Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Obiectul Psihologiei - devenirea psihologiei ca stiinta, delimitarea si definirea obiectului de studiu al psihologiei



Obiectul Psihologiei - devenirea psihologiei ca stiinta, delimitarea si definirea obiectului de studiu al psihologiei


Obiectul Psihologiei

1. Devenirea psihologiei ca stiinta. De cunoasterea psihologica, in general, se poate vorbi din momentul in care omul a devenit constient de sine delimitandu-se ca subiect de mediul extern, de lumea inconjuratoare si, pe langa intrebarile privind originea si esenta fenomenelor din Univers, a putut sa formuleze asemenea intrebari si in legatura cu fenomenele sufletesti. De cunoastere psihologica elaborata si structurata stiintific putem vorbi insa de-abia in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Actul de nastere al psihologiei ca disciplina stiintifica de sine statatoare, desprinsa de filosofie, este considerata infiintarea de catre W. Wundt la Leipzig (Germania), in anul 1879, a primului laborator de psihologie experimentala. Asadar, factorul principal care a permis separarea  psihologiei  de filosofie si dobandirea de catre ea a statutului de stiinta l-a constituit introducerea metodei experimentului de laborator in studiul fenomenelor psihice (initial a celor simple, senzatiilor, perceptiile, iar ulterior si a celor complexe - memoria, atentia, gandirea, afectivitatea).




2. Delimitarea si definirea obiectului de studiu al psihologiei

Desi denumirea "psihologie" pare sa precizeze obiectul de studiu, respectiv, "psihe" = psihic, "logos" = vorbire, psihologia este stiinta care studiaza psihicul, in realitate, problema obiectului a generat serioase divergente care au dus la delimitarea si opozitia mai multor orientari sau scoli: scoala introspectionista, scoala behaviorista, scoala psihanalitica, scoala actionala sau conduitara. Scoala introspectionista, identificand psihicul (uman) cu constiinta, sustinea ca obiectul de studiu al psihologiei il reprezinta constiinta, inteleasa ca un ansamblu de fenomene si stari subiective pure, date nemijlocit subiectului si inaccesibile cercetarii obiective din afara, singura metoda fiind introspectia (intros-interior, spectros-privire), adica, privirea cu "ochiul interior" de catre subiectul insusi a ceea ce se petrece in mintea si simtirea sa.

Scoala behaviorista (J. Watson) respinge solutia introspectionista considerand constiinta ca o fictiune, ca o simpla inventie a filosofilor, declara ca singura realitate psihologica autentica ce trebuie sa devina obiectul de studiu al stiintei psihologice este comportamentul, definit ca ansamblu al reactiilor de raspuns ale organismului ca "tot" la stimulii externi (S        R).

Scoala psihanalitica (S. Freud) revizuieste sfera notiunii de psihic, introducand in ea doua componente "noi" - "subconstientul" si "inconstientul". Ca obiect principal de studiu al psihologiei este declarat inconstientul (de unde si calificativul de psihologie abisala).

Psihologia actionala (P. Janet) incercand sa depaseasca limitele scolilor anterioare, sustine ca obiectul psihologiei trebuie sa-l reprezinte conduita, definita ca ansamblul actiunilor orientate spre scop si mediate psihic.


In prezent, in definirea obiectului psihologiei se merge pe linia inlaturarii separarii si opozitiei dintre planul subiectiv-intern si planul obiectiv-extern: "psihologia este stiinta care se ocupa cu studiul organizarii psihocomportamentale, in unitatea dialectica a planului subiectiv-intern si planului obiectiv-extern (comportamental), pe scara animala si umana, sub aspectul mecanismelor si legilor constituirii (genezei) si functionarii ei".


3. Alte probleme generatoare de divergente in psihologie

In afara de delimitarea si definirea obiectului de studiu, in psihologie au existat si alte probleme care au generat dispute si divergente de ordin metodologic, cele mai importante fiind: caracterul organizarii interne a psihicului (raportul parte-intreg), raportul individual-general, raportul innascut-dobandit, raportul biologic-cultural. In abordarea si rezolvarea acestor probleme, pana la sfarsitul primei jumatati a secolului XX,  cercetatorii s-au ghidat dupa paradigma atomar-descriptivista, subordonata principiului "ori-ori", "sau-sau", ajungand inevitabil la absolutizari unilaterale. In problema caracterului organizarii vietii psihice interne s-au confruntat doua scoli renumite: asociationista si gestaltista.

Asociationismul (W. Wundt, Ebbinghans, H. Taine), absolutizand partea (elementul) si negand specificul calitativ al intregului, sustinea teza ca organizarea psihica interna este de tip sumativ, un conglomerat de elemente (senzatii), in sine independente, care se formeaza si exista datorita legilor asociatiei: asociatia prin asemanare, asociatia prin contrast, asociatia prin contiguitate spatio-temporara. Era astfel stearsa orice deosebire calitativa intre procesele psihice (senzatie, perceptie, reprezentare, gandire), fiind recunoscute numai deosebirile de ordin cantitativ. Gestaltismul (W. Köhler, M. Wertheimer, K. Dunker) absolutiza intregul si nega existenta de sine a partilor, viata psihica interna fiind interpretata ca o "structura emergenta", (o buna forma), cu proprietati calitative specifice, ireductibile la suma proprietatilor partilor. Intre structurile particulare - perceptie, reprezentare, gandire, de exemplu - exista diferente de ordin calitativ, ele neputand fi reduse una la alta.

In problema raportului individual-general, s-au delimitat doua orientari: idiografica (idios = specific) si nomotetica (nomos = lege). Prima sustinea ca psihologia trebuie sa se concentreze pe studiul individualului, al specificului, al unicului si sa lase de o parte studiul generalului; cea de-a doua. dimpotriva, sustinea ca psihologia trebuie sa se ocupe doar de studiul generalului, a ceea ce este comun tuturor indivizilor.

In problema raportului innascut-dobandit, s-au confruntat de pe pozitii spuse inneismul sau imanentismul care absolutiza caracterul innascut, predeterminat al functiilor si capacitatilor psihice (F. Galton cu lucrarea "Hereditary genius") si genetismul care afirma caracterul integral dobandit al acestor functii si capacitati (principiul tabul-ei rasa) (Spencer, Hull).

In problema raportului biologic-cultural in determinismul psihicului uman, s-au opus orientarea biologista care absolutiza rolul factorilor biologici (psihanaliza, psihologia hormista) si orientarea socio-culturologica, a carei esenta consta in absolutizarea rolului factorilor socio-culturali.

In cea de-a doua jumatate a secolului XX, psihologia va adopta o schema metodologica (paradigma) noua, cunoscuta sub denumirea de sistemic-integrativa, elaborata de cibernetica generala, Teoria generala a sistemelor si Teoria generala a organizarii, bazata pe principiul relativismului, complementaritatii si interactiunii circulare. Aplicarea exigentelor acestei paradigme a permis inlaturarea opozitiilor dintre orientarile si scolile mentionate mai sus si apropierea psihologiei de unificare si coerenta interna.


4. Locul psihologiei in sistemul stiintelor. Clasificarea stiintelor, in decursul istoriei cunoasterii, s-a facut dupa mai multe criterii si in mai multe scheme. Esentiale sunt trei criterii, si anume: natura obiectului de studiu (stiinte fizice, stiinte biologice, stiinte sociale, stiinte psihologice), gradul de obiectivitate si precizie al cunostintelor si legilor (stiinte tari - stiinte slabe) si gradul de implicare a subiectului in "starea" obiectului de studiu (stiinte exacte, stiinte relativiste). Psihologia, dupa toate criteriile, se situeaza la granita si intersectia stiintelor naturii, stiintelor sociale si stiintelor informatiei.


5. Importanta psihologiei. Ocupandu-se de studiul celei mai complexe realitati - realitatea psihocomportamentala, care atinge nivelul ei cel mai inalt la om , psihologia prezinta o dubla importanta - teoretica si practica. Importanta teoretica rezida in aceea ca ne furnizeaza date si informatii obiective si relevante despre organizarea noastra psihocomportamentala, contribuind astfel la o mai buna cunoastere si intelegere de sine.

Importanta practica se evidentiaza in ansamblul procedeelor si programelor de optimizare a conditiei umane si performantei umane in diversitatea situatiilor de viata si activitate.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright