Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Adoptia - notiunea, scopul si natura juridica a adoptiei.



Adoptia - notiunea, scopul si natura juridica a adoptiei.


Adoptia


1. Notiunea, scopul si natura juridica a adoptiei.


A. Notiunea adoptiei. Potrivit art. 1 din Ordonanta de Urgenta nr. 25/1977 adoptia este o masura speciala de protectie a drepturilor copilului, prin care se stabileste filiatia intre cel care adopta si copil, precum si rudenia dintre copil si rudele adoptatorului. Astfel, adoptia da nastere rudeniei civile dintre adoptat si descendentii sai, pe de o parte si adoptator si rudele acestuia, pe de alta parte, rudenia fireasca incetand, iar adoptatorii luand locul parintilor firesti.

Doctrina confera notiunii de adoptie o tripla acceptiune, respectiv: de act juridic, de raport juridic si de institutie juridica, astfel:

- ca act juridic, adoptia desemneaza acordul de viata al partilor care participa la incheierea sa si care, incuviintat de instanta de judecata, da nastere raportului juridic de adoptie;

- ca raport juridic, adoptia consta in legatura de rudenie ce se creeaza intre adoptat si descendentii sai, pe de o parte, si adoptator si rudele sale, pe de alta parte;

ca institutie juridica, adoptia cuprinde totalitatea normelor juridice privitoare la incheierea, efectele, desfacerea si desfiintarea ei.

Codul familiei, pana la adoptarea Ordonantei de urgenta nr. 25/1977, reglementa doua forme de adoptie: adoptia cu efecte restranse si adoptia cu efecte depline de filiatie fireasca. In prezent prin abrogarea dispozitiilor din Codul familiei privitoare la adoptie (art. 66-85), Ordonanta de urgenta nr. 25/1997 reglementeaza numai adoptia cu efecte depline.




B. Scopul adoptiei. Scopul adoptiei este acela de a asigura protectie intereselor patrimoniale si nepatrimoniale ale copiilor lipsiti de ocrotire parinteasca sau de o ocrotire corespunzatoare. Astfel, adoptia indeplineste un important scop social si familial, contribuind nu numai la preluarea sarcinilor societatii in cresterea, educare si pregatirea profesionala a copiilor lipsiti de ocrotire parinteasca, dar si la asigurarea unui climat propice, afectiv si spiritual asemanator celui din familie.

Potrivit art. 2 alin. 1 din O. G. nr. 25/1977, adoptia se face numai pentru protejarea intereselor superioare ale minorului, ea inlocuind institutia juridica a ocrotirii parintesti. Cu toate acestea, nu trebuie omis nici scopul adoptiei de a satisface si interesele adoptatorilor, constand in implinirea sentimentelor lor de a fi parinti, de a imparti cu adoptatul caldura vietii de familie si de a avea asigurat la nevoie sau batranete sprijinul material.


C. Structura si natura juridica a adoptiei. Pentru inche­ierea actului juridic al adoptiei este necesar acordul de vointa al adoptatorului, al parintilor celui adoptat si al adoptatorului daca a implinit varsta de 10 ani, de avizul favorabil al Comisiei pentru protectia copilului de la domiciliul acestuia si de atestatul Comitetului Roman pentru Adoptii.








Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2021 - Toate drepturile rezervate -|

Sociologie




Proiecte pe aceeasi tema


Comportamentul politic asimilat grupurilor
Conflictele de rol
Compatibilitate - relatia perfecta -
Alternative in dezvoltarea comunitara
Caracteristici ale saraciei in Romania
Factori ai saraciei
Exemple de probe – grila
Sociologie economica rurala - intrebari
Bune practici in gestionarea timpului
Sistemul de protectie sociala din Romania -comparatie globalizata



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.