Capacitatea de autoreglare si autocontrol

Capacitatea de autoreglare si autocontrol

Daca ne raportam la sistemele vii, in general la om, putem afirma ca una din proprietatile esentiale, s-ar putea spune chiar definitorii ale acestora o constituie functia autoreglarii. De aceasta depinde in mare masura unitatea - la om chiar identitatea - si conservarea organismului. Primul moment al exercitarii functiei la care ne referim il constituie autocontrolul, prin care se intelege efectuarea confruntarii dintre scopuri ( intentii, planuri ) si rezultatele obtinute, iar acesta este urmat, cand este necesar de autoreglare, proces prin care se tinde la anularea discordantei dintre scop si rezultatele obtinute. Aceasta din urma se realizeaza fie prin reanalizarea informatiilor si elaborarea unui alt model de actiune, fie prin modificarea momentului actiunii ( utilizarea altor miscari, alte instrumente, corectarea sau imbunatatirea procedeelor utilizate).

Dupa parerea lui Valeriu Ceausu, "aceasta functie se diferentiaza in raport cu laturile activitatii asupra carora ea se exercita : caracteristici dinamice si aspecte de continut."[1] Ca urmare simplificand mult lucrurile, autorul distinge doua reglari: una dinamica si una a aspectelor de continut pe care o denumeste reglare semantica. Prin reglarea dinamica se intelege acel proces prin care se asigura concordanta dintre cerintele de ordin energetic ale activitatii si debitul

energetic al organismului, iar reglarea semantica insumeaza procesele ce

concura la asigurarea concordantei dintre scopuri si rezultatele actiunii din punct de vedere al semnificatiei. Cu referire la reglarea dinamica distingem, de asemenea doua aspecte: reglarea volitionala si reglarea emotionala.

Reglarea volitionala constituie denumirea generica a proceselor prin care se asigura mentinerea tonusului neuropsihic si mobilizarea resurselor energetice la nivelul cerintelor activitatii.Cand ne raportam la reglarea activitatii emotionale trebuie sa facem niste precizari cu referire la emotii, care dupa cum

stim constituie la fel ca si perceptiile, o forma de reflectare a calitatii dar nu a obiectelor ce alcatuiesc mediul, ci a relatiilor de la un moment dat dintre subiect si mediu. Acestea pot semnaliza caracterul placut sau neplacut, util sau nu al situatiei, declarand mobilizarea masiva si rapida a resurselor energetice in scopul inlaturarii factorilor reprezentand un pericol, fie printr-o actiune efectiva sau defectiva. Dupa cum preciza chiar si V. Ceausu in lucrarea sa cu referire la relatiile individului cu mediu, respectiv cu factorii constitutivi ai situatiei putem spune ca acestea pot lua trei forme: raportat de inferioritate, echilibru sau dominare.

Astfel, starea de inferioritate se poate caracteriza fie prin manifestari inhibitorii ca neliniste, teama, spaima, groaza, fie prin stare de agitare, de accentuata dezorganizarea a intregii activitati psihice. Trairile emotionale specifice starii de echilibru, sunt tensiunea psihica ridicata, calmul mentinut prin efort, prudenta, prevederea in timp ce raportul de dominare are ca expresie emotionala fie atitudinea de indiferenta, dezinteres fie asa numita excitatie de lupta, exaltarea, curajul.

Se poate spune ca intensitatea emotiei se afla in raport direct cu noutatea situatiei, care constituie o masura a previzibilitatii cu cat situatia este mai neprevazuta, cu atat intensitatea emotiei pe care o declanseaza aparitia ei este mai mare. Aceste constatari releva faptul ca reactivitatea emotionala nu constituie o fatalitate ci ca asupra ei este posibila exercitarea unui contact.

Cele mai importante cai pentru pastrarea emotiilor in limite ce nu afecteaza eficacitatea actiunilor rezida in cunoasterea prealabila a situatiilor dificile, urmata de elaborarea cu anticipatie a modelelor de actiune pentru toate situatiile previzibile.

Spre deosebire de alte forme ale comportamentului uman, comportamentul lingvistic se desfasoara sub influenta unui control riguros al constiintei. In raport cu calitatile acesteia, de claritatea si puterea de concentrare, de stabilitatea si mobilitatea ei, conduita verbala devine mai subtila si mai variata in cuprinderea evenimentului la care se refera, in exprimarea a atitudinilor fata de mediul inconjurator. Odata exprimate aceste raporturi, efectul este circular, conduita verbala determina reorientari si restructurari in planul constiintei. In acest raport activitatea omului si mediul social in care traieste exercita fie o influenta stimulatorie, fie una inhibitorie. Valoarea reglatorie a conduitei verbale este dependenta si de calitatea informatiei in care se includ aspectele semantice si pragmatice.

In conditiile de perturbare a functiilor de receptie ca expresie a limbajului are loc o influenta negativa asupra celor automatizate ca urmare a dificultatilor ce apar in desfasurarea operatiilor de analiza si sinteza. De asemenea deregleaza efectul de control al constiintei asupra comportamentelor, iar personalitatea se realizeaza la un nivel redus in activitate. De aici apare si necesitatea de-a corecta orice reglare a limbajului pentru a crea conditii favorabile in manifestarea comportamentelor si afirmarea personalitatii.