Teorii ale motivatiei

TEORII ALE MOTIVATIEI

Gradul inalt de complexitate pe care-t prezinta motivatia umana si dificultatea unor criterii suficient de generale si de obiective de definire I si interpretare au favorizat formularea unui numar mare de teorii. Ca si in alte probleme ale psihologiei, deosebirile dintre aceste teorii sunt mai mari sau mai mici si ele sunt determinate de aspectele prioritare care sunt abordate si de importanta care li se confera in cadrul

ansamblului. Asa, de pilda, desprinderea ca centrale a componentelor biologice innascute a dus la teoriile biologizante: hormista (Mc Dongall) si instinctualista (Freud), iar axarea pe analiza componentelor dobandite a generat teoriile socio-culturale (M.Mead, R.Linton); centrarea pe functia de orientare a motivului a dus la teoria vectoriala (Berlyne 1951, 1968), in vreme ce axarea pe continutul motivului a dus la teoria constelational-modala (Murray, Maslow) s.a.m.d.

Procedand la o sistematizare, E.Deci (1992) ajunge la gruparea lor in cinci clase:

1. teorii centrate pe raspunsuri sau comportamente specifice de sa­tisfacere [ex.: teoria operanta a iui Skinner (1953), derivata din legea efectului, a lui Thorndike; teoria conducerii stiintifice a lui Taylor,

(1911)];

2. teorii focalizate asupra nevoilor fiziologice-impui suri si instincte [ex.: teoria psihologica a instinctului; teoria impulsului, a lui Huli (1941)];

3. teorii centrate pe scopuri [ex.: teoria invatarii a lui Tolman (1932), teoria tensiunii a lui K.Lewin (1937), teoria controlului de intarire (Rotter, 1966; Bandura, (1977), teoria expentanta-valenta (Mahoney si lones, 1957; Vroom, 1964; House, 1971), teoriile fixarii scopului (Locke, 1968; Ryan, 1970; Bandura si Schunck, 1981), teoria conducerii prin obiective (Drucke, 1974; Tosi si Caroll, 1970)|;

Institutul se baza pe principii medicale care concordau intocmai cu cele pedagogice. Pacientii se ingrijeau aici pana la varsta de 18 ani. Cei instruiti si capabili depuneau un examen si primeau certificat care le permitea sa lucreze in oras sau in apropiere, insa institutul continuand a avea contact cu ei, iar conducerea atelierelor le oferea sfaturi. Cei care nu puteau fi recuperati erau plasati la casa de sanatate.

La Salpêtrière era un complex plasat pe un teren extrem de intins, unde isi gaseau adapost peste 5.000 de paciente, asa ca femei batrane, alienate, idioate etc. Aici erau plasate scolile pentru fete, cele cultivabile luand parte la instructie. Idioatele adulte erau clasificate dupa capacitatea de munca, ele ocupandu-se cu lucrari casnice si manuale; lunar castigau 2-3 franci, care li se inmanau. Cele care aveau capacitate erau repartizate in servicii, cele incapabile erau redate familiei.

Azilul de la Villejuif era o casa de sanatate in suburbiile Parisului, unde intr-un pavilion separat se tratau 85 de idioti, carora li se dadea educatie, iar 34 primeau si instructie. Pavilionul era condus de o invatatoare; medicii vizitau de doua ori pe zi scoala.

Mai era un institut de mare calibru in Laforce, aproape de Dordogne.

Doctorul Guggenbühl si colonia Abendberg

Un avant deosebit a luat problema educarii cretinilor prin interesul deosebit pe care i l-a dat tanarul doctor elvetian Joahann Jacob Guggenbühl (1816-1873). A urmat medicina si stiintele naturale, apoi filosofia la Zürich cu Troxler, care in calitate de medic s-a ocupat si de problema cretinismului, el publicand lucrarea Der Kretinismus (1817); acesta din urma l-a indemnat sa-i continue preocuparile in aceasta directie. In cursul calatoriilor sale repetate prin regiunile alpine relateaza ca a vazut in orasul Chur pe un cretin care stia sa spuna anul nasterii fiecarui locuitor, ca si ziua in care unii au decedat; dar acesta altceva nu stia sa spuna. In Seedorf, a vazut o fata in genunchi inaintea unei cruci, care se ruga cu glas tare, dar rugaciunea era debitata mecanic. El ajunge la convingerea ca suferinta acestor nenorociti poate fi ameliorata intrucatva, mai ales pe baza cercetarii stiintifice; in plus, trebuie sa fie si o preocupare individuala, altruista, din dragoste pentru acesti copii. Ajunge si la convingerea dupa care degenerarea endemica are cauze atmosferice. Guggenbühl - cunoscand incercarile lui Napoleon de a muta comune intregi situate in vai adanci cu mare umiditate, imbibate de cretinism, spre locuri mai inalte pentru a starpi boala - va proiecta si el constructia unui institut intr-o zona inalta.

Pentru vindecarea imbecilitatii - Guggenbühl - face Societatii elvetiene de utilitate publica propunerea infiintarii unui institut pe inaltimi muntoase unde sa fie internat copilul de indata ce se iveau semnele idiotiei, ca acolo sub influenta aerului de munte sa se poata dezvolta la corp si la suflet. Aceasta societate a trimis propunerea lui Guggenbühl Societatii elvetiene de istorie naturala care a analizat problema cu seriozitatea cuvenita. A fixat un premiu pentru o lucrare mai mare, care sa trateze chestiunea imbecilitatii; in plus, a insarcinat sucursalele sale din cantoane sa cerceteze cazurile de cretinism si sa raporteze din cand in cand la centru rezultatele care se obtin. De fapt societatea a numit o comisie spre a infaptui ideea lui Guggenbühl, iar presedintele a cerut parerea membrilor marcanti, care au fost convinsi ca executarea propunerii va face ca multi copii sa fie feriti de mizerie. Prin ziarul cu mare raspandire - asa ca Maltens Weltkunde -, Guggenbühl face un apel calduros pentru ajutorarea cretinilor elvetieni, care gaseste ecou in toate tarile prospere.

Cautand un loc potrivit, la o inaltime potrivita pentru un institut de imbecili - Guggenbühl gaseste un teren de 25 hectare pe Abendberg langa Interlaken in apropierea majestuoasei Jungfrau. Cladirile cu baie, loc pentru joc etc. au fost facute in vara-primavara anilor 1840-41. Guggenbühl se instaleaza aici cu 25 cretini, deschizand primul institut destinat ingrijirii corporale si mintale, educatiei si instruirii debililor mintal. El primeste un ajutor substantial din partea Societatii istorico-naturale si a oamenilor, care parca ar fi vrut ca deodata sa indrepte ceea ce au neglijat sute de ani. Se primeau ajutoare din intreaga Europa si chiar din America. In jurul tanarului medic s-au adunat oameni de bine pentru a jugula cretinismul; s-au adunat si trimis la Abendberg sume substantiale pentru salvarea acelor copii suferinzi; se duceau acolo intr-un adevarat pelerinaj: medici, pedagogi, preoti, si chiar capete incoronate si ministri - care laudau pe salvatorul idiotilor. Privelistile de acolo incantau pe vizitatori si se considera ca inraureau in bine pe cei cretini. De asemenea, desele furtuni cu tunete si fulgere, vantul si ploile atrageau puternic atentia idiotilor, le stimula puternic vazul si auzul; toate aceste fenomene naturale erau in concordanta cu pedagogia de stimulare a simturilor a lui Guggenbühl. Pentru stimularea auzului fin el utiliza muzica instrumentala, cantul acompaniat de orga; in cazul celor cu o debilitate mai profunda folosea instrumente mai tari, asa ca toba si clopotul. Era excitat si simtul gustului; de exemplu, pentru amar se utiliza decoctul de cvasia, pentru acru otetul, pentru dulce zaharul sau mierea, pentru astringent merele padurete, pentru sarat sarea; diferitele arome se percepeau prin mancaruri specifice. Hrana zilnica consta din lapte, carne si paine alba din belsug; dar cartofii erau eliminati.

Se faceau din plin miscari, apoi bai si masaje. Pentru intarirea vointei si a musculaturii slabe folosea gimnastica. Indata ce dezvoltarea fizica progresa ceva se trecea la formarea deprinderilor casnice si de gradinarit, prin care elevii erau pregatiti si pentru viata cetateneasca. Guggenbühl considera benefic ca printre pensionarii sai sa se afle si copii normali care vor oferi modele si influente pozitive pentru idiotii mai putin gravi. Prin aceasta, el mai dorea sa dovedeasca ca nu este intemeiata teama ce exista mai de mult, dar mai ales de cand a aparut ideea ca idiotii au numai influente negative asupra celor normali. Astfel, el a primit in institut doi copii destepti ai unei servitoare, acestia inainte fiind neglijati numai moral. Prin vioiciunea si vorbirea lor corecta ei au influentat favorabil pe idioti, care au devenit mai vioi si mai vorbareti. La randul lor, cei doi copii inainte salbateci si moraliceste deficitari, si-au schimbat comportamentul, au devenit ascultatori si au participat cu placere la jocuri si exercitiile de gimnastica.

Institutul lui Guggenbühl, la apogeul sau, dispunea de urmatoarele clase:

1.     Clasa pentru sugari -deoarece el considera ca nici un specialist nu poate sustine ca defectul, fie el congenital sau dobandit, nu ar putea fi recunoscut in perioada primei copilarii, astfel ca acestia trebuie institutionalizati de la inceput.

2.     Clasa pentru copii intre 1-7 ani, in care a facut urmatoarele grupuri: vorbitori, muti - in cazul carora recurgea la pantomima -, epileptici si iritati sufleteste.

3.     Clasa pentru tampiti, care insa aveau corpul sanatos si care erau mai mult obiectul interventiei pedagogice.

4.     Clasa pentru cretinii nerecuperabili, care primeau numai ingrijire.

5.     Sectia de nastere si dadacit pentru femei care deja au nascut un copil cretin.

Deoarece la Institutul de la Abendberg se primeau copii de diferite nationalitati, acestia erau repartizatii pe familii dupa limba materna (germana, engleza, franceza).

A aparut o literatura intreaga despre Abendberg, vreo 300 de publicatii, la toate natiunile civilizate, vizitatorii institutului laudand necontenit ceea ce au vazut acolo; Guggenbühl era considerat binefacatorul omenirii, era decorat, primea diplome, iar dr. Hove, directorul marelui institut de orbi din Boston, intentiona sa dea Abendbergului numele de munte sfant. Donatiile curgeau, mai ales din Anglia. Aceste laude si recunostinte exagerate - spune dr. Gh. Crainiceanu - au buimacit pe tanarul doctor, chiar inainte de a fi ajuns la rezultate. El vedea ca situatia era periculoasa; nici cei din jur care judecau la rece nu erau feriti de oarecare ingrijorare, caci se promisese prea mult si, ca urmare, se asteptau rezultate supra omenesti; erau atintiti asupra lui atatia ochi care il credeau un om extraordinar, facator de minuni pe acest teren, deoarece el promisese ca va vindeca si pe cel mai degradat idiot. Guggenbühl isi da seama de prapastia care il astepta si incerca in mod artificial sa se mentina la suprafata. Dar curand s-au ivit suspiciuni asupra procedurilor sale, astfel ca intreprinderea sa era banuita de speculatii banesti. Dupa al cincisprezecelea an de activitate, Guggenbühl a ajuns la concluzia ca rezultatele obtinute nu corespund nici propriilor asteptari. Se gandea deja la alte mijloace care ar face minuni cu acesti copii. Se exprima catre un vizitator ca ar fi posibil ca pe alta cale decat educatia si instructia sa se ajunga la vindecarea acestor copii; astfel, se intreba el: daca puterea de imaginatie, judecata si memorie a acestor copii este asa de defectuoasa, nu s-ar putea intari si completa prin electricitate si magnetism? Acest vizitator povesteste apoi ca Guggenbühl s-a demascat prin aceasta intrebare, ca nu este nici medic serios, nici psiholog, nici pedagog, ci vrea sa fie medic miraculos. Acest vizitator, un invatator, critica unele incaperi ale institutului, alimentele, ingrijirea igienica etc.; programul copiilor lipsea, caci cel care era nu corespundea nici din punct de vedere pedagogic, nici din cel medical.

Kern, invatator la Eisenach (Saxonia), era unul dintre primii critici ai meritelor lui Guggenbühl, pe care acestia le reduceau la adevarata lor valoare. La un examen s-a constatat ca din 20 de elevi ai lui Guggenbühl numai 4 erau cretini, 3 complet sanatosi, restul fiind atinsi de scrofuloza. In 1858 ministrul englez Gordon a pus la cale un examen cu care ocazie Guggenbühl a fost declarat sarlatan, iar Societatea istorico-naturala care l-a ajutat la infiintare, l-a sprijinit moral si financiar i-a facut reprosuri aspre si l-a parasit, dupa care institutul s-a desfiintat.

Dar pe langa multele defecte ale lui Guggenbühl, el are si meritul de a fi atras atentia Europei, chiar lumii asupra necesitatii de a se crea institute care sa se ocupe de educatia idiotilor. In Franta, Germania, Spania s-au efectuat statistica idiotilor si au fost numite comisii care sa se ocupe cu problemele acestei categorii de copii prin deschiderea de institute, mai ales prin efortul particularilor, ajutati de cele mai multe ori de stat. Numeroasele publicatii scrise de Guggenbühl au servit mai mult de propaganda pentru institutul sau, acestea neprezentand valoare stiintifica.

In 1849, la Hottingen, langa Zürich, domnisoara B. Keller a deschis un camin pentru fete imbecile. In 1857, la Bazel, profesorul C.G. Jung a fondat un institut cu 20 de asistati, baieti si fete.

Si in Anglia s-a raspandit vestea despre institutul creat de Guggenbühl. Dr.Twining, medic al curtii regale, a fost primul englez care a vizitat Abendbergul, facand propaganda pentru cele vazute acolo, astfel ca englezii au ajuns sa trimita sume mari pentru ajutorarea institutului lui Guggenbühl. Dar el nu s-a gandit ca un asemenea institut ar fi necesar si in tara sa, chiar s-a exprimat ca n-ar crede ca in Anglia ar exista idioti.

Institutoarea White a fost prima care in 1846 a deschis o scoala pentru instruirea a 4 copii idioti, care numar peste putin timp s-a ridicat la 35. Anglia datoreaza mult lui Andrew Reenek, care a infiintat trei azile. Calatorind mult, s-a convins ca trebuie sa infiinteze azile si pentru idioti. A vizitat pe Guggenbühl si pe Séguin pentru a se edifica in privinta viitoarei initiative. In 1847 ideile sale au inceput sa se materializeze; se fac colecte, astfel ca in 1848 institutul deja a inceput sa functioneze. Un cavaler bogat, Essex, a daruit in Hall o casa pentru nevoile institutului, iar in numai cativa ani numarul elevilor ajunge la 400. Nu mult dupa aceea se simte nevoia de a se crea un nou institut, care se infiinteaza la Carlswood, unde numarul elevilor trece de 600. Comisia de supraveghere numeste la conducerea institutului un medic. Au mai fost create institute pentru idioti - la Normansfield (150 elevi), Birminghan (50 elevi) si Lancaster (539 elevi) - si unul pentru debilii mintal.

In Anglia -consemneaza Gh. Crainiceanu - din punct de vedere practic sub denumirea de "debil-mintal" se cuprinde intreaga grupa dintre stupiditatea simpla si idiotia completa de natura sa nu reclame nici o masura restrictiva deosebita. Deci, in institutele englezesti pentru idioti, pe langa pacienti cu defect mintal congenital, erau si aceea care sufereau de paralizie progresiva, dementa, paranoia etc. Cele mai multe case de sanatate de la tara cuprindeau, in afara de alienati, si un anumit procent de idioti si debili mintal, primindu-se ca alienati pe baza certificatului medical si cu sentinta judecatoreasca. S-a constatat ca in Anglia exista un mare numar de copii cu debilitate mintala pentru care nu se prevad masuri de ocrotire si sunt in sarcina familiei lor.

In actul educativ exista tendinta de se folosi resursele pe care le mai are creierul bolnav; fara abecedar si socoteli, ci numai lucru manual; de exemplu impletitul de cosuri, care face placere debililor mintal. Astfel, copii dupa 5 ani se admit la scoala. Programul scolilor din Londra se desfasoara intre orele 9,30 - 12 si 14 -16. Dar daca se vede ca nu sunt apti de a citi, scrie si socoti sunt repartizati la "conducatorul de meserii" ca sa invete tesutul, impletitul etc.; dupa ce dobandesc destula dexteritate sunt trimisi in coloniile de lucru unde confectioneaza cosuri, presuri, perii, carpesc haine, repara ghete, mobila. 

In Germania, in 1821, dr. Fering, si-a exprimat parerea intr-o publicatie a sa, ca in orasele mari, unde se gasesc mai multi idioti, este necesar ca si pentru acestia sa se creeze institute de educatie, asa cum s-a facut pentru surdomuti si orbi. Primul institut pentru idioti a fost infiintat de preotul Haldenwang in oraselul Wildberg la 1835, care fiinteaza numai pana in anul 1847, cand se infiinteaza Institutul din Mariaberg, unde vin si 10 elevi de la Wildberg. La crearea acestui institut impulsul a venit din Elvetia, de la Abendberg. Regele Würtenbergului a vizitat pe Guggenbühl si, cucerit ce cele vazute, ordona conscrierea imbecililor din tara sa, iar guvernul trimite pe dr. Rösch ca sa studieze cretinismul la Abendberg. Acesta descrie intr-o lucrare experientele sale in aceasta privinta, cauta persoane care sa serveasca aceasta cauza si, in 1847, deschide institutul. Statul a pus la dispozitia institutului o manastire cu gradina ei si teritoriile ce ii apartineau. La inceput institutul este condus de un medic, dr. Juniner, iar dupa moartea acestuia (1869) conducerea este luata de pedagogi; barbati distinsi l-au condus si l-au dus l

4. teorii centrate pe nevoi psihologice [Murray, 1938; Maslow, 1943; Alderfer, 1972); teoriile autorealizarii (Goldstein, 1939; Rogers, 1963); teoria motivatiei de realizare (McClelland, Atkinson, Clark si Lowell, 1953; Mc Clelland, 1961; Atkinson, 1964); teoriile motivatiei intrinseci (White, 1959; de Charms, 1968; deci si Kyan, 1985);

5. teorii centrate pe influentarea comportamentului de catre factorii sociali (Festinger, 1957; Asch, 1958; Heider, 1958; Milgram, 1974; Mc Graw, 1978; Ryan s.a., 1983).

Trebuie spus ca, in pofida numarului mare de teorii ale motivatiei, exista putine cercetari experimentale care sa le fundamenteze, ma­joritatea avand mai mult un caracter ipotetic si speculativ. Daca fiecare teorie contine un sambure de adevar, nici una nu permite cuprinderea si intelegerea exhaustiva a motivatiei.