Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Principiul genetic si al istorismului



Principiul genetic si al istorismului


PRINCIPIUL GENETIC SI AL ISTORISMULUI


1. Problema originii psihicului in istoria psihologiei
In istoria psihologiei, in abordarea si rezolvarea problemei originii psihicului s-au confruntat doua orientari: orientarea ineista si orientarea genetista a tabulei rasa.
Orientarea ineista s-a manifestat sub doua variante - metafizico-spiritualista si pozitivist stiintifica. Prima varianta a fost formulata si dezvoltata, pe de o parte, in cadrul filosofiei idealiste (Platon, Kant, Hegel), iar pe de alta parte, in cadrul teologiei.
Varianta filosofica interpreta psihicul ca expresie a unei idei sau spirit absolut, considerandu-l predeterminat sau imanent si independent de experienta. Varianta teologica raporteaza originea psihicului la actul creatiei divine si-i confera de asemenea un caracter pur spiritual si imanent (innascut).
Varianta pozitivist-stiintifica a fost formulata si lansata in circuitul stiintific de catre antropologul englez Fr. Galton prin lucrarea Geniul ereditar (1889).
Potrivit acestei variante, toate functiile si capacitatile psihice sunt determinate exclusiv de ereditate si, in consecinta, au un caracter innascut. In sprijinul acestei idei au fost invocate datele oferite de analiza arborilor genealogici ai unor familii de mari muzicieni, mari matematicieni, mari medici, mari comandanti militari.
Dintre scolile psihologice importante care au adoptat si sustinut ideea imanentismului putem mentiona gestaltismul, care afirma ca structurile psihice - ale perceptiei, ale gandirii - sunt innascute, imanente.
La randul lui, lingvistul si filosoful american N. Chomsky aplica ideea ineismului la schemele si structurile limbajului, pe care le considera innascute.
Orientarea genetista a fost prefigurata in cadrul filosofiei senzualist-empiriste engleze indeosebi de catre J. Locke si dezvoltata apoi de materialistii francezi din secolul XVIII - Diderot, Helvetius, La Mettrie, si mai tarziu, intr-o maniera mai sistematica de H. Spencer in a doua jumatate a secolului XIX.
Ideea de baza a orientarii genetiste este aceea ca la nastere, copilul este o tabula rasa, lipsit de orice experienta si zestre psihica, aidoma unui caiet cu filele imaculate. Viata psihica incepe sa se constituie dupa nastere, prin inmagazinarea urmelor si impresiilor produse de influentele mediului extern. Pe baza acestei idei a fost proclamata atotputernicia educatiei: din oricine, prin educatie adecvata se poate face orice. Dezvoltarea psihica era privita ca o simpla acumulare de ordin cantitativ a impresiilor si experientelor, fara deosebiri calitative intre diferitele segmente ale varstei cronologice a individului.
Dintre scolile psihologice mari, cele care au mers pe aceasta linie au fost asociationismul pozitivist si behaviorismul.
Ca mecanism si factor esential al dezvoltarii a fost considerata invatarea. (Asa se si explica de ce invatarea a constituit tema predilecta de cercetare in psihologia behaviorista).

2. Specificul si importanta metodologica a principiului genetic si al istorismului
Ideea in sine corecta a caracterului evolutiv al psihicului sustinuta de orientarea genetista a fost serios revizuita in prima jumatate a secolului XX si reformulata ca principiu genetic si al istorismului. Printre autorii care au contribuit la aceasta trebuie mentionati: H. Wallon, J. Piaget, J. Bruner, L.S. Vagotski, A.N.Leontiev.
In noua sa formulare acest principiu impune urmatoarele exigente de ordin metodologic:
a) pentru a realiza o explicatie stiintifica a psihicului si comportamentului este necesar sa luam in considerare dimensiunea genetica si sa le privim in devenirea lor, atat in plan individual, cat si in plan filogenetic si istoric (in succesiunea speciilor, in cazul psihicului si comportamentului animal, si in succesiunea generatiilor, in cazul psihicului si comportamentului uman);
b) dezvoltarea psihocomportamentala are un caracter ascendent si stadial, ea desfasurandu-se de la simplu la complex, de la inferior la superior, de la amorf, nediferentiat, la individualizat;
c) stadiile psihogenetice reprezinta segmente ale varstei cronologice in interiorul carora se realizeaza anumite transformari si achizitii in mecanismele, continuturile si caracteristicile cantitativ-calitative ale functiilor si capacitatilor psihice, precum si ale comportamentelor instrumentale; stadiile ierarhic superioare subordoneaza si integreaza stadiile ierarhic inferioare si sunt ireductibile la ele (exemplu, in dezvoltarea intelectului, a gandirii, cercetarile lui J. Piaget au pus in evidenta existenta a patru stadii, iar in dezvoltarea personalitatii E. Erikson a stabilit sapte stadii);
d) cu cat o functie psihica este mai complexa, cu atat durata dezvoltarii sale este mai lunga;
e) organizarea psihocomportamentala trebuie considerata si analizata ca rezultat al interactiunii si integrarii dintre innascut si dobandit, la om, ceea ce este dobandit avand o pondere si o importanta mai mare decat ceea ce este innascut;
f) dezvoltarea psihocomportamentala trebuie analizata si explicata pe baza interactiunii dintre ereditate si mediu, intre cei doi factori fiind posibile urmatoarele combinatii principale:
a) M+ E+;
b) M+ E-;
c) M- E+;
d) M- E-;
g) admiterea deosebirilor de ordin calitativ intre indivizii situati pe trepte evolutive diferite (intre om si animal, intre adult si copil, intre adult si batran);
h) dinamica dezvoltarii psihocomportamentale trebuie interpretata pe baza a doua legi: legea heterocroniei si legea heteronomiei; potrivit primei legi, diferitele functii psihice si comportamente se constituie si se maturizeaza in ritmuri diferite si la momente diferite; potrivit celei de-a doua legi, nu toate functiile si capacitatile psihice ating acelasi nivel de dezvoltare - unele ating un nivel inalt, altele ating un nivel mediu, iar altele raman la un nivel scazut.




  1. Intrebari de autoevaluare

1. Ce sustine orientarea ineista?
2. Ce sustine orientarea genetista tabula rasa?
3. Cum trebuie considerata organizarea psihocomportamentala a omului sub aspectul originii?
4. Ce caracter are dezvoltarea psihocomportamentala?
5. Ce postuleaza legea heterocroniei?
6. Ce postuleaza legea heteronomiei?

R a s p u n s u r i:

1. Ca psihicul este integral innascut.
2. Ca psihicul este integral dobandit.
3. Ca rezultat al interactiunii si integrarii reciproce a ceea ce este innascut si a ceea ce este dobandit.
4. Ascendent si stadial.
5. Ca diferitele functii si capacitati psihice se constituie si se maturizeaza in ritmuri si la momente diferite de timp.
6. Ca nu toate functiile si capacitatile psihice ating acelasi nivel de dezvoltare.


Contradictiile si impreciziile, alunecarile de sens constatabile in enunturile freudiene nu se pot clarifica decat prin incercarea de a delimita, mai net decat a facut-o Freud, expe­rienta si exigenta teoretica carora le corespund tentativele mai mult sau mai putin reusite de a enunta in psihologie un principiu al constantei.

Principiul constantei face parte din aparatul teoretic pe care Breuer si Freud il elabo­reaza in comun in jurul anilor 1892-1895, mai ales pentru a clarifica fenomene pe care le-au constatat in isterie: simptomele sunt raportate la un defect de abreactie (descarcare emotionala prin care un subiect se elibereaza de efectul legat de mintirea unui eveniment traumatic, permitandu-i astfel sa nu devina sau sa ramana patogen); resortul curei este cautat intr-o descarcare adecvata a afectelor, in acelasi timp insa, daca se compara doua texte teoretice scrise de fiecare dintre cei doi autori, se constata, dincolo de acordul aparent, o neta diferenta de perspectiva.

In capitolul "Consideratii teoretice' din Studii asupra isteriei (1895), Breuer examineaza conditiile de functionare ale unui sistem relativ autonom in cadrul organismului, sistemul nervos central. El distinge doua tipuri de energie in acest sistem: o energie cviescenta sau "excitatie tonica intracerebrala' si o energie cinetica, energie care circula in aparat. Principiul constantei regleaza nivelul excitatiei tonice: ,,.. .exista in organism o tendinta de a mentine constanta excitatia intra-cerebrala'. Trei aspecte esentiale trebuie subliniate aici:

Legea constantei este conceputa ca o lege a optimului. Exista un nivel energetic favorabil ce trebuie restabilit prin descarcari atunci cand tinde sa creasca, dar si prin reincarcari (mai ales prin somn), atunci cand este prea coborat;

Constanta poate fi amenintata fie prin stari de excitatie generalizate si uniforme (stare de asteptare intensa, de exemplu), fie printr-o repartizare inegala a excitatiei in sistem (afecte);

Existenta si restabilirea unui nivel optim sunt conditii care permit o libera circulatie a energiei cinetice. Functionarea fara piedici a gandirii, o derulare normala a asociatiilor de idei presupun ca autoreglarea sistemului sa nu fie perturbata.

Freud, in Proiect de psihologie (1895), studiaza si el conditiile de functionare ale aparatului neuronal. Dar el nu pune de la inceput problema unui principiu al constantei care mentine un oarecare nivel energetic, ci a unui principiu de inertie neuronala, conform caruia neuronii tind sa se videze de cantitatea de excitatie, sa o evacueze complet. Ca urmare, Freud presupune existenta unei tendinte la constanta, dar vede in ea o "functie secundara impusa de necesitatile vietii', o modificare a princi­piului inertiei: "sistemul neuronal este obligat sa abandoneze tendinta sa originara la inertie, adica spre nivelul = 0. El trebuie sa faca in asa fel incat sa aiba o provizie pentru a satisface exigentele actiunii specifice. Din modul in care o face, reiese totodata continua­rea aceleiasi tendinte, modificata in efortul de a mentine cel putin la un nivel cat mai scazut cu putinta cantitatea si de a se apara impotriva cresterilor, adica de a o mentine constanta'. Principiul inertiei regleaza, dupa Freud, tipul de functionare primara a aparatului, circulatia energiei libere. Legea constantei, chiar daca nu este enuntata expli­cit ca principiu independent, corespunde procesului secundar, in care energia este legata, mentinuta la un nivel oarecare.

Se observa ca, in ciuda unui aparat conceptual ce poate parea comun, modelele lui Breuer si Freud sunt foarte diferite. Breuer isi dezvolta gandirea dintr-o perspectiva biolo­gica din care nu lipsesc asemanarile cu ideile moderne asupra homeostazei si sistemelor de autoreglare, pe care chiar le anunta ( Se stie ca Breuer a colaborat la lucrarile neurofiziologului Hering asupra unuia dintre sistemele de autoreglare cele mai importante ale organismului, acela al respiratiei.

In schimb, constructia freudiana poate parea aberanta din punct de vedere al stiintelor vietii in masura in care ea pretinde sa deduca un organism cu aptitudinile sale vitale, functiile sale adaptative, constantele sale energe­tice, dintr-un principiu care este negarea oricarei diferente stabile de nivel.

Dar aceasta divergenta, de altfel neexplicita, dintre Breu



Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright