Efortul de antrenament si concurs - efortul de tip aerob

In procesul de antrenament si concurs, in etapa actuala, o pondere foarte mare o au aplicarea si respectarea unor principii de ordin metodic, fiziologic si biochimic.

' Efortul reprezinta o conduita conativa de mobilizare, concentrare si accelerare a fortelor fizice si psihice in cadrul unui sistem de autoreglaj constient si inconstient in vederea depasirii unui obstacol , a invingerii unei rezistente si a propriei persoane .' ( Paul Popescu Neveanu )

Din punct de vedere fiziologic nu exista sistem, aparat sau organ sa nu fie solicitat intr-o masura mai mare sau mai mica .

Cunoasterea mecanismului fiziologic al fiecarui tip de efort este necesara pentru fiecare profesor sau antrenor pentru a putea influenta dezvoltarea calitatilor motrice in mod stiintific, fara ca prin aceasta sa dauneze organismului tinerilor alergatori .

Din punct de vedere fiziologic, probele de viteza si de garduri se caracterizeaza astfel :

Performanta sportiva este asigurata in special de starea functionala a sistemului neuromuscular si a celui nervos central care prin mobilitatea sa functionala ridicata asigura alternanta rapida a excitatiei si inhibitiei centrilor locomotori ( contractie - relaxare )

Efortul se realizeaza in cea mai mare parte in conditii anaerobe . In timpul alergarii atletul contracteaza deci , o insemnata datorie de oxigen

Este un efort anaerob alactacid

Cantitatea de oxigen necesara arderilor interne eliberatoare de energie nu parvine organismului in timpul efortului, care se desfasoara in conditii de datorie de oxigen, lichidabila in perioada de restabilire, imediat dupa terminarea probei,

Lichidarea datoriei de oxigen si linistirea respiratiei , dupa parcurgerea acestor distante se obtine in 10-15 minute. Respiratia se blocheaza in timpul efortului .

Activitatea aparatului cardio-vascular este marcata printr-o intensificare considerabila fata de repaus .

Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala cresc la 160 pulsatii / minut si 180/70mm.Hg. Revenirea la nivelul de repaus se obtine o data cu linistirea respiratiei dupa 6-12 minute dupa terminarea efortului .

Sistemul nervos central, cel neuromuscular si glandele cu secretie interna sunt intens solicitate .

Solicitarea muschilor fiind intensa dar de scurta durata, oboseala musculara este redusa , refacerea functionala a paratului locomotor dupa efort realizandu-se pe baza unei circulatii locale abundente in timp de 15 - 20 minute .

Activitatea neuromusculara este minima in timpul cursei dar crescuta inaintea inceperii efortului .

Diureza creste datorita maririi presiunii de filtrare glomerulara in urma cresterii tensiunii arteriale sistolice .

Secretia sudorala este crescuta inca in timpul incalzirii si se mentine si dupa proba datorita necesitatii de termoliza crescuta .

Pierderea de saruri, deci si in greutate, este mica, 100 - 300 grame

Din punct de vedere al dezvoltarii fizice probele de viteza si de garduri se caracterizeaza prin :

Viteza : - timp de reactie foarte scurt ,

-promptitudine si rapiditate la semnale ;

-capacitatea de a se misca si a actiona rapid , bine dezvoltata ;  

Eseu: Reducerea Dimensiunilor, amestecarea, formarea (B.) Referat: Martini - cocktail facut traditional din gin si vermut alb sec

-echilibru cat mai stabil intre procesele nervoase fundamentale ( excitatie si  inhibitie) ;

-viteza crescuta a picioarelor si mainilor

Indemanare : -  indemanare motorie caracterizata printr-o buna coordonare a miscarilor trunchiului , bratelor si picioarelor ;

-o buna motricitate generala ; precizie ; siguranta , coordonare.

Forta : - robustete ,

- musculatura bine dezvoltata in special a membrelor inferioare si a peretilor abdominali ,

Rezistenta : -  rezistenta la efort ;

-rezistenta la diversi factori psihici stresanti .

Rezultatul intr-o alergare de viteza este determinat de :

- timpul de reactie realizat la startul probei ,

- capacitatea de accelerare , apreciata prin distanta necesara atingerii vitezei maxime,

- valoarea vitezei de deplasare pe care alergatorul o poate dezvolta pe distanta data ,

- posibilitatea atletului de a mentine viteza maxima cat mai mult posibil

In probele de fond efortul de rezistenta este dominant, determinand in mare masura obtinerea performantei.

Efortul se desfasoara cu preponderenta in regim aerob in prima parte a cursei, in partea a doua intervenind si mecanismul anaerob.

Deci tipul de efort in fond este aerob, energia necesara pentru efectuarea lucrului mecanic obtinandu-se pe baza proceselor metabolice aerobe dar si prin cele anaerobe.

Datorita efortului in conditii anaerobe apare datoria de oxigen care trebuie recuperata dupa terminarea efortului si care este cu atat mai mica cu cat distanta de alergare creste si viteza medie scade. Consumul energetic in conditiile anaerobe creste o data cu distanta sau durata efortului .

Eforturile de rezistenta in regim de lucru aerob sunt deci limitate de epuizarea substantelor energetice iar cele in regim anaerob sunt limitate si de datoria de oxigen acumulata .  

In fond este considerat a fi de intensitate mare, avand o durata de circa 2-15 minute iar ca aspect biochimic sunt considerate eforturi de tip aerob si de tip mixt .

Dificultatea problemelor consta tocmai in acest aspect de ordin fiziologic si biochimic al metabolismului care reclama o buna capacitate aeroba si anaeroba cu nivel superior al limitei datoriei de oxigen si totodata o eficienta crescuta si adaptabilitate rapida a sistemului cardio-respirator la cerintele foarte mari ale acestor eforturi . .

Considerat de fiziologi efort de tip cardio-respirator, fondul solicita capacitatea de transport a aparatului cardio-respirator, eficienta functionala a acestui sistem fiind hotaratoare in privinta rezultatului sportiv, el constituind factorul limitat al efortului . In cazul cand aceasta limita este inalta, sportivul va putea transporta o cantitate de oxigen sporita in unitatea de timp, asigurand combustibilul necesar marilor arderi aerobe la nivel superior, nivel de care este strans legata viteza de inaintare a atletului .

Datorita efortului mixt , in aceasta categorie de probe se pot obtine rezultate bune apartinand celor trei tipuri metabolice :

predominant aerob,

predominant anaerob,

tip metabolic intermediar, aerob-anaerob,

Efortul de tip aerob

Efortul de tip aerob depinde de :

aportul de oxigen la tesutul muscular,

utilizarea eficienta la nivel tisular,

Antrenamentul de anduranta trebuie sa dezvolte mai intai cavitatea cardiaca si ulterior peretii musculaturii pentru ca volumul sistolic sa fie cat mai mare .

Cresterea cantitatii de hemoglobina duce la fixarea in cantitati mai mari a oxigenului in sange deci la o mai buna oxigenare a muschilor angrenati in efort si la o supra-compensare dupa terminarea efortului .

Utilizarea oxigenului la nivel tisular depinde de capilaritatea crescuta a tesutului muscular si de procesele metabolice care sufera modificari importante in privinta eficientei si care maresc capacitatea de efort a organismului . Deci rezultatele obtinute pe distante medii vor fi imbunatatite in primul rand prin marirea capacitatii de efort aerob, sarcina principala a antrenamentului in perioada pregatitoare .

In general, din volumul efortului intr-un an de antrenament, cca. 75-80 % trebuie destinat dezvoltarii capacitatii de efort aerob .

In eforturile de rezistenta de durata medie si lunga, cantitatea de oxigen absorbita are o importanta deosebita, deoarece lucrul in conditii aerobe este mult mai economic decat cel anaerob .Datoria de oxigen din efortul de tip anaerob, datorita conditiilor fiziologice, nu poate fi marita la infinit. Specialistii considera ca fondistii trebuie sa obtina prin antrenament o capacitate de efort atat de ridicata incat sa reuseasca sa alerge ' in echilibru ' respirator o mare parte din cursa pentru a  intra in finis cu suficiente resurse .

Efortul de tip anaerob

Particularitatile acestui tip de efort depind de:

capacitatea de utilizare a energiei,

rezervele de substante energetice din tesuturi,

capacitatea de neutralizare a reactiilor acide ale metabolismului,

posibilitatile de contractie ale muschiului in conditii de aciditate lactica mare .

Se stie ca transformarile anaerobe duc la acumulari in organism a produsilor arderilor incomplete, care se elimina treptat dupa terminarea efortului .

In lucrul de tip anaerob, sursa principala de energie este glicogenul in special cel muscular . In urma reactiilor biochimice rezulta o cantitate mare de acid lactic, care duce la scaderea pH-ului, cu toata interventia sistemului tampon.

Aceasta hiperaciditate este factorul principal care limiteaza capacitatea de efort anaerob a organismului. Aceasta aciditate crescuta afecteaza si sistemul nervos al carui sistem tampon este mai redus . Sistemul nervos este afectat de insasi insuficienta oxigenului si concentratiei stresante a bioxidului de carbon . In metodica educarii posibilitatilor anaerobe apar doua sarcini principale :

- cresterea posibilitatilor functionale ale mecanismului fosfocreatinic,

- perfectionarea mecanismului glicolitic,

Consumul energetic in conditii anaerobe creste proportional cu cresterea vitezei. Dupa eforturile de acest gen sunt necesare pauze de odihna pentru recuperarea totala a datoriei de oxigen si pentru eliminarea produsilor toxici din organism.

Efortul de tip mixt ( aerob-anaerob)

. Specialistii considera ca in antrenamentul aerob-anaerob, se lucreaza la un nivel de 160-180 pulsatii/minut, intr-un ritm de alergare de cca. 3'50'' la fete si respectiv 3'20'' la baieti .

Mobilizarea tuturor resurselor cardio-vasculare, respiratorii, energetice, precum si intensificarea proceselor nervoase in special cele vegetative, solicita extrem de mult organismul . Fiind vorba de un aport de oxigen limitat, economicitatea miscarilor este unul din factorii hotaratori ai succesului sportiv.

Prezenta produsilor de degradare, scaderea concentratiei de oxigen sau a glucozei, declanseaza pregatirea fiziologica si biochimica pentru intensificarea metabolismelor oxidative. Astfel creste ventilatia pulmonara, viteza de circulatie a sangelui si se deschid anumite sisteme enzimatice, incepe mobilizarea glicogenului hepatic iar apoi a lipidelor de rezerva. Se poate observa in eforturile de rezistenta ca glicogenul din muschi scade cu

cantitati din ce in ce mai mici, tinzand spre stabilizare . In prima parte a probei asistam la trecerea treptata de la consumarea glucidelor musculare la consumarea glucidelor hepatice, ceea ce face ca muschiul sa ramana cu o anumita cantitate de glucide de rezerva. In concluzie putem afirma ca antrenamentul semifondistului si fondistului trebuie sa tinteasca pe plan fiziologic marimea insemnata a capacitatii de transport a aparatului cardio-vascular si adaptarea cat mai buna a acestuia la efortul specific .