Izvoarele dreptului civil roman - obiceiul, jurisprudenta, aplicarea legii civile in timp

1. Definitie si enumerare

Izvorul de drept civil reprezinta forma specifica de exprimare a normelor dreptului civil. Normele de drept civil sunt reguli generale si abstracte, care reglementeaza conduita subiectelor in raporturile de drept civil.

Constituie izvoare ale dreptului civil actele normative, care in functie de organul de la care emana sunt: legi, hotarari, ordonante ale Guvernului, ordinele, instructiunile, regulamentele conducatorilor organelor centrale ale administratiei de stat, decretele, actele normative emise de organele administratiei publice locale.

Principalul izvor de drept civil este Codul civil adoptat in 1864, intrat in vigoare la 1 decembrie 1865, fiind inspirat dupa modelul Codului civil francez de la 1804, numit si Codul Napoleon.

In literatura juridica s-au purtat discutii cu privire la caracterul de izvor de drept a obiceiului, moralei si jurisprudentei.

Obiceiul sau cutuma reprezinta o practica aplicata timp indelungat, in mod continuu, considerata obligatorie de catre cei care o aplica. Acesta nu constituie izvor de drept decat in situatia in care textele actelor normative fac trimitere expresa la obicei . Conventiile se interpreteaza potrivit cu vointa partilor, dupa intelesul literal al termenilor sau potrivit cu obiceiul locului, spune codul nostru civil.

Situatia este identica si in ceea ce priveste morala sau regulile de convietuire sociala.

Jurisprudenta, adica practica judiciara si doctrina (literatura de specialitate) nu constituie izvor de drept, ci doar servesc la interpretarea si aplicarea corecta a dispozitiilor cuprinse in actele normative, precum si la imbunatatirea legislatiei civile.

Uneori insa, jurisprudenta prezinta in fapt caracterul de izvor de drept. Ne referim la deciziile Curtii Constitutionale, care potrivit art.147 alin.4 din Constitutia revizuita sunt obligatorii si au putere numai pentru viitor, precum si la deciziile Curtii Europene a Drepturilor Omului, care obliga statul roman la respectarea lor si la executarea dispozitiilor sale in termenul stabilit (de regula 3 luni). Anterior modificarii Codului de procedura civila, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, deciziile Curtii Supreme de Justitie (devenita Inalta Curte de Casatie si Justitie in urma revizuirii constitutionale), prin care se solutioneaza recursurile in interesul legii, aveau caracter obligatoriu pentru instanta de judecata, constituind faptic un izvor de drept. In aceasta privinta, art.329 alin.3 C.proc.civ. dispunea ca dezlegarea data problemelor de drept judecate in recursurile in interesul legii este obligatorie pentru instante.

In prezent, mentiunea privind obligativitatea pentru instante a dezlegarii data problemelor de drept a fost scoasa din cuprinsul textului art.329 C.proc.civ., ceea ce inseamna per a contrario ca solutia pronuntata in cadrul recursului in interesul legii nu obliga instanta de judecata sa se conformeze acesteia, caracterul acesteia fiind doar de recomandare.

2. Aplicarea legii civile

Legea civila se aplica in timp, in spatiu si asupra persoanelor.

2.1. Aplicarea legii civile in timp

Legea civila se aplica atat timp cat ea este in vigoare, incepand din momentul intrarii in vigoare si terminand cu momentul iesirii acesteia din vigoare.

Intrarea in vigoare are loc fie la 3 zile de la momentul publicarii legii in Monitorul Oficial al Romaniei (art. 78 din Constitutia revizuita), fie ulterior acestui moment, la data stabilita in cuprinsul legii.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

Constitutia Romaniei, in forma sa initiala, a instituit, cu valoare de principiu, regula neretroactivitatii legii. Legea intra in vigoare, ca regula, la data publicarii ei oficiale, iar, prin exceptie, daca in cuprinsul sau exista o data expresa pentru intrarea in vigoare, la acea data, care nu putea sa fie insa decat ulterioara datei publicarii.

Sub aspectul modului de calcul al termenului de intrare in vigoare a legii, Legea nr. 189 din 20 mai 2004[2] pentru modificarea si completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, prevede la art. 10^] alin. 1 ca legea intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, sau la o data ulterioara prevazuta in textul sau. Termenul de 3 zile se calculeaza pe zile calendaristice, incepand cu data publicarii in Monitorul Oficial si expira la ora 24 a celei de a treia zi de la publicare.

In consecinta, spre exemplu, daca o lege este publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, la data de 1 a lunii, ea va intra in vigoare imediat dupa orele 24,00 ale zilei de 3 a acelei luni. Prin urmare, in calcul intra si ziua publicarii, iar intrarea in vigoare are loc imediat dupa ora 0:00 a noptii de 3 spre 4), fie ca este zi lucratoare, fie ca este zi libera.

Desigur, legea poate prevedea in corpul ei un alt termen decat cel de drept comun (la 3 zile de la data publicarii) pentru intrarea in vigoare, dar numai daca el este ulterior atat momentului publicarii (pentru a nu se incalca principiul neretroactivitatii), cat si termenului de 3 zile de la publicare (care asigura cunoasterea noilor reglementari de destinatari).

Fac exceptie dispozitiile penale sau contraventionale mai favorabile, care retroactiveaza.

Iesirea din vigoare se realizeaza prin abrogarea expresa sau implicita a legii.

Probleme in legatura cu aplicarea legii civile in timp apar in cazul succesiunii de legi civile. Ele se rezolva tinandu-se seama de doua principii: principiul neretroactivitatii legii noi si principiul aplicarii imediate a legii noi.

Neretroactivitatea legii noi inseamna acea regula juridica potrivit careia o lege nu se poate aplica decat in situatiile juridice care se ivesc dupa adoptarea acesteia, nu si celor aparute anterior adoptarii sale. Principiul este consacrat in art.15 alin.2 din Constitutie, unde se statueaza ca "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile", precum si in art.1 al Codului civil, conform caruia "legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactiva".

Aplicarea imediata a legii noi reprezinta regula de drept conform careia imediat ce o lege s-a adoptat aceasta este aplicabila situatiilor ivite dupa intrarea ei in vigoare, cu excluderea aplicarii legii civile vechi.

De la cele doua principii enuntate exista unele exceptii. Este vorba de retroactivitatea legii civile noi si de ultraactivitatea legii civile vechi.

Retroactivitatea legii civile noi presupune aplicarea legii noi unor situatii juridice anterioare intrarii sale in vigoare. Exceptia este aplicabila numai daca este consacrata expres in textul legii. Spre exemplu, cauzele incepute sub legea veche se trimit instantei competente potrivit legii noi.

Ultraactivitatea legii civile vechi inseamna aplicarea un anumit timp a legii vechi la anumite situatii si dupa intrarea in vigoare a legii noi. Si aceasta exceptie trebuie sa fie consacrata in textul legii noi. Spre exemplu, potrivit Codului de procedura civila modificat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 53 din 28 august 2003, cauzele in curs de judecata la data schimbarii competentei continua sa fie judecate conform legii sub care au inceput.

2.2. Aplicarea legii civile in spatiu

Legea civila interna si celelalte acte normative care provin de la organele centrale ale statului au aplicabilitate pe intreg cuprinsul Romaniei, in timp ce actele normative care provin de la organele locale ale statului se aplica doar pe teritoriul unitatii administrativ-teritoriale respective.

2.3. Aplicarea legii civile asupra persoanelor

Legea civila se aplica atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice, fie numai persoanelor fizice sau numai persoanelor juridice.

Distingem asadar 3 categorii de legi civile: legi cu vocatie generala de aplicare (de exemplu, Codul civil, Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice); legi cu vocatia aplicarii numai persoanelor fizice (spre exemplu, Codul familiei) si legi cu vocatia aplicarii numai persoanelor juridice (spre exemplu, Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale).