Dreptul romanesc in perioada 1821-1848

DREPTUL ROMANESC IN PERIOADA 1821-1848

Organizarea de stat si principalele institutii juridice

Domnia. In perioada de destramare a feudalismului, conceptia fundamentala asupra statului a ramas teocratica. Imbinarea autoritatii laice cu cea spirituala continua. Desi invinsa, Revolutia de la 1821 a adus schimbarea de regim politic, revenindu-se la domniile pamantene in anul 1822[1], moment care a reprezentat "inceputul Renasterii romanesti"[2].

Perioada cuprinsa intre cele doua revolutii se imparte in trei intervale distincte:

a)   perioada primelor domnii pamantene (1822-1828), marcata de Conventia ruso-turca de la Akkerman (1826) care recunostea explicit suveranitatea interna, domnii pamanteni alesi pe o durata de 7 ani, precum si inzestrarea Tarilor Romane cu un regulament general cu caracter constitutional, precum si de Tratatul de la Adrianopol (1828) care prevedea deplina libertate a comertului, retrocedarea raialelor, delimitarea riguroasa a hotarului pe Dunare, domnia pamanteana electiva si viagera;

b)   perioada ocupatiei si administratiei rusesti (1828-1834), rezultat al razboiului ruso-turc (1828-1829), s-a caracterizat prin conducerea celor doua tari romane de catre guvernatori numiti de Curtea de la Petersburg, in calitate de presedinti ai Divanurilor de la Iasi si Bucuresti;

c)    perioada domniilor regulamentare (1834-1839), in care Alexandru Dimitrie Ghica si Gheorghe Bibescu, in Tara Romaneasca, si Mihail Sturdza, in Moldova, au domnit in conformitate cu dispozitiile Regulamentelor Organice.

Pluralismul sistemelor juridice continua, insa predominant este dreptul domnesc, seful statului coordonand pravilele cu obiceiurile si cenzurandu-le pe toate. Dreptul de legiferare al domnului a fost ingradit prin Regulamentele Organice[3].

Puterea executiva a domnului cunoaste noi reglementari, constand in numirea de dregatori, infiintarea de sate, targuri, balciuri, eliberarea de pasapoarte etc. Regulamentele Organice au conditionat acordarea de titluri de noblete, urmand ca aceasta prerogativa sa fie desfiintata de Conventia de la Paris.

Dreptul de judecata al domnului a suferit o lenta transformare, pentru ca Regulamentele Organice sa stipuleze expres independenta tribunalelor, iar Conventia de la Paris sa prevada ca puterea judecatoreasca se exercita in numele domnului.

A fost suprimat si dreptul domnului de a acorda scutiri de dari, creand scutelnici.

Domnul isi exercita prerogativa de comandant suprem al armatei, numind si revocand comandantii superiori, insa in planul relatiilor externe atributiile sale au fost limitate: nu avea dreptul sa promoveze o politica externa proprie, sa incheie tratate cu statele straine, sa declare razboi sau sa incheie pace, sa trimita sau sa primeasca soli.

Locotenenta domneasca apare sub forma caimacamiei, ale carei principale atributii au fost: paza scaunului domnesc, preluarea vistieriei de la domnul mazilit, incasarea darilor si veniturilor domnesti. Caimacamii aveau dreptul de a exercita toate prerogativele domnesti cu exceptia celor cu caracter strict personal, rezervate domnului. Prin Regulamentele Organice li s-a recunoscut dreptul de a judeca, dar nu si de a hotari in ultima instanta sau de a intari hotararile judecatoresti. Conventia de la Paris restrange atributiile caimacamiei la cele pur administrative.

Sfatul de obste avea ca principale atributii: alegerea mitropolitilor si episcopilor, organizarea bisericii, legislatia ordinara si codificarea, stabilirea impozitelor, carmuirea si administrarea tarii, judecarea unor procese importante.

Pana la Regulamentele Organice, Divanul domnesc a continuat sa fie compus exclusiv din dregatori. In perioada 1850-1856 atributiile acestor divanuri au fost: votarea bugetelor, controlarea socotelilor statului si ale municipalitatilor, votarea proiectelor de legi, arendarea impozitelor prin mezat, dreptul de control asupra finantelor. Prin Regulamentele Organice introducandu-se principiul separatiei puterilor, Divanul nu a mai pastrat decat atributii judecatoresti, devenind instanta de judecata suprema sau imprumutand numele unor instante superioare de judecata. Pastrandu-si atributiile judiciare, divanul nu si-a pierdut nici functia sa reprezentativa, nici atributiile de organ consultativ in problemele politice si administrative.

Institutii si norme juridice

Legea se compunea din pravila bisericeasca si cea politiceasca, cuprinse in actele normative ale domniei: hrisov, carte domneasca, pitac sau porunca. Dupa 1831, termenul de "lege" se impune si se generalizeaza pentru actele normative ale Adunarilor obstesti. Actele normative ale domnului singur iau numele de ofis domnesc (mesaj, ordin, decret, rezolutie). Condicile sau codurile devin acum forma cea mai importanta de lege generala, fiind impartite pe articole sau paragrafe si sistematizate pe ramuri de drept.

Legislatia scrisa dobandeste o importanta tot mai pronuntata fata de dreptul cutumiar, inmultindu-se numarul si categoriile actelor normative ce tind sa cuprinda si sa reglementeze cele mai diverse compartimente ale vietii sociale.

Laicizarea dreptului

Procesul prin care carmuirea civila a subordonat administratiei de stat biserica a fost de lunga durata, evoluand progresiv. Inca din secolul al XVIII-lea imparatul habsburgic isi asuma dreptul de a controla patrimoniul bisericii si de a numi capii acesteia. Regulamentele Organice si apoi Al. I. Cuza, prin cunoscutele masuri de secularizare a averilor manastiresti, au laicizat dreptul subordonand administratiei biserica (Legea comunala din 1864 prevede ca toate actele de stare civila sa fie trecute pe seama primariilor, iar problemele privind familia, rudenia, casatoria si divortul sa revina exclusiv instantelor civile).

In Transilvania, prima etapa de inlocuire a dreptului canonic cu cel laic a constat in includerea unor reguli de drept laic prin care institutiile legate de viata matrimoniala (casatoria, dota, testamentul etc.) aveau o procedura judiciara corespunzatoare. Procesul de emancipare a dreptului de stat de sub suprematia papala s-a accentuat in timpul lui Iosif al II-lea si a culminat cu Legea din 1895, care a suspendat intreaga jurisdictie ecleziastica privitoare la raporturile de drept penal si civil.

Dreptul comercial

Odata cu dezvoltarea comertului a aparut si necesitatea crearii unei noi ramuri e drept prin adaptarea normelor si principiilor dreptului civil la o noua categorie de subiecte de drept si la o noua categorie de operatii juridice[4], cu atat mai mult cu cat dispozitiile privind acest domeniu din Codul Calimach, Codul Caragea si Regulamentele Organice s-au dovedit insuficiente.

In 1833, respectiv in 1841, in Moldova a fost tradus Codul comercial francez. Tot pe baza Codului francez, in 1840, in Tara Romaneasca s-a intocmit Condica de comerciu cu anexele sale, care s-a tiparit si s-a aplicat in practica instantelor, inclusiv a celor din Moldova[5]. Acest cod cuprindea trei carti si un supliment. Cartea intai cuprindea dispozitii generale referitoare la negustori, registre de comert (catastife), tovarasii (societati comerciale), burse de comert, comisionari, samsari, carausi, vanzari-cumparari, polite (cambii) etc. Cartea a doua trata problema falimentului, iar cartea a treia privea navigatia, vasele maritime si comertul maritim. Anexa cuprindea norme referitoare la organizarea instantelor comerciale si la procedura de judecata.

Pe langa aceste norme cu un regim special, cu instante si procedura proprie, in paralel s-au aplicat si dispozitiile din Codul Calimach si Codul Caragea cu privire la concursul creditorilor, ca si cele regulamentare cu privire la organizarea profesionala a comertului, dispozitii ce se aplicau numai celor ce erau comercianti de profesie.

REGULAMENTELE ORGANICE

Organizarea centrala, in conformitate cu principiul separarii puterilor in stat

In Tarile Romane, opera de reformare a lui Constantin Mavrocordat (inceputul modernizarii dreptului) si incercarile de formulare a unei legi fundamentale (Cererile norodului romanesc, Constitutia carvunarilor) si-au gasit implinirea in adoptarea Regulamentelor Organice, prima lege fundamentala a Principatelor. Opera legislativa a lui Napoleon (Codul civil francez) s-a bucurat de autoritate si in Tarile Romane, ca de altfel in intreaga Europa. Regulamentele au fost redactate de doua comisii speciale care au functionat la Bucuresti si Iasi, au fost aprobate de puterea protectoare si puterea suzerana si au servit drept constitutie a Tarilor Romane pana in anul 1858 (cu intrerupere in Tara Romaneasca in perioada iunie-septembrie 1848).

Proiect: Conditiile de existenta ale rezolutiunii si rezilierii Proiect: Teste grila - test grila

Regulamentele Organice reprezinta primele legi fundamentale de organizare a Tarilor Romane, prin care, s-a stabilit, dupa modelul constitutiilor burgheze, o organizare de stat intemeiata formal pe principiul separatiei puterilor, prevazandu-se norme referitoare la alegerea domnului si la limitarea intr-o oarecare masura a puterii domnesti. Infiintarea adunarii obstesti, organizarea administrativa si judecatoreasca, precum si alte masuri au contribuit la progresul Tarilor Romane si au creat conditii favorabile pentru unirea lor. Regulamentele Organice au infiintat ministerele si au organizat invatamantul in limba romana, care a fost declarata limba oficiala.

Prevederile Regulamentelor Organice pot fi nominalizate succint:

• separarea puterilor in stat:

puterea executiva era detinuta de domn, ales pe viata de Adunarea Obsteasca Extraordinara; acesta avea initiativa legislativa si guverna prin decrete-legi;

puterea legislativa era detinuta de Adunarea Obsteasca care elabora legi si prezenta rapoarte domnului;

sistemul judecatoresc reprezentat prin tribunalele judetene, instantele de apel si instanta suprema - Inaltul divan domnesc; s-a infiintat corpul de avocati si procuratura;

• reorganizarea administratiei (crearea departamentelor);
• modernizarea sistemului fiscal si instituirea bugetului;
• reorganizarea armatei;
• reorganizarea scolilor;
• crearea arhivelor;
• instituirea Comitetului sanatatii publice;
• instituirea Comitetului central al pensiilor si a Casei milelor, destinata ocrotirii vaduvelor si familiilor sarace;
• intocmirea unui nou Regulament al temnitelor.

Adunarea Obsteasca Ordinara

In Valahia (Muntenia), Obisnuita Obsteasca Adunare se compune din 42 de membri, iar aceea a Moldovei din 35 de membri. Mitropolitii si episcopii erau membri de drept in adunari, datorita functiunii pe care o detineau. Ceilalti deputati erau alesi dintre boieri, iar corpul electoral era alcatuit numai din boieri, dupa cum arata art. 45 si art. 46 din Regulamentul Organic al Valahiei, ca si art. 48 si 49 din Regulamentul Organic al Moldovei. Alegatorii deputati de judete erau boierii si feciorii de boieri, in varsta de cel puti 25 de ani, proprietari de mosie si domiciliati in judetul respectiv. Presedintele Adunarii era Mitropolitul tarii. Membrii erau: 1) episcopii; 2) 20 de boieri de treapta I in Muntenia si 6 de treapta I si a II-a in Moldova, in varsta de 30 de ani, pamanteni sau impamanteniti, dupa vechiul obicei si alesi numai in capitala de semenii lor; 3) 19 deputati ai judetelor in Muntenia (cate unul de judet si unul al Craiovei), 16 in Moldova, boieri proprietari, feciori de boieri, in varsta de cel putin 30 de ani. Adunarea isi constituia biroul alegand dintre membrii sai doi secretari si doi secretari supleanti. Ministrii nu puteau fi membri ai adunarii. Deputatii puteau fi numiti in orice alte slujbe ale statului, fara sa-si piarda mandatul.

Domnul avea initiativa legilor, el trimite Adunarii proiectele de legi prin pitac domnesc (art. 48 lit. e din Regulamentul Organic al Valahiei) sau tidula domneasca in Moldova (art. 51 lit. a).

Proiectele de lege se votau in intregime sau cu modificari, Adunarea putand sa respinga proiectul. Hotararile Obisnuitei Obstesti Adunari nu aveau insa putere de lege decat prin intarirea domnului (sanctionare), care ramanea liber de a le intari, fara aratarea de motive[6]. Amendamentele la diverse articole trebuiau sa fie sprijine de cel putin 6 membri ai Adunarii[7].

Adunarea avea dreptul sa atraga atentiunea domnului prin anaforale asupra chestiunilor de interes obstesc, asupra nedreptatilor si plangerilor locuitorilor, putea sa le faca cunoscute doar celor doua Curti. Sintetizand atributiile Adunarii obstesti, am putea reliefa cea dintai atributie, si anume aceea de a aviza proiectele de legi care se trimiteau spre dezbatere la Domn, prin mesaj contrasemnat de secretarul statului. Legile se votau cu majoritate absoluta. Rezultatul votului era comunicat Domnului prin adresa semnata de toti deputatii care participasera la sedinta. Nici o lege nu putea intra in vigoare fara sanctiune domneasca. Adunarea nu avea initiativa legilor. Ea putea numai sa exprime domnului deziderate.

Adunarea era aleasa pe 5 ani. Domnul putea sa o dizolve, raportand celor doua Curti motivele dizolvarii si cerandu-le autorizatia de a realege o noua adunare, ceea ce era, evident, o incalcare a autonomiei tarii, pe care tratatele o consacrasera.

Domnul era obligat sa convoace Adunarea in fiecare an la 1 decembrie. Sesiunea ordinara era de doua luni, iar domnul o putea prelungi. La inceputul fiecarei sesiuni se cita ofisul domnesc de deschidere; se numea apoi comisia pentru cercetarea titlurilor deputatilor alesi, se fixa numarul sedintelor pe saptamana, se alegeau comisiunile: financiara, administrativa, bisericeasca, judecatoreasca. In fine, Adunarea raspundea ofisului domnesc de deschidere.

Pentru validarea dezbaterilor, prezenta a 2/3 din numarul membrilor Adunarii era necesara. Dreptul recunoscut adunarilor de "a se tangui celor doua Curti" era insa o usa deschisa, mai ales Rusiei, pentru a interveni in afacerile noastre, intretinea intrigile in interiorul clasei conducatoare si slabea autoritatea domneasca.

Alegerea domnului era incredintata Adunarii Extraordinare compusa din mitropolit (presedinte), episcopi (3 in Muntenia, 2 in Moldova); 50 de boieri de rangul I in Muntenia si 45 in Moldova, luati din arhondologie in ordine ierarhica, de la vel ban la vel camaras, de la vel logofat la vel aga, nascuti romani si locuitori in tara; 73 de boieri de treapta a II-a, de la clucer la comis in Muntenia, 30 de la aga la ban, in Moldova, feciori de boieri si proprietari de mosii; 36 de deputati ai judetelor - boieri proprietari in Muntenia; 32 de boieri proprietari, feciori de boieri in Moldova, 27 de deputati ai isnafurilor orasenesti in Muntenia, 21 in Moldova.

Domnia

Prin Regulamentele Organice, alegerea domnilor se facea in fiecare principat de catre Obsteasca Adunare Extraordinara, avand in Muntenia 190 de membri (art. 2), iar in Moldova 132 de membri (art. 2 si 3). Prezenta a 3/4 din membrii Adunarii era necesara pentru a se putea proceda la alegerea domnului. Inainte de a pasi la alegere, deputatii depuneau urmatorul juramant: "Jur ca la alegerea ce voi face nu voi fi amagit de vreun interes in parte, sau de vreo imbulzire straina, nici de vreo alta cugetare, ci binele si fericirea obstii imi va fi cel dintai scop". Domnul se alegea la primul tur de scrutin daca intrunea 2/3 din voturi sau cu majoritate simpla din cei zece candidati mai favorizati, in caz de balotaj. Dupa alegere se faceau in aceeasi sedinta un arz catre Poarta, cerandu-se confirmarea domniei, cat si o nota oficiala de informatiune catre Curtea proteguitoare. Ambele adrese se iscaleau de toti membrii Adunarii (art. 42 Regulamentul Organic al Valahiei), care se dizolva imediat.

Domnul era uns la Curtea Veche din Bucuresti, respectiv la Sf. Nicolae din Iasi, si jura pe Evanghelie "in numele Prea Sfintei si nedespartitei Treimi", de a pazi cu sfintenie atat legile, cat si asezamintele Principatului dupa Regulamentul statornicit. Domnul era ales pe viata, el putea fi destituit de Curtile suzerana si protectoare, in urma unei anchete. Putea abdica, dar abdicarea trebuia primita de cele doua curti. La orice vacanta de domnie, puterea domneasca era imediat exercitata de Vremelnica Ocarmuire a caimacamilor. Candidatii la domnie trebuiau sa aiba varsta de cel putin 40 de ani impliniti, sa fie dintr-o familie boiereasca a carei notabilitate "sa suie cel putin la mosul sau". Caimacamii prezidau alegerile; votarea candidatilor se facea cu bile. Dupa numirea in scaun a Domnului, caimacamii trebuiau sa dea socoteala domnului si Obisnuitei Obstesti Adunari. Dupa confirmare, domnul depunea juramantul cerut de art. 44 al Regulamentului Organic al Valahiei si art. 48 Regulamentul Organic al Moldovei. Domnul avea dreptul de initiativa legislativa. Trimitea prevederile de legi cu pitacuri domnesti [8], in terminologia moderna, mesaje. Adunarea avea dreptul de a aproba proiectul, a-l modifica sau a-l respinge. Dupa ce era votat, proiectul se supunea Domnului spre intrare[9], care echivala sanctionarea. Daca refuza intarirea, domnul putea sa trimita proiectul Adunarii "spre o noua chibzuinta". Daca il sanctiona, dadea ordin de executare, ceea ce echivala cu promulgarea. Sub noua asezare, Domnul nu mai avea drept decat la lista civila, care era fixata la 1,2 milioane pe an[10].

Organele puterii executive

Ministrii. Prin noua organizare, intalnim pentru prima data numele de ministri[11]. In sistemul regulamentar, domul numea si revoca pe colaboratorii sai, fara sa tina seama de alte considerente decat acelea care-l interesau pe el. Ministrii nu puteau urmari o alta politica decat aceea a domnitorului, care dadea directivele si impulsurile necesare.

Ministrii facand parte din Adunare, aceasta nu le putea da vot de blam, putea insa prin anaforale adresate catre domn sa "arate" reaua administratie, marile nedreptati infaptuite de anumiti ministri. Adunarea avea posibilitatea legala de a comunica aceste "aratari" si celor doua Curti, care puteau ordona o ancheta, al carei rezultat putea fi destituirea domnului, cum s-a intamplat in 1841 cu domnitorul Alexandru Ghica. Dupa Regulamentul Organic al Valahiei, ministrii erau: Ministrul Trebilor dinlauntru sau Marele Vornic, Ministrul Finantelor sau Vistierul, Marele Postelnic sau Secretarul de Stat, Logofatul sau Ministrul dreptatii, Logofatul (ministrul) trebilor bisericesti, Spatarul sau Ministrul ostirii[12].

Sfatul Administrativ era alcatuit din principalii dregatori, reuniti sub presedentia domnului sau a marelui vornic dinlauntru. Imbraca doua forme:

• Sfatul administrativ ordinar era compus din ministrii de interne, de finante si secretarul statului, avind rolul de sfatuire a domnului si de pregatire a materialelor lucrarilor Adunarii Obstesti. De asemenea, elabora proiectele de legi care, dupa aprobarea lor de catre domn, erau supuse deliberarii Adunarii Obstesti Ordinare;
• Sfatul administrativ extraordinar ("marele sfat al ministrilor") era compus din membrii Sfatul administrativ ordinar si din sefii celorlalte departamente al dreptatii, al credintei si seful militiei. A functionat numai in Muntenia. Se aduna numai in imprejurari importante si era prezidat de catre domn.

Regulamentele Organice au infiintat departamentele:

Departamentul internelor, cu atributii in politica generala, supravegherea municipalitatilor, impiedicarea scumpirii preturilor si asigurarea indestularii publice;

Departamentul finantelor, "rezervorul" in care se strangeau toate veniturile si din care se plateau toate cheltuielile statului.

Organizarea justitiei

Regulamentele Organice au creat, in Tara Romaneasca, Inaltul divan, iar in Moldova, Divanul domnesc ca a treia si cea mai inalta instanta, competenta sa judece pricinile civile, comerciale sau penale. 

Prin Regulamentele Organice din Tara Romaneasca (1831) si Moldova (1832) s-a incercat despartirea puterii judecatoresti de cea executiva, laicizarea justitiei, stabilirea modului de recrutare a judecatorilor, scurtarea cursului judecatii. Se stabilesc doua categorii de instante judecatoresti: ordinare si extraordinare. Din prima categorie faceau parte instantele civile, iar din cea de-a doua, instantele militare si cele ecleziastice. Instantele civile erau si ele ordinare si speciale.

Instantele civile ordinare erau de trei grade:

- primul grad de jurisdictie era reprezentat de judecatoriile "du prin sate" sau de impaciuire, compuse din preotul satului si trei jurati alesi de obste pentru rezolvarea pricinilor minore, si judecatoriile de judet, respectiv tribunalele de tinut, ca instante de prim grad compuse dintr-un presedinte si doi membri, iar in Tara Romaneasca si un procuror, numiti de domn, competente sa judece pricini civile, comerciale si plangerile clacasilor impotriva boierilor;

- divanurile judecatoresti sau divanurile de apelatiune, instante de al doilea grad de jurisdictie, infiintate la Bucuresti (unul civil si altul penal) si Craiova (unul civil si altul penal), competente sa judece apelurile declarate impotriva hotararilor civile, comerciale si penale;

- Inaltul divan in Tara Romaneasca sau Divanul domnesc in Moldova constituiau al treilea grad de jurisdictie, fiind competente sa judece apelurile declarate impotriva deciziilor divanurilor judecatoresti si ale tribunalelor de comert.

Din categoria instantelor civile speciale faceau parte:

judecatoriile "du prin sate" sau de impaciuire, ca prima instanta;

Judecatoria Politiei, tot instanta de prim grad;

Tribunalul de pricini comerciale, instanta de apel, in competenta caruia intrau apelurile in pricinile comerciale.

In ceea ce priveste moralizarea justitiei, Regulamentele Organice realizeaza un progres, creand o justitie cu magistrati de cariera si functionari judecatoresti, toti retribuiti de stat cu salarii si nu platiti de impricinati.

Procedura de judecata. In ceea ce priveste procedura de judecata, Regulamentele Organice au adus urmatoarele inovatii:

a)   abrogarea dreptului detinut de domn de a judeca, lasandu-i-se numai dreptul de intarire a hotararilor definitive;

b)   admiterea principiului autoritatii de lucru judecat;

c)    desfiintarea caznei ca mijloc de aflare a adevarului in materie penala.

Judecata incepea cu expunerea plangerii reclamantului, urma apararea paratului, se administrau probele cerute de parti, a caror discutie se facea si apoi se da hotararea. Mijloacele de proba erau: juramantul, martorii, blestemul si cartea de blestem, inscrisurile, cercetarea la fata locului, expertiza, prezumtiile, cunoasterea personala a judecatorului, masurile de asigurare.

Caile de atac erau:

1. opozitia - dreptul impricinatului nemultunit de solutia data de a o ataca in fata aceleiasi instante in termen de 8 zile;
2. apelul - dreptul de a ataca hotararea la instanta superioara;
3. apelul la apel - se introducea la Inaltul Divan, ca a treia si cea mai inalta instanta. Hotararea acestuia urma sa fie intarita de domn si pusa in executare.

Literatura istorico - juridica si aprecierile asupra Regulamentelor Organice

Juristi, istorici si cercetatori stiintifici au comentat Regulamentele Organice si contextul international din prima jumatate a secolului al XIX-lea in care au aparut. Opiniile lor au fost diferite in privinta rolului si a insemnatatii Regulamentelor Organice, a cauzelor si consecintelor adoptarii acestor acte de importanta majora pentru viata politica, economica si juridica a Principatelor Romane. Unii le-au tratat drept "constitutie", altii drept "lege fundamentala", iar o a treia categorie le-a etichetat drept "cod de legi". In fine, a mai fost si o a patra categorie, care n-a tras o linie clara si ferma intre constitutie, lege fundamentala si cod de legi, imbinand elemente fie din prima si a doua categorie, fie din a doua si a treia.

Astfel, ideea de constitutie a Regulamentelor Organice o intalnim la istoricii Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Dinu Giurescu, N. Balcescu si juristii Andrei Radulescu, Paul Negulescu, C. Dissescu, A. Iorgovan.

"Regulamentul Organic inmanunchiaza atribute de lege juridica fundamentala atunci cand se ocupa de problema organizarii de stat ", subliniaza Dumitru D. Firoiu. Acest atribut este sustinut de juristii Ion Deleanu, Tudor Draganu, Liviu P. Marcu, Cristian Ionescu etc. si de istoricii Vlad Georgescu, Emil Cioran, Emil Molcut.

Atributul de "Cod de legi" este sustinut de istoricii A. D. Xenopol, Gh. I. Bratianu, I. C. Filitti, V. Sotropa, de K. Marx, Septimiu Albani etc.

In fine, o serie de personalitati care cumuleaza pregatirea juridica cu cea de istoric gasesc trasaturi comune fie de constitutie si lege fundamentala, fie de lege fundamentala si cod de legi. Remarcam, in acest cadru, pe Dumitru Firoiu, Antonie Iorgovan, C. Dissescu, Ion Deleanu, Emil Cernea si Emil Molcut.

Regulamentele Organice prefateaza organizarea viitoarelor structuri ale statului roman modern. Ele reprezinta o veriga in tranzitia de la feudalism la capitalism, un proces in care aportul elementului autohton la elaborarea Regulamentelor Organice este evident si pregnant. In linii generale, Regulamentele Organice au oferit un camp larg de afirmare a relatiilor capitaliste, au stimulat dezvoltarea acestora, au pus bazele unor noi relatii ce au determinat schimbari de mentalitate, au reusit sa creeze cadrul ideologic si institutional necesar formarii statului national modern. Cu toate acestea, Regulamentele Organice au avut un caracter contradictoriu deoarece, pe de o parte au permis modernizarea societatii romanesti, iar pe de alta parte au consolidat puterea economica si politica a marii boierimi si a protectoratului "apasator" al Rusiei. In anul 1834, Rusia a introdus un Articol aditional prin care orice modificare a Regulamentului nu se putea face decat cu aprobarea ei si a Turciei.