Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica




Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Alternative in dezvoltarea comunitara



Alternative in dezvoltarea comunitara


ALTERNATIVE IN DEZVOLTAREA COMUNITARA



Ce este dezvoltarea comunitara ?


Dincolo de diversitatea abordarilor si conceptelor utilizate, dezvoltarea comunitara poate fi considerata drept o strategie prin care se urmareste satisfacerea nevoilor comunitare si cresterea capacitatii unei comunitati de a-si indeplini fara sprijin din afara nevoile prioritare (felt needs)[1] Altfel spus, dezvoltarea comunitara reprezinta un proces de transformare a unei comunitati intr-un ‘spatiu social creativ’, in urma caruia sindromul de dependenta - adica ”atitudinea si credinta ca o comunitate nu isi poate rezolva problemele fara ajutor din afara” – este inlaturat.

In esenta, dezvoltarea comunitara presupune participare locala la procesul de identificare, planificare si management al resurselor, control asupra resurselor si deciziilor si cooperare intre actorii sociali si institutionali la elaborarea si implementarea strategiilor de dezvoltare locala.

Dezvoltarea comunitara nu poate fi redusa la dezvoltare economica, nefiind doar o dezvoltare intr-o comunitate (development in), ci o dezvoltare a comunitatii (development of). Altfel spus, dezvoltarea comunitara este un proces al carui rezultat este transformarea comunitatii, emergenta unor noi relatii si retele sociale intre membrii comunitatii si institutiile locale (Wilkinson, 1991; Luloff, Swanson, 1995; Luloff, Bridger, 2003).




Intr-un limbaj simplu, dezvoltarea comunitara semnificativa are loc atunci cand membrii comunitatii ”nu sunt vazuti ca tinte ale eforturilor de reducere a saraciei”, ci sunt tratati ca “agenti si parteneri in procesul de dezvoltare” (World Bank), iar “oamenii din comunitatea locala se investec pe ei insisi si propriile resurse in acest efort” (McNight, Kretzmann, 1997).


Elemente distinctive ale dezvoltarii comunitare


Avantul dezvoltarii comunitare in ultimele decenii a dus la o multiplicare imprevizibila a conceptelor si a utilizarii acestora, a strategiilor si abordarilor, a institutiilor sau programelor care utilizeaza astfel de abordari.[3] In aceste conditii, diferentele intre concepte precum: community development, community driven development, community based development, community economic development, community capacity building, empowerment, bottom-up development etc. sunt dificil de trasat, cu atat mai mult cu cat exista un decalaj major intre practica dezvoltarii comunitare si eforturile de construire a unui corpus coerent de concepte, ipoteze si teorii in acest domeniu.

Cu toate acestea, pot fi delimitate cateva conditii si elemente distinctive ale dezvoltarii comunitare, fara insa ca dezvoltarea comunitara sa rezide in suma acestor elemente, ci, mai degraba, in combinatia sui generis a acestora:


un cadru legal si institutional care sa permita cresterea controlului comunitatilor asupra resurselor si deciziilor - un astfel de cadru poate stimula crearea de parteneriate intre autoritatile locale si diferite grupuri comunitare pe baza carora sa se elaboreze strategiile si deciziile de dezvoltare comunitara, sa se implementeze si sa se asigure sustenabilitatea proiectelor de dezvoltare.

ideea de comunitate - daca initial dezvoltarea comunitara s-a aplicat exclusiv in mediul rural, treptat a fost extinsa si la vecinatatile sau comunitatile urbane, renuntandu-se, in acelasi timp, la ideea de comunitate delimitata geografic. In prezent, sunt considerate comunitati locale, cel mai adesea “comunitatile geografice, comunitatile de interese sau identitare si comunitatile organizate in jurul unor teme sau initiative” (Budapest Declaration, 2004[4]).

ideea de nevoi prioritare - este centrala in dezvoltarea comunitara “clasica”. In esenta, se considera ca implicarea actorilor locali se realizeaza cu mult mai multa usurinta atunci cand acestia isi definesc problemele si le plaseaza in spatiul de dezbatere publica comunitar, isi fixeaza obiectivele si le trateaza ca prioritati. Mai mult, “nevoile exprimate ar fi axiomatice:  comunitatile vor face doar ceea ce isi doresc sa faca”. (Willigen, van J, 1993).

Totusi, lucrurile nu sunt atat de simple. Pe de o parte, conceptia despre nevoi a unei comunitati poate sa nu corespunda decat partial cu oferta de programe de finantare existente pe ‘piata’ sau cu conceptia finantatorului relativ la modul de implementare a unui proiect de dezvoltare comunitara. Esecul unui proiect de dezvoltare comunitara se explica adesea prin neconcordanta intre schimbarile propuse si contextul cultural local, si nu prin lipsa de resurse, tehnologie sau vointa din partea membrilor unei comunitati.

Pe de alta parte, comunitatile nu sunt atat de coezive cum se postuleaza prin ideea de nevoi prioritare: se poate ca un program de dezvoltare sa se adreseze unor comunitati ierahice si/ sau in care nevoile sunt conflictuale, in care primul pas trebuie sa rezide in armonizarea nevoilor si mangementul conflictelor.

facilitarea comunitara - reprezinta o tehnica utilizata in cadrul programelor sau proiectelor de dezvoltare comunitara, ale carei functii majore ar fi: sprijinirea membrilor comunitatii in definirea, armonizarea si ierarhizarea problemelor, identificarea liderilor locali, stimularea si sprijinirea comunitatii in elaborarea unor strategii coerente de dezvoltare pe termen mediu/ lung, in planificarea si mobilizarea resurselor disponibile.


In functie de design-ul programului de dezvoltare, facilitarea comunitara poate fi centrata fie pe ideea de accesibilitate a comunitatilor la proiecte de dezvoltare, fie pe ideea de planificare/ strategie de dezvoltare pe termen mediu sau lung, fie pe cresterea capacitatii unei comunitati de a atrage si derula proiecte de dezvoltare comunitara. De regula, aceste obiective nu sunt exclusive, regasindu-se, intr-o masura mai mare sau mai mica, in cadrul fiecarui program de dezvoltare comunitara.

tipul de probleme si “obiecte” sociale vizate - nu exista realitati sau “obiecte” sociale specifice acestui tip de abordare: anumite probleme pot fi ’mai bine’ rezolvate printr-o abordare de tip CDD (community driven development), iar altele sunt mai usor de ‘gestionat’ prin alte mijloace sau strategii. De pilda, experienta programelor Bancii Mondiale indica faptul ca abordarea de tip CDD este adecvata in situatiile in care bunurile si/sau serviciile vizate sunt, mai degraba, relativ simple, la o scala redusa si necesita cooperare locala. “Insa, un bun public care ‘ar acoperi’ mai multe comunitati sau ar presupune sisteme de cooperare extinse si complexe este mai bine ‘gestionat’ de autoritatile centrale sau locale. De asemenea, bunurile private sunt adesea mai bine create/oferite utilizand o abordare centrata pe ideea de piata si afacere individuala. Cu toate acestea, abordarea de tip CDD poate umple golurile aparute in urma lipsei sau functionarii imperfecte a pietei sau din cauza ineficientei institutiilor si autoritatilor locale” (World Bank web site).

Programele de dezvoltare comunitara sunt orientate predilect catre nevoile comunitatilor sarace sau ale grupurilor vulnerabile. Intr-o masura mai mica la nivel global, se finanteaza proiecte de dezvoltare care vizeaza cresterea participarii, dezvoltarea si cooperarea institutionala, procesele de descentralizare la nivel local etc. Nu in ultimul rand, exista o relativa specializare institutionala pentru probleme specifice: reducerea saraciei comunitatilor rurale foarte sarace, problematica rromilor, promovarea diversitatii etno-culturale, eliminarea problemelor ecologice, rezolvarea problemelor comunitatilor miniere afectate de procesul de restructurare economica etc

problematica incluziunii sociale si a echitatii in distribuirea resurselor. Fara a fi specifica dezvoltarii comunitare, aceasta problematica a jucat un rol semnificativ in procesul de institutionalizare si utilizare pe scala larga a abordarilor de tip participativ care se adreseaza comunitatilor sarace si grupurilor vulnerabile.

O contributie majora in aceasta directie a avut-o Banca Mondiala care, la sfarsitul anilor 60’, si-a schimbat strategia in domeniul dezvoltarii, pe fundalul unei preocupari crescande pentru problematica echitatii – adica a distributiei echitabile atat a resurselor, cat si a beneficiilor - in proiectarea politicilor de dezvoltare:

“In anii ’70 au aparut multiple abordari inovative pentru dezvoltarea locala (grassroots development) . Participarea comunitatii in planificare si implementare a devenit esentiala. A existat mai multa preocupare pentru problematica femeilor in dezvoltare si un accent mai ridicat asupra problemelor de mediu in toate aspectele planificarii.” (R.W.Nolan, 2002)[5]

In prezent, nu exista program, agentie sau proiect de dezvoltare comunitara care sa nu isi propuna explicit incluziunea categoriilor sociale marginale / defavorizate si distributia echitabila a resurselor.

ideea de participare si control comunitar asupra resurselor si deciziilor - dezvoltarea capacitatii locale de a planifica si gestiona schimbarile care au loc ( fenomenul de empowerment) si implicarea membrilor comunitatii in procesul de luare a deciziilor (participare comunitara) sunt elemente fundamentale in cadrul dezvoltarii comunitare. Programele implementate cu sprijinul Bancii Mondiale confera un sens mult mai strict participarii: daca o comunitate este doar consultata de catre institutiile/ autoritatile locale, nu se poate vorbi de o abordare de tip CDD; totusi, nu este necesar ca responsabilitatea gestionarii resurselor financiare sa apartina comunitatii.

regula 10/90 - 10% design/ 90% implementare “invatarea din experienta” (learning by doing) a devenit in ultimii ani esentiala in cadrul unei abordari de tip CDD. Semnificatia acestei reguli rezida in ajustarea si imbuntatirea coordonatelor unui proiect si/ sau a unui plan de dezvoltare locala pe masura ce membrii comunitatii dobandesc noi cunostinte si castiga mai multa experienta.



ideea de integrare a dezvoltarii comunitare intr-o strategie de dezvoltare la nivel national si/sau regional. Desi dezvoltarea comunitara este diferita de cea (intra)regionala, se accentueza in ultimii ani necesitatea ca “strategiile de dezvoltare locala sa fie elaborate in contextul dezvoltarii regionale si legate de o strategie nationala de desecentralizare”. De altfel, in contextul pre-aderarii/ integrarii in Uniunea Europeana, programele de dezvoltare comunitara din spatiul romanesc trebuie sa se adapteze acestei cerinte pentru a se asigura acoperirea tuturor obiectivelor prioritare de dezvoltare fixate in Planul National de Dezvoltare, si implicit, pentru a elabora o strategie comuna si strategii complementare pe termen mediu/ lung bazate pe nevoile reale ale comunitatilor locale.


Agenti ai dezvoltarii comunitare


Dezvoltarea - adica eforturile depuse pentru a eradica saracia si bolile asociate acesteia - a fost unul dintre primele proiecte globale ale umanitatii in anii postbelici. In anii ’50-’60 initiativa si planificarea dezvoltarii comunitare apartineau, de regula, autoritatilor guvernamentale iar abordarile in domeniu erau esentialmente de natura economica, considandu-se ca saracia va fi eradicata daca se va stimula o crestere economica sustinuta, rapida si la scara larga. Se presupunea ca de efectele unei cresteri economice vor beneficia toti membrii unei ‘natiuni’, banii, tehnologia si modelele vestice de management urmand sa elimine saracia si sa rezolve problemele regiunilor sub-dezvoltate sau slab-dezvoltate. In consecinta, eforturile de dezvoltare vizau planificarea macro-economica si nu categoriile sarace/ marginale, iar resursele financiare ale agentiilor/ programelor de dezvoltare erau preponderent dirijate catre proiecte mari de infrastructura, investitii in tehnologie si educatie.

Efectul acestor politici nu a fost cel asteptat, nu de putine ori solutiile implementate dovedindu-se neadecvate sau ineficiente. Abia odata cu emergenta organizatiilor non-guvernamentale sau a altor structuri neguvernamentale initiativa dezvoltarii comunitare a fost transferata, intr-o oarecare masura, de la nivel guvernamental, la nivel local. (Campfens, 1997; McKay 1987)

La sfarsitul anilor ’60, expertii in dezvoltare au inceput sa se indoiasca de eficienta abordarilor tehniciste, mai ales ca in multe tari nu a avut efectele dorite. In ciuda investitiilor masive in infrastructura si tehnologie, unele economii nu s-au dezvoltat conform asteptarilor, iar in altele cresterea economica nu a atins toate segmentele economiei.

Odata cu numirea lui Robert McNamara in 1968 ca presedinte al Bancii Mondiale a crescut preocuparea pentru problematica echitatii – adica a distributiei echitabile atat a   resurselor, cat si a beneficiilor - in proiectarea politicilor de dezvoltare, dar si pentru nevoile persoanelor si comunitatilor foarte sarace. Acest schimbare de accent in cadrul programelor de dezvoltare comunitara se va regasi ulterior in cadrul majoritatii agentiilor sau programelor de dezvoltare .

“Tipul de proiecte si programe finantate de agentiile mari de dezvoltare se schimba. Desi continua sa fie finantate proiecte mari de infrastructura, un accent mult mai mare este pus pe proiecte care vizeaza reducerea saraciei, crearea de locuri de munca, agricultura la scala redusa, cresterea capacitatii de dezvoltare in randul organizatiilor locale etc.

In anii ’70 au aparut multiple abordari inovative pentru dezvoltarea locala (grassroots development). A fost experimentata notiunea de dezvoltare rurala integrata (sau ceea ce astazi am numi planificare regionala). Descentralizarea serviciilor si a procesului de luare a deciziilor a fost o caracteristica a multor proiecte. Participarea comunitatii in planificare si implementare a devenit esentiala. A existat mai multa preocupare pentru problematica femeilor in dezvoltare si un accent mai ridicat asupra problemelor de mediu in toate aspectele planificarii.” (R.W.Nolan, 2002)

Aceasta cotitura in modul de gandire al dezvoltarii comunitare se observa si in schimbarea profilului specialistilor/ expertilor in dezvoltare: daca pana atunci pregatirea tehnica sau financiara era suficienta, ideea de a lucra direct cu persoane/ comunitati foarte sarace a dus la aparitia de categorii profesionale din ce in ce mai diverse. Daca pana atunci un specialist in dezvoltare putea sa nu stie nimic despre cultura, formele de organizare sociala sau politica a comunitatilor etc, din acel moment aceste aspecte au devenit o conditie esentiala in formarea si selectarea specialistilor. 

Incepand cu anii ’80 are loc o re-definire a politicilor de dezvoltare si o revenire la problematica cresterii si planificarii la nivel macro-economic. Aceasta re-orientare a fost justificata de faptul ca reducerea prognozata a saraciei nu a avut loc. Dimpotriva, in multe tari din Lumea a Treia strategia de dirijare a resurselor predominant catre dezvoltarea locala (grassroots development) nu a avut rezultatele asteptate. Pe de o parte, cresterea exponentiala a populatiei si constrangerile impuse de plata creditelor/ imprumuturilor externe au anulat eforturile depuse anterior. Pe de alta parte, a intervenit ceea ce s-a numit donor fatigue, adica “un sentiment de frustrare in randul agentiilor de dezvoltare ca eforturile lor sunt neadecvate si/ sau ineficiente - privite ca raport intre cantitatea de energie si fonduri cheltuite, pe de o parte, si rezultate asteptate, pe de alta parte” (R.W. Nolan, 2002)

Politicile de dezvoltare au inceput sa fie iarasi preponderent centrate pe capital (capital- centred) si nu pe indivizi/ categorii sociale (people-centred). Institutiile financiare (precum FMI) dobandesc intaietate in fata agentiilor/ organizatiilor de dezvoltare (USAID, UNDP etc).

Dezvoltarea comunitara, fara a deveni periferica, este integrata politicii de ajustare structurala la nivel national; acest tip de abordare incepe sa fie utilizata si in cadrul comunitatilor urbane, iar acentul este pus pe crearea unei economii de piata functionale si pe procesul de descentralizare, guvernare locala si/ sau cresterea capacitatii unei comunitati de reusi pe cont propriu (empowerment). Unul din scopurile esentiale ale dezvoltarii in genere, a dezvoltarii comunitare in particular, este de a crea si dezvolta institutii functionale la nivel local (ONG-uri, organizatii comunitare etc) si de a creste nivelul de cooperare intre acestea si institutiile de la nivel central. Daca dezvoltarea comunitara ortodoxa era centrata pe nevoile prioritare ale grupurilor sarace/ vulnerabile, noile abordari sunt dezvoltate din ce in ce mai mult in jurul ideii de participare, dezvoltare a societatii civile, planificare strategica etc

In aceasta perioada este infiintat si primul fond social de catre Banca Mondiala – mai precis, in Bolivia, in 1987. Toate fondurile infiintate ulterior – inclusiv Fondul Roman de Dezvoltare Sociala – fac parte, asadar, dintr-o strategie elaborata la nivel guvernamental pentru combaterea saraciei si/ sau a dificultatilor cu care se confrunta grupurile vulnerabile.




Willigen, van J., Community development, in Applied Anthropology, Bergin& Garvey, London, 1993

Expresia “dezvoltare comunitara” a fost utilizata prima data in 1948, ca un substitut pentru “educatie de masa”– intrebuintata pana atunci in administratia coloniala britanica pentru a desemna “educatia centrata asupra intregii comunitati si care are drept scop implicarea oamenilor in propria lor dezvoltare” (Mezirow, 1963)

vezi Sandu, D., Dezvoltare comunitara. Cercetare, practica, ideologie, Polirom, Iasi, pentru o analiza a unor modele de dezvoltare comunitara si a ideologiilor implicate in dezvoltarea comunitara.

Budapest Declaration, Bulding European Civil Society through community development, 2004, https://www.cdx.org.uk/reports/budapest_declaration.pdf

Aceasta cotitura s-a reflectat si in formarea sau selectia specialistilor in dezvoltare comunitara: in condittile unui contact direct si regulat cu persoane/ comunitati foarte sarace din arii socio-culturale diverse, pregatirea tehnica sau financiara nu mai era suficienta, impunandu-se necesitatea familiarizarii cu cultura, formele de organizarea sociala, politica sau economica ale beneficiarilor programelor de dezvoltare comunitara. vezi Nolan, W., R., Development Anthropology, Westview Press, 2002

Dupa ce Banca Mondiala isi schimba strategia in domeniul dezvoltarii, USAID (Agency of International Development) face acelasi lucru in 1973 prin elaborarea unui act intitulat New Directions policy, in care preocuparea majora era asigurarea nevoilor de baza – hrana, adapost, locuri de munca, servicii de sanatate etc.; se spera ca, in acest fel, se vor crea conditiile pentru cresterea economica si, in acelasi timp, se va asigura distributia echitabila a beneficiilor cresterii.







Contact |- ia legatura cu noi -|
Adauga document |- pune-ti documente online -|
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -|
Copyright © |- 2022 - Toate drepturile rezervate -|

Sociologie




Lucrari pe aceeasi tema


Consideratii generale referitoare la alcool si consumul de alcool
Manual de supravietuire - calamitatile naturale
FILOSOFIE - concepte fundamentale
Tipologii familiale
Paradigme ale gandirii sociologice - grila
Ciclul vietii de familie. Roluri si status-uri
Terorismul postmodern, terorismul apocaliptic
Conturarea cadrului juridic international
Delincventa juvenila
Punct de vedere social in medicina - sociologie



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.