Analiza si proiectarea sistemelor informatice

Analiza si proiectarea sistemelor informatice

1. Elemente ale analizei de sistem

Modul de desfasurare a afacerii in cadrul oricarei firme se schimba ca urmare a actiunii conjugate a mai multor factori: globalizare, competitie de nivel inalt, informatia devenita resursa cheie, comert electronic, existenta in cadrul firmei a personalului specializat in procesarea datelor si analiza.

Un management eficient implica existenta unui sistem informatic fiabil, in masura sa faca fata solicitarilor procesului de decizie. Aparitia unor discordante in procesul de decizie, furnizarea cu intarziere a informatiilor, nerealismul acestora, aparitia unor conflicte ca urmare a existentei unor circuite paralele a caror existenta incalca criteriile de confidentialitate impuse, pot fi cauze ale inceperii unor procese de management ale sistemului informatic, de proiectare sau reproiectare a acestuia.

Acest proces este de regula un proces riguros, foarte laborios care implica multe din resursele materiale, umane si financiare ale firmei. El consta, de fapt, in implementarea unui nou set de proceduri de procesare a informatiei.

Cea mai importanta problema in managementul unui sistem informatic consta in descrierea sistemului - a celui deja existent dar si a celui care urmeaza a fi introdus. Importanta deriva din complexitatea sistemului informatic, in care foarte putine componente se pot identifica cu usurinta. Situatia aceasta este urmare a faptului ca in economia romaneasca nu exista un standard referitor la sistemele informatice. Chiar un sistem bazat pe tehnologia computerelor are un ciclu de viata limitat, la fel ca un organism viu sau ca un produs nou lansat pe piata.

Managementul unui sistem informatic este stimulat de nevoia de a perfectiona procedurile existente sau de a obtine un avantaj competitiv din valorificarea noilor oportunitati. Primul pas il constituie delimitarea sferei de cuprindere a proiectarii, prin identificarea cauzelor care determina slaba functionare a sistemului informatic, in ansamblul sau sau a partilor componente.

Delimitarea sferei de cuprindere se poate face cu ajutorul tabelelor de determinare (vezi fig. 9), care pot oferi o imagine a relatiilor de tip cauza-efect in propagarea lor de la efectul final catre cauza initiala. Odata delimitata sfera de cuprindere se poate trece la proiectarea propriu-zisa.

Fig. 9 Tabloul relatliilor de determinare

2. Fazele proiectarii

Procesul de proiectare, care este intalnit in literatura de specialitate si sub termenii de rationalizare sau reproiectare, este un proces complex, care poate sa afecteze intreg sistemul intreprinderii sau parti componente ale sale. Criteriul de baza al proiectarii consta in eliminarea redundantelor informationale. Privit la nivelul intregului sistem al firmei, procesul de eliminare a redundantelor este orientat pe urmatoarele etape:

● Analiza comparativa a componentelor structurii organizationale in vederea identificarii unor subcomponente care au atributii functionale similare sau identice; daca apar situatii de acest gen se impune o redimensionare a subcomponentelor in cauza, pentru a se respecta criteriul unicitatii atributiilor functionale.

● Analiza competentelor specifice fiecarei atributii functionale a componentelor organizationale, cu scopul eliminarii paralelismelor in exercitarea sarcinilor. Criteriul care sta la baza acestei analize este criteriul unicitatii competentelor iar rezultatul acestei analize il constituie delimitarea clara a granitelor dintre subdiviziunile organizatorice in procesul exercitarii functiilor lor.

● Analiza activitatilor specifice fiecarei competente, cu eliminarea redundantelor derivate din existenta unor activitati care servesc aceluiasi obiectiv, dar care se gasesc pe niveluri diferite de competente sau functionale. Criteriul aplicat este acela al unicitatii activitatilor.

Analiza: Contabilitatea acreditivelor si avansurilor de trezorerie Analiza: Contabilitatea decontarilor cu personalul, asigurarile sociale, protectia sociala si conturi asimilate

● Construirea unei diagrame de relatii care sa cuprinda, pe de o parte, relatiile dintre activitatile specifice fiecarei competente functionale, iar pe de alta parte, relatiile dintre activitati complementare, dar care se gasesc pe niveluri de competenta functionale diferite (relatii dintre servicii diferite sau birouri diferite). Criteriul utilizat este cel al unicitatii relatiei, iar scopul este acela al eliminarii relatiilor care ar putea sa genereze suprapuneri de circuite informationale sau dublari de fluxuri.

● Reprezentarea grafica a circuitelor informationale specifice fiecarei relatii, care este o activitate orientata catre definirea continutului fiecarei informatii, a purtatorilor de informatii si a traiectoriilor acestora. Criteriul utilizat este acela al unicitatii locului producerii unei informatii, iar prin reproiectarea purtatorilor de informatii se pot elimina eventualele informatii inutile sau eventualele dubluri de informatii.

● Informatizarea sistemului informational astfel imbunatatit.

3. Ciclul de viata al unui sistem informatic

Punctul de inceput al acestui ciclu este reprezentat de decizia de realizare a unui nou sistem informatic mai performant, iar punctul final al ciclului de viata este reprezentat de momentul deciziei de inlocuire a sistemului informatic existent cu unul nou, mai bine adaptat cerintelor, asigurand performante informationale, tehnice si economice superioare.

In timp au fost elaborate mai multe modele ale ciclului de viata al sistemelor informatice, care au cunoscut imbunatatiri permanente, incercandu-se adaptarea lor la noile cerinte ale modelarii, precum si inserarea unor etape specifice managementului proiectelor.

3.1. Modele ale ciclului de viata al sistemelor informatice

Cele mai cunoscute si utilizate modele ale ciclului de viata al sistemelor informatice sunt

● Modelul cascada, un model de referinta in literatura de specialitate, caracterizat prin parcurgerea secventiala a fazelor ciclului de viata, faze care la randul lor sunt formate din activitati iar acestea din urma din subactivitati.

Modelul prezinta urmatoarele avantaje:

controlul total al fazelor, datorita modului de ordonare a acestora;

este usor de insusit de catre membrii echipelor de analiza si proiectare;

fiecare faza se incheie cu o verificare a solutiei oferite si asigura o documentatie prezentand solutia elaborata.

● Modelul in V, este o varianta a modelului cascada care aduce elemente calitative noi importante. Un element caracteristic al modelului este introducerea conceptelor de sistem si componente, aplicandu-se teste explicite pentru cresterea controlului asupra modului in care se desfasoara etapele.

● Modelul incremental, este o alta varianta a modelului cascada care promoveaza ideea proiectarii si realizarii independente a componentelor dupa definirea arhitecturii globale a sistemului informatic. Proiectarea si realizarea sistemului informatic se realizeaza in conformitate cu metoda top-down.

● Modelul spirala presupune construirea mai multor prototipuri succesive in conditiile realizarii unei analize a riscului pe fiecare nivel. Modelul evidentiaza atentia acordata planificarii, cautarii de solutii alternative, evaluarii riscurilor si validarii solutiilor pentru fiecare prototip, vazut ca un stadiu distinct in realizarea sistemului informatic.

● Modelul evolutiv porneste de la realizarea unui studiu initial privind obiectivele viitorului sistem informatic a carui arhitectura este definita ulterior. Fiecare componenta astfel definita isi va urma propriul sau ciclu de viata urmand sa fie livrata beneficiarului in momentul finalizarii.

● Modelul RAD (Rapid Application Development), se caracterizeaza printr-un numar redus de faze, utilizarea prototipurilor in faza de realizare si participarea activa a viitorilor utilizatori.

3.2. Faze ale ciclului de viata al sistemelor informatice

Numarul, numele, continutul si inlantuirea fazelor propuse in cadrul acestor modele difera, dar incercand o sinteza putem retine urmatoarele faze ca elemente comune diferitelor abordari ale ciclului de viata al unui sistem informatic:

a) Definirea cerintelor utilizatorilor: utilizatorii vor preciza obiectivele pe care urmeaza sa le indeplineasca viitorul sistem informatic, criteriile de eficienta, securitate, performanta pe care acesta urmeaza sa le asigure.

b) Specificatia cerintelor sistemului: prezentarea detaliata a rezultatelor pe care sistemul informatic urmeaza sa le asigure. Se va evidentia ce anume urmeaza sa faca sistemul fara a se sugera in nici un fel cum va face acest lucru.

c) Specificatia cerintelor software: evidentiaza ce urmeaza sa faca produsul software si restrictiile functionalitatii sale.

d) Proiectarea generala: se definesc solutii cadru, conceptuale privind viitorul sistem informatic.

e) Proiectarea de detaliu: rafineaza solutia cadru, rezultat al proiectarii generale, avand ca finalitate definirea solutiei finale a sistemului informatic.

f) Realizarea componentelor sistemului informatic pe baza solutiilor oferite de proiectarea de detaliu.

g) Testarea componentelor: verificarea modului de functionare, modului de indeplinire a cerintelor si fiabilitatea in utilizare.

h) Integrarea componentelor: reunirea componentelor in cadrul produsului final si verificarea functionarii lui in ansamblu.

i) Implementarea si testarea produsului la beneficiar urmate de acceptarea produsului de catre acesta.

j)  Exploatarea si intretinerea sistemului.

k) Dezvoltarea sistemului informatic: prin realizarea si integrarea de noi componente care sa imbunatateasca si/sau dezvolte functionalitatea si performantele sistemului.

4. Evolutia metodelor de proiectare

Evolutia metodelor de proiectare este consecinta mutatiilor calitative si cantitative in planul:

● Abordarii sistemelor informatice;

● Dezvoltarii bazei conceptuale specifice proiectarii sistemelor informatice;

● Aparitiei si extinderii tehnicilor rapide de proiectare;

● Evolutiei permanente a limbajelor de programare;

● Extinderii ariei de utilizare a informaticii.

Curentul de gandire francez propune o clasificare a metodelor de proiectare plecand de la modalitatile in care este perceput sistemul: functional, sistemic, obiectual. S-a ajuns astfel la urmatoarea clasificare:²

1. Metode ierarhice (generatia I a metodelor de proiectare);
2. Metode sistemice (generatia a II-a);
3. Metode obiectuale (generatia a III-a).

4.1. Metodele ierarhice

Au la baza analiza functionala a intreprinderii. Astfel, sistemul informatic cuprinde in arhitectura sa subsisteme definite la nivel de functii ale intreprinderii, urmand aceasta ierarhie, fiecare componenta a sa acoperind o subdiviziune functionala.

Avantajele metodelor ierarhice constau in simplitate si o buna adaptare la cerintele formulate de utilizator.

Dezavantajele pornesc de la conceperea sistemului informatic conform cerintelor analizei functionale, ceea ce determina concentrarea efortului de analiza si proiectare asupra prelucrarilor in conditiile in care tocmai acestea sunt cele mai susceptibile modificarilor in timp, modelarea datelor cazand pe un plan secundar.

4.2. Metodele sistemice

Cele mai reprezentative sunt: Information Engeneering, MERISE, AXIAL etc. Ceea ce este specific acestor metode este utilizarea teoriei sistemelor in abordarea intreprinderii. Sistemul informatic este abordat sub doua aspecte complementare - datele si prelucrarile - analizate si modelate independent, reunirea celor doua modele realizandu-se cat mai tarziu cu putinta.

Spre deosebire de metodele ierarhice, metodele sistemice acorda prioritate datelor fata de prelucrari si respecta cele trei niveluri de abstractizare: conceptual, logic si fizic.

Avantajele metodelor sistemice decurg din promovarea tehnologiei bazelor de date.

Dezavantajele sunt datorate deficientelor care pot aparea in modelarea prelucrarilor si a riscului aparitiei unor discordante intre modelele datelor si prelucrarilor.

4.3. Metodele obiectuale

Numite si metode orientate spre obiect au fost formulate la inceputul anilor '80. Caracteristic metodelor obiectuale este faptul ca sistemul informatic este gandit ca un ansamblu de obiecte autonome care se organizeaza si coopereaza intre ele. Pentru prima data, datele si prelucrarile se gasesc implementate in cadrul aceleiasi structuri, obiectul. Fiecarui obiect ii este implementat un anumit comportament definit prin ansamblul metodelor pe care le poate realiza. Datele si prelucrarile sunt incapsulate in cadrul obiectului.

Avantajele metodelor obiectuale decurg din posibilitatea reutilizarii componentelor de program si posibilitatea utilizarii obiectelor complexe.

Dezavantajele acestor metode decurg din faptul ca nu intotdeauna realitatea poate fi reprezentata numai prin obiecte.