Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate stiintaSa fii al doilea inseamna sa fii primul care pierde - Ayrton Senna





Aeronautica Comunicatii Drept Informatica Nutritie Sociologie
Tehnica mecanica


Sociologie


Qdidactic » stiinta & tehnica » sociologie
Identificarea nevoilor emergente ale copulului



Identificarea nevoilor emergente ale copulului


Identificarea nevoilor emergente ale copulului

1. Importanța identificarii și adresarii nevoilor emergente

Importanta identificarii si adresarii pro-active a nevoilor emergente este data nu numai de necesitatea gasirii unor solutii adecvate imediat ce aceste nevoi sunt semnalate, dar si de necesitatea luarii unor masuri prin care unele actiuni care au efecte negative asupra copiilor sa fie reduse sau chiar stopate, prin aceasta intelegand inclusiv masurile de prevenire.

Nevoile emergente, asa cum sunt ele definite de specialistii ICDI, acopera o gama larga de nevoi, evenimente, provocari, situatii, cauze si efecte. Asadar, fara a compara aceste nevoi emergente cu acceptiunea generala a termenului de "nevoi", putem introduce in categoria nevoilor emergente situatii foarte diferite care afecteaza sau in care sunt implicati copiii, de la un eveniment prezentat intr-o stire din ziar (exemplu: un copil de 7 ani care se gandeste la sinucidere) pana la o caracteristica rezultata in urma unui studiu (exemplu: pubertatea incepe mai devreme).



Cum reușim insa sa identificam corect o nevoie emergenta, apoi sa analizam situatia, nevoia propriu-zisa, efectele si cauzele sale, ca mai apoi sa oferim solutia cea mai potrivita? Cine este in masura sa identifice aceste nevoi emergente? Care sunt instrumentele pe care le putem folosi pentru identificare? Cum analizam nevoile emergente? Alaturi de cine si cu ce resurse gasim si implementam solutii, fie ele cu caracter ameliorativ sau, in modul ideal, cu caracter preventiv?

Credem ca demersul acesta, de la semnalarea unei nevoi emergente pana la gasirea unor modalitati de adresare corespunzatoare, nu este deloc complicat atata timp cat pornim cu pasi mici de la o identificare corecta pana la solutii punctuale, locale si ulterior un plan de actiune care sa vizeze abordarea posibilelor cazuri similare corespunzator, ameliorativ sau preventiv.

Nevoile emergente sunt nevoi care nu au mai fost intalnite la generatiile anterioare, sau daca au mai fost intalnite se manifesta diferit. Primul pas este identificarea lor, apoi urmeaza analiza si gasirea si implementarea de solutii. Nu ar trebui sa ne descurajeze faptul ca nu putem transforma imediat solutiile gasite in politici educationale, de exemplu. Schimbarea se produce in momentul in care actionam fie si pe plan local, chiar daca aceasta inseamna ca intervenim asupra unei nevoi emergente care poate afecta un singur copil.

Urmarim in capitolele urmatoare sa detaliem identificarea si adresarea nevoilor emergente atat din perspectiva "micro", a solutionarii imediate a unei singure nevoi, cat si din perspectiva integrata, a implicarii mai multor actori (specialisti, parinti), a folosirii unor mecanisme de interventie, a extinderii demersului local la nivel regional sau national.

Intrebari pentru cititor: Cunosc cazuri in care, daca ar fi fost incadrate in categoria nevoilor emergente, unele situații in care au fost implicați copiii ar fi putut fi adresate mai bine? 28

2. De ce identificam? Caracterul preventiv si ameliorativ al identificarii nevoilor emergente

Pana in prezent nu exista o serie de mecanisme sau de protocoale menite sa reglementeze sau macar sa orienteze activitatea de identificare - interventie fie in scop preventiv fie in scop ameliorativ - curativ a unor elemente ce tin de domeniul NEN.

Dintre proiectele ce au fost derulate in Romania, pana in prezent, consideram ca proiectele dezvoltate in ultimii ani in domeniul abilitatilor de viata pot fi modele, pana la un punct, pentru a dezvolta programe de interventie speciale pentru NEN.

Punctul de plecare in conceperea de programe destinate interventiei il constituie un bun proces de evaluare a nevoilor copiilor NEN. Identificarea sistemului cauzal ce conduce la aparitia NEN ne ofera liniile directoare in ceea ce priveste maniera in care noi putem sa concepem programe de prevenire sau, in unele cazuri, programe de interventie, ori interventii punctuale.

Desi in centrul procesului de identificare a NEN se afla dezvoltarea copilului lumii contemporane, factorii cheie ce trebuie implicate in procesul de identificare sunt: copilul insusi, familia, educatorii, medici si responsabili din domeniul sanatatii umane, asistenti sociali, etc.

Pentru fiecare dintre aceste categorii, tipul de metode, precum si resursele utilizate pentru a identifica aparitia NEN vor suporta o serie de ajustari in functie de o serie de particularitati specifice fiecareia dintre ele.

Motivele pentru care este important sa identificam NEN sunt fie de ordin preventiv, fie de ordin ameliorativ. Frecvent identificarea tardiva a unor NEN genereaza extinderea rapida a acestora la nivel generational surprinzand profesionistii nepregatiti spre a elabora reactii de raspuns adecvate nevoilor copilului.

Caracterul preventiv al identificarii:

Identificarea NEN este un proces ce presupune sensibilitatea si obiectivitatea identificatorului la evolutiile, modificarile ce se intampla la nivelul intregii societati, sensibilitatea si capacitatea de a anticipa o serie de tendinte ce pot deveni curente specifice generatiilor actuale de copii.

Abilitatea specialistilor de a identifica timpuriu o serie de tendinte ce pot deveni nevoi emergente ale copiilor devine extrem de importanta in contextul ritmului de dezvoltare actual, astfel incat prevenirea aparitiei unor elemente ce pot vicia evolutia dezirabila a copilului este posibila. Daca ar fi sa ne referim la cateva aspecte din viata reala actuala sensibilitatea obiectiva a unui parinte sau educator va ajuta in a identifica modificarile comportamentale ce apar la copil si totodata sistemul de relatii contextual-cauzale ce determina aparitia acestor modificari. Un copil ce devine din ce in ce mai linistit, ce isi petrece din ce in ce mai putin timp jucandu-se cu co-varstnicii, acuza stari de oboseala, 29

mananca pe fuga, etc. Comunica adultilor ca ceva este altfel. Acest tip de modificari comportamentale, la care fara indoiala mai putem adauga si altele, sunt cele ce pot genera programe de interventie cu scop preventiv, astfel incat semnalele transmise de copii sa nu fie consolidate pentru ca apoi sa fie convertite in NEN, inainte ca adulții sa poata face ceva.

Caracterul ameliorativ al identificarii:

Face referire la situatia in care NEN exista deja, se pot crea sau s-au creat deja criterii clare pentru a le constata si clasifica, asadar exista constiinta publica a prezentei lor in societate si de aici se impune conceperea de programe care sa conduca la prevenirea accentuarii unor consecinte ale NEN sau multiplicarea la scala mult mai mare.

Procesul ameliorativ generat de identificarea NEN presupune si impune conceperea unor activitati, programe sau proiecte menite sa contribuie la scaderea ori normalizarea efectelor generate de transformarile lumii contemporane astfel incat efectele din plan personal (la nivelul copilului) sa nu genereze comportamente profund dezadaptative.

Preferabil ar fi ca responsabilii de bunastarea copilului sa identifice cat mai timpuriu NEN si sa raspunda intr-o maniera adecvata contextului situational particularizat pentru fiecare copil.

Intrebari pentru cititor: Care sunt avantajele identificarii continue a nevoilor emergente? Cunosc exemple de situații in care ar trebui luate masuri de prevenție și nu numai de ameliorare?

3. Cine identifica?

Responsabilitatea identificarii nevoilor copilului revine tuturor membrilor unei societati umane, ea deriva din caracterul de fiinte sociale pe care noi il avem, din manifestarea unor valori profund umane precum: solidaritatea, compasiunea, cooperarea, etc. Spre exemplu, prezenta unor elemente ce tin de consecintele ori aparentele consecinte ale abuzului fizic se pot sesiza si de catre nespecialisti, la fel ca si comportamentele atipice, maladaptative, autodistructive sau antisociale.

Dincolo de perspectiva relativ filosofica si idealizata, consideram ca in procesul de identificare a NEN rolul fundamental il detin profesionistii in lucrul cu copilul, mai concret, ne referim aici la variate categorii de specialisti precum: medici si asistente medicale specializate in pediatrie, educatori, invatatori si profesori, asistenti sociali, psihologi, dar si diferite categorii de persoane ce ofera servicii specializate pentru copii, aici referindu-ne chiar la frizeri, vanzatori, etc., considerand ca inclusiv persoanele ce lucreaza in aria serviciilor comerciale sau de infrumusetare corporala au prilejul de a sesiza, nu doar parintilor ci si autoritatilor, o serie de elemente sau comportamente atipice ale copiilor.

Pentru a veni in ajutorul tuturor persoanelor interesate de conceptul de nevoi emergente, studiile de caz prezentate in acest ghid ofera exemplificari ale unor situatii reale de adresare de catre specialisti a nevoilor emergente. Asa cum o arata si studiile de caz, diversitatea specialistilor implicati este insa influentata de specificul fiecarei situatii iar responsabilitatea identificarii trebuie asumata diferentiat in functie de situatie. Nu poate lipsi insa si sustinem cu tarie necesitatea deschiderii, constientizarii si implicarii la nivel de factori de decizie si 30

formatori de politica publica asupra: provocarilor constante generate de evolutia societatii si efectele acestora asupra vietii copiilor, facilitarii unor cadre de actiune care sa valorifice experientele individuale, complementaritatea actiunilor diversilor actori, flexibilizarea interventiilor astfel incat interesul copilului sa fie primordial si copiii sa fie parte din proces.

Indiferent de tipul nevoii emergente si modul de abordare al acesteia putem spune cu certitudine ca exista un grup de persoane cheie care trebuie implicate in acest proces: parintii si educatorii.

Referindu-ne la rolul parintilor in identificarea NEN, este important sa subliniem ca in foarte multe situatii perceptia acestora asupra propriilor copii este tarata de doze foarte inalte de subiectivism, rolul parintilor in a sesiza aspectele atipice specifice dezvoltarii sau evolutiei copilului se afla frecvent sub semnul negarii situatiilor reale. Spre exemplu, atunci cand copilul sufera de o boala cronica sau de o tulburare din sfera sanatatii mintale, parintele are nevoie cateodata chiar si de ani intregi pentru a accepta situatia. In acest context nevoile reale ale copilului sunt estompate si mascate de catre parintii carora le este dificil sa accepte realitatea. Astfel un copil diagnosticat precoce cu una din tulburarile prevazive de dezvoltate (tulburari din spectrul autist) nu poate beneficia de asistenta medicala si psihoeducationala recuperatorie pana in momentul in care parintele nu est convins ca diagnosticul este corect. Tot la fel s-a intamplat, si cu siguranta se mai intampla, in cazul copiilor infectati HIV. Sunt cunoscute de catre profesionistii din acest domeniu situatii in care un copil infectat HIV reapare la serviciile specializate dupa cativa ani de la momentul depistarii, si chiar cand starea lor de sanatate este grava, parintii isi mentin atitudinile irationale. Dincolo de aceste exemple concrete, cu atat mai mult parintii trebuie sa fie foarte atenti la schimbari fine, asa cum sunt cele din spectrul NEN. Parintele este, pana la urma persoana care petrece cel mai mult timp in compania copilului si poate sesiza o serie de modificari ale comportamentelor acestuia, modificari ce sunt semnale ca" se intampla ceva" si adultul ar fi de dorit sa intervina.


Ce trebuie sa faca fiecare dintre noi atunci cand observam o nevoie emergenta?

Nu trebuie sa ignoram situatia respectiva la gandul ca cineva o poate rezolva si trebuie sa luam legatura imediat cu o persoana din anturajul copilului sau orice persoana care ar putea interveni in ajutorul acestuia, in afara de cazurile in care acea persoana suntem chiar noi insine.

Intrebari pentru cititor: Aș avea nevoie de o pregatire deosebita pentru a putea identifica nevoile emergente?

La ce nivel identificam?

Ariile de identificare ale noilor nevoi emergente se caracterizeaza prin caracterul variabil al zonelor de impact si al persistentei temporale, astfel noi putem constata aparitia unor nevoi emergente doar la nivelul unei persoane insa acelasi fenomen poate fi identificat la nivelul unor comunitati extrem de intinse - mergand chiar pana la nivel global, sau pe de alta parte putem sa constatam ca unele dintre nevoile emergente sunt specifice doar pentru copii ce apartin unei grupe de varsta foarte bine delimitata. 31


Identificarea la nivel personal


Uneori semnalele aparitiei unor nevoi emergente vin de la nivelul indivizilor, avand o raspandire caracterizata prin densitati extrem de reduse la numarul de locuitori dintr-o anumita regiune. Acest tip de nevoi emergente intra adesea in categoria curiozitatilor starnind doar punctual interesul, mai ales al presei (de exemplu: cazurile de omucideri savarsite de copii, acte de vandalizare ori alte actiuni ce sunt puternic mediatizate).

Conform ziarului Evenimentul de Botosani din 7 octombrie 2010, "Cele mai multe crime produse anul acesta in judetul Botosani au autori copii, adolescenti. Ignorati de comunitate, scoala si familie, au ajuns sa curme vieti si sa distruga destine. Cruzimea de care au dat dovada criminalii minori i-a infiorat chiar si pe oamenii legii. Mediul de unde provin copiii care ajung sa ucida este unul intesat de saracie, lipsit de educatie. Psihiatrii vorbesc de un mediu familial bolnav." Lista infractiunilor savarsite de copii continua: "Pe 14 noiembrie 2007, doi elevi au fost injunghiati, in urma scandalului izbucnit intr-un autobuz, in sectorul 3 al Capitalei. Elevii se intorceau de la scoala, cand au fost agresati de un grup de tineri scandalagii in autobuzul 253. Pe 1 octombrie 2007, un elev de la Liceul de Arta din Craiova a fost injunghiat, in parcul din apropierea unitatii scolare. Autorul atacului a fost un baiat de 15 ani, care invata la alt liceu din localitate. Un elev de 16 ani de la Scoala de Arte si Meserii din Ploiesti a fost injunghiat pe 7 martie 2007 de un alt tanar, de aceeasi varsta, chiar in curtea liceului. Incidentul s-a produs in pauza, iar motivul pare sa fi fost o datorie mai veche a victimei catre agresor. Agresorul a fost identificat si i s-a intocmit dosar penal. Pe 2 decembrie 2005, o eleva de 17 ani a Scolii Centrale din Bucuresti a fost injunghiata de prietenul ei, chiar in incinta institutiei de invatamant. Incidentul a fost provocat de o cearta a celor doi, chiar in biroul directorului adjunct."8

8 http://www.realitatea.mobi/pages/article.aspx?id=116898&topicid=1

Acest tip de mediatizare pune de multe ori copilul intr-o lumina nefasta, acesta fiind prezentat ca fiind singurul vinovat de situatia creata si fara a fi prezentate posibile cauze sau solutii de remediere a situatiei, respectiv a comportamentului problematic, cu atat mai mult cu cat identitatea victimelor si a agresorilor este de cele mai multe ori dezvaluita.

Faptele de violenta infaptuite de minori nu sunt nicidecum singurele care pot fi date ca exemplu in cazul identificarii care se face la nivel personal, insa acestea sunt mediatizate din cauza caracterului lor senzational. Acest tip de identificare punctuala se poate face, spre exemplu, de catre cadrele didactice la clasa.

In alte situatii manifestarile ce tin de aparitia sau dezvoltarea unor nevoi emergente sunt absolut necunoscute publicului larg, iar mai grav, uneori, chiar specialistii din diferite problematici ale sanatatii sau dezvoltarii copilului au dificultati in a identifica NEN. Astfel unele cazuri precum cele ale adolescentilor baieti ce sufera de anorexie, ale copiilor ce devin la varste de 8-9 ani parinti sau ale adolescentilor ce "isi muta viata in lumea virtuala" sunt rare si extrem de rar aduse la cunostinta publicului larg.

Pentru a exemplifica cum pot fi abordate aceste nevoi autorii ghidului au inclus in seria de studii de caz prezentate in anexa modul de adresare al unor nevoi individuale cum sunt cele de petrecere a timpului liber exclusiv in lumea virtuala. 32


Identificarea la nivelul unui grup restrans


Se produce atunci cand la nivelul unor grupuri (de regula marginale) au loc o serie de evenimente cu o puternica nota de contagiune. Nevoile emergente ale unor grupuri au originea in cumulul de particularitati contextuale ce conduc la generarea unor "altfel de comportamente" sau raspunsuri adaptative fata de o serie de noi situatii (de exemplu, adolescentii care se implica in arta stradala "graffiti" sau bikerii, adepti ai intrecerilor cu motoare - studiul exploratoriu 22/24).

Aparitia nevoilor emergente la nivel de grup este mai usor sesizabila datorita caracterului atipic al comportamentelor membrilor grupului.

Identificarea NEN la nivel de grup este facilitata si de gandirea populatiei per ansamblu, conform careia fenomenul se extinde si atunci acea nota de contagiune la care faceam referire anterior tinde sa fie convertita in element cu caracter anxiogen si, prin urmare, sa devina mult mai pronuntata. Consecinta acestui mod de a privi realitatea este aceea ca potentialii identificatori ai NEN sunt deja hipersensibilizati, iar atentia lor este mutata spre tot ce se intampla cu membrii grupului afectat de NEN.

Identificarea la nivel comunitar


Aparitia NEN la nivelul unor comunitati este strans legata de particularitatile specifice acelei comunitati. Nota de particularitate poate sa provina din sfera economicului, specificului social, factorilor de mediu si mai ales datorita elementelor de ordin cultural.

Curente generaționale


Surprinzator sau nu putem sa identificam o serie de noi nevoi emergente la nivel generational, astfel putem da un exemplu simplu: daca ar fi sa ne referim la ceea ce se intampla in tara noastra cu cativa ani in urma putem sa identificam generatia PRO, aparuta la mijlocul anilor '90. Aceasta generatie a socat prin dezinhibitii, prin capacitatea de a spune deschis ce gandeste, prin maniera de adresare de pe o pozitie parteneriala - inclusiv atunci cand adresarea era catre o autoritate. Ca si miscare culturala aceasta generatie a socat prin atipicitatea formelor de activitate, inclusiv activitate culturala, mai precis: sursele de informare/educare traditionale au fost inlocuite prin informarea aproape exclusiva de la televizor sau prin versurile usoare ale cantecelor din categoria muzica pop ("Ola, ola e macho man", "Asa-s baietii umbla numai dupa fete/Roscate, blonde, șatene și brunete", "In vara asta fac tot ce-mi trece prin cap"). Evenimentele PRO adunau rapid in locuri publice mase semnificative de oameni sau tineau in case foarte multi tineri.

Un alt curent generațional pe care il putem exemplifica aici, de data aceasta "imprumutat" la nivel mondial, este cel "emo". Termenul de Emo (care provine de la "emotional") isi are originea in muzica, "Emo" fiind initial un subgen al hardcore punk, iar fanii acestor trupe s-au numit "Emo"9 Curentul EMO a generat inclusiv in Romania preluarea si aderarea la o serie de elemente cu nuante ce tin de filosofia pierderii, tipologii comportamentale si vestimentare, inducerea unor trairi afective specifice persoanelor deprimate, etc. Pe fondul unor fragilitati psihologice si a elementelor ce tin de specificul transformarilor din perioada adolescentei unii dintre aderentii acestui curent cultural au apelat chiar si la acte autolitice.

9 http://www.kidz.ro/articol/Copil/1779/Generatia-Emo-pro-sau-contra.html33

Desigur putem sa identificam si alte curente specifice unei generatii sau alteia, ce putem sa remarcam este caracterul lor pasager (intervalele de timp in care s-au manifestat nu au fost semnificative), dar dincolo de aceasta efemeritate impactul asupra societatii a fost semnificativ, reusind a atrage atentia asupra unor disfunctiuni in relationarea sociala și, uneori, introducerea unor elemente noi la nivel de valori generale.

Intrebari pentru cititor: Este neaparat necesar sa identific palierul de manifestare a unei nevoi emergente? Pot gasi exemple de nevoi emergente pentru fiecare dintre nivelurile prezentate?

5. Instrumente de identificare a nevoilor emergente ale copiilor

5.1. Cum putem identifica nevoile emergente

La tot pasul intalnim comportamente, fapte, probleme, nevoi care ne intriga sau nedumeresc. Pentru a gasi raspunsuri la anumite comportamente, fapte, probleme, dar mai ales pentru a identifica, in cazul de fata nevoi emergente ale copiilor avem nevoie sa folosim metode de investigare si identificare pe care sa le combinam astfel incat sa obtinem date cat mai acurate/corecte.

Unul din cele mai importante aspecte pe care trebuie sa le luam in calcul atunci cand vorbim de nevoi emergente ale copiilor si tinerilor, este identificarea, adica descoperirea de comportamente, fapte, probleme, nevoi comune cu care se confrunta o persoana sau un grup de persoane de o anumita varsta si la un anumit moment, situatie, si care pot sa constituie date suficiente astfel incat sa vorbim de o problema sau chiar fenomen.

Cand vorbim de instrumente de identificare, ne referim la acele metode care ne ajuta sa evaluam necesitatea interventiei noastre, de exemplu:

- decizia daca un aspect observat se constituie intr-o nevoie emergenta sau este o problema tipica unei anumite varste/situatii;

- masurarea "marimii fenomenului", investigarea unui numar mare de copii pentru a verifica numarul de copii afectati aceasta nevoie emergenta;

- verificarea perceptiei copiilor sau a anumitor actori asupra unei nevoi emergente (daca este negativa sau pozitiva, ce efecte are);

- detalierea comportamentelor problematice (de exemplu: media de ore pe care un copil le petrece zilnic jucand un joc pe calculator, sau lista de site-uri de un anumit tip pe care le acceseaza copiii);

- colectarea de informatii cu privire la o nevoie emergenta, cum ar fi detalierea de catre un numar mare de copii a comportamentelor pe care le au membrii unui grup de copii cu interese concrete

posibilitatea ca adoptarea unui tip de comportament de catre un grup de copii sa devina o nevoie emergenta din cauza perceptiei pozitive pe care o au alti copii fata de comportamentul respectiv;

situatii comparative in perioade diferite pentru verificarea tendintelor;


si lista ar putea continua.

In calitatea noastra de specialisti, parinti, membri ai familiei sau simpli cetateni ai unei comunitati, pentru a reusi sa identificam cat mai usor posibilele nevoi emergente cu care se confrunta copiii este bine sa folosim metode cat mai eficiente si care sa ne ajute sa colectam date cat mai reale.

Intrebari pentru cititor: Cand am mai folosit, personal, metode de cercetare? Care dintre aceste metode imi sunt la indemana pentru a identifica nevoi emergente? Care sunt grupurile cu care aș folosi aceste metode?

5.2. Metode de identificare

Cele mai cunoscute si accesibile metode si tehnici de identificare a nevoilor emergente ale copiilor sunt chestionarul, interviul si observatia. Cu ajutorul acestora putem surprinde foarte bine opinii, emotii, comportamente ale copiilor astfel incat procesul de identificare sa fie un proces usor de realizat si la indemana tuturor celor care lucreaza cu copii.

1. CHESTIONARULeste un instrument de investigare, chiar identificare, ce consta dintr-un ansamblu/set de intrebari scrise, eventual imagini grafice, ordonate logic si psihologic care, prin administrare de catre un operator sau autoadministrare, adica autoaplicare, determina din partea celor carora se adreseaza, raspunsuri ce urmeaza a fi inregistrate in scris.

Putem utiliza chestionarul pentru a obtine informatii ce se refera la opinii, atitudini, nevoi, trebuinte ale copiilor in functia de problema pe care o studiem.

Pentru a colecta date cat mai relevante atunci cand folosim chestionarul in procesul de identificare a nevoilor emergente ale copiilor trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte in structura si formularea intrebarilor:

- Atunci cand identificam nevoi emergente construim chestionare speciale, adica pe o singura tema, in cazul de fata vorbim de nevoi emergente ale copiilor, desi chestionarele sunt construite si pe mai multe teme, asa numitele chestionare omnibus;

- Chestionarul sa contina intrebari inchise (cu variante de raspuns prestabilite), intrebari deschise (la care cei chestionati raspund asa cum doresc), cat si intrebari cu raspuns multiplu, ordonate pe o scala:

Exemplul 1

Pentru mine este important sa fac multa miscare in aer liber

□ Acord total □ De acord □ Nu stiu □ Dezacord □ Dezacord total

Mi-e mai ușor sa comunic prin intermediul internetului decat fața in fața.

□ Acord total □ De acord □ Nu stiu □ Dezacord □ Dezacord total

Exemplul 2

Pentru mine este important sa fac multa miscare in aer liber.

□ Intotdeauna □ Deseori □ Uneori □ Rareori □ Niciodata

Reusesc cu usurinta sa identific o situatie NEN atunci cand o intalnesc

□ Intotdeauna □ Deseori □ Uneori □ Rareori □ Niciodata

- Chestionarul sa urmareasca un set de intrebari scrise care se refera la diferite aspecte ale problemei pe care o investigam;

- Intrebarile sa fie clare, precise, fara figuri de stil, sa nu fie negative si nici tendentioase (sa nu sugereze raspunsul);

- Modul si stilul in care se formuleaza intrebarile trebuie sa fie diferentiat si adaptat in functie de grupurile carora li se adreseaza (elevi, parinti, cadre didactice, profesionisti care lucreaza cu copii sau voluntari din ONG-uri, alte grupuri tinta) si de obiectivele urmarite.

Pentru ca un chestionar sa contribuie la identificarea nevoilor emergente ale copiilor atunci cand il concepem si redactam trebuie sa:

o explicam de la inceput scopul chestionarului;

o explicam clar modul de completare si raspuns la intrebari;

o tinem cont de formatul chestionarului (forma, text, asezare in pagina);

o multumim pentru participarea la chestionar.


Chestionarul ca si metoda de identificare permite colectarea unui numar mare de date relevante (in legatura cu situatiile si opiniile pe care le ofera subiectii)

2. INTERVIULeste o tehnica de obtinere prin intrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la o persoana sau mai multe despre un subiect de interes.

Cel mai adesea interviul se deruleaza ca o comunicare intre doua persoane: operatorul de interviu si persoana care raspunde. Acesta este tipul de interviu personal. Putem apela si la interviul de grup, astfel operatorul interactioneaza cu grupul pentru a obtine un raspuns colectiv la problemele puse in discutie.

Putem folosi in identificarea nevoilor emergente ale copiilor mai multe tipuri de interviu:

- Interviul structurat ce se poate utiliza in completarea unui chestionar si se poate realiza pe baza unei liste fixe de intrebari clarificatoare;

- Interviul de la egal la egal (peer interview) organizat intre persoane cu acelasi statut: doi profesori, doi elevi, doi parinti, etc.;

- Focus-grup ca tehnica presupune existenta unui grup de 10, maximum 15 persoane care sunt reprezentantii unuia sau mai multor grupuri interesate de problema noastra de 36

cercetare;

- Interviul cu grup mixt poate include elevi, profesori, experti, liderii comunitatii, liderii elevilor, cercetatori, formatori, voluntari, etc. Acest tip de interviu ofera o mare varietate de informatii, dar organizarea lui poate fi dificila si necesita o pregatire speciala a facilitatorului sau asistenta specializata;

- Dezbaterea cu o structura dinainte stabilita - ofera participantilor libertatea sa-si spuna parerea despre un subiect; exista posibilitatea de a se folosi mai multe metode care faciliteaza interactivitatea si comunicarea; se poate folosi la o clasa de elevi (vezi Anexa 2 - Model de dezbatere cu elevii).

Pentru orice tip de interviu optam in identificarea nevoilor emergente trebuie sa elaboram un ghid de interviu in care sunt fixate problemele ce vor fi abordate in convorbirea focalizata pe experienta subiectiva a persoanelor intervievate in situatia analizata, dar mai ales intrebarile ce vor fi puse celui sau celor intervievati.

Ca avantaje pe care le putem lua in calcul atunci cand alegem sa folosim aceasta tehnica amintim:

- Flexibilitatea, posibilitatea de a obtine raspunsuri specifice la fiecare intrebare;

- Pot oferi informatii si persoanele care nu stiu sa scrie si sa citeasca, precum si cele care se simt mai protejate cand vorbesc decat cand scriu;

- Observarea comportamentelor nonverbale, fapt ce sporeste cantitatea si calitatea informatiilor;

- Asigurarea controlului asupra succesiunii intrebarilor, fapt ce are consecinte pozitive asupra acuratetei raspunsurilor;

- Spontaneitatea raspunsurilor, stiut fiind ca primele reactii exprima afectivitatea subiectilor mai fidel decat cele realizate sub control normativ;

- Asigurarea unor raspunsuri personale, fara interventia altora;

- Asigurarea raspunsului la toate intrebarile si, prin aceasta, sporirea volumului informatiilor;

- Precizarea datei si locului convorbirii, fapt ce asigura comparabilitatea informatiilor.

Si in cazul interviului este important sa:

o obtinem acordul celui/celor intervievati de a participa la interviu;

o explicam de la inceput scopul si durata interviului;

o respectam logica intrebarilor prestabilite in ghidul de interviu;

o multumim pentru participarea la interviu.


Interviul permite obtinerea de informatii si date detaliate de la persoanele intervievate. Are avantajul ca pe langa aspectul informational mai putem identifica opinii specifice, sentimente, atitudini fata de tema abordata.

3. OBSERVATIAreprezinta perceperea sistematica a atitudinilor, comportamentelor si interactiunilor celor direct implicati, in momentul manifestarii lor, conform unui plan dinainte elaborat si cu ajutorul unor tehnici specifice de inregistrare.

Este cea mai la indemana metoda pentru a putea identifica nevoi emergente ale copiilor 37

folosind fie observatia directa, fie observatia participativa (observatorul se implica in activitatile sociale ale subiectilor pentru a intelege mecanismele de manifestare ale acestora), in functie de tipul de investigatie.

Totodata este important modul cum se desfasoara si se inregistreaza datele, astfel putem sa folosim observatia structurata care presupune o cunoastere prealabila a fenomenului cercetat, ceea ce permite utilizarea ca instrument a grilei de observatie pentru inregistrarea datelor si observatia nestructurata, utilizata cand cel care realizeaza cercetarea nu cunoaste fenomenele care se vor produce in cadrul demersului de cercetare si nu se poate utiliza un instrument de inregistrare a informatiilor.

In procesul de observare sunt importante:

formularea unui obiectiv clar in procesul de identificare;

stabilirea tipului de observatie pe care il folosim;

identificarea mijloacelor necesare unei bune observari;

fixarea unui plan dupa care sa aiba loc observarea;

stabilirea unui protocol bine structurat pe baza caruia:


- Observatorul sa isi noteze datele observate;

- Sa le poata compara si analiza;

- Sa poata face o sinteza pe baza careia sa se selecteze modul de interventie

Ulterioara.

Observatia se refera la examinarea sistematica si intentionata a unui eveniment, comportament, persoana sau grup, astfel ca trebuie sa avem in vedere urmatoarele aspecte atunci cand identificam nevoi emergente ale copiilor.

Exemplu pentru identificarea NEN: Cauze

Comportamente (observabile)

Efecte

Cuvant inainte - Un ghid despre nevoile emergente ale copiilor?

Aveti inaintea voastra primul ghid scris vreodata asupra modului de identificare si adresare a Nevoilor Emergente ale copiilor (in limba engleza "Newly Emerging Needs", pe scurt - NEN). Conceptul de NEN a fost dezvoltat de Nico van Oudenhoven si Rekha Wazir, experti ICDI (International Child Development Initiatives, Olanda . Ingrijorati de o tendinta in crestere a mesajelor media exagerat de nerealiste, si nu in ultimul rand de probleme evidente si grave care ii afecteaza pe copii si tineri, Nico si Rekha au ajuns la concluzia ca exista numeroase probleme noi care au aparut in viata copiilor din intreaga lume, probleme dar si oportunitati carora nu li s-a acordat suficienta atentie sau chiar deloc pana in acest moment, si pentru care nu exista politici adecvate sau masuri de interventie.

O prima cercetare in ceea ce priveste NEN a fost initiata in anul 2005. Timp de trei ani, expertii ICDI si cei de la Institutul de Studii Sociale din Haga s-au deplasat in diverse tipuri de tari, precum Bulgaria, Egipt, Etiopia, India, Kenya, Olanda, Nicaragua, Rusia si Surinam pentru a sta de vorba cu tineri si copii si pentru a identifica nevoile emergente prezente in vietile lor. Rezultatul acestor vizite s-a concretizat in mult-aclamata carte "Newly Emerging Needs of Children, an Exploration"; inca de la aparitia ei, aceasta carte a atras atentia in mod vadit si a fost pana acum tradusa in mai multe limbi. Din multe puncte de vedere, cartea a fost, de asemenea, sursa de inspiratie si primul pas in procesul care a condus la realizarea acestui ghid.

In 2006, fundatia romana FDSC (Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile) si fundatia slovaca Children of Slovakia (parteneri pe termen lung ai ICDI) au introdus cercetarea NEN in tarile lor. Pe langa sensibilizarea profesionistilor implicati in ingrijirea copiilor si tinerilor, demersul lor avea in vedere un pas in plus: cum sa se conceapa mecanisme adecvate de raspuns la noile probleme si provocari identificate in viata copiilor. Ca parte a acestui efort urma sa fie realizat acest ghid al NEN; un ghid usor de folosit si care se referea la modul in care sa fie implementata cercetarea NEN de la inceput pana la sfarsit, incluzand modalitati generale de adresare care urmeaza a fi particularizate de catre persoanele implicate in educatia copiilor.

Asadar, a aparut: primul ghid asupra NEN, rezultatul unui efort dificil de colaborare dintre FDSC, CSF si ICDI pe durata ultimilor doi ani. Am atins tinta ambitioasa pe care ne-am propus-o? Noi asa credem. Cel putin acest Ghid este un pas important, dar si elegant, in continuarea procesului dezvoltarii cercetarii NEN pe plan global. Din punctul nostru de vedere, NEN trebuie sa fie urgent studiate si avute in vedere. Intr-o lume in continua schimbare, condusa de tehnologia informatiei, nu avem voie sa stam nepasatori in timp ce dezvoltarea sanatoasa a generatiilor viitoare este amenintata sau existand posibilitatea ca acestea sa nu poata profita de oportunitatile care li se deschid.




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright

stiinta

Sociologie




Lucrari pe aceeasi tema


Manual de supravietuire - RAZBOIUL
Tipologii familiale
Definitii ale migratiei
Cum sa devii o persoana cu influenta
Social integration scale
Lectia unui copil pentru parintii lui - relatia cu parintii
Tabagismul
Tipuri de state ale bunastarii poporului
Teorii etice standard - etica virtutilor
Marea societate



Ramai informat
Informatia de care ai nevoie
Acces nelimitat la mii de documente, referate, lucrari. Online e mai simplu.

Contribuie si tu!
Adauga online proiectul sau referatul tau.