Medii familiale care determina aparitia fenomenului abandonului familial de catre copil

Medii familiale care determina aparitia fenomenului abandonului familial de catre copil

a)    Conditiile din familie

Familia este principalul mediu de provenienta in ceea ce priveste fenomenul copiii strazii, ea fiind responsabila in aproximativ 80% din cazuri, de ajungerea copiilor in strada. Aceasta situatie configureaza implicit si zona asupra careia trebuie sa se intervina pentru prevenirea fenomenului. Circa 14% din copiii intalniti pe strada provin din institutiile de ocrotire ale statului (case de copii).

Aceasta distributie a cauzelor indica faptul ca principalul "rezervor" de "copii ai strazii" fie pentru ca familia influenteaza prin saracie, violenta sau indiferenta decizia copilului de a-si parasi caminul, fie ca acesta, nebeneficiind de locuinta, ajunge impreuna cu copilul in strada.

Acest fenomen va continua sa fie amplificat de catre institutiile de ocrotire, atata vreme cat nu va exista un sprijin serios care sa se adreseze tinerilor externati din aceste institutii la varsta de 18 ani. Din dorinta de a deveni liberi, o parte din copii ajung in aceasta postura care aparent nu au nici o legatura cu familia sau institutia de ocrotire. In spatele acestor declaratii ale copiilor putem subintelege absenta oricarui interes al parintilor in cresterea si educarea copiilor lor, sau chiar refuzul celui intervievat de a-si acuza printii.

Saracia, certurile si violentele in familie, la care se adauga dezorganizarea familiei, reprezinta in aproximativ 60 % din situatii, principalii factori determinanti si implicit, cauze care au condus la ajungerea copiilor in strada.

Familia- drept fundamental pierdut - constituie astfel locul indezirabil pentru care strada apare in ochii copilului singura "solutie". "Uitat" de familia sa in care predomina conflictele , comportamentele exprimate brutal si frust, copilul sau adolescentul nu se dezvolta ca un revoltat, ci ca un abandonat si reactioneaza in consecinta.

b)     Institutiile de ocrotire

Desi noua legislatie urmareste o politica de dezinstitutionalizare a copilului si de transformare a acestor institutii in centre de plasament, lipsa profesionalismului redus al educatorilor, salariile foarte mici, resursele insuficiente pentru desfasurarea activitatilor socio-educative, ca si conceperea si pastrarea organizarii acestor institutii in scopul gazduirii unui numar mare de copii, constituie in continuare punctele slabe ale sistemului institutional de ocrotire. Copiii care fug din institutiile de ocrotire, o fac in principal din cauza violentei copiilor mai mari. Fenomen acut in mai toate institutiile si binecunoscut directorilor, violenta cultivata intr-o adevarata cascada de generatii, nu a determinat o preocupare in scopul stabilirii si prevenirii ei pentru cei cu putere de decizie.

O metoda de corectie des utilizata este bataia, practicata ierarhic din treapta in treapta pana la cel mai mic dintre copii care asteapta sa creasca pentru a o folosi si el la randul lui asupra celor mai mici si mai slabi decat el. violenta in institutii este insotita si de abuzul sexual ce prezinta aceleasi caracteristici de dominare de catre cel mai mare si cel mai puternic asupra celui mai mic si mai slab. Conditiile proaste de viata reprezinta de fapt, in viziunea copiilor, lipsa acuta a comunicarii cu exteriorul.

Multi dintre copiii intervievati si care proveneau din centrele de plasament isi justificau fuga din institutie ca singura alternativa a desavarsirii sentimentului de izolare pe care l-au resimtit ani de zile.

UNICEF se refera in mod frecvent la copiii aflati in plasament institutional ca fiind "copiii in situatii deosebit de dificile". Majoritatea copiilor aflati in plasament institutional sunt dezavantajati din 3 motive:

1)     Prin ceea ce au trecut, facandu-le imposibila ingrijirea in mijlocul familiei si colectivitatilor lor, indiferent daca a fost vorba de pierderea unuia sau a ambilor parinti, separarea de parinti in cursul unui conflict armat, abandon, respingere, saracie sau rupere a relatiilor;

2)     In marea majoritate a cazurilor, acesti copii au in plus si dezavantajul de a fi ingrijiti intr-o institutie care deseori nu reuseste nici sa satisfaca nevoile de baza fizice, sociale si psihice ale copiilor, nici sa permita copilului sa se impace cu ideea separarii de parinti sau cu situatia legata de aceasta. In cazurile cele mai nefericite, drepturile copiilor din astfel de institutii pot fi grosolan incalcate ei fiind neglijati, maltratati fizic si supusi abuzurilor sexuale;

3)     Viitorul acestor copiii care au crescut in institutii si care au devenit adulti, este nesigur. Neavand de obicei ocazia de a invata rolurile si deprinderile necesare vietii adulte si lipsiti de experientele afective necesare unei adaptari sociale sanatoase, ei se gasesc in fata unui viitor incert, fara a se bucura, pe care familia il furnizeaza in mod obisnuit tanarului ei membru. Fara parinti, dezradacinati si adeseori nepregatiti pentru viata de adult, nu este deloc surprinzator ca multi dintre copii nu se pot adapta in societate, cautandu-si deseori refugiul in medii care dezvolta dependente. Inainte de 1989, statul a incurajat practic abandonul copiilor, prin crearea a mai mult de 300 de case pentru copiii abandonati.

Referat: Dimensiunile creativitatii la matematica Referat: Metoda - tehnica prin care continutul este comunicat cu scopul de a atinge obiectivele formarii

Descoperirea acestor case de catre mass-media si de catre Occident, dupa 1989, a avut drept consecinta constientizarea guvernului roman asupra necesitatii reformarii acestui sistem de institutii pentru copii si a permis un ajutor din partea a numeroase organizatii umanitare. Este foarte greu sa emitem judecati obiective asupra acestor institutii, deoarece conditiile de viata din interior sunt foarte diverse si evolueaza inegal.

In majoritatea cazurilor, aceste conditii s-au ameliorat sensibil in ultimii ani. Organizatiile neguvernamentale si Guvernul roman au renovat unele dintre aceste cladiri si au marit numarul de personal.

Institutia de ocrotire poate fi considerata, cu rare exceptii, un "rau necesar". Ea reprezinta pentru multi copii "solutia lipsei de solutie" in asigurarea unui climat normal de dezvoltare. Este cunoscuta si lipsa de afectivitate de care sufera majoritatea acestor copii din institutii, numeroase scoli ajutatoare sau scoli speciale destinate copiilor cu dizabilitati.

c)      Situatia maritala a copiilor

Dintre "copiii strazii", 45,5% provin din familii destructurate. Punctul de vedere ca familia destructurata constituie o cauta directa a comportamentului de evadare sau deviant, nu mai este sustinut azi cu aceiasi fervoare, considerandu-se in schimb ca dezorganizarea familiei mareste in anumite conditii riscul aparitiei unei conduite antisociale sau de neacceptare a mediului familial. Copiii ajung in strada nu atat datorita disparitiei unuia dintre membrii cuplului parental, cat mai ales (in caz de divort ori parasirea domiciliului conjugal) datorita discordiei sau violentei care preceda despartirea si care deseori se caracterizeaza prin ignorarea cresterii si educarii copilului. Aceste tipuri de familie explica foarte mult aspecte legate de cauzele si motivele ajungerii copiilor in strada.

d)     Ocupatia parintilor

Ocupatia parintilor constituie alt indicator care poate explica situatia in care se afla copiii gasiti pe strada. O mare parte dintre parinti nu au ocupatii si implicit nu sunt aducatori de venituri (62,8%) in cazul mamelor si 37,5% in cazul tatilor. Situatia ocupationala a parintilor pune in evidenta dificultatile economice prin care trec aceste familii si imposibilitatea acestora de a asigura copiilor conditii de viata adecvate.

In 17% din cazuri, copiii sunt obligati sa castige bani, principala modalitate fiind cersitul. Cersetoria este prezenta azi la tot pasul in capitala. A devenit o afacere si singura sursa de supravietuire pentru multe familii care-si folosesc in acest scop proprii copii. Ingrijorator este insa faptul ca acesti copii care sunt trimisi de parinti sa cerseasca in parcuri, zone centrale, metrouri, gari, nu frecventeaza scoala, numarandu-se printre analfabeti si ajung sa se adapteze mediului strazii, fiindu-le usor sa ia decizia de a trai pe cont propriu. Parintii fara ocupatie permanenta sau cu venituri foarte reduse (pensionari, femeie de serviciu, muncitori necalificati, mame casnice) sunt cei care cu prioritate apeleaza la copii pentru a suplimenta veniturile zilnice ale familiei prin cersit sau diverse munci prestate "la negru". Inca o data ies in evidenta cauzele economice.

e)     Relatia copil-familie

Ipoteza de la care se porneste in analiza relatiei intre copilul de pe strada si parintii lui este urmatoarea: optiunea copilului de a parasi familia pentru a trai in strada este urmarea unor relatii disfunctionale in care saracia este asociata cu violenta si alcoolismul.

1. - foarte buna

2. - buna

3. mediocra 4. proasta

5. foarte proasta 6. nu e cazul

In locul investigat constatam ca situatia arata cu totul altfel. Majoritatea copiilor (64%) considera ca relatiile lor cu familia erau relativ bune. Cum se explica aceste rezultate?

Prima explicatie s-ar putea opri la formularea intrebarii. Aceasta nu face distinctie intre relatia cu mama si relatia cu tatal. Intr-o familie in care predomina conflictele exista, de regula, doua "tabere" (agresori- tatal natural, vitreg si agresati - mama si copilul). Copilul declara ca relatia lui cu familia este foarte buna, gandindu-se probabil la relatia lui cu mama sau cu tatal in situatia cand parintii lui sunt despartiti si cu care copilul are legaturi temporare, actul agresiv apartinand mamei.

O alta motivatie pentru astfel de raspunsuri porneste de la constatarea de ordin psihologic potrivit careia copilul resimte o dificultate in acuzarea parintilor pentru situatia in care el se gaseste. Copilul care sufera abuzuri de diferite tipuri isi gaseste pozitia ca fiind una de implicare culpabila a persoanei sale in ceea ce de fapt reprezinta o relatie de tipul agresor-victima, responsabil moral, el ocupand pozitia a doua in aceasta relatie.

Pentru a confirma ipoteza enuntata mai sus, vom corela aceste date privind relatia copil-familie cu raspunsurile la intrebarea adresata de catre operator si anume: exista probleme familiale specifice pe care copilul le-a amintit?

Exista cinci posibilitati de raspuns la aceasta intrebare:

1)     economice;

2)     familie disfunctionala din punct de vedere al coeziunii, solidaritatii si al climatului general in care sunt socializati copiii;

3)     alcoolismul unuia dintre parinti;

4)     violenta si abuz emotional;

5)     abuz sexual si alegem spre comparatie variantele trei si patru de raspuns.

Pentru raspunsul "unul dinte parinti este alcoolic" graficul reprezinta numeroase surprize. Corelatia dintre climatul familial si violenta in familie este total inversata in sensul ca acolo unde relatiile sunt bune sau foarte bune ar fi corespuns ipotetic cu un procent scazut de violenta in familie, graficul inregistreaza o situatie contrara. De exemplu, in familiile in care relatiile sunt foarte bune, violenta atinge procentul de 56%, in timp ce pentru relatii proaste sau foarte proaste, procentul de violenta este neobisnuit de scazut (2% si 6%). Aceeasi contradictie apare la un alt tip de corelatie, cea intre datele privind relatia copil/familie si parinti alcoolici.

Aceasta inconsecventa in datele inregistrate poate fi motivata si prin deosebirile dintre intrebari. Interogarea copilului privind relatia cu parintii este una de opinie, pe cand cea referitoare la violenta si alcoolism priveste fapte, realitati asupra carora copilul este tentat sa ofere multe detalii, acestea pastrandu-se cu mai multa acuratete in memoria lui .

Intrebarile de opinie presupun un efort de concentrare a raspunsului, afectat de dificultatile de perceptie sintetica a realitatilor sociale intalnite in general la copil.

Corelatia intre calitatea relatiei copil/familie si existenta unui parinte alcoolic in familie

Concluzia consta in ideea ca indiferent de ceea ce declara copilul cu privire la climatul relational din sanul familiei, problemele sunt acute. Alcoolismul, violenta, severitatea excesiva a parintilor, afecteaza comportamentul copiilor, determinandu-i sa fuga in strada, preferand astfel riscurile din strada, insecuritati si abuzuri continuu din familie. Este de adaugat in acest context ca modelul educational prevalent in societatea noastra este de tip paternalist, in care pedeapsa, indeosebi cea fizica, constituie principalul mijloc educativ intrebuintat. Conform acestei mentalitati, esential in educarea unui copil este sa-i se spuna ceea ce nu trebuie sa faca, eventuala incalcare a interdictiilor semnalate fiind urmata din partea parintilor de o atitudine sanctionatoare sau agresiva, rareori caracterizata prin comunicare si explicatii.

Violenta parintilor este de cele mai multe ori devastatoare nu numai pentru formarea personalitatii victimelor, dar si pentru functionalitatea familiei si a scolii, pentru formarea viitoarelor generatii de parinti. Tot astfel, nivelul de violenta al societatii poate fi afectat prin perpetuarea violentei in sanul familiei.

f)      Violenta in familie

Violenta domestica este privita ca o problema privata in care parintii nu sunt datori sa ofere explicatii. Desi legislatia actuala ofera suficiente parghii si modalitati de a interveni rapid si cu eficienta in sanul unei familii in care copilul este supus pedepselor fizice ce-i pun in pericol dezvoltarea fizica si educatia, interventiilor autoritatilor nu se regasesc prea des in practica. Mentalitatile par a fi mai puternice decat insasi obligatiile legale ale celor responsabili sa intervina pentru protectia copilului.

Un element puternic al acestor mentalitati este pedeapsa fizica. Aceasta poate fi definita ca fiind orice pedeapsa in care forta fizica este folosita pentru a produce durere sau disconfort, lovirea copiilor cu palma, cu batul, cureaua sau alte obiecte, tragerea de par, legarea copiilor. In limba romana exista expresii ca "o mama de bataie", "a mana bataie", "bataia este rupta din rai", care asociaza elemente pozitive ("a manca", "rai", "mama") cu durerea fizica, fapt ce demonstreaza mentalitatea conform careia bataia are rol educativ si este absolut necesara in formarea copilului.

Aceasta forma de corectie este folosita de aproape toate familiile romanesti in educarea copiilor. Desi strada reprezinta mediul in care violenta reprezinta norma de viata si mijloc de supravietuire, copiii care si-au abandonat familia, incearca un minim sentiment de siguranta prin oferirea posibilitatii de evitare a pericolelor. Familia, in schimb, este perceputa ca un spatiu inchis, sufocant in care maltratarea este foarte grea, daca nu imposibil de oprit.

Elemente negative

asociate cu familia (sanatate,

promiscuitate, supraaglomerare)

Violenta fizica

din partea familiei Emotii negative Respingere

Dorinta de evadare

Alungarea din Ajungerea in strada

familie

In schema Ruptura cu familia este reprezentat modul in care sentimentele negative pot produce ruptura cu familia si mediul de origine. Esentiala in decizia de a fugi in strada este ruptura psihologica pe care copilul o resimte acut. Iar separarea intre parinti si copil constituie un proces bilateral in care ambele parti isi refuza orice gand sau initiativa de reconciliere.

Pasivitatea autoritatilor fata de acest fenomen de evadare din familie, ca si fata de atitudinea de indiferenta si iresponsabilitate a parintilor, creeaza un teren favorabil cresterii numarului de "copii ai strazii".