LEGILE PSIHOLOGICE - notiune de lege, clasificarea legilor psihologice

LEGILE PSIHOLOGICE

1. Notiune de lege
In mod traditional, sub influenta paradigmei mecanicii si fizicii clasice, definirea notiunii de lege a fost circumscrisa exclusiv relatiei cauzale univoce. Ca urmare, legea era interpretata ca un raport necesar repetabil si invariant intre doi factori sau fenomene, (unul cauzativ si altul cauzat, efect), verificabil la nivelul fiecarui caz individual, luat separat (exemplu, legea atractiei universale, legea acceleratiei, legea dilatarii corpurilor, raportul viteza, spatiu (distanta), timp etc.). Asemenea gen de raporturi (legi) erau prezente si demonstrabile numai in sfera fenomenelor mecano-fizice si ele au conferit disciplinelor corespunzatoare atributul de stiinte exacte.
In contrast cu acestea, disciplinele in cadrul carora nu se punea in evidenta existenta unor asemenea legi fie erau etichetate ca inexacte, fie ca pseudostiinte.
In aceasta categorie erau incadrate in primul rand stiintele sociale si psihologia. O atare optica se mai intalneste si in zilele noastre, cu toate ca s-au produs mutatii majore in structura traditionala a paradigmei cunoasterii. In lumina noilor mutatii, cadrul referential al definirii legii a devenit raportul dintre "organizarea absoluta" si "dezordinea absoluta" (haosul). "Organizarea absoluta" exprima legaturi de tip necesar si invariante intre elementele unei multimi (sistem) si intre starile sistemului si influentele externe; "dezordinea absoluta" (haosul) exprima absenta oricarei dependente intre elementele unei multimi sau intre starile unui sistem si influentele externe.
In lumina celor de mai sus, putem schita o noua definitie a legii: "legea este o relatie de dependenta de intensitate variabila intre elementele unui sistem sau intre marimile de intrare si marimile de iesire ale aceluiasi sistem".
In functie de intensitatea dependentei, vom delimita doua categorii de legi: legi dinamice, care exprima dependente necesare si invariante, si legi statistice, care exprima dependente mai slabe, bazate pe functii probabilistice. Legea dinamica se aplica si se verifica la nivelul fiecarui caz individual in parte (exemplu, legea gravitatiei, legea conductibilitatii, legea polaritatii electrice etc.) si caracterizeaza fenomenele si procesele mecano-fizico-chimice.
Legea statistica nu se verifica decat la nivelul ansamblurilor reprezentative, ea manifestandu-se ca tendinta centrala pe fondul variatiilor individuale. Domeniul ei de aplicatie il reprezinta fenomenele psihice si sociale.
Pentru a surprinde o anumita legitate a unui fenomen psihic si psihosocial, chiar si la nivel individual, este necesar sa efectuam un numar suficient de mare de determinari sau masuratori, pentru ca tendinta centrala prin care o aproximam sa devina relevanta si semnificativa.
Asadar, la intrebarea "exista legi in psihologie?", raspundem "da, exista, dar de alt tip decat cele din mecanica si fizica". Prin specificul lor, legile psihologice sunt eminamente statistice.
In general, trebuie sa admitem ca nu exista fenomene care sa nu se subordoneze si sa nu fie guvernate de anumite legi, dar tipul acestor legi este determinat de natura substantial-calitativa a lor (fenomenelor).

2. Clasificarea legilor psihologice
Atat psihicul in intregul sau, cat si diferitele sale componente particulare - cognitive, afective, volitionale, motivationale etc. se subordoneaza actiunii unor legi reale, obiective, care trebuie si pot fi descoperite prin cercetari empirice sistematice.
Clasificarea lor o putem face dupa mai multe criterii, cele mai importante fiind urmatoarele trei:
a) sfera de actiune;
b) relatia dintre elemente;
c) dinamica functionala.
Dupa primul criteriu, delimitam trei categorii de legi: generale si particulare; cel de-al doilea criteriu pune in evidenta legile de structura; in fine, al treilea criteriu individualizeaza legile de functionare.
Legile generale se aplica atat psihicului in ansamblu, cat si fiecarui proces psihic constitutiv. Asemenea legi sunt: legea dezvoltarii stadiale ascendente, legea comunicarii (orice proces psihic se realizeaza pe baza schimburilor informationale ale individului cu sursele externe), legea motivatiei (orice proces psihic se subordoneaza satisfacerii unei stari de necesitate, rezolvarii unei sarcini de reglare), legea diferentierii (fiecare proces psihic isi are specificul si individualitatea sa), legea interdependentei (diferitele componente ale sistemului psihic se influenteaza reciproc), legile particulare actioneaza la nivelul proceselor psihice luate in sine. Astfel de legi sunt: legile senzatiilor (exemplu, legea intensitatii, legea contrastului, legea adaptarii); legile perceptiei (legile asociatiei, legile gestaltului, legile globale); legile gandirii (legea inductiei, legea deductiei, legea convergentei, legea divergentei etc.); legile memoriei (legea repetitiei, legea inductiei, antero- si retrograde, legea selectivitatii, legea modularitatii); legile emotiilor (legea polaritatii, legea intensitatii, legea remanentei); legile motivatiei (legea prioritatii, legea exclusivitatii) etc.
Legile de structura guverneaza modul de organizare - alcatuire interna a psihicului. Din aceasta categorie mentionam: legea masivizarii (organizarea interna a vietii psihice se desfasoara in directia reunirii in structuri din ce in ce mai complexe a unui numar din ce in ce mai mare de elemente); legea integrarii (intr-o structura complexa de rang superior componentele isi pierd autonomia initiala, subordonandu-se ansamblului; legea ierarhizarii (organizarea interna a sistemului psihic se realizeaza multinivelar pe axele simplu-complex, si inferior-superior).
Legile de functionare se refera, pe de o parte, la mecanismul prin care se realizeaza, iar pe de alta parte, la modul de producere a proceselor psihice. Pentru primul aspect, avem legea integrarii neuropsihice (orice proces psihic se realizeaza printr-un mecanism neuronal specific; pentru cel de-al doilea caz avem legea stimularii-activarii (orice proces psihic se produce in urma unei stimulari externe sau a unui impuls intern (exemplu, o stare de necesitate biologica).

2. Intrebari de autoevaluare

1. In ce consta interpretarea traditionala a notiunii de lege?
2. In ce consta intelegerea actuala a notiunii de lege?
3. Ce este o lege dinamica?
4. Ce este o lege statistica?
5. Ce tip de legi caracterizeaza fenomenele psihice?


R a s p u n s u r i:

1. In legarea ei de cauzalitatea univoca.
2. In definirea ei prin raportarea la "organizarea absoluta" si la "dezordinea absoluta".
3. Acea lege care reflecta o legatura necesara, de cauzalitate intre fenomene.
4. Acea lege care reflecta o legatura posibila sau probabila intre fenomene.
5. Legi de tip statistic.

2. Domeniul si sarcinile psihologiei scolare

Pe fondul obiectivelor enuntate, psihologia scolara are de urmarit un ansamblu de sarcini, dintre care cele mai semnificative sunt:

dezvaluirea complexitatii si dificultatii activitatii instructiv-educative, nuantarea acesteia in functie de factori, situatii, nivele de varsta, particularitati individuale (ex. la o admonenstrare a cadrului didactic un elev zambeste, altul se incrunta, altul vocifereaza);

delimitarea influentelor favorabile activitatii scolare, ordonarea si asigurarea succesiunii acestora, in raport cu rolul lor pentru evolutia personalitatii elevilor;

cunoasterea de catre fiecare cadru didactic a avantajelor si riscurilor oricarui tip de influenta asupra devenirii in plan psihologic a elevilor, de la incarcatura privind programul zilnic, continuturile pe discipline, la metoda, cuvant, atitudine;

structurarea unor modele de influenta constructiva, lansarea lor in fluxul dezvoltarii psihice a scolarului prin unitati de invatamant pilot si valorificarea consecintelor in dinamica aplicarii lor;

anticiparea efectelor inteventiilor scolii asupra activizarii potentialului psiho-somatic al elevilor si rezistenta acestora la factori solicitanti (echilibru, stress, oboseala, esec scolar- sunt numai cateva din numeroasele conduite ce se cer actualizate si anticipate);

promovarea reusitelor de natura sa sporeasca forta mobilizatoare a argumentului potrivit caruia, activitatea didactica din punct de vedere psihologic este un echilibru continuu intre pregatirea, educatia altora si autopregatire, autoeducatie.

3. Locul psihologiei scolare in cadrul stiintelor psihologice

Orientarea interdisciplinara a deschis largi perspective cercetarii stiintifice pentru aprofundarea studiilor comparative si treptat a contribuit la conturarea unor stiinte de granita.

Astfel, din analiza interactiunilor psihologiei generale cu stiintele pedagogice s-a constituit un ansamblu de stiinte reprezentat de: psihologia educatiei, psihologia scolara, psihopedagogia speciala,  psihologia orientarii scolare si profesionale.

Apoi psihologia scolara isi dezvolta problematica apeland la o serie de concepte, constatari, norme din psihologia copilului, psihologia sociala, ergonomie scolara, psihosomatica, psihologia clinica si medicala, psihoterapie.

Psihologia scolara se anunta ca o stiinta cu identitate bine delimitata, ce porneste de la psihologia generala, interactioneaza cu stiintele mai sus mentionate, este deschisa noilor elaborari din teoria informatiei, teoria sistemelor, teoria deciz