Notiunea raspunderii juridice
Desfasurarea in conditii optime a
relatiilor sociale impune o activitate independenta a diverselor
organe, institutii si organizatii de stat sau
obstesti. Acest comportament, in functie de respectarea sau
nerespectarea normelor sociale, constituie temeiul antrenarii unor
reactii, a unor consecinte pe plan social. Comportamentul,
actiunile oamenilor, au loc in cadrul unui determinism complex. Acest
determinism este insa relativ, intrucat opereaza intr-un cadru
limitat existand numeroase posibilitati de actiune lasate
la alegerea individului.
Unul din principiile fundamentale ale dreptului este
acela al responsabilitatii. Responsabilitatea sociala are
diferite forme de manifestare: responsabilitatea morala, religioasa,
politica, culturala, juridica. Desi traditional
conceptul responsabilitatii a fost plasat in mod absolut pe terenul
moralei, cercetatorii mai noi scot in evidenta necesitatea
conturarii acestui concept si in planul dreptului. Printr-o gandire
reductionista s-a considerat mult timp ca dreptului nu i-ar fi
caracteristica decat categoria de raspundere. Dreptul n-ar
actiona decat dupa ce s-a savarsit fapta periculoasa.
Abordand acum notiunea raspunderii, nu putem
sa nu revenim la ideea potrivit careia pentru ca functionarea
raspunderii juridice, ca institutie specifica dreptului, sa
poata fi legata de scopurile generale ale sistemului juridic, este
nevoie sa existe credinta ca legea - legea dreapta, legea justa!
- poate crea, ca stare de spirit, in constiinta destinatarilor
sai, sentimentul responsabilitatii.
Reglementand relatiile sociale prin norme de drept,
legiuitorul are totdeauna in vedere conditiile in care norma poate si
trebuie sa se realizeze, capacitatea normei de a modela conduitele,
indreptandu-le pe un fagas considerat socialmente util. in
acelasi timp insa, legiuitorul are de fiecare data in
atentie si posibilitatea violarii normei prin conduite
neconforme. Cei care infrang normele dreptului nu pot fi decat oamenii, iar
conduita lor nelegala, desfasurandu-se intr-un cadru social
determinat, cunoaste forme de manifestare multiple si alte
motivatii complexe. Prin forta sa, cel care incalca prevederile
normelor juridice aduce atingere ordinii de drept, tulbura buna si
normala desfasurare a relatiilor sociale, afecteaza
drepturi si interese legitime
ale semenilor sai, pune in pericol coexistenta libertatilor si echilibrul social. Pentru aceste motive
el trebuie sa raspunda. Declansarea raspunderii
juridice si stabilirea formei concrete de raspundere apartine
intotdeauna unor instante sociale abilitate special. Temeiul acestei
declansari si intinderea raspunderii se afla in lege.
Raspunderea este totdeauna legata, nimeni nu-si poate face
singur dreptate, nimeni nu poate fi judecator in propria cauza. Raspunderea
este, in aceasta lumina, de ordin normativ. Agentul percepe si
resimte normele ca reguli impuse, expresia unor cerinte pe care societatea
le impune subiectului. Scopul raspunderii este conservarea sistemului de
relatii. Raspunderea deriva din sanctiunea pe care
legiuitorul o prevede in continutul normei. Raspunderea si
sanctiunea apar ca doua fete ale aceluiasi mecanism social.
Sanctiunea ca o conditie vitala a existentei in societate,
trebuie sa restituie credinta zdruncinata de fapta antisociala.
