PSIHANALIZA - principiul constantei

PSIHANALIZA - Principiul constantei

Acesta este principiul conform caruia aparatul psihic tinde ca sa mentina la un nivel cat mai scazut posibil, sau cel putin cat mai constant cu putinta, cantitatea de excitatie pe care el o contine. Constanta este obtinuta, pe de o parte, prin descarcarea energiei existente, iar pe de alta parte, prin evitarea a ceea ce ar putea creste cantitatea de excitatie si aparare impotriva acestei cresteri.

. Principiul constantei sta la baza teoriei economice freudiene. Prezent inca din primele lucrari, el este tot timpul presupus implicit ca reglator al functionarii aparatului psihic; el cauta sa mentina constanta in cadrul sau suma excitatiilor; in acest scop, sunt puse in miscare mecanisme de evitare fata de excitatiile externe si de aparare si descarcare (abreactie) fata de cresterea tensiunii de origine interna. Reduse la expresia lor economica ultima, cele mai diverse manifestari ale vietii psihice trebuie intelese ca tentative mai mult sau mai putin reusite de a mentine sau restabili aceasta constanta.

Principiul constantei se afla intr-un raport strans cu principiul placerii in masura in care neplacerea poate, dintr-o perspectiva economica, sa fie abordata ca perceptia subiec­tiva a unei cresteri de tensiune, iar placerea ca traducand diminuarea acestei tensiuni. Relatia dintre senzatiile subiective de placere-neplacere si procesele economice care le stau la baza i-a aparut insa lui Freud deosebit de complexa; de exemplu, senzatia de placere poate insoti o crestere de tensiune. Asemenea fenomene fac necesara stabilirea unui raport intre principiul constantei si principiul placerii, raport care sa nu se reduca la o simpla echivalenta (vezi: Principiul placerii).

Punand la baza psihologiei o lege a constantei, Freud, ca si Breuer, nu face decat sa-si asume o exigenta general admisa in mediile stiintifice ale sfarsitului de secol al XIX-lea: extinderea la psihologie si psihofiziologie a principiilor cele mai generale ale fizicii, principii care stau la baza oricarei stiinte. S-ar putea gasi destule tentative, fie anterioare (in principal, cea a lui Fechner, care da "principiului sau de stabilitate' o importanta universala) (1), fie contemporane lui Freud, pentru a pune in evidenta in psihofiziologie o lege de constanta.

Dar, asa cum a observat insusi Freud, sub aparenta simplitate a termenului constanta, ".. .se pot intelege lucrurile cele mai diferite' (2 a).

Cand se invoca in psihologie, dupa modelul fizicii, un principiu al constantei, este vorba de mai multe acceptii ce pot fi sistematizate astfel:

Ne limitam la aplicarea la psihologie a principiului conservarii energiei, dupa care, intr-un sistem inchis, suma energiilor ramane constanta. A supune faptele psihice acestui principiu ar echivala cu postularea existentei unei energii psihice sau nervoase al carui cuantum nu variaza ca urmare a diferitelor transformari si deplasari pe care le sufera. Enuntarea acestui principiu inseamna intemeierea posibilitatii de a traduce faptele psiho­logice in limbaj energetic. Se poate remarca insa ca un asemenea principiu, constitutiv teoriei economice din psihanaliza, nu se situeaza la acelasi nivel cu principiul reglator desemnat de Freud prin termenul principiu al constantei.

Principiul constantei este inteles uneori intr-un sens care permite compararea lui cu cel de al doilea principiu al termodinamicii: in interiorul unui sistem inchis, diferentele de nivel energetic tind spre egalizare, in asa fel incat starea finala ideala este aceea a unui echi­libru. "Principiul stabilitatii enuntat de Fechner are o semnificatie analoga, insa, intr-o ase­menea transpozitie, e necesara definirea sistemului avut in vedere: este vorba de aparatul psihic si de energia care circula in interiorul acestui aparat? Este vorba de sistemul consti­tuit din ansamblul aparat psihic-organism sau de sistemul organism-mediu? Intr-adevar, de la caz la caz, notiunea de tendinta la egalizare poate imbraca semnificatii opuse. De aceea, in ultima instanta, consecintele ar fi reducerea energiei interne a organismului pana la starea anorganica (vezi: Principiul Nirvana).

In sfarsit, principiul constantei poate fi inteles in sensul unei autoreglari: sistemul avut in vedere functioneaza in asa fel incat incearca sa mentina constanta diferenta sa de nivel energetic in raport cu mediul, in aceasta acceptie, principiul constantei reafirma existenta unor sisteme relativ inchise (fie aparatul psihic, fie organismul in ansamblu), care tind sa mentina si sa restabileasca, prin schimburi cu mediul exterior, configuratia si nivelul lor energetic specific, in acest sens, notiunea "constanta' a fost util raportata la aceea de homeostazie, notiune introdusa de fiziologul Cannon (W. B. Cannon, in cartea sa Intelepciunea corpului (1932), a desemnat prin homeostazie procesele fiziologice cu ajutorul carora corpul tinde sa mentina constanta compozitia mediului sanguin. El a descris acest proces pentru continutul de apa, sare, zahar, proteine, grasimi, calciu, oxigen, ioni de hidrogen (echilibrul acido-bazic) al sangelui si pentru temperatura. Aceasta lista poate fi evident extinsa la alte elemente (mine­rale, hormoni, vitamine etc.). Observam ca ideea de homeostazie este aceea a unui echilibru dinamic caracteristic corpului viu si deloc aceea a unei reduceri de tensiune la un nivel minimal.

Datorita acestei pluralitati de sensuri, este dificila determinarea acelei acceptii care ar coin­cide exact cu ceea ce Freud intelege prin principiul constantei, intr-adevar. Formularile, date de el, formulari de care el insusi nu era multumit, sunt adesea ambigue, chiar contradictorii: ".. .aparatul psihic are tendinta de a mentine cat mai scazuta cu putinta can­titatea de excitatie prezenta in el sau cel putin sa o mentina constanta' Freud pare sa raporteze la o aceeasi tendinta "reducerea, constanta, suprimarea tensiunii produse de excitatie interna'. Or, tendinta de a reduce la zero energia interna a unui sistem nu pare asimilabila tendintei proprii organismelor de a mentine constant, la un nivel ce poate fi ridicat, echilibrul sau cu mediul. Aceasta a doua tendinta se poate traduce, dupa caz, fie ca o cautare a excitatiei, fie ca o descarcare a acesteia.

Contradictiile si impreciziile, alunecarile de sens constatabile in enunturile freudiene nu se pot clarifica decat prin incercarea de a delimita, mai net decat a facut-o Freud, expe­rienta si exigenta teoretica carora le corespund tentativele mai mult sau mai putin reusite de a enunta in psihologie un principiu al constantei.

Principiul constantei face parte din aparatul teoretic pe care Breuer si Freud il elabo­reaza in comun in jurul anilor 1892-1895, mai ales pentru a clarifica fenomene pe care le-au constatat in isterie: simptomele sunt raportate la un defect de abreactie (descarcare emotionala prin care un subiect se elibereaza de efectul legat de mintirea unui eveniment traumatic, permitandu-i astfel sa nu devina sau sa ramana patogen); resortul curei este cautat intr-o descarcare adecvata a afectelor, in acelasi timp insa, daca se compara doua texte teoretice scrise de fiecare dintre cei doi autori, se constata, dincolo de acordul aparent, o neta diferenta de perspectiva.

In capitolul "Consideratii teoretice' din Studii asupra isteriei (1895), Breuer examineaza conditiile de functionare ale unui sistem relativ autonom in cadrul organismului, sistemul nervos central. El distinge doua tipuri de energie in acest sistem: o energie cviescenta sau "excitatie tonica intracerebrala' si o energie cinetica, energie care circula in aparat. Principiul constantei regleaza nivelul excitatiei tonice: ,,.. .exista in organism o tendinta de a mentine constanta excitatia intra-cerebrala'. Trei aspecte esentiale trebuie subliniate aici:

Legea constantei este conceputa ca o lege a optimului. Exista un nivel energetic favorabil ce trebuie restabilit prin descarcari atunci cand tinde sa creasca, dar si prin reincarcari (mai ales prin somn), atunci cand este prea coborat;

Constanta poate fi amenintata fie prin stari de excitatie generalizate si uniforme (stare de asteptare intensa, de exemplu), fie printr-o repartizare inegala a excitatiei in sistem (afecte);

Existenta si restabilirea unui nivel optim sunt conditii care permit o libera circulatie a energiei cinetice. Functionarea fara piedici a gandirii, o derulare normala a asociatiilor de idei presupun ca autoreglarea sistemului sa nu fie perturbata.

Freud, in Proiect de psihologie (1895), studiaza si el conditiile de functionare ale aparatului neuronal. Dar el nu pune de la inceput problema unui principiu al constantei care mentine un oarecare nivel energetic, ci a unui principiu de inertie neuronala, conform caruia neuronii tind sa se videze de cantitatea de excitatie, sa o evacueze complet. Ca urmare, Freud presupune existenta unei tendinte la constanta, dar vede in ea o "functie secundara impusa de necesitatile vietii', o modificare a princi­piului inertiei: "sistemul neuronal este obligat sa abandoneze tendinta sa originara la inertie, adica spre nivelul = 0. El trebuie sa faca in asa fel incat sa aiba o provizie pentru a satisface exigentele actiunii specifice. Din modul in care o face, reiese totodata continua­rea aceleiasi tendinte, modificata in efortul de a mentine cel putin la un nivel cat mai scazut cu putinta cantitatea si de a se apara impotriva cresterilor, adica de a o mentine constanta'. Principiul inertiei regleaza, dupa Freud, tipul de functionare primara a aparatului, circulatia energiei libere. Legea constantei, chiar daca nu este enuntata expli­cit ca principiu independent, corespunde procesului secundar, in care energia este legata, mentinuta la un nivel oarecare.

Se observa ca, in ciuda unui aparat conceptual ce poate parea comun, modelele lui Breuer si Freud sunt foarte diferite. Breuer isi dezvolta gandirea dintr-o perspectiva biolo­gica din care nu lipsesc asemanarile cu ideile moderne asupra homeostazei si sistemelor de autoreglare, pe care chiar le anunta ( Se stie ca Breuer a colaborat la lucrarile neurofiziologului Hering asupra unuia dintre sistemele de autoreglare cele mai importante ale organismului, acela al respiratiei.

In schimb, constructia freudiana poate parea aberanta din punct de vedere al stiintelor vietii in masura in care ea pretinde sa deduca un organism cu aptitudinile sale vitale, functiile sale adaptative, constantele sale energe­tice, dintr-un principiu care este negarea oricarei diferente stabile de nivel.

Dar aceasta divergenta, de altfel neexplicita, dintre Breuer si Freud (s-ar putea gasi urme ale dificultatii celor doi autori de a se pune de acord asupra unei formulari a principiului constantei in elaborarile succesive care ne-au parvenit din "Comunicarea preliminara' din cadrul Studiilor asupra isteriei) este bogata in semnificatii. Intr-adevar, ceea ce la Freud este reglat prin principiul inertiei constituie un tip de proces a carui existenta este postulata prin descoperirea cu putina vreme inainte a inconstientului: procesul primar. Acesta e descris incepand cu Proiect de psihologie prin exemple privilegiate, cum ar fi visul si formarea simptomului, in special la isterici. Ceea ce caracterizeaza procesul primar este o curgere fara piedici, o "deplasare facila'. Pe planul analizei psihologice, se poate observa ca o reprezentare se poate substitui complet alteia, pana la a-i imprumuta proprietatile si eficacitatea: ".. .istericul pe care A il face sa planga ignora ca plansul sau e provocat de asocierea A-B, unde B insusi nu joaca nici un rol in viata sa psihica. Simbolul s-a substituit aici complet lucrului'. Fenomenul unei deplasari totale a semnificatiei de la o reprezentare la alta, constatarea clinica a intensitatii si eficacitatii pe care o au reprezentarile substitutive isi gasesc, pentru Freud, in mod natural, expresia in formularea economica a principiului inertiei. Libera circulatie a sensului si scurgerea totala a energiei psihice pana la completa evacuare sunt pentru Freud sinonime. Se vede ca un asemenea proces este opusul mentinerii constantei.

Aceasta este invocata in Proiect ele psihologie, dar ca venind sa modereze si sa inhibe simpla tendinta la descarcarea absoluta. Sarcina de a lega energia psihica si de a o mentine la un nivel mai ridicat revine eului; el indeplineste aceasta functie pentru ca el insusi constituie un ansamblu de reprezentari sau de neuroni in care se mentine un nivel constant de investire.

Filiatia dintre procesul primar si procesul secundar nu trebuie deci inteleasa ca o succesiune reala, in ordine vitala, ca si cum principiul constantei ar fi succesiv principiu­lui inertiei in istoria organismelor; ea nu se sustine decat la nivelul unui aparat psihic in care Freud recunoaste de la inceput existenta a doua tipuri de procese, a doua principii ale functionarii mentale.

Dupa cum se stie, capitolul VII al Interpretarii visului (1900) se bazeaza pe o asemenea opozitie. Freud dezvolta aici ipoteza ".. .unui aparat psihic primitiv a carui activitate este reglata de tendinta de a evita acumularea de excitatie si de a se mentine, in masura posibilului, fara excitatie'. Un asemenea principiu, caracterizat prin "scurgerea libera a cantitatilor de excitatie' este desemnat de Freud ca "principiul neplacerii'. El regleaza functionarea sistemului inconstient. Sistemul preconstient-constient are un alt mod de functionare; el ".. .produce investirile care emana din el o inhibitie a acestei curgeri [libere], o transformare in investire cviescenta, fara indoiala cu ridicarea nivelului'. Prin urmare, opozitia dintre modurile de functionare ale celor doua sisteme va fi cel mai adesea asimilata de Freud cu opozitia dintre principiul placerii* si principiul realitatii*. Dar daca, din grija pentru clarificare conceptuala, vrem sa mentinem o distinctie intre tendinta de a scadea pana la zero cantitatea de excitatie si o tendinta de a o mentine la nivel constant, observam ca principiul placerii corespunde primei tendinte, in timp ce mentinerea constantei este corelata cu principiul realitatii.

Abia in 1920, in Dincolo de principiul placerii Freud formuleaza explicit un "principiu al constantei'. Aici trebuie sa notam urmatoarele:

Principiul constantei apare ca baza economica a principiului placerii.

Definitiile propuse continua sa contina un echivoc: tendinta la reducerea absoluta si tendinta la constanta sunt considerate ca echivalente;

Cu toate acestea, tendinta spre zero, sub numele de principiul Nirvana*, este consi­derata ca fundamentala, celelalte principii nefiind decat modificari ale acestuia;

In acelasi timp in care Freud nu pare sa vada in actiune in ".. .viata psihica si poate [in] viata nervoasa in general' decat o singura tendinta, mai mult sau mai putin modificata, el introduce la nivelul pulsiunilor un dualism fundamental si ireductibil: pulsiunile de moarte, ce tind spre reducerea absoluta a tensiunilor, si pulsiunile de viata, ce cauta, dimpotriva, sa mentina si sa creeze unitati vitale care presupun un nivel ridicat de tensiune. Acest ultim dualism (despre care mai multi autori au subliniat, de altfel, ca trebuie inteles ca un dualism de principii) poate sa se clarifice daca il raportam la anumite opozitii fundamentale constant prezente in gandirea freudiana: energie libera-energie legata, eliberare-legare, proces primar-proces secundar (vezi si: Pulsiune de moarte).

Dimpotriva, Freud n-a delimitat niciodata pe deplin opozitia care, la nivelul principii­lor economice ale functionarii mentale, corespunde opozitiilor precedente. Daca ea este schitata in Proiect de psihologie prin distinctia dintre un principiu al inertiei si o tendinta la constanta, ea nu va putea constitui, ca urmare, o referinta explicita care sa permita poate evitarea confuziei ce continua sa fie legata de notiunea de principiu al constantei.

In Teoria atacului isteric (1892), manuscris trimis spre aprobare lui Breuer, ca si intr-o scrisoare adresata acestuia, din 29.06.1892, Freud vorbeste de o tendinta de a "mentine constanta' ceea ce s-ar putea numi "suma de excitatie' in sistemul nervos.

In conferinta sustinuta de Freud la zece zile dupa aparitia "Comunicarii preliminare', publicata sub acelasi titlu in numarul 4 din 1893 al revistei Wiener medizinische Presse, Freud nu vorbeste decat despre o tendinta de a "diminua suma de excitatie' (7).

In "Comunicare preliminara' la Studii asupra isteriei, principiul constantei nu este enuntat. S-ar introduce o oarecare clarificare in problemele cu care Breuer si Freud se lupta, distingand mai multe planuri:

nivelul organismului, reglat prin mecanisme de homeostazie si functionand deci dupa un principiu unic, principiul constantei. Un asemenea principiu nu este valabil numai pentru ansamblul organismului, ci si pentru aparatul specializat care e sistemul nervos. Acesta nu poate functiona decat daca sunt mentinute si restabilite conditii constante. Acest fapt era vizat de Breuer cand vorbea despre un nivel constant al excitatiei tonice intracerebrale;

la nivelul psihismului uman, care face obiectul investigarii freudiene:

a) procesele inconstiente care, la limita, presupun o alunecare nedefinita a semnificatiilor sau, in limbaj energetic, o scurgere total libera a cantitatii de excitatie.

b) procesul secundar, asa cum este reperat in sistemul preconstient-constient, care presu­pune o legare a energiei, aceasta fiind reglata printr-o anumita "forma' tinzand sa mentina si sa restabileasca limitele si nivelul sau energetic: eul.

La prima vedere, s-ar putea deci spune ca Breuer si Freud nu aveau in vedere aceleasi realitati: Breuer pune problema conditiilor neurofiziologice ale unei functionari psihice normale, Freud se intreaba cum se poate regla si limita procesul primar la om.

Ramane totusi un echivoc la Freud atat in Proiect de psihologie, cat si in opere tarzii, ca Dincolo de principiul placerii: intre deducerea unui proces psihic secundar pornind de la procesul primar si o geneza cvasimitica a organismului ca forma constanta si care tinde sa se pastreze in viata pornind de la o stare pur anorganica. Acest echivoc fundamental in gandirea freudiana nu se poate interpreta, dupa parerea noastra, decat daca intelegem eul insusi ca o "forma', un Gestalt edificat dupa modelul orga­nismului sau, daca vrem, ca o metafora realizata a organismului.