Raspunderea civila - raspunderea civila pentru fapta proprie: Prejudiciul, fapta ilicita

In literatura juridica romana, raspunderea civila a fost definita ca 'forma a raspunderii juridice care consta intr-un raport de obligatii in temeiul careia o persoana este indatorata sa repare prejudiciul cauzat alteia prin fapta sa ori, in cazurile prevazute de lege, prejudiciul pentru care este raspunzatoare' .

Se poate spune ca "a raspunde din punct de vedere civil inseamna, in fapt, a repara prejudiciul cauzat altuia, iar a repara un prejudiciu inseamna in sens juridic, a raspunde din punct de vedere civil' .

In functie de izvorul din care se naste obligatia de reparare a prejudiciului cauzat, raspunderea civila poate fi delictuala (denumita si extracontractuala) si contractuala, care presupune obligatoriu existenta unui contract valabil incheiat.

Prin urmare, raspunderea delictuala apare ca o componenta a raspunderii civile.

Aceasta poate aparea sub forma raspunderii pentru fapta proprie, reglementata de art. 998, 999 C.civ. (raspundere directa) si a raspunderii pentru fapta altei persoane, reglementata de art.1000-1002 C.civ. (raspundere indirecta). Aceasta din urma forma a raspunderii a fost instituita de legislatia civila din tara noastra si cea din alte tari, tocmai pentru a proteja victima impotriva insolvabilitatii autorului faptei prejudiciabile, iar la stabilirea ei s-au avut in vedere relatiile existente intre autorul prejudiciului si persoana desemnata de lege sa raspunda pentru el (relatii cum sunt cele intre parinti si copii, intre institutor si elevul aflat sub supravegherea sa, intre comitent si prepus).

1. Raspunderea civila pentru fapta proprie

Art.998 si 999 C.civ. reglementeaza conditiile generale cerute pentru angajarea raspunderii pentru fapta proprie. Astfel, literatura de specialitate este unanima in a considera ca raspunderea civila delictuala intervine daca victima face dovada existentei prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate intre fapta si prejudiciu, precum si a culpei autorului faptei prejudiciabile.

1.1. Prejudiciul

1.1.1. Notiune. Clasificare. Importanta

Stabilirea raspunderii civile delictuale presupune inainte de toate existenta unui prejudiciu cauzat, acesta fiind calificat in literatura juridica nu doar ca element esential, ci si primordial al raspunderii civile. "Printre elementele constitutive ale raspunderii civile, prejudiciul este cel a carui existenta determina cele mai putine discutii. Jurisprudenta este unanima in a declara ca nu poate exista raspundere fara paguba, iar imensa majoritate a doctrinei se multumeste sa inregistreze aceasta regula. Aceasta conditie apare intr-adevar, ca fiind de esenta raspunderii civile' . Etimologic, termenul de prejudiciu vine din latinescul 'praejudicium'. In terminologia juridica substantivul 'prejudiciu' este sinonim cu substantivele 'dauna' sau 'paguba'.

Prejudiciul a fost definit ca si 'consecintele negative patrimoniale si morale suferite de catre o persoana ca urmare a faptei ilicite savarsite de o alta persoana ori a actiunii unui animal sau lucru aflat sub paza juridica a altei persoane' .

Cea mai importanta clasificare a prejudiciilor este accea in prejudicii materiale (patrimoniale) si prejudicii morale.

Prejudiciile patrimoniale sunt acelea care au continut economic, putandu-se evalua in bani. El nu trebuie sa fie, ca in dreptul roman, corpori datum, nu implica un contact material146 (spre exemplu, pierderea dreptului la intretinere, drept patrimonial).

Conform dispozitiilor art.1084 C.civ. prejudiciul material are doua componente: pierderea efectiv suferita si beneficiul nerealizat. Prejudiciul patrimonial poate fi cauzat atat persoanelor fizice, cat si persoanelor juridice.

Prejudiciul nepatrimonial (moral) a fost definit ca 'rezultatul daunator direct, de natura nepatrimoniala, al unei fapte ilicite si culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu continut neeconomic care definesc personalitatea' .

Fata de prevederile art.998 si 999 C.civ., care se refera la repararea prejudiciului fara a se face deosebire dupa natura lui, practica instantelor noastre judecatoresti , precum si literatura juridica au admis fara rezerve repararea oricarui prejudiciu, deci si a prejudiciului nepatrimonial, pe cale pecuniara (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). Aceasta interpretare a determinat consacrarea ei pe cale legislativa in Codul penal roman din anul 1936, care a prevazut, printr-o dispozitie expresa, ca despagubirile acordate partii vatamate trebuie sa constituie intotdeauna o justa si integrala reparatie a daunelor materiale si morale suferite de pe urma infractiunii si pot sa fie stabilite intr-o suma globala, dar ele pot consta si in sume platite periodic pe timp determinat, daca ar satisface mai echitabil interesele partilor (art.92 alin.3).

1.1.2. Conditiile cerute pentru repararea prejudiciului produs

Pentru a se naste dreptul la reparare, prejudiciul trebuie sa indeplineasca doua conditii si anume: A. sa fie cert si B. sa nu fie reparat.

A. Este cert acel prejudiciu a carui existenta este sigura, neindoielnica, care poate fi evaluat in prezent. Prejudiciul actual, adica cel produs pana la momentul la care se cere repararea, are caracter cert. Sunt certe si prejudiciile viitoare, adica cele care se vor produce in viitor, producerea lor fiind sigura, iar evaluarea lor putandu-se realiza in prezent. In cadrul acestora pot fi amintite infirmitatile permanente, incapacitatile permanente de munca ale victimei unei fapte ilicite.

Prejudiciile viitoare, a caror producere nu este sigura nu pot fi incluse in categoria prejudiciilor certe, astfel ca nu dau nastere dreptului la reparare, decat dupa producere sau dupa ce este sigur ca se vor produce.

Prejudiciul moral viitor nu ar putea avea caracter cert, deoarece nu prezinta siguranta ca s-ar produce in viitor si nu totdeauna poate fi evaluat in prezent, de cele mai multe ori depinzand de starea, pozitia, situatia viitoare a victimei.

B. A raspunde civil presupune a fi obligat la repararea prejudiciului cauzat. O data reparata paguba cauzata, raspunderea civila inceteaza, victima neputand pretinde o noua reparatie, deoarece ar intra pe terenul imbogatirii fara justa cauza.

Analiza: Contract de garantie Lucrare: Contracte civile speciale - contractul de vanzare cumparare

1.2. Fapta ilicita

1.2.1. Definitie

In literatura de specialitate fapta ilicita este definita ca fiind 'orice fapta prin care, incalcandu-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apartinand unei persoane' .

1.2.2. Faptele ilicite pot fi actiuni sau inactiuni

Faptele ilicite pot fi pozitive, adica fapte comisive sau actiuni, precum vatamarea corporala, distrugerea unui bun, dar si negative, adica omisive sau inactiuni, precum neacordarea asistentei medicale. Prin actiune se incalca ceea ce legea interzice, iar inactiunea presupune neindeplinirea a ceea ce legea impune.

In literatura de specialitate s-a aratat ca fapta de a parasi locul accidentului constituie o fapta ilicita omisiva. Suntem de parere ca este vorba de o fapta ilicita pozitiva, comisa printr-o actiune de indepartare, de plecare a faptuitorului de la locul accidentului, neputand fi conceputa printr-o ramanere in pasivitate. Faptul ca autorul omite sa ramana la locul accidentului, desi legea instituie in sarcina sa obligatia de a nu parasi locul, creeaza doar aparenta ca fapta sa se comite prin inactiune.

Cauzele care inlatura caracterul ilicit al faptei. Enumerare

Uneori, cu toate ca s-a produs un prejudiciu unei persoane, raspunderea civila delictuala nu este angajata, deoarece este inlaturat caracterul ilicit al faptei. In materia raspunderii analizate, Codul civil nu cuprinde nici o reglementare a cauzelor care inlatura caracterul ilicit al faptei. In mod unanim, s-a admis ca acestea ar fi: a. legitima aparare; b. starea de necesitate; c. indeplinirea unei activitati legale sau ordinul de serviciu; d. exercitarea unui drept; e. consimtamantul victimei.

Ne propunem sa realizam o analiza sumara a tututor acestor cauze, relevand elementele definitorii ale acestora.

1.2.3.1. Legitima aparare este reglementata in art.44 alin.2 C.pen., fiind admisa inca din cele mai indepartate timpuri, ca spre exemplu in India, unde legile lui Manu prevedeau ca 'acela care ucide pentru propria sa siguranta sau pentru a apara o femeie sau un brahman nu este vinovat de omor'174 sau in Iudeea, unde Talmudul edicta 'daca cineva vrea sa te omoare, ia-i-o inainte si suprima-l' .

Este in legitima aparare cel care actioneaza pentru a inlatura un atac material, direct, iminent, injust indreptat impotriva sa sau a altuia ori impotriva bunurilor sale sau ale altuia.

Daca prin actiunea sa, ca riposta la atac, persoana cauzeaza un prejudiciu, fapta sa prejudiciabila nu va fi considerata ca avand caracter ilicit, astfel incat raspunderea civila delictuala nu va fi angajata.

Pentru ca fapta, care cauzeaza prejudicii persoanelor sau bunurilor, comisa in legitima aparare, sa inlature caracterul ilicit si implicit raspunderea, este necesara indeplinirea anumitor conditii privitoare la atac si aparare.

Astfel, atacul trebuie sa fie material (fizic), direct (indreptat nemijlocit impotriva persoanelor sau bunurilor), iminent (pe punctul de a se declansa sau in curs de desfasurare) si injust (fara temei juridic), indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia, ori impotriva unui interes public, sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori interesul public. Toate aceste conditii se desprind din definirea notiunii data de Codul penal.

In ceea ce priveste apararea, ea trebuie sa priveasca persoana, bunurile, interesul public si sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs atacul.

Legitima aparare exista si in cazul in care apararea nu este proportionala cu atacul, datorita tulburarii sau temerii in care s-a aflat persoana in cauza, producandu-si toate efectele pe plan penal, fara insa a impiedica raspunderea civila delictuala a autorului .

1.2.3.2. Starea de necesitate

Ca si legitima aparare si starea de necesitate isi gaseste reglementarea legala in dispozitiile Codului penal, in cadrul art.45. In aceasta situatie fapta prejudiciabila a fost comisa "pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi inlaturat altfel viata, sanatatea, integritatea corporala a sa, a altuia sau un bun important al sau sau al altuia sau un interes obstesc".

Starea de necesitate impiedica aparitia caracterului ilicit al faptei datorita constrangerii psihice a celui care s-a aparat, a carui vointa nu a fost libera.

Pentru ca fapta cauzatoare de prejudiciu sa fie considerata ca fiind comisa in stare de necesitate se impune intrunirea cumulativa a unor conditii: existenta unui pericol iminent; pericolul sa fie de neinlaturat; sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane sau un bun al sau ori al altuia sau un interes public; faptuitorul sa nu fi realizat in chiar momentul comiterii faptei ca pricinuieste urmari mai grave decat cele care s-ar fi produs daca nu intervenea actiunea sa; paguba sa fi fost pricinuita altuia decat agresorului, intrucat altfel am fi in prezenta legitimei aparari.

Indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege sau ordinul superiorului

Ori de cate ori o persoana comite o fapta prejudiciabila in cadrul indeplinirii unor activitati legale sau a indeplinirii ordinului superiorului, dat cu respectarea legii, care nu este vadit nelegal, raspunderea civila delictuala nu este angajata. Pentru ca fapta sa nu aiba caracter ilicit se cere indeplinirea catorva conditii si anume: ordinul sa emane de la autoritatea indreptatita sa-l emita, ordinul sa fie dat organului competent sa-l aduca la indeplinire, sa fie dat cu respectarea formelor legale (adica sa fie scris si semnat de cel de la care provine); sa nu fie vadit nelegal sau abuziv; modul de exercitare al ordinului sa nu fie ilicit.

Exercitarea unui drept. Principial, cel care exercita normal prerogativele dreptului sau nu poate fi considerat ca prejudiciaza pe altcineva. Problema de a sti daca o persoana, care cauzeaza alteia un prejudiciu prin exercitiul unui drept ce ii apartine, poate fi sau nu obligata sa raspunda civil, a fost mult discutata. S-a aratat ca drepturile se exercita in societate, in scopul ca titularii acestora sa-si realizeze interese particulare, neputand fi exercitate cu intentia de a pagubi sau a face rau, adica nu trebuie sa fie instrumentul de realizare a nedreptatii, ci dimpotriva trebuie exercitate civiliter, cu grija de a nu atinge drepturile si interesele legitime ale altora.

Drepturile civile trebuie exercitate potrivit cu scopul lor economic si social, in limitele prevazute de lege si cu buna credinta177.

Exercitarea drepturilor civile neconforma scopului economic si social, cu incalcarea limitelor legale sau cu rea credinta constituie abuz de drept, care atrage raspunderea civila delictuala a autorului, in cazul producerii unei pagube.

Consimtamantul victimei

Comiterea unei fapte cauzatoare de prejudicii, la savarsirea careia victima si-a dat consimtamantul nu are caracter ilicit. Volenti non fit injuria spune un adagiu latin. In aceasta ipoteza victima consimte la comiterea faptei, nu la producerea prejudiciului.

Consimtamantul trebuie dat anterior comiterii faptei.

Desi admisibilitatea clauzei de neraspundere in materie delictuala a fost contestata multa vreme, totusi s-a admis ca asemenea clauza este valabila numai in conditiile in care fapta prejudiciabila s-a comis cu culpa usoara din partea autorului , fiind nula in cazul intentiei sau culpei grave . Autorii au admis aceasta solutie doar in situatia in care prejudiciul priveste drepturile patrimoniale, clauzele de inlaturare sau restrangere a raspunderii fiind nule in cazul vatamarii drepturilor nepatrimoniale.

1.3. Raportul de cauzalitate

Pentru angajarea raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie nu este suficienta existenta unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, ci se cere o legatura cauzala intre fapta ilicita si prejudiciu, in sensul ca necomitandu-se fapta ilicita, prejudiciul nu s-ar fi produs.