Perspective istorice asupra mortii

Perspective istorice asupra mortii

1.1. Antichitatea

Arheologii au gasit dovezi ca inca din Paleolitic oamenii aveau conceptii metafizice privitoare la moarte si la procesul mortii.Instrumentele si ornamentele gasite in locurile de inmormantare sugereaza ca acestia credeau ca exista un element care supravietuieste mortii corpului (Alters S.M.,2009).

Evreii din Antichitate (cca.1020-586 i.e.n.) nu erau preocupati de viata de apoi.In contrast, Egiptenii (cca.2900-950 i.e.n.) credeau ca a conserva trupul celui mort (mumificare) era o garantie a faptului ca viata de apoi avea sa fie una fericita. Ei spuneau ca persoana are un suflet dual: ka si ba. Ka era sufletul care isi avea locuinta in  jurul trupului , in timp ce ba era considerat sufletul revitalizant care traia si dupa moarte. Similar, chinezii din Antichitate (cca.2500-1000 i.e.n.) credeau si ei ca sufletul se compune din doua parti, dintre care una continua sa traiasca dupa moarte.Acest spirit era venerat in timpul cultului de catre cei ramasi in viata .

Printre grecii antici (2600-1200 i.e.n.) exista o mare teama de moarte.Mitologia greaca fiind plina de povesti cu zei si zeite care-i pedepseau pe oamenii neascultatori, cei ramasi in viata urmau in mod meticulos anumite ritualuri tocmai ca sa nu-i supere pe zei. Desi reincarnarea este asociata in mod obisnuit cu religiile asiatice, unii greci care urmau Orfismul credeau si ei ca sufletul este supus multiplelor reincarnari pana cand obtine purificarea.

1.2.  Clasicismul

Credintele mitologice ale grecilor s-au perpetuat si in perioada clasica. Ei credeau ca dupa moarte psyche (forta vitala a persoanei) continua sa traiasca. Scriitorul grec Homer a influentat major atitudinea grecilor cu privire la moarte prin scrierile sale "Iliada" si "Odiseea". Mitologia  greaca a fost reinterpretaa in mod liber de scriitorii de dupa Homer, iar credinta in judecata si rasplata eterna au continuat sa evolueze in acea perioada.

Si anumiti filosofi greci au influentat conceptiile despre moarte. Astfel, Pitagora s-a opus eutanasiei pentru ca, spunea el, aceasta poate perturba drumul sufletului catre purificarea finala asa cum a fost ea gandita de zei. Contrar acestei idei, Socrate si Platon erau de parere ca oamenii puteau sa aleaga sa-si puna capat vietii daca nu mai erau de folos Statului sau lor insisi.

Romanii impartaseau si ei ideile lui Socrate si Platon, afirmand ca persoana care sufera de o durere intolerabila sau de o boala incurabila trebuia sa aiba dreptul la eutanasie ( numita si " moarte buna"). Ei considerau eutanasia un "mod de a muri" care-i permitea persoanei sa detina controlul asupra situatiei intolerabile si o distingeau de suicid.

1.3.  Epoca Medievala

In Epoca Medievala europeana (cca.500-1485) moartea si agonia care o insoteste erau acceptate ca si destin universal, dar inca erau temute. Ca si mecanism defensiv impotriva acestui fenomen care nu putea fi explicat, oamenii infruntau moartea impreuna, la nivel de comunitate.Deoarece practicile medicale in acest domeniu erau crude crude si imprecise, cel bolnav aflat in pragul mortii de multe ori indura suferinte prelungite. Oricum, un proces indelungat de suferinta ii oferea omului posibilitatea de a se obisnui cu ideea mortii, de a-si incheia socotelile cu aceasta lume si de a-si marturisi pacatele. Biserica Romano-Catolica, prin sustinerea faptului ca sufletul traieste vesnic in Rai sau in Iad,avea o mare influenta asupra conceptiilor oamenilor despre moarte.

Analiza: Efectele consumului de alcool Analiza: Identitatea de secui

In Epoca Medievala tarzie teama de moarte se intensificase din cauza Mortii Negre, marea plaga dintre anii 1347-1351. Moartea Neagra a omorat peste 25 de milioane de persoane numai in Europa. Oamenii ii vedeau murind nu doar pe vecinii lor, ci si pe oficialii Bisericii si ai Regalitatii.Regina Eleonor a Aragonului si regele Alfonso al XI-lea al Castiliei au murit in acest mod si, la fel, membri ai Curtii Papale din Avignon, Franta. Drept consecinta, a crescut preocuparea oamenilor in legatura cu propria moarte si cu judecata finala. Deoarece judecata finala se considera a fi in stransa legatura cu trimiterea oamenilor in Rai sau Iad, aceasta plaga care a provocat moartea atator oameni era inspaimantatoare.

1.4.  Renasterea   

Intre secolele XIV-XVI, Europa a experientiat noi directii in economie, arta stiinta, politica si la nivel social.Totusi, frica de moarte nu s-a diminuat o data cu renasterea culturii vestice. O noua constiinta de sine si punct de vedere asupra oamenilor ca si centru al Universului au alimentat in continuare frica de moarte.

Deja in secolul al XVI-lea multi crestini europeni se revoltasera impotriva religiei si nu se mai bazau pe Biserica, familie sau prieteni pentru a le usura trecerea spre viata viitoare. Reforma protestanta din 1520, care evidentia natura individuala a salvarii, a cauzat si mai multe incertitudini referitoare la moarte si la procesul mortii.

Secolul al XVII-lea a marcat trecerea de la o explorare religioasa la una mai stiintifica a mortii. Oamenii s-au reorientat dinspre Biserica deja scindata spre medici pentru a gasi raspuns la intrebarile lor, mai ales la cea in legatura cu moartea aparenta, o conditie in care oamenii par morti, dar nu sunt. In multe cazuri, clerul ii pregatea repede pentru inmormantare pe cei aflati in stare de inconstienta, insa acestia "reveneau la viata" in timpul inmormantarii sau in timp ce erau transportati la cimitir.

O intelegere clara a mortii nu era intalnita nici chiar printre medici, care nu cadeau de acord referitor la ce se intampla dupa moarte. Unii medici spuneau despre corp ca ramane oarecum "sensibil" dupa moarte.Prin urmare, multi oamenii conservau cadavrele astfel incat persoanele sa poata continua sa traiasca. Prin contrast, alti medicii aplicau invataturile Bisericii Catolice in practica lor si credeau ca o data ce corpul moare sufletul isi incepe calatoria spre eternitate, deci corpul nu mai poate supravietui. Acesti medici nu conservau cadavrele si le considerau ca fiind permanent moarte.

1.5.  Secolul al XVIII-lea

Frica de moartea aparenta din secolul al XVII-lea a iesit la suprafata cu si mai mare forta in secolul al XVIII-lea. Cosciugele erau construite inventiv pentru a-i permite persoanei inmormantate prematur sa supravietuiasca si sa comunice din groapa.

Pentru prima data, Biserica Crestina era blamata pentru ca a inmormantat "mortii vii" si mai ales pentru ca a incurajat abandonarea traditiilor de inmormantare pagane cum ar fi procesul de mourning prelungit. Din cauza incidentelor de moarte aparenta a fost reinviata traditia inmormantarilor mai lungi.

1.6.  Secolul al XIX-lea

La inceput, muribunzii erau tinuti acasa langa familie si acolo mureau.Dar aceasta s-a schimbat spre sfarsitul secolului, cand au aparut profesionistii care se ocupau de toate aspectele referitoare la inmormantare: cosciugul, facerea gropii, pregatirea cadavrului  pentru inmormantare, conducerea procesiunii funerare. Imbalsamarea si cosmetizarea corpurilor au devenit accesibile pe scara larga, dar toate procedurile se desfasurau intr-o camera funerara , nu acasa.

Si cimitirele s-au modificat devenind locuri mai primitoare, cu copaci si gradini, locuri pe care cei ramasi in viata le puteau vizita si in a caror frumusete inconjuratoare se puteau simti confortabil.

Din 1830 au inceput sa fie disponibile chiar poezii si eseuri care le ofereau mangaiere celor indoliati.

Pe la jumatatea secolului al XIX-lea a aparut spiritismul in America. El a fost introdus de surorile Fox in 1848. Dar aceasta nu era prima data cand oamenii incercau sa comunice cu cel mort. Astfel de practici existau de mult timp in toata lumea. De exemplu, americanii nativi credeau ca samanii pot sa comunice cu spiritele mortilor.Si in Scripturile Ebraice( Vechiul Testament) ne este relatat un episod in care Saul, regele Israelului s-a dus in Endor la un medium care a ridicat spiritul profetului Samuel, iar "acesta" a prezis moartea lui Saul si a fiilor sai (1 Samuel 28:7-19). Saul a ales sa procedeze asa desi stia foarte clar ca Iehova, adevaratul Dumnezeu, nu aproba practicarea spiritismului (Deuteronom 18:10-12).

1.7.  Epoca Moderna

In aceasta perioada s-a trecut de la ingrijirea bolnavului muribund acasa la ingrijirea lui la spital. Acest lucru a dus la o depersonalizare, dar si la teama muribundului de a nu fi langa cei dragi in ultimele clipe s la frica celor dragi ca nu vor fi langa el.

Lucrarea psihiatrului Elisabeth Kubler-Ross, On Death and Dying (1969), a revolutionat perceptia despre moarte si a ajutat la recapatarea demnitatii muribunzilor.

Tot in epoca moderna au aparut si asa-numitele hospice ganditre pentru a oferi ingrijire umana pacientilor aflati in faza terminala si suport familiilor acestora( Alters S.M.,2009).