, unele tulburari de vorbire produc tulburari in sfera intelectuala, altele in sfera personalitatii, altele insa numai simuleaza tulburari patologice ale intelectului. Toate tulburarile insa produc intr-o masura mai mare sau mai mica, modificari psihice si de comportament, greutati in procesul de integrare si adaptare, in orientarea spre anumite profesii.

La majoritatea tulburarilor de limbaj se constata tulburari nevrotice si reactive, sechele encefalopatice, maladia lui Dawn, instabilitate psiho - motorie, etc. Altele sunt determinate de afectiuni somatice cronice, cu rasunet negativ pe plan neuropsihic. E si firesc, in aceste conditii, copiii sa intampine greutati in procesul de adaptare si integrare.

La foarte multi copii logopati este tulburat atat procesul de emisie cat si cel de receptie, deoarece vorbirea la acestia este incarcata de o stare afectiva negativa. Teama de vorbire duce la o stare de inhibitie care perturba procesul normal de receptie si emisie.

Constientizarea defectului, mai ales la cei cu intelect normal, creaza o stare de iritare, de irascibilitate. Pe masura inaintarii in varsta, manifestarile psihice se accentueaza, se instaleaza o stare de oboseala fizica si intelectuala, o hipersensibilitate afectiva, ajungand pana la refuzul de a vorbi, opozitie, devieri de comportament, lipsa de interes pentru activitatea scolara. La unii apar si tulburari de ordin neurovegetativ: dereglari in perioadele de somn, in raportul excitatie - inhibitie, oboseala excesiva, etc. Pot ajunge pana la nevroza sau psihoza.

Jena sau imposibilitatea de a intreba sau raspunde la timp si corect duce la ramanerea in urma la invatatura si la perturbarea relatiilor cu persoanele din anturaj.

In general, trasaturile lor de personalitate sunt foarte instabile si daca nu intrevad posibilitatea corectarii, pot aparea si tulburari comportamentale.

Se poate conchide deci, ca tulburarile de vorbire au repercursiuni uneori destul de grave atat in domeniul invatarii cat si asupra intregii personalitati, a adaptabilitatii lui sociale, perturbandu-i pozitia lui in cadrul colectivului, devenind adesea un inadaptat.

Daca vom porni de la functia de baza a limbajului, cea cognitiva, de la faptul ca 30% din relatia umana e de natura verbala, precum si de la modificarile pe care acestea le produc, vom putea aprecia mai bine importanta logopediei, care are nu numai un rol corectiv, ci urmareste mai ales stimularea si dezvoltarea limbajului, prevenirea si profilaxia tulburarilor limbajului oral si scris, de la varsta cea mai frageda, aducandu-si astfel contributia la prevenirea esecului scolar, la egalizarea sanselor de instruire, de educatie si integrare, prin corectarea si compensarea tulburarilor de limbaj, pregatindu-i astfel pentru viata si activitatea sociala.