Psihosociologia - aparitia si evolutia psihosociologiei - psihosociologia in Romania

De-a lungul timpului, psihosociologia a fost diferit definita. La inceputul secolului al XX-lea, Floyd H. Allport (1890-1978), autorul primului tratat de psihologie sociala bazat, in principal, pe rezultatele studiilor experimentale, considera ca psihologia sociala studiaza comportamentul uman si constiinta sociala ale indivizilor. Obiectul de studiu al psihologiei sociale, dupa Floyd H. Allport, ar fi studiul relatiilor reale sau imaginare dintre persoane intr-un context social dat, in masura in care acestea afecteaza persoanele implicate in respectiva situatie. La jumatatea secolului trecut, Theodore Newcomb (1903-1984) definea psihologia sociala ca studiul interactiunii indivizilor umani, concentran-du-se asupra modului in care functiile organismului uman se modifica datorita faptului ca oamenii sunt membrii ai societatii. Dupa mai bine de trei decenii, Serge Moscovici (n.1927), intrebandu-se ce este psihologia sociala, dadea urmatorul raspuns: "Psihologia sociala este stiinta conflictului intre individ si societate. Este stiinta fenomenelor ideologice (cognitii si reprezentari sociale) si a fenomenelor de comunicare la diferite niveluri: inter-individual, intragrupal si inter-grupal". Acestui punct de vedere i se ataseaza si Adrian Neculau (2003). Cecilia Ridgewey (1997) observa ca psihologia sociala se concentreaza asupra relatiilor dintre indivizi si dintre grupuri, asupra proceselor de grup si asupra structurilor ce apar din aceste interactiuni.

In fine, la sfarsitul secolului al XX-lea, Mathali M. Moghaddam (1998) aprecia ca psihologia sociala este studiul stiintific al indivizilor in context social; ea studiaza atat relatiile interpersonale, cat si relatiile intre grupuri, centrandu-se totusi pe individ, chiar daca studiaza grupurile umane. Ea ar urma sa descopere, pe de o parte, cea ce este universal in comportamentele umane (dimensiunea etica) si, pe de alta parte, ceea ce este specific diferitelor grupuri umane (dimensiunea emica).

Din lungul sir de definitii date psihologiei sociale, am reprodus doar cateva, considerand ca aceste definitii sunt emblematice pentru dinamica domeniului si ca ele sustin definitia pe care am propus-o noi si dau un temei in plus punctului nostru de vedere asupra psihosociologiei, ca domeniu interdisciplinar de studiu, relativ autonom, in plina expansiune.

Uneori psihosociologia este definita prin enumerarea fenomenelor care constituie obiectul ei de studiu. Cuprinsul manualelor universitare si al tratatelor cu circulatie internationala, aparute de-a lungul timpului, exprima foarte clar ce este si cum a evoluat psihologia sociala (Chelcea,2002). Daca acceptam ca psihologia sociala este domeniul de cercetare de care se ocupa psihosociologii, Social Psychologists Directory (2003) contureaza destul de exact situatia. Iata care este azi aria de preocupari ale psihosociologilor: agresivitate/violenta, ajutor/comportament prosocial, atitudine, atribuire, comportament nonverbal, comportament organizational, comunicare, cultura/etnicitate, evolutie/genetica, internet/ciberpsihologie, judecata/luarea deciziei, motivatie/stabilirea scopurilor, perceptia persoanei, personalitate, persuasiune/influenta sociala, psihologie sociala aplicata, relatii intergrupuri, relatii intime, rezolvarea conflictelor, sanatate.

Dar psihologia sociala poate fi definita nu numai dupa obiectul ei de studiu, ci si in functie de modul de abordare al fenomenelor sau in functie de ceea ce Serge Moscovici numea le regard psychosocial (privirea psihosociala). Noi credem ca interactiunea comportamentala confera specificitate psihosociologiei si suntem de acord ca psihologia sociala se distinge de alte stiinte nu atat prin obiectul ei de studiu, cat mai ales prin modul de abordare a fenomenelor de care se ocupa. Asa cum foarte inspirat spunea Martin Gold (1997):"Mozaicul psihologiei sociale include piese din toate stiintele sociale".

Aparitia si evolutia psihosociologiei

Reflectii despre om si societate se regasesc in cele mai vechi scrieri din India si China (sec. al VI-lea i.e.n.). Preistoria psihosociologiei se pierde in negura timpurilor. In antichitate, prin opera lui Platon (427-347 i.e.n) si Aristotel (384-322 i.e.n) se pun bazele gandirii filozofice si stiintifice europene. In Republica lui Platon sunt analizate relatiile dintre individ si societate; in dialogurile Banchetul, Statul, Sofistul sunt numeroase observatii fundamentale despre om si lumea omului. Lui Aristotel ii apartine denumirea omului ca fiinta sociala (zoon politikon). In Politica, in cele trei Etici si in alte scrieri ale lui Aristotel isi au radacina multe din temele psihosociologiei contemporane (relatiile interpersonale, atractia interpersonala, afilierea). Lui Aristotel I se datoreaza, dupa cum apreciau Mihai Ralea si Traian Herseni, cea mai potrivita definitie a psihologiei sociale: A trai inseamna a simti si a cunoaste; in consecinta, a trai laolalta inseamna a simti impreuna si a cunoaste impreuna.

In secolele al XVI-lea si al XVII-lea filozofii, moralistii, oamenii politici si scriitorii au contribuit la constituirea unui corpus de cunostinte cu character psihosociologic. Niccolo Macchiaveli (1469-1527) introduce tema manipularii comportamentale. De numele istoricului, scriitorului si omului politic florentin se leaga preocuparea actuala de identificare cu ajutorul testelor psihologice a personalitatii machiavelice. Filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679), analizand conflictele, relatiile de dominatie si de supunere, este considerat de catre unii specialisti, de exemplu Gardner Murphy, primul psiholog social. Moralistul francez François La Rochefoucauld (1613-1680) a intuit cum nu se poate mai sugestiv sistemul rol-status-urilor sociale si a realizat o tipologie psihosociologica a personalitatii acelor vremuri. Jean de la Bruyère (1645-1696) a facut observatii fine asupra comportamentului social (Les caractères ou les moeurs de ce siècle, 1688). In fine, Montesquieu (1689-1755), prin observatiile sale privind caracterele natiunilor, a prefigurat problematica moderna a identitatii sociale (Les lettres persanes, 1721). La jumatatea secolului al XVIII-lea, reflectia psihosociologica dobandeste o puternica expresie teoretica prin lucrarea Discours sur l'origine de l'inégalité (1755) a lui Jean-Jacques Rousseau (1712-1778).

In secolul al XIX-lea, prin interesul pentru descifrarea sistemului social si a dinamicii acestuia, socialistii utopici, continuand un filon de gandire mai vechi (Fourier, Owen, Proudhon, Saint-Simon s.a.), au prefigurat orientarea cercetare-actiune in psihosociologie. Si in gandirea marxista, mai ales in scrierile din tinerete ale lui Karl Marx, precum Ideologia germana (scrisa impreuna cu Frederich Engels in 1845-1846) sau Optsprezece Brumar al lui Ludovic Bonaparte (1952), sunt elemente de teorie psihosociologica: relatia dintre individ si societate, influenta societatii asupra gandirii indivizilor, sistemul rol-status-urilor sociale. Unii specialisti, precum Robert M. Tarr (1996), considera ca radacinile psihologiei sociale moderne se afla in lucrarea The expression of the emotions in man and animal (1872) de Charles Darwin (1809-1882).

Chiar daca fenomenele psihosociale au fost intuite, uneori cu mare profunzime, aparitia propriu-zisa a psihologiei sociale, ca domeniu de cercetare stiintifica, nu poate fi datata inainte de aplicarea experimentului in cercetarea fenomenelor de interactiune comportamentala. Primul experiment in psihosociologie a fost realizat in Franta in anii '80 ai secolului al XIX-lea. Max Ringelmann a masurat forta de tractiune a animalelor si oamenilor in conditii diferite: actionand individual sau impreuna. In baza acestui experiment, agronomul francez a constatat ca, desi cand sunt mai multi puterea este mai mare, ea nu sporeste direct proportional cu numarul lor. Rezultatele experimentului au fost publicate abia in 1913, iar Max Ringelmann nu a oferit un model explicativ al fenomenului probat experimental. Mult mai tarziu, Bib Latané, Kipling D. Williams si Stephen G. Harkins (1979) au redescoperit problema care l-a preocupat pe Max Ringelmann si au introdus termenul de franare (lenevire) sociala in vocabularul psihosociologiei. Putem considera insa ca primul experiment psihosociologic riguros a fost realizat in 1897 de catre psihologul american Norman Triplett. Acesta a masurat performanta in sarcinile indeplinite solitar si in conditiile in care sunt prezente si alte persoane, care fac sau nu acelasi lucru (de exemplu, infasurarea unei mulinete). Apreciem ca este vorba de un experiment autentic, intrucat Norman Triplett a asociat datelor obtinute un model explicativ (factorul dinamogenic), chiar daca respectivul model nu si-a dovedit valabilitatea. Cercetarile psihologului american au condus la paradigma influentarii sociale si la fenomenul facilitarii sociale, cum a fost el denumit de Floyd H. Allport (1924). Fenomenul facilitarii sociale a fost studiat de Robert B. Zajonc (1965), Nicholas B. Cottrel (1972), Robert Baron (1986) s.a.

Chiar daca unii specialisti (Robert B.Zajonc,1965; Elliot Aronson,1972; Michael J. Saks si Edward Krupat,1988) il considera pe Norman Triplett fondatorul psihosociologiei, este mai corect sa spunem ca aparitia acestei discipline stiintifice nu se leaga de numele unui singur cercetator si de un loc (tara) anume. Preistoria indelungata a psihosociologiei a condus la acumularea de reflectii si a pregatit terenul constructiei teoretice a disciplinei de care ne ocupam. Printre fondatorii psihosociologiei se numara, alaturi de americanul Norman Triplett, francezii Gabriel Tarde (1843-1904) si Gustave Le Bon (1841-1931) si germanul Wilhelm M. Wundt (1832-1920). Daca luam in consideratie si faptul ca in 1908 apar la Londra si, respectiv, la New York primele lucrari cu titlul de psihologie sociala, datorate prima psihologului William McDougall (1871-1938) si a doua sociologului Edward A.Ross (1866-1951), putem sa conchidem ca psihosociologia, de la aparitia ei ca domeniu de cercetare stiintifica, are vocatia interdisciplinaritatii si a transculturalitatii.

Lucrare: Perfect Tense - lesson plan Document online: Proiect de lectie - semnificatia culorilor - "Povestea culorilor"

Se accepta unanim ca psihosociologia este un produs al societatilor industriale si ca ea a parcurs mai multe etape de dezvoltare (chiar daca nu exista un acord deplin asupra numarului si duratei acestor etape). In ceea ce ne priveste, consideram ca in evolutia psihosociologiei pe plan mondial s-ar putea identifica cinci etape: 1) Preistoria, cuprinsa intre secolul al VI-lea i.e.n. si sfarsitul secolului al XIX-lea; 2) Perioada fondarii ei ca disciplina stiintifica (1880-1934); 3) Perioada clasica (1935-1960); 4) Perioada moderna (1961-1989); 5) Perioada contemporana (de dupa 1990).

Indelungata preistorie (sec. al VI-lea i.e.n. - sec. al XIX-lea) reuneste reflectiile din antichitate (India, China, Grecia, Roma) despre traiul laolalta al oamenilor. De la ganditorii antichitatii pana in prezent putem urmarii filonul unor teorii si ipoteze psihosociologice, precum teoria comportamentului prosocial (analizat de Lucius Annaeus Seneca), teoria opiniei publice si a manipularii comportamentale (aflata in germene in scrierile lui Niccolò Machiavelli), teoria persuasiunii si compliantei comportamentale (schitata de Michel de Montaigne) s.a. Totusi, asa cum am aratat, pana la sfarsitul secolului al XIX-lea nu se poate vorbi de conturarea unui domeniu de cunoastere, pe care astazi il numim psihosociologie .

Perioada fondarii psihosociologiei (1880-1934) este marcata de aplicarea experimentului in cunoasterea fenomenelor psihosociale, de formularea primelor legi ale unor astfel de fenomene, precum imitatia (Gabriel Tarde, Les lois de l'imitation,1890) sau comportamentul indivizilor in starea de multime (Gustave Le Bon, Psychologie des fules, 1895), ca si de analiza trairilor interioare (sufletul colectiv) ale unor grupuri, precum popoarele (Wilhelm M. Wundt). In aceasta perioada apar primele lucrari cu titlul de psihologie sociala (William McDougal, An Introduction to Social Psychology,1908 si Edward A. Ross, Social Psychology. An Outline and Source Book, 1908).

Perioada clasica a psihosociologiei (1935-1960) se caracterizeaza prin aparitia unor lucrari si efectuarea unor cercetari care au ramas modele pentru cercetatorii de mai tarziu. In acest sens, perioada clasica este ilustrata de George Gallup (1901-1984), care a realizat primele sondaje de opinie publica stiintifice si a fondat faimosul American Institute of Public Opinion (1935), de Gordon W. Allport (1897-1967), care a analizat structura atitudinilor (1935), zvonurilor (1947), prejudecatilor (1954) si a personalitatii (1961), de Muzafer Sherif (1906-1988), care a prezentat in lucrarea Psychology of Social Norms (1936) experimentele cu efectul autocinetic, de Abram Kardiner (1891-1981), care a introdus termenul de personalitate de baza (1939), de John L. Dollard, Neal E. Miller si Leonard Doob care au lansat teoria frustrare-agresivitate (1939) si de catre Kurt Lewin (1879-1947), care, in perioada 1944-1947, a initiat prin dinamica grupului directia cercetare-actiune si a formulat teoria dinamica a personalitatii (1935), teoria campului psihic si principiile psihologiei topologice (1936).

Psihosociologia moderna (1961-1998) se caracterizeaza prin expansiune si tensiune. In aceasta perioada sunt abordate campuri de cercetare noi: Serge Moscovici (n.1925) initiaza studiul reprezentarilor sociale (1961), Erik H. Erikson (1919-1996) abordeaza tema identitatii (1968), Henri Tajfel (1970) si John Turner teoretizeaza identitatea sociala (1984), Bibb Latané si John M. Darley studiaza comportamentul prosocial (1970), Ellen Berscheid si Elaine Walster (Hatfield) investigheaza atractia interpersonala.

Psihosociologia contemporana (de dupa prabusirea comunismului in Europa de Est) prezinta mai multe particularitati legate, pe de o parte, de logica dezvoltarii cunoasterii si, pe de alta parte, de noile provocari sociale. Astfel, apar teme noi (construirea identitatii europene, efectele globalizarii, abuzurile memoriei, competenta sociala etc.) si sunt nuantate teoriile deja formulate (identitatea multiculturala, schimbarea atitudinala, managementul conflictelor, manipularea reprezentarilor sociale prin controlul contextului, personalitatea democratica s.a.). Dupa 1990, s-au realizat primele cercetari psihologice sistematice privind comunicarea mediata de computer (J.Kulk si C.Steifield; M.Lea, L.Sproull si S.B.Kiesler) si a sporit interesul pentru cercetarile transculturale (J.W.Berry, R.R.McCrae, O.P.John, H.R. Markus, S.Kitayama). Expansiunea psihosociologiei moderne a fost dublata de tensiuni interne. Ceea ce in perioada clasica era armonie, in perioada moderna devine contradictie, tensiune interna. Revolutia cognitiva din anii '80 pune vechile teorii sub semnul intrebarii; experimentul, din cale regala de cunoastere psihosociologica devine doar una dintre magistralele ce conduc la adevar, totdeauna relativ. Constructia teoretica se amplifica, dar raman decalaje zonale considerabile intre S.U.A. si Europa, intre Europa de Vest si Europa de Est, ca sa nu mai vorbim de tarile lumii a treia.

Psihosociologia contemporana se caracterizeaza prin unitate si diversitate. Sunt evidente procesele de diferentiere: a) psihologia sociala europeana versus psihologia sociala americana; b) psihologia sociala psihologica versus psihologia sociala sociologica; c) psihologia sociala versus psihosociologie. Din multe puncte de vedere insa psihosociologia si psihologia sociala sunt doua denumiri ale aceluiasi domeniu interdisciplinar de cercetare stiintifica si de aplicare a cunostintelor in viata sociala, chiar daca in ceea ce priveste nuantele au unele intelesuri diferite. Dincolo de particularitati, identitatea psihosociologiei se construieste continuu, in ciuda tensiunilor subiacente.

Psihosociologia in Romania

In Romania, preistoria psihosociologiei este indelungata. In prima capodopera romaneasca, scrisa in limba slavona, Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Theodosie (1512-1521) intalnim aproape toate temele psihosociologiei moderne, exprimate intr-un limbaj adecvat si tratate cu competenta si convingere. Sfaturile voievodului culturii romanesti vizeaza ceea ce astazi apare ca leadership, relatii ierarhice, supunerea fata de autoritate, negocierea. Amintim ca lucrarea domnitorului muntean a aparut aproape concomitent cu Principele (1516) lui Niccolò Machiavelli. De-a lungul secolelor al XVI-lea si al XVIII-lea, in scrierile marilor cronicari, Grigore Ureche, Miron Costin si Ion Neculce, apar analize psihosociologice asupra personalitatii, invatarii sociale, conformarii, status-ului social, relatiilor interpersonale. Nicolae Milescu (1636-1708), cu ale sale Jurnal de calatorie in China si Descrierea Chinei (1678), si Dimitrie Cantemir (1673-1723), cu Descriptio Moldaviae (1714) si Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea (1703) introduce in literatura de la noi tema psihologiei popoarelor si ceea ce apoi va deveni psihlogia poporului roman, respectiv tema identitatii nationale. In secolul al XIX-lea, in Insemnare a calatoriei mele, Constantin Radovici din Golesti, facuta in anul 1824,1825,1826 de Dinicu Golescu (1777-1830) gasim reflectii patrunzatoare despre schimbarea sociala. In Le Peuple roumain de apres ses chants nationaux (teza de doctorat, 1874) de Ion Craciunescu este reluata, la nivel academic, tema privind psihologia poporului roman.

Perioada fondarii psihosociologiei pe plan mondial (1880-1934) coincide in Romania cu interesul pentru psihologia poporului roman, tema ce se regaseste si in lucrarile Histoire des roumains de la Dacie Trajane (1896) de Alexandru D. Xenopol (1847-1920), Cultura romana si politicianismul (1904) de Constantin Radulescu-Motru (1868-1957), Din psihologia poporului roman (1907) de Dimitrie Draghicescu (1875-1945), care, in 1905, a tinut si primele prelegeri de psihologie sociala la Universitatea din Bucuresti. Lucrarile amintite sunt inegale nu numai ca extensie, dar si ca valoare stiintifica, dar toate abordeaza o tema la zi la cumpana dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea.

Prima lucrare romaneasca in al carei titlu apare sintagma psihologie sociala este scrisa de Constantin Dimitrescu-Iasi (1849-1923) si a aparut postum (Studii de psihologie sociala, 1927). Aproape simultan cu Floyd H. Allport, in Curs de psihologie (1923), Constantin Radulescu-Motru include teme de psihologie sociala si formuleaza o serie de principii psihosociologice: viata sociala transforma intreaga viata psihica a indivizilor, experienta sociala a favorizat desprinderea omului de institutiile primitive similare animalelor, dezvoltarea psihica a copilului depinde de interactiunea cu adultii, viata sociala schimba activitatea individuala in activitatea culturala. Si Mihai Ralea (1894-1964) abordeaza tema psihologiei poporului roman, apreciind ca adaptabilitatea constituie trasatura psihica definitorie a sufletului nostru national (Fenomenul romanesc, 1927). Mihai Ralea initiaza primele cursuri de psihologie sociala la Universitatea din Iasi (1930/1931), considerand ca psihologia sociala are ca obiect de studiu rezonantele si repercusiunile pe care le produce societatea in individ.

Perioada clasica a psihosociologiei (1935-1960) cunoaste doua etape: una ascendenta (pana la cel de-al doilea razboi mondial), alta descendenta (dupa instaurarea comunismului pana in1965). In prima etapa se constata o sincronizare a temelor pe plan national si international; in cea de-a doua etapa, care dureaza putin peste limita anilor '60, psihologia sociala impartaseste soarta sociologiei, fiind considerata stiinta burgheza si fiind expulzata din cetatea academica. Dovada a sincronizarii sunt lucrarile Psihologia reclamei de Dimitrie Tudoran (1935), Opinia publica: analiza conditiilor si efectelor ei de Constantin Sudeteanu (1935), Atitudinile sociale, cu privire speciala la romani de Anatole Chircev (1941), Elevul conducator de Lucian Bologa (1942), Explicarea omului de Mihai Ralea (1946). Pana la cel de-al doilea razboi mondial, in cursurile universitare ale lui Florian Stefanescu-Goanga si Alexandru Rosca (la Universitatea din Cluj) si Mihai Ralea (la Universitatea din Iasi si din Bucuresti), se regasesc aceleasi teme ca si in prelegerile de la marile universitati din Europa sau S.U.A. Comunismul, adus pe senilele tancurilor sovietice, a insemnat suprimarea psihosociologiei. S-a creat astfel un decalaj fata de cursul ascendent al psihosociologiei pe plan mondial, o defazare ce se va resimti pana la prabusirea regimului comunist din Romania.

Perioada moderna (1960-1989) in psihosociologia din Romania debuteaza cu reintroducerea psihologiei sociale in universitati si cu aparitia primului tratat Introducere in psihologia sociala de Mihai Ralea si Traian Herseni (1966). Chiar daca in cursurile universitare si in lucrarile tiparite sunt evidente efectele ideologizarii fortate, revolutia din 1989 a gasit psihosociologia din Romania pregatita sa se conecteze cu psihosociologia occidentala.

Psihosociologia contemporana (de dupa 1990) se caracterizeaza prin efortul de sincronizare cu evolutia psihosociologiei pe plan european si mondial. Si-au continuat activitatea didactica si de cercetare unii dintre psihosociologii consacrati si au inceput sa se afirme multi psihosociologi tineri. S-au restructurat programele de psihologie sociala de catre titularii disciplinei de invatamant (S.Chelcea, P.Golu, A.Neculau, I.Radu, Ana Tucicov-Bogdan) si au fost introduse cursuri de psihosociologie la facultatile de psihologie si sociologie nou infiintate (St. Boncu, D.Cristea, A. Gavreliuc, Ruxandra Gherghinescu, Aurora Liiceanu, N.Radu, L.Radu-Geng). Au inceput sa se predea cursuri de Psihologie sociala aplicata (Elena Zamfir) si Sociopsihologia grupurilor (Petru Ilut). S-au organizat primele cursuri de master in psihologie sociala (coordonate de catre Adrian Neculau, la Universitatera Al. I. Cuza din Iasi) si doctorate in psihologie sau sociologie, cu teme de psihosociologie. Si-a inceput activitatea Laboratorul de Psihologie Sociala din cadrul Institutului de Psihologie al Academiei Romane, director fiind Paul Popescu-Neveanu. S-au publicat tratate, manuale universitare, monografii si studii de psihologie sociala (originale si traduceri). Psihosociologii din Romania au fost inclusi in programe de cercetare internationale, au beneficiat de burse de studiu in Occident si au luat parte la manifestari stiintifice internationale. In acelasi timp, psihosociologi reputati din Franta, Marea Britanie sau S.U.A., precum Willem Doise, Gilles Ferréol, André Sirota, William Hirst s.a., au sustinut prelegeri in universitatile din Iasi si Bucuresti.

Din pacate, si in psihosociologia romaneasca se manifesta tensiunile ce caracterizeaza psihosociologia contemporana pe plan mondial. Unii specialisti de la noi sunt atasati mai mult psihosociologiei nord-americane, altii mai mult celei europene, indeosebi celei franceze. Unii sustin interdisciplinaritatea, altii monodisciplinaritatea, respectiv privesc psihosociologia ca pe un subdomeniu al psihologiei. In fine, pot fi identificati partizani ai psihosociologiei (in sensul acordat in Franta acestui termen) si sustinatori ai psihosociologiei in sensul de domeniu interdisciplinar de studiu al interactiunii comportamentale, relativ independent, in plin proces de cristalizare teoretica si de descoperire a posibilitatilor de interventie pentru organizarea mai umana a vietii sociale. Aceasta este filozofia prezentului dictionar. Am spus din pacate, pentru ca, pe de o parte, numarul specialistilor si practicienilor din domeniul psihosociologiei este redus si pentru ca, pe de alta parte, este sesizabil un mimetism la nivelul temelor de cercetare generate de alte realitati sociale decat cele romanesti.

Consideram ca in campul psihosociologiei din Romania vom asista in viitor la un proces de dubla integrare: integrarea orientarilor sociologice si psihologice, teoretice si aplicative si integrarea traditiilor nord americana si europeana cu traditiile romanesti de studiere a interactiunii comportamentale in context social.

Tendinte actuale in psihosociologie

Psihologia sociala actuala, aflata in plina maturitate si expansiune, manifesta urmatoarele tendinte mai de relief:

a) Continua sa fie importanta orientarea cognitivista. Psihologia sociala a avut in vedere factorii cognitivi inca de la conturarea ei ca disciplina, prin studiul valorilor, atitudinilor, crezurilor si, in special, prin teoria disonantei cognitive.

Totusi, abia incepand cu anii '80 ai secolului trecut cognitivismul o marcheaza puternic, multi psihosociologi considerand acum ca, virtual, toate comportamentele pot fi mai bine intelese daca se acorda atentie proceselor cognitive ce stau in spatele lor. Apelul la mecanismele memorarii si procesarii selective a informatiei ne ajuta, de exemplu, sa explicam mai convingator stereotipurile si discriminarile. Dar cognitia sociala (scheme, categorizari, reprezentari colective, interferente si judecati sociale) este subintinsa, in fond, in toate interactiunile umane si, pana la urma, si la nivel intrapersonal. Studiile de specialitate arata ca anumite scheme si constructii mentale isi pun amprenta asupra aproape a tuturor comportamentelor cotidiene, de la dragoste si prietenie pana la relatiile formale de munca. Un astfel de construct pregnant este cel ce sintetizeaza nedreptatea si incorectitudinea; o serie de cercetari empirice demonstrand rolul determinant al sentimentului de nedreptate, al perceptiei de tratament injust si nerespectos, in violenta la locul de munca (R. Baron si D. Byrne, 2000). De remarcat, apoi, ca cercetari relativ recente (A. Eagly si S. Chaiken, 1998; Killeya si B.T. Johnson, 1998) releva ca in procesarea informatiei sociale (si, in consecinta, in luarea de decizii) oamenii nu utilizeaza doar euristici ale minimului efort, ci aplica si tratamente de examinare a datelor informationale cu maxima grija si atentie. Altfel spus, alaturi de gandirea euristica uneori automata, functioneaza, la nivel cotidian, si una sistematica. In diferite imprejurari, aceiasi indivizi angajeaza proceduri de un tip sau altul, dar exista deosebiri interindividuale ca dominanta a celor doua stiluri de gandire. Miscarea actuala cognitivista din psihosociologie ne arata, asadar, o recurenta a unor idei din anii '70 ce pareau depasite, anume a savantului cotidian, a constructelor personale si a stilurilor de gandire;

b)     Se acorda o atentie sporita factorilor biologici, in sensul ca tot mai multi

psihologi sociali accepta probabilitatea ca, pe langa caracteristicile fizice si psihice propriu-zise (inteligenta, de pilda) si reactii emotionale, atitudini si conduite mai complexe sa fie determinate de bagajul genetic mostenit de la parintii nostri. Alaturi de aceasta perspective sociobiologista, care sustine ca foarte mult din ceea ce consideram pana acum drept componente culturale si invatate social, e determinat genetic, psihologia sociala evolutionista admitand valoarea adaptativa a combinatiilor genetice prin mecanismul selectiei naturale, arata ca tendintele biologice spre un comportament cat mai adaptativ nu au continut imuabil. Dimpotriva, ele se schimba ca raspuns la mutatiile survenite in mediul fizic si social si sunt mediate si manipulate de indivizi, prin inhibitii sau accentuari, de procesele cognitive. Teorii ale sociobiologiei si psihologiei evolutioniste au fost aplicate in studiul preferintelor maritale (barbati cu statut social ridicat, femei tinere si atractive) si in explicarea sensibilitatii empatice mai accentuate la femei pe baza semnalelor nonverbale. Dar prezenta unor corelatii ridicate dintre variabile biologice si anumite comportamente sociale specifice nu inseamna neaparat cauzalitate biologica. S-a constatat, bunaoara, ca avocatii care pledeaza in procese activitate ce presupune multa energie si combativitate au un grad de testosteron mult mai ridicat, atat la barbati cat si la femei, fata de avocatii ce lucreaza in alte domenii.

c) O tendinta marcanta a psihologiei sociale actuale este perspectiva comparativista. Aceasta inseamna comparatii pe axa timpului istoric, prin reconstituirea contextelor de viata cotidiana si a mentalitatilor unor segmente temporale trecute de psihosociologie istorica cat, mai ales, cea ce e si mai la indemana, prin studierea diversitatii socioculturale prezente. Respectiva diversitate inseamna prioritar focalizarea asupra multiculturalismului, coexistenta mai multor grupuri etnice cu mentalitati, traditii si habitate specifice in aceeasi societate (tara), dar si investigarea cu mijloacele riguroase ale psihologiei sociale a psihologiei popoarelor (etnopsihologie) sau a marilor culturi (euroamericana, orientala, etc.). Comparatia interculturala are insa si un sens epistemologic mai profund, si anume: deoarece aproape in exclusivitate cercetari sistematice (experimentale si de teren) s-au efectuat in SUA, Canada si Europa Occidentala, se ridica intrebarea in ce masura legi-tarile constatate si mecanismele descoperite au valabilitate general umana. Multi specialisti raspund ca da (universalistii), contextualistii (localistii), ca nu. Intrebarea ramane deschisa, studiile demonstrand ca, dincolo de unele mecanisme universale ale cognitiei sociale, multe fenomene psihosociale ce s-au prezumat a fi panumane, daca nu sunt chiar absente din anumite culturi, atunci au un continut foarte distinct, un exemplu ilustrativ fiind cel al dragostei romantice. Pe de alta parte, diversitatea socioculturala inseamna si diferentiere in functie de varsta, sex, profesie. Psihologia sociala recunoaste tot mai mult, bunaoara, ca rezultatele obtinute pe subiecti-femei nu pot fi generalizate la barbati, si invers, agresivitatea, conformarea si alte procese diferind in functie de sex (gen), inclusiv in conditii de laborator. Cercetari mai recente arata ca datele experimentale difera semnificativ si daca experimentatorul este de un gen sau altul (femeie sau barbat). Apoi, vestita teorie a disonantei cognitive contine, in parte cel putin, un artefact datorat faptului ca, si pe aceasta tema, subiectii obisnuiti ai experimentelor erau studenti, a caror gandire, prin selectia la admitere si prin natura activitatilor tinde mai mult inspre consonanta silogistica.

Din ratiuni de logica interna a dezvoltarii perspectiva comparativista, spre pilda, pretinde date extinse de istoriografie, antropologie culturala si, desigur, sociologie, precum si din cele de ordin pragmatic, solutii pertinente la problemele sociale necesita luarea in considerare a cat mai multor factori relevanti (socio-economici, biologici, culturali etc.), psihologia sociala are tot mai mult un caracter interdisciplinar, sau mai corect, integrativist.