Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Nutritie


Qdidactic » stiinta & tehnica » nutritie
Cerinte igienice privind amplasarea si proiectarea intreprinderilor pentru industrie alimentara



Cerinte igienice privind amplasarea si proiectarea intreprinderilor pentru industrie alimentara


CERINTE IGIENICE PRIVIND AMPLASAREA SI PROIECTAREA INTREPRINDERILOR PENTRU INDUSTRIE ALIMENTARA


Amplasarea unitatilor

Intreprinderile pentru industrie alimentara se amplaseaza in zona industri­ala a localitatilor, stabilita prin planurile de dezvoltare si sis­tematizare ale aces­tora.

Se recomanda ca unitatile alimentare sa fie grupate intr-un anu­mit sector al platformei industriale pentru ca de obicei ele nu se polu­eaza reciproc si in acelasi timp pot folosi in comun sursele de aprovi­zionare cu apa, canalizarea si instalatiile de epurare ale apelor rezidu­ale, retelele energetice etc. Se va urmari sa se pastreze o distanta sufi­cient de mare fata de alte intreprinderi care genereaza factori poluanti (praf, pulberi, gaze toxice, mirosuri puternice neplacute) in asa fel in­cat chiar in conditiile meteorologice cele mai nefavorabile, concentra­tia poluantilor din atmosfera sa nu depaseasca limitele maxime admise pentru zo­nele de locuit. In acelasi scop se recomanda sa se tina seama de directia vantu­rilor dominante; acestea trebuie sa bata dinspre uni­tatea alimentara spre cea po­luanta si nu invers.

La abatoare se va lua in calcul posibilitatea aplicarii de carantina sanitara veterinara, organizandu-se circulatia materiei prime, a produ­selor finite si a de­seurilor, fara incomodarea intreprinderilor din zona (Banateanu si Teveloiu, 1987).

Cerinte privind terenurile destinate amplasarii unitatilor

Terenurile destinate amplasarii intreprinderilor de industrie ali­mentara trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

sa fie uscate plane, ferite de vanturi puternice, cu mare putere de autopurificare;



sa fie ferite de pericolul avalanselor sau al inundatiilor;

sa nu fie inundabile, iar nivelul superior al panzei de apa frea­tica sa se ga­seasca la cel putin 3-4 metri de suprafata solului pentru a nu exista riscul aparitiei apei in incaperile situate in subsol sau demisol si pentru preintampinarea dezvoltarii co­loniilor de mucegai si pulverizarea ten­cuielilor;

sa fie ferite de riscurile surparii si alunecarii;

sa fie ferite de emanatiile sau infiltratiile de substante toxice, in­flama­bile ori explozive;

sa fie ferite de influenta nocivitatilor eliminate de obiectivele econo­mice invecinate (mirosuri neplacute, fum, gaze toxice, praf, alte noxe) si sa permita dezvoltarea normala a plantatii­lor;

sa fie departe de rafinarii de petrol, unitati ale in­dustriei chi­mice, unitati pentru industrializarea cadavrelor si confiscate­lor de origine animala, locuri pentru depozitarea gunoaielor menajere etc.;

sa asigure conditii igienice de aprovizionare cu apa si de inde­partare a apelor meteorice, a celor uzate, a reziduurilor solide, precum si de in­tretinere a salubritatii solului;

sa fie in apropierea unor cai de comunicatie corespunzatoare pentru trafi­cul auto, feroviar sau fluvial;

sa aiba cai de acces adecvate pentru transportul animalelor si separat pentru transportul carnii si al produselor de abator, pentru transportul pestelui, pentru transportul laptelui; caile de acces sa fie pietruite sau asfaltate, iar daca este necesar, se va amenaja si o linie de garaj pentru vagoane de cale ferata, cu rampa pentru descarcare - incarcare;

se va avea in vedere, la proiectare, un spatiu de rezerva pentru a per­mite extinderea sectiilor pentru frig tehnologic si pentru prelucrarea carnii, pestelui, laptelui;

sectiile pentru prelucrarea produselor necomestibile si confis­cate, bazi­nele pentru colectarea grasimilor, se vor amplasa, in mod obligatoriu, in spatele salilor pentru taiere, si separat de rampele pentru livrarea carnii si a produselor din carne.

Cerinte privind prevenirea poluarii mediului

Acestea se refera la:

orientarea astfel incat vanturile dominante sa nu polueze cen­trele locu­ite prin difuzarea mirosurilor; adaposturile din uni­tatile in care se sa­crifica animalele sa fie amplasate la o dis­tanta de minimum 300 m de zonele pentru locuinte;

asigurarea protectiei intreprinderilor de industrie alimentara fata de polu­area produsa de industriile care degaja noxe, printr-o zona pentru protectie sanitara, cu respectarea distan­telor minime legal admise. Fata de unitatile zootehnice si alte unitati industriale poluante ale mediului inconjurator, distanta minima pentru protectie se va stabili, pe baza unui studiu pri­vind factorii poluanti. Concentratia acestora trebuie sa fie in­ferioara concentratiei maxime admise chiar in conditii, din cele mai nefavorabile, din punct de vedere meteorologic. In realizarea acestui studiu se va tine seama de: directia vanturi­lor dominante, astfel incat unitatea sa fie protejata de nocivi­tatea din zona si, la randul ei, sa nu polueze atmosfera altor industrii alimentare sau centre locuite; can­titatea si natura substantelor poluante eliminate de unitatile vecine din zona; inaltimea cosurilor si a altor dispozitive pentru evacuarea substantelor nocive ale unitatilor vecine din zona; eficienta instalatiilor pentru retinere si neutralizare a nocivitatilor la unitatile vecine din zona si de concentratiile maxime admise de substante poluante in zo­nele pentru industrie alimentara.

Cerinte privind protectia sanitara impotriva zgomotelor si vibratii­lor

Pe teritoriul intreprinderilor de industrie alimentara care prelu­creaza sau depoziteaza produse alimentare de origine animala, nivelul limita admis al zgo­motului in timpul zilei este de 80 dB, iar in timpul noptii este necesar sa fie re­dus cu 10 dB.


Amenajarea terenului


Amplasarea cladirilor trebuie sa asigure o buna aerisire si venti­lare natu­rala, trasee economice pentru drumuri si retele de apa si ca­nalizare, distante convenabile fata de surse de impurificare proprii si din unitati vecine.

Cladirea destinata serviciilor administrative va fi separata pe cat posibil de cele in care se desfasoara procesul tehnologic si amplasata langa poarta pentru a se evita patrunderea persoanelor straine de uni­tate in spatiile productive si de depozitare. Pe teritoriul unitatilor de industrie alimentara nu este permisa con­struirea de locuinte si cresca­torii de animale, deoarece acestea reprezinta surse de contaminare.

Se vor asigura drumuri interioare si curti suficient de mari pentru pri­mirea mate­riei prime si expedierea produselor, iar circulatia vehi­cule­lor in incinta intreprin­derii va fi astfel organizata incat sa se evite in­crucisarea alimentelor cu produ­sele nealimentare.

Drumurile, aleile, curtile, peroanele precum si o bordura impre­jurul cladi­rilor trebuie asfaltate sau pavate pentru a se impiedica for­marea prafului, noro­iului si infiltrarea apei la temelia constructiilor. Spatiile ramase libere se vor amenaja ca zone verzi care se vor planta cu iarba, flori, arbusti si arbori. Se reco­manda ca in special pe latura din­spre strada si in directia surselor de nocivitati sa existe perdele de ar­bori care retin pulberile, amortizeaza zgomotele, mentin o atmosfera mai racoroasa si amelioreaza estetica unitatii. Se recomanda, de ase­menea, ca teritoriul unitatii sa fie imprejmuit pentru a se putea efectua un control eficient al circulatiei in interiorul ei si a impiedica patrun­derea animalelor vectoare de microorganisme.


Aprovizionarea cu apa a intreprinderilor de industrie alimentara

In general, intreprinderile de industrie alimentara sunt mari con­sumatoare de apa. Apa folosita in aceste unitati trebuie sa fie potabila, adica sa corespunda din punct de vedere organoleptic, fizico-chimic si microbiologic STAS -ului 1342-91.

De cate ori este posibil, alimentarea cu apa se va face din reteaua centrala de distributie a localitatii. In lipsa acesteia, sau daca debitul este insuficient, unitatile trebuie sa-si asigure surse proprii din puturi de mare adancime sau din raurile si lacurile cu apa dulce din apropi­ere, dupa o prealabila tratare.

Debitele de apa potabila necesare vor fi astfel calculate, incat sa asigure necesitatile tehnologice; operatiile de igienizare a spatiilor tehnologice, utilaje­lor, ustensilelor si mijloacelor de transport; nevoile de consum ale angajatilor (baut, grupuri sanitare, dusuri etc.) etc.

Orientativ consumul de apa se apreciaza a fi de:

10-24 m3/t in industria carnii;

4-9 m3/m3 in industria laptelui;

7-80 m3/t in industria conservelor;

45-60 l/l in industria maltului si a berii;

3-3,6 m3/t in industria alcoolului;

0,85-0,9 m3/t in industria panificatiei si pastelor fainoase;

8-10 (30) m3/t in industria zaharului;

6-10 m3/t in industria uleiurilor si grasimii;

10-20 m3/t in industria amidonului.

In unitatile de industrie alimentara se utilizeaza atat apa rece, cat si apa calda. Apa calda va fi furnizata dintr-o instalatie centrala prin incalzirea si dis­tribuirea apei calde proprie intreprinderii.

Conductele pentru distribuirea apei potabile

Conductele pentru apa potabila se vor monta astfel incat sa fie mai sus de­cat nivelul cel mai ridicat al lichidelor din diverse recipi­ente. Aceasta precauti­une se ia pentru a evita eventuala sifonare a acestor lichide in conducta pentru apa potabila. Daca aceasta nu este posibil se vor prevedea dispozitive mecanice de antisifonare.

Reteaua de conducte pentru apa potabila va cuprinde:

conducte pentru apa rece la temperatura de distribuire a apei de la retea sau chiar sursa proprie;

conducte pentru apa calda la temperatura de +37sC, necesara spalatoare­lor de maini, cu pedala;

conductele pentru apa calda la temperatura de +65sC, nece­sara la grupu­rile sociale, la amestecul cu apa rece in scopuri tehnologice si pentru spalari in timpul programului de pro­ductie;

conductele pentru apa fierbinte la temperatura de +85sC, nece­sara la spalari si dezinfectii, in afara programului de pro­ductie, cu exceptia: locurilor de dezinfectie a ustensilelor de lucru, a benzilor de transport viscere, a meselor de reconstitu­ire la control sanitar veterinar si in sala de vidanj si confis­cate, unde aceasta apa se va folosi si in timpul pro­gramului de lucru. Aceste conducte trebuie prevazute cu termometre cu cadran si sonda, care sa permita citirea temperaturilor de la distanta.

In industria alimentara se utilizeaza si apa nepotabila la:

condensatorii de amoniac;

conductele termice folosite pentru producerea aburului desti­nat topitorii­lor de seu sau instalatiilor pentru producerea fainii furajere;

spalarea retelelor de canalizare;

stingerea incendiilor.

Conductele pentru apa nepotabila trebuie sa fie precis identifi­cate si nu se vor incrucisa cu cele pentru apa potabila. Ele nu vor trece prin spatiile de pro­ductie sau depozitare a produselor comestibile.

Gheata fabricata in unitatile de industrie alimentara trebuie pro­dusa numai din apa potabila, in utilaje captusite cu otel, inox sau alte materiale care nu rugi­nesc.

Identificarea conductelor

Conductele instalate in interiorul spatiilor tehnologice vor fi identificate prin culori diferite si anume:

conducte pentru apa potabila - verde;

conducte pentru apa nepotabila (industriala) - negru;

conducte pentru canalizare - negru;

conducte pentru incalzire - rosu;

conducte pentru gaze - galben;

conducte pentru amoniac - albastru;

conducte pentru saramura comestibila - verde;

conducte (tobogane) pentru produse comestibile - verde;

conducte (tobogane) pentru produse necomestibile - negru;

conducte pentru aburi - portocaliu.


Canalizarea unitatilor de industrie alimentara

Evacuarea apelor reziduale din industria alimentara se realizeaza prin doua retele de canalizare complet separate: o retea de canalizare industriala, care colecteaza apele uzate rezultate din procesul tehnolo­gic si o retea de canalizare sanitara, care colecteaza apele reziduale provenite de la grupurile sanitare, labo­rator si cantina.

Pentru a evita stagnarile sau refularile apelor uzate, unitatile de industrie alimentara trebuie sa fie prevazute cu o retea de canalizare dimensionata cores­punzator cantitatii de apa utilizata.

Aceasta retea poate fi racordata la reteaua de canalizare a locali­tatii unde este situata unitatea, sau poate fi racordata la un sistem pro­priu de evacuare (ca­nale, rauri sau puturi absorbante), caz in care este obligatorie prezenta unei statii de epurare a apelor reziduale.

Canalele colectoare in care se varsa mai multe canale partiale vor fi mai lungi, astfel incat sa cuprinda intregul continut primit.

De-a lungul sistemului de canalizare se vor amplasa guri pentru vizitare, curatire curenta sau pentru deblocarea in caz de accidente, insa fara sa constituie un pericol de contaminare pentru produsele co­mestibile.

Canalizarea sanitara

Se interzice racordarea canalizarii sanitare la canalizarea indus­triala in interiorul cladirilor tehnologice.

Racordarea intre cele doua retele de canalizare se face in exterio­rul unita­tii, dupa bazinul pentru decantare grasimi, astfel ca sa se pre­vina refularea conti­nutului din conductele sanitare in interiorul spatii­lor tehnologice.

In unitatile construite pe mai multe nivele, conductele de canali­zare sani­tara colectoare de la etajele superioare trebuie sa fie astfel amplasate incat sa nu fie situate deasupra zonelor pentru produse co­mestibile, in scopul de a nu con­tamina produsele sau utilajele in cazul aparitiei de scurgeri de la aceste con­ducte.

Daca nu exista alta posibilitate de amplasare a conductelor sani­tare decat prin zonele pentru produse comestibile, conductele vor fi protejate corespunza­tor in partea inferioara, prin jgheaburi metalice racordate la canalizare.

Canalizarea industriala

Toate spatiile tehnologice in care se practica in mod curent spa­lari si dezinfectii ale pavimentului, vor fi prevazute cu o gura de canal la fiecare 40 m2 de paviment.

Aceste guri de canal vor fi prevazute cu un mic sifon, in profun­zime, cu clopot metalic si capace metalice din grilaj, cu ochiuri de 2cm asezate la nivelul pavimentului pentru a se evita patrunderea mi­rosurilor neplacute din retelele de canalizare in spatiile pentru produc­tie sau depozitare.

Se interzice montarea de guri de canal care nu au sifoane si clo­pote.

Pentru a se asigura un drenaj corespunzator, toate pavimentele trebuie sa prezinte o panta uniforma de scurgere spre gurile de canali­zare.

Pentru majoritatea spatiilor tehnologice panta de inclinare va fi de 2cm la un metru liniar de paviment.

In tunelele de refrigerare si congelare carne si organe panta de inclinare poate fi de 1cm liniar de paviment.

In salile pentru taiere bovine, porcine, ovine, cu proces de prelu­crare me­canizat, trebuie sa se prevada sub liniile pentru taiere, instala­rea unor santuri pentru scurgere, racordate la reteaua de canalizare, late de minimum 60cm, adanci de minimum 10cm si acoperite cu gratare metalice amovibile, in scopul executarii igienizarii in mod efi­cient.

Conductele de canalizare se construiesc din fonta sau metal gal­vanizat si au un diametru minim de 6 toli (15cm).

Abatorul sanitar sau sala sanitara vor fi prevazute cu retea de ca­nalizare separata de a salilor pentru taiere obisnuite.

Bazinele de decantare si colectare a grasimii industriale nu se vor amplasa in apropierea zonelor unde se incarca-descarca produse comestibile. Constructia acestor bazine trebuie sa permita golirea si curatarea lor completa zilnic. Su­prafetele care inconjoara aceste ba­zine vor fi pavate cu materiale impermeabile (beton, asfalt), cu panta de scurgere de 2cm la 1 metru liniar. Langa aceste sepa­ratoare de gra­simi vor fi montate racorduri pentru apa de +83sC pentru igieni­zare si dezinfectie.

Toate mesele de lucru la care se utilizeaza apa in scopuri tehno­logice vor fi racordate la sisteme de canalizare prin sifonare corespun­zatoare.

Toate utilajele care folosesc apa in scopuri tehnologice sau pen­tru spalari si evacueaza reziduuri, se vor racorda la sistemul de canali­zare, prin intermediul unor sifoane.

Bazinele de inmuiere, fierbere, oparire sau racire vor fi prevazute cu tevi avand un diametru de minimum 5cm (2 toli), racordate la ca­nalizare.

In industria carnii, pentru evitarea blocarii retelei de canalizare exterioara, prin depunerea de grasimi pe peretii conductelor, este obli­gatorie prezenta unui bazin decantor pentru grasimi necomestibile si­tuat in exteriorul salilor pentru taiere si racordat direct la canalizarea acestor sali.

In industria laptelui, bazinele pentru decantare si colectare de grasimi in­dustriale se vor amplasa la distanta maxima posibila de cor­pul pentru productie, respectiv rampa pentru receptie a laptelui, in functie de forma si dimensiunile in­cintei. Bazinele vor fi astfel pro­iectate si realizate incat sa poata fi golite si cu­ratate fara dificultate. Se vor asigura aceleasi conditii de amenajare ca la indus­tria carnii.

Este interzisa scurgerea apelor uzate sau murdare direct pe pa­viment.

Amenajarile exterioare vor fi astfel inclinate si drenate incat sa permita indepartarea rapida a apelor pluviale sau de spalare a exterioa­relor.

Nu se admite acumularea apelor sub forma de ochiuri de apa statatoare.

Se recomanda ca intreaga incinta a unitatilor pentru industrie alimentara sa fie betonata sau asfaltata si canalizata corespunzator.


Sistemul de evacuare a reziduurilor solide si lichide din unitatile de industrie alimentara

Evacuarea reziduurilor solide si a deseurilor nerecuperabile

Reziduurile solide sunt reprezentate prin: resturi menajere, cio­buri de sti­cla, deseuri de hartie, ambalaje nerecuperabile, cenusa, gu­noaie de curte, balegar de la adaposturile de animale, continut stoma­cal rezultat in sala de sacrificare etc.

Deseurile nerecuperabile sunt reprezentate prin: deseuri de la prelucrarea materiei prime; carnuri confiscate, care nu sunt admise la prelucrare in faina fu­rajera; namol de separator, resturile de la curati­rea schimbatoarelor de caldura cu placi etc.

Aceste reziduuri, datorita continutului in substante organice, pu­trezesc re­pede, producand o serie de mirosuri neplacute, constituind in acelasi timp un mediu favorabil pentru insecte si rozatoare.

Colectarea gunoaielor menajere (cu exceptia cioburilor de sti­cla si a de­seurilor nerecuperabile) se face in recipiente metalice, aco­perite cu capac, actio­nate cu pedala de picior. Acestea vor fi transpor­tate la platformele de gunoi cu carucioare speciale ori de cate ori se umplu sau vor fi duse la crematoriul pentru deseuri.

Amplasarea recipientelor se va face la o distanta de cel putin 25 m de lo­curile de munca.

Pentru depozitarea gunoaielor menajere si a deseurilor nerecupe­rabile se va prevedea in incinta, in zona murdara, o platforma inchisa, betonata, racordata la canalizare, in care se vor depozita pubele sau alte recipiente pentru deseuri.

Reziduurile combustibile, pentru care Legea sanitara veterinara prevede distrugerea prin ardere, se ard la crematoriul pentru confiscate nerecuperabile.

Deseurile destinate prelucrarii in faina furajera la serviciile de ecarisaj PROTAN vor fi evacuate de la locul de productie la locul de colectare prin con­ducte antrenate pneumatic sau hidraulic, ori direct in mijloacele de transport PROTAN.

Daca deseurile recuperabile pentru faina furajera au ca punct pentru co­lectare o camera, aceasta trebuie racita.

Balegarul, de la adapostul de carantina si abatorul sanitar, tre­buie depozi­tat in vederea dezinfectiei biotermice, in gramezi, pe plat­forme separate.

Continutul stomacal de la bovine se va transporta pneumatic la presa pentru continut stomacal si se va colecta in remorci etanse cu care se transporta la platforma de balegar.

Colectarea deseurilor necomestibile de la prelucrarea intestinelor se va face in bazine sau recipiente identificate corespunzator, printr-o dunga galbena de vop­sea, lata de minimum 10cm, trasata continuu pe toata circumferinta containeru­lui care va purta si inscriptii cu indicatia destinatiei.

Evacuarea reziduurilor lichide (ape reziduale)

Din grupa reziduurilor lichide fac parte apele provenite din pro­cesul teh­nologic, de la spalarea si dezinfectia utilajelor, ustensilelor si a spatiilor tehnolo­gice, de la functionarea anexelor social-sanitare, cat si apele pluviale.

Evacuarea apelor reziduale din incinta se poate face numai printr-un emi­sar exterior, dupa tratarea corespunzatoare a apelor in interiorul incintei, potrivit cerintelor impuse de organele de resort, si in functie de conditiile prezentate de emisar.

O caracteristica a apelor uzate din industria alimentara si din unitatile de consum consta in bogatia de substante organice si in pre­zenta microorganisme­lor saprofite si chiar patogene. Ele maresc con­sumul de oxigen care se gaseste di­zolvat in apa provocand astfel moartea faunei din raurile sau lacurile in care se evacueaza, polueaza mediul cu produsi rezultati din descompunerea microbiana a resturilor orga­nice si uneori devin o cale de transmitere a maladiilor cu poarta de intrare digestiva. De aceea, inainte de a fi deversate, apele uzate tre­buie epu­rate

Sistemul pentru tratarea apelor reziduale va cuprinde in functie de gradul de epurare si de celelalte conditii impuse prin aviz:

separatoare de grasimi;

dispozitive pentru retinerea particulelor solide;

instalatii pentru epurare biologica;

dispozitive pentru clorinare.

In cazul in care conditiile locale ale emisarului impun realizarea unei statii de epurare cu trepte: mecanica, biologica, chimica a apelor reziduale, amplasa­rea acesteia se va face la minimum 500 m de incinta unitatii.

Evacuarea apelor reziduale provenite de la abatorul sanitar, graj­dul caran­tina si de la spatiul pentru prelucrarea confiscatelor se va face intr-o cuva, dupa o prealabila sterilizare cu substante chimice si inainte de a fi dirijate in reteaua de canalizare.

In general nu se admite evacuarea reziduurilor lichide in puturi absor­bante.

In cazuri bine justificate, cu avizul organelor sanitare veterinare si sani­tare, la centre pentru taiere, centre pentru receptie-racire, depo­zitare, situate in localitati care nu au canalizare adecvata sau nu au ca­nalizare, se pot prevedea puturi absorbante.





Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright