Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate sanatateSanatatea depinde de echilibrul dintre alimentatie si activitatea fizica - Hipocrate





Medicina Medicina veterinara Muzica Psihologie Retete Sport


Psihologie


Qdidactic » sanatate & sport » psihologie
Problematica invatarii umane (invatarea scolara)- referat



Problematica invatarii umane (invatarea scolara)- referat


UNIVERSITATEA “TITU MAIORESCU”

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE


Referat –


INTRODUCERE




Invatarea este o forma fundamentala de activitate umana si presupune o relatie a individului cu mediul. Jocul , principala activitate a copilului , este o forma specifica si extrem de complexa de invatare , care duce la elaborarea de noi comportamente , constituie modalitati din ce in ce mai adecvate de raspuns la solicitarile externe , comportamente dobandite pe cale individuala si pe baza exersarii. ,,Invatarea constituie o schimbare adaptativa observata in comportamentul organismului si care rezulta din interactiunea acetuia cu mediu

Invatarea scolara produce modificari in comportamentul elevilor ca urmare a organizarii pedagogice, a experientelor de cunoastere , de actiune si afectiv – motivationale. Invatarea este supusa rigorii si controlului sistematic al cadrului didactic. Invatarea poate fi analizata ca proces, produs sau ca functie de anumiti factori, anumite conditii. Spunem ca invatarea este un proces deoarece este o activitate care se deruleaza in timp, produce o suita de transformari care se realizeaza in plan cognitiv, afectiv, psihomotor. Este o inaintare progresiva sau in spirala pe calea cunoasterii, ducand la dezvoltarea unor insusiri esentiale ale fiintei umane.

Modificand comportamentul, invatarea este conditionata de experienta noua pe care o traieste sau o dobandeste la un moment dat cel ce invata.Succesul invatarii consta in angajarea totala a elevului in procesul de invatare prin trairea experientei date. De exemplu, lectura unei carti ori ascultarea unei lectii nu inseamna invatare daca nu capteaza interesul si atentia elevului. Numai o experienta traita cu intensitate este in masura sa declanseze o noua experienta capabila sa genereze invatarea temeinica. „Invatarea verbala se realizeaza in situatii in care sarcina cere ca elevul sa raspunda la un material verbal (cuvinte) sau sa formuleze raspunsuri verbale”[2]

Intreaga invatare are un caracter pregatitor pentru munca si viata, pentru integrarea subiectului in activitateasocial – profesionala mai tarziu. O prima veriga a modelului invatarii o reprezinta formarea la subiectul care invata a pregatirii motivationale si intelectuale pentru invatare. Pregatirea motivationala depinde de multe conditii: gradul de evolutie motivationala, nivelul dezvoltarii psihice, gradul dezvoltarii intelectuale.

Evolutia in varsta nu maturizeaza motivatia, la fel cum o invatare motivata poate sa apara si la subiectii de varste mici. In invatarea complexa, orice actiune sau activitate de invatare este o veriga dintr-un lant de actiuni si deci motivatia initiala a invataturii, concretizata in activitatea motivationala, se suprapune motivatiei de intarire. „Intre mai multi subiecti pusi sa invete acelasi lucru se constata deosebiri, uneori considerabile, datorate unor factori personale: varsta, inteligenta, motivatie, atitudinea mai mult sau mai putin activa a fiecaruia. Conditiile optime sunt realizate atunci cand indivizii sunt tineri adulti, inteligenti, cu o motivatie medie (daca aceasta este prea puternica poate sa genereze anxietate) si care coopereaza activ la dezvoltarea cunostintelor lor. Bunele rezultate sunt facilitate prin laude si recompense care intaresc motivatia, cat si printr-o repartizare suficienta de larga a exersarilor in timp, variabila de la subiect la subiect si de la o srcina la alta”[3]

Activitatea motivationala contribuie la pregatirea pentru actiune a celorlalte comportamente psihice. Subiectul va declara mecanismul autoprotejarii afective spre asociere la ceea ce isi propune sa realizeze, nivelul asteptarii.

Invatarea ramane insa un proces de autocontrol si autoreglare, dependent de asimilarea si interpretarea informatiilor atat pe parcursul secventelor de invatare, cat si la finalizarea activitatii in ansamblu. Respectarea acestor conditii acopera eficienta actului invatarii.


O data cu invatarea de concepte, reguli, operatii intelectuale, invatare senzorio – motorie, elevul este supus unui proces de invatare sociala, ceea ce presupune insusirea unui comportament adecvat cerintelor exterioare ale mediului si societatii si unor atitudini corecte in viata sociala astfel incat, odata formate, tanarul sa aiba o personalitate care sa-i permita sa se integreze in societate.

Invatatura sociala se realizeaza acasa, in grupul de prieteni, si are la baza educatia morala care induce subiectului un comportament adecvat. „Invatarea sociala, forma speciala de invatare umana, discriminativa, care se distinge printr-o nota emotionala de participare afectiva a subiectului la insusirea comportamentului social si care se efectueaza fie pe cale observationala (dupa model) individul asistand la experienta altor persoane, fie in procesul interactiunii nemijlocite a indivizilor in grup ori in conditiile exersarii individului asistat de altii, ca invatare in public, si, deci, sub influenta prezentei celorlalti”.[4]






















Invatarea ca premisa a formarii si dezvoltarii personalitatii

In cadrul dezvoltarii psihice si al formarii personalitatii adulte, invatarea ocupa un loc central, datorita faptului ca prin invatare individul dobandeste noi comportamente. Incepand cu deprinderile si priceperile si terminand cu cunostintele si operatiile intelectuale, toate se dobandesc prin activitatea de invatare. A.N. Leontiev intelege prin invatare asimilarea de informatii si, mai mult decat atat, formarea gandirii, a sferei afective, a vointei, deci formarea sistemului de personalitate.

Data fiind importanta invatarii, in desfasurarea ei sunt implicate si celelalte procese si activitati psihice, existand relatii de interdependenta pe de o parte toate procesele si functiile psihice sunt antrenate in cadrul invatarii, iar pe de alta parte ele insele sunt constituite si structurate prin actul de invatare. Deci, se poate spune ca invatarea antreneaza intreg psihicul si are un rol generativ, formativ si constructiv fata de acesta. „Exista mai multe modalitati prin care invatam si acestea variaza in complexitate, de la forme simple de asociere, presupunand legarea unui stimul specific de un raspuns specific, pana la constructia complexa de noi informatii in structura de cunostinte deja dobandite”.[5]


Tipuri de invatare

O prima clasificare a invatarii ar putea fi: invatarea spontana sau sociala (care se refera la invatarea neorganizata si instinctiva, care are loc in familie si apoi in societate) si invatarea sistematica (organizata, realizata in cadrul scolii). In ce priveste dezvoltarea intelectuala, invatarea sistematica este eficienta intr-un grad mai mare decat invatarea spontana, dar cu toate acestea ea nu dezvolta latura afectiva (planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor) a personalitatii, care e mai degraba formata in cadrul invatarii sociale.

Invatarea sistematica se canalizeaza in doua directii:

  1. In formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatarea scrisului, a desenului tehnic, a sporturilor): invatarea senzorio-motorie.
  2. In insusirea de cunostinte si formarea de capacitati intelectuale (memorarea unor legi, formule, rezolvarea de probleme): invatarea cognitiva.

Invatarea scolara este, in cea mai mare si semnificativa parte, o invatare cognitiva, caci scopul final urmarit este constituirea unui sistem cognitiv al elevului si a unor structuri operationale specifice obiectelor studiate in scoala.

O alta clasificare a tipurilor de invatare este cea propusa de R. Gagné in “Conditiile invatarii”. El construieste o ierarhie din opt tipuri de invatare, din ce in ce mai complexe, astfel incat o invatare mai complexa presupune realizarea prealabila a celorlalte moduri de invatare mai simple:

  1. Invatarea de semnale (cazul sugarului care incepe sa-si recunoasca mama dupa imaginea ei vizuala si nu doar dupa voce.
  2. Invatarea stimul-raspuns (cand la un anumit stimul, o miscare poate fi inlocuita cu alta).
  3. Inlantuirea de miscari (mersul pe bicicleta, inotul).
  4. Asociatiile verbale foarte complexe sunt cele implicate in vorbire.
  5. Invatarea prin discriminare (cand facem distinctii fine).
  6. Invatarea conceptelor concrete pentru a utiliza cuvintele.
  7. Invatarea regulilor, a legilor, a formulelor matematice.
  8. Rezolvarea de probleme constituie tipul de invatare cel mai complicat; trebuie sa combinam regulile pentru a solutiona situatii, probleme noi.

In cadrul predarii, atunci cand intampinam dificultati specifice unui anume nivel trebuie sa ne asiguram de insusirea cunostintelor treptelor anterioare. Din teoria lui Gagné decurge necesitatea unei analize minutioase a conceptelor si operatiilor implicate in intelegerea unei teme, cat si preocuparea de a dezvolta capacitatea elevilor de rezolvare a unor variate probleme – treapta superioara a invatarii.

Invatarea in corelatie cu celelalte procese si activitati psihice. In mod esential, invatarea inseamna insusirea de noi cunostinte, priceperi si formarea de noi capacitati intelectuale. Pe ea se bazeaza intreaga dezvoltare a personalitatii.

Procesele si activitatile psihice interactioneaza si interfereaza simultan, dar putem considera ca, intr-o anume faza a actului de invatare, un anume proces psihic este preponderent. In procesul invatarii se pot distinge doua etape: in prima se urmareste rezolvarea unei probleme – acum rolul principal il are gandirea, organizand perceptia, atentia, memoria si imaginatia – iar in a doua etapa se realizeaza fixarea, consolidarea solutiei si pe primul loc se situeaza memorarea inteligenta. Tot timpul este insa necesara sustinerea energetica a invatarii, sustinere realizata de motivatie, vointa, afectivitate si, la fel de necesara, este comunicarea dintre profesor si elev, care implica limbajul.

  1. Atentia

Atentia este o conditie sine-qua-non a actului de invatare, care ii sporeste eficienta si il faciliteaza. Prin definitie, ea consta in orientarea si concentrarea activitatii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen. „Atentia este un proces psihofiziologic de orientare, concentrare si potentare selectiva a functiilor si activitatilor psihice si psiho-comportamentala, modale specifice in raport cu obiectul si finalitatea lor proprie, asigurandu-le atingerea unui nivel optim de eficienta adaptativa.”[6]Ea asigura o buna receptare senzoriala si perceptiva a stimulilor, o intelegere mai profunda, o memorare mai durabila, selectarea priceperilor si deprinderilor adecvate. Dimpotriva, lipsa atentiei duce la omisiuni in receptarea stimulilor, la erori in reactiile de raspuns, la confuzie in descifrarea sensurilor, care toate “saboteaza” desfasurarea invatarii.

Atentia poate avea forme mai simple sau mai complexe: atentia involuntara (orientarea se face de la sine, fara efort), voluntara (cu efort volitiv), postvoluntara (cand o activitate care a necesitat efort devine placuta si ne atrage in mod spontan). Factorii care favorizeaza concentrarea involuntara a atentiei sunt deosebit de importanti vazuti din prisma activitatii de predare, deoarece profesorul trebuie sa cunoasca acesti factori ca modalitati de captare a atentiei elevilor. Factorii externi sunt: noutatea obiectelor, fenomenelor, situatiilor, intensitatea stimulilor, contrastul, miscarea, schimbarea stimulilor. Dintre factorii interni, cel mai important este interesul, subordonat motivatiei. Cultivarea intereselor elevilor este una dintre sarcinile principale ale scolii, ele influentand profund si multilateral viata psihica.

  1. Perceptia

„Perceptia este un proces psihic cognitiv, o continuitate in linie dreapta a senzatiei, o suma de senzatii constituita in virtutea actiunii mecanice a legilor asociatiei.”[7] Perceptia se defineste ca fiind cunoasterea obiectelor si fenomenelor in integritatea lor si in momentul cand ele actioneaza asupra organelor senzoriale. Perceptia cuprinde numeroase senzatii, fara a se reduce insa la o suma a acestora, intrucat in perceptia si identificarea, recunoasterea obiectului intervin atat reprezentarile anterioare, cat si gandirea, memoria. In perceptie sunt implicate atitudini: o atitudine motorie (pozitia adoptata atunci cand percepem ceva), dar si o stare de pregatire intelectuala, si o atitudine efectiva, motivatia, interesele. Aceasta multitudine de factori trebuie luata in considerare in procesul de predare – invatare.

  1. Memoria

,,Conceptul de memorie se refera la relatiile functionale existente intre doua grupe de conduite observabile, separate printr-un interval temporar de durata variabila”.[8] Este functia psihica fundamentala care face posibila fixarea, conservarea, recunoasterea si reproducerea fenomenelor psihice.

Exista o memorie de tip imaginativ, asigurand pastrarea si reproducerea reprezentarilor, una verbal-logica referitoare la idei, o memorie afectiva (creand posibilitatea retrairii unor emotii) si o memorie motorie (facand posibila formarea de priceperi si deprinderi). Dupa durata memorarii, memoria poate fi de foarte scurta durata (0.25 – 0.50 dintr-o secunda), de scurta durata (memoria de lucru) sau de lunga durata, care este cea mai importanta, intrucat ea poate pastra impresiile ani de zile chiar. Memoria de lunga durata se imparte in memoria episodica – inregistrand toate evenimentele cotidiene si memoria semantica, in care sunt structurate logic toate cunostintele acumulate mai mult sau mai putin sistematic.

„Prin faptul ca memoria umana intipareste, conserva si reactualizeaza mijlocit, inteligibil si selectiv experianta anterioara a omului si a societatii in care acesta traieste, ea asigura continuitatea, consistenta, stabilitatea si finalitatea vietii psihice a individului.”[9]

Gandirea este facilitata numai daca se afla in relatie cu o memorie semantica, logic organizata, iar scoala trebuie sa aiba in vedere, in centrul preocuparilor, cultivarea gandirii si nu simpla inregistrare de cunostinte.

Pentru o invatare eficienta, respectiv o memorare facila si temeinica, sunt importanti urmatorii factori: motivatia subiectului, scopul memorarii (o motivatie intrinseca, un interes personal vor creste eficienta invatarii); cunoasterea efectelor (elevul trebuie sa afle de ce anume a luat o nota proasta); intelegerea materialului de invatat (esentiala mai ales pentru o invatare durabila, caci daca nu intelegem, uitarea intervine foarte repede); vointa, intentia de a tine minte. Intelegerea se dovedeste a fi mai importanta decat intentia de a tine minte. Memorarea inteligenta, dar involuntara este mai eficienta decat memorarea mecanica si voluntara. Un alt factor al conservarii cunostintelor il constituie repetarea lor: “repetitia este mama invataturii”, insa aceasta repetare trebuie sa fie dinamica, sa aprofundeze si sa stabileasca noi legaturi, noi sensuri in materialul de invatat.

Ca o concluzie practica, se poate concepe modul optim de organizare a invatarii unui text amplu si dificil astfel: 1) familiarizarea cu textul; 2) aprofundarea ideilor (se fragmenteaza textul dupa ideile principale si se urmareste intelegerea lor); 3) reluarea fiecarui fragment in vederea unei memorari analitice; 4) fixarea in ansamblu a materialului; 5) recapitularea schemelor realizate.

  1. Motivatia

Motivatia reprezinta un „ansamblu de factori dinamici care determina conduita unui individ”.[10] Motivele fundamentale pentru procesul educativ sunt atasamentul copilului fata de mama sa, apoi, la un pol opus, tendintele agresive, si cel mai important, tendinta de afirmare, motivatia de realizare, care se manifesta in incercarea de a-si realiza aptitudinile si in dorinta de a obtine un succes. Aspiratiile, ambitia, motivatia de realizare contribuie la sporirea eficientei muncii, a invatarii si chiar la solutionarea unor probleme. Un nivel de aspiratie adecvat depinde de o justa apreciere a propriei posibilitati, caci supraestimarea te condamna la o viata de esecuri, iar subestimarea te face sa ratezi teluri realizabile.

Motivatia scolara constituie ansamblul de motive care il determina pe elev sa vina la scoala si sa invete. Ea se imparte in: motivatia extrinseca (dorinta de afirmare, tendintele normative, teama de consecinte, ambitia) si motivatia intrinseca (curiozitatea, dorinta de a afla cat mai mult). Motivatia intrinseca este fundamentul formarii competentelor gandirii logico-matematice si a utilizarii strategiilor de rationament operational-formal, dar pentru obtinerea succesului nu este suficient acest lucru, mai trebuie si ca elevul sa aiba motivatia care sa-l determine sa utilizeze competentele dobandite. Motivatia intrinseca este mai importanta si mai eficienta in invatare decat cea extrinseca, dar la varste mici, acest raport se inverseaza.

Analizand relatia dintre performanta si motivatia extrinseca, se constata o crestere a performantei proportionala cu intensificarea motivatiei numai pana la un punct, dupa care intervine o stagnare si chiar un regres. Acest punct a fost denumit “optimum motivational”, si are o importanta deosebita intrucat motivatia optima scurteaza timpul invatarii si poate fi o garantie a succesului. Optimumul motivational nu se mai aplica in cazul motivatiei intrinseci, pentru ca aici va exista in mod constant o relatie de directa proportionalitate intre motivatie si progres.

„Motivatia este o parghie importanta in procesul autoreglarii individului, o forta motrice a intregii sale dezvoltari psihice si umane. Aceasta inseamna ca selectarea si asimilarea, ca si sedimentarea influentelor externe se vor produce dependent de strcturile motivationale ale persoanei. Motivatia sensibilizeaza diferit persoana la influentele externe facand-o mai mult sau mai putin permeabila la ea”[11]

Data fiind aceasta complexitate si importanta a motivatiilor, in procesul de invatare-predare este nevoie cunoasterea profunda a elevilor, de practicarea unui invatamant diferentiat, adaptat nevoilor individuale de cunoastere, adaptat specificului motivational individual.

„Motivatia, prin caracterul ei propulsator, rascoleste si reaseaza, sedimenteaza si amplifica materialul constructiei psihice a individului.”[12]



CONCLUZIE



Invatarea este deci activitatea psihica prin care se dobandesc si se sedimenteaza noi cunostinte si comportamente, prin care se formeaza si se dezvolta sistemul de personalitate al individului uman. In cadrul acestui proces de invatare, sunt integrate celelalte functii si procese psihice (perceptia, atentia, memoria, gandirea, motivatia, afectivitatea), care interactioneaza pentru o configurare optima a cadrului pentru invatare, pentru o mai mare eficienta.



Bibliografie


Ana Bogdan-Tucicov, Septimiu Chelcea, Mihai Golu, Pantelimon Golu, Catalin Mamali, Petru Panzaru, Dictionar de Psihologie Sociala, Editura Stiitifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981;

Mielu Zlate, Fundamentele Psihologiei, Editura Universitara, Bucuresti, 2006;

Mielu Zlate, Psihologia Mecanismelor Cognitive, Editura Polirom, Iasi, 2006;

Mihai Golu, Bazele Psihologiei Generale, Editura Universitara, Bucuresti, 2005;

Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere in Psihologie, Editura Bic All, Bucuresti, 2003;

Norbert Sillamy, Dictionar de Psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bcuresti, 1996;

Paul Popescu-Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Cretu, Psihologie – Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997;

Valeria Negovan, Psihologia invatarii, Editura Universitara, Bucuresti, 2007;




Norbert Sillamy, Dictionar de Psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bcuresti, 1996, p.167;

Valeria Negovan, Psihologia invatarii, Editura Universitara, Bucuresti, 2007. P.69;

Norbert Sillamy, Dictionar de Psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bcuresti, 1996, p.167;

Ana Bogdan-Tucicov, Septimiu Chelcea, Mihai Golu, Pantelimon Golu, Catalin Mamali, Petru Panzaru, Dictionar de Psihologie Sociala, Editura Stiitifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981, 127;

Nicky Hayes, Sue Orrell, Introducere in Psihologie, Editura Bic All, Bucuresti, 2003, p.14;

Mihai Golu, Bazele Psihologiei Generale, Editura Universitara, Bucuresti, 2005, p.527;

Mihai Golu, Bazele Psihologiei Generale, Editura Universitara, Bucuresti, 2005, p.259;

Mielu Zlate, Fundamentele Psihologiei, Editura Universitara, Bucuresti, 2006, p.212;

Mielu Zlate, Psihologia Mecanismelor Cognitive, Editura Polirom, Iasi, 2006, p.351;

Norbert Sillamy, Dictionar de Psihologie, Editura Univers Enciclopedic, Bcuresti, 1996, p. 202;

Paul Popescu-Neveanu, Mielu Zlate, Tinca Cretu, Psihologie – Manual pentru clasa a X-a, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997, p.106;

Mielu Zlate, Fundamentele Psihologiei, Editura Universitara, Bucuresti, 2006, p.245;






Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2020 - Toate drepturile rezervate -|

Psihologie



Criminalistica

Referate pe aceeasi tema


Adolescentul si cunoasterea de sine
HALUCINOGENELE - consumul de substante halucinogene (psiheterice)
Conflictul intre responsabilitatile profesionale si familiale - perspectiva Comunitatii Europene
Matricele Progresive Standard M.P. (s) - seriile A, B, C, D si E
Teoriei inteligenţelor multiple
Relatiele interpersonale
Pilotul automat - exercitiu
Ce jocuri trebuie sa aiba un copil in perioada primei adolescente
Teoria inteligentelor multiple - particularitati ale functionarii creierului
Abordarile psihanalitice in procesul dezvoltarii



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.