Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Drept


Qdidactic » stiinta & tehnica » drept
Arestarea nelegala si cercetarea abuziva - art.266 Cod penal



Arestarea nelegala si cercetarea abuziva - art.266 Cod penal


Fapta constituie o varianta a abuzului in serviciu contra intereselor persoanei, subiectul (faptuitorul este individualizat, fiind functionar, iar urmarea socialmente periculoasa se rasfrange in principal asupra bunei desfasurari a activitatii unor organe de stat care in acest caz sunt cele ce infaptuiesc justitia.

Arestarea nelegala si cercetarea abuziva sunt fapte care primejduiesc relatiile sociale de justitie penala, insa fapta are si un obiect juridic secundar alcatuit din raporturile de ordin social privitoare la onoarea, libertatea, integritatea corporala si sanatatea persoanei.

Definitia

(1) Retinerea sau arestarea nelegala, ori supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, masuri de siguranta sau educative, in alt mod decat cel prevazut prin dispozitiile legale, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.
(2) Intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente impotriva unei persoane aflate in curs de cercetare, ancheta penala ori de judecata, pentru obtinerea de declaratii, se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani.
(3) Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si intrebuintarea de promisiuni, amenintari sau violente, fata de un martor, expert sau interpret.

Subiect

Subiectul este individualizat si in raport de calificarea faptei poate fi:

a) La art.266 al. 1 teza I (in cazul retinerii sau arestarii nelegale) autorul este numai persoana care in cursul urm. penale ori in faza de judecata este competenta sa ia masura retinerii sale dupa caz a arestarii - deci organul de politie si procurorul.

b) La art.266 al.I teza II (supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, masuri de siguranta sau educative in alt mod decat cel legal) autor poate fi numai o persoana care are atributii de serviciu, organizarea si supravegherea executarii pedepsei masurii de siguranta sau a celei educative - de exemplu organul administrativ de la locul executarii pedepsei cu inchisoarea, care organizeaza munca detinutilor.



c) La art.266 al.2 ( cercetarea abuziva) autorul poate fi organul de cercetare (politie, S.R.I.) procuror sau judecator, deoarece numai aceste persoane sunt abilitate sa ia declaratii in procesul penal.

Latura obiectiva

In ce priveste retinerea sau arestarea nelegala (art.266 al.1 teza I) fapta consta atat intr-o actiune cat si intr-o inactiune.

Atat arestarea cat si retinerea sunt ipostaze alternative ale elementului material al faptei. Ele au o trasatura comuna si anume caracterul ilegal, adica

masura a fost luata fara conditiile prevazute de lege. Fapta consta intr-o inactiune atunci cand se savarseste prin obtinerea organului obligat a pune in libertate un retinut sau arestat in momentul in care retinerea sau arestarea au devenit nelegale.

Savarseste de asemenea, aceasta infractiune acela care avand insarcinarea de serviciu de a primi arestati si de a organiza detinere a in locuri special prevazute de lege pentru acesta, primeste in detinere o persoana fara a exista temeiul legal al arestarii sau retinerii.

Referitor la art. 266 aLI teza II, elementul material consta si aici intr-o actiune sau inactiune. Fapta consta intr-o actiune atunci cand o persoana este supusa efectiv la executarea unei pedepse intr-un mod contrar decat cel prevazut de lege.


Actiunea de 'supunere' inseamna aducerea unei persoane in situatia de executare intr-un mod nelegal al pedepsei, masurilor de siguranta sau educative.

Nu are relevanta cum faptuitorul provoaca aceasta situatie (prin inselaciune, prin constrangere morala sau fizica).

In anumite situatii insa, cand elementul material este realizat prin mijloace de fapt care constituie prin ele insele infractiuni, devin aplicabile regulile concursului de infractiuni.

In art.266 al.2 se incrimineaza cercetarea abuziva unde de regula elementul material se savarseste printr-o actiune, la aceasta ducandu-ne notiune a de 'intrebuintare'. Prin promisiuni se intelege oferirea subiectului prin adiacent, de foloase de ordin material si moral. Nu are relevanta faptul ca aceste avantaje au sau nu vreo legatura cu procesul penal in care victima este implicata.

Nu intra in sfera elementului material al faptei prezentarea catre persoana cercetata, anchetata sau judecata a avantajelor legale de care acesta s-ar bucura dar ar recunoaste faptele de care este acuzat.

Prin amenintari se intelege savarsirea faptei prev. si ped. de art. 193 C.p.

Nu constituie infractiune amenintarea victimei cu exercitarea cailor legale impotriva sa sau cu o sanctiune prevazuta de lege.

Prin violente se intelege provocarea vreuneia din urmarile prevazute de art.180 sau 181 Cod penal.

Promisiunile, amenintarea sau violenta, ca ipostaze ale elementului material al faptei, se pot realiza alternativ dar nu este exclusa si realizarea lor cumulativa.

In principiu fapta se savarseste asupra persoanei cercetate sau judecate, dar in cazul amenintarii sau violentelor, persoana primejduita poate fi sotul sau ruda apropiata a victimei.

In toate modalitatile normative ale cercetarii abuzive, faptuitorul urmareste obtinerea de declaratii. Deci, aici nu se incrimineaza intrebuintarea de promisiuni sau violente ca actiuni ilicite in sine, ci este necesar ca toate aceste actiuni nelegale sa fie subordonate unui scop, si anume acela de obtinere de declaratii din partea victimei. Nu intereseaza daca declaratiile ce se solicita sunt sau nu conforme cu realitatea, caci nu este admisibila insasi metoda prin care ele incearca a fi obtinute.


Latura subiectiva

Forma de vinovatie cu care se savarseste fapta este intentia directa sau indirecta. Savarsirea faptei din culpa este posibila dar in acest caz, fapta nu va constitui aceasta infractiune. Faptuitorul trebuind sa realizeze caracterul ne legal al activitatii sale si sa intentioneze al obtine.

Consumarea si tentativa

Tentativa nu se pedepseste desi este posibila. Fapta se consuma astfel:

- in cazul art.266 al.1 teza I in momentul in care s-a dispus sau s-a aplicat masura preventiva a retinerii sau arestarii in conditii nelegale.

- in cazul art.266 al.1 teza II de indata ce subiectul pasiv adiacent a fost supus la executarea intr-un mod nelegal a unei pedepse, masuri de siguranta sau educative.

- in cazul art.266 al.2 in momentul intrebuintarii efective de promisiuni, amenintari sau violente.

Sanctiuni

La aliniatul 1 - inchisoare 6 luni - 3 ani.

La aliniatul 2 - inchisoare 1 an - 5 ani.






Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

stiinta

Drept



Legislatie

Lucrari pe aceeasi tema


Contractul. efectele contractului - clasificarea contractelor
Conventia privind drepturile persoanelor cu dizabilitati
Mijloacele de proba: Inscrisurile, marturia sau proba testimoniala, marturisirea sau recunoasterea
Pacte - pactele pretoriene - pactul de constitut
Principiul separarii puterilor, al egalitatii, cooperarii si controlului reciproc al acestora
Regimul juridic al drepturilor omului
Raspandirea bolilor la animale sau plante
Efectele nulitatii casatoriei
Efectele specifice ale actiunii in revendicare imobiliara
Ocrotirea persoanei fizice - ocrotirea minorilor prin tutela, prin curatela - ocrotirea bolnavilor psihici



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.