Puterea in societatea umana

Societatea este un produs al actiunii umane. Actiunea umana este orientata de ideologii. Astfel, societatea si orice ordine concreta a treburilor sociale sunt un rezultat al ideologiilor; ideologiile nu sunt, cum spun marxistii, produsul unei anumite stari sociale de lucruri. De buna seama, gandurile si ideile omenesti nu sunt realizarile unor indivizi izolati. [p.188] Gandirea nu reuseste nici ea decat prin cooperarea ganditorilor. Nici un individ nu ar avansa cu rationamentele sale, daca ar fi supus necesitatii de a lua totul de la inceput. Omul poate progresa in gandire numai pentru ca eforturile sale sunt sustinute de acelea ale generatiilor trecute, care au alcatuit instrumentele de gandire, conceptele si terminologiile si au ridicat problemele.

Orice ordine sociala data a fost gandita si planuita, inainte de a putea fi realizata. Aceasta precedenta temporala si logica a factorului ideologic nu implica propozitia ca oamenii elaboreaza un plan complet al unui sistem social, asa cum fac utopistii. Ceea ce este si trebuie sa fie gandit dinainte nu este concertarea actiunilor individuale intr-un sistem integrat de organizare sociala, ci actiunile indivizilor fata de semenii lor si a grupurilor deja formate fata de alte grupuri. Inainte ca un om sa-si ajute semenul pentru taierea unui copac, o asemenea cooperare trebuie gandita. Inainte ca un act de barter sa aiba loc, ideea de schimb mutual de bunuri si servicii trebuie sa fie conceputa. Nu este necesar ca indivizii implicati sa devina constienti de faptul ca o asemenea mutualitate atrage dupa sine stabilirea de legaturi sociale si aparitia unui sistem social. Individul nu planifica si executa actiuni care urmaresc construirea societatii. Conduita sa si conduita corespunzatoare a celorlalti genereaza corpuri sociale.

Orice stare existenta a treburilor sociale este produsul ideologiilor gandite in prealabil. In cadrul societatii pot aparea ideologii noi, care pot inlocui vechile ideologii, transformand astfel sistemul social. Dar societatea este intotdeauna creatia unor ideologii temporal si logic anterioare. Actiunea este ghidata intotdeauna de idei; ea pune in aplicatie ceea ce a planuit gandirea in prealabil.

Daca ipostaziem sau antropomorfizam notiunea de ideologie, putem spune ca ideologiile au putere asupra omului. Puterea este facultatea sau capacitatea de a dirija actiunea. De regula, nu spunem decat despre un om sau despre grupuri de oameni ca sunt puternici. Asadar definitia puterii este: puterea este capacitatea de a dirija actiunile altor oameni. Cel ce este puternic, isi datoreaza puterea unei ideologii. Doar ideologiile ii pot furniza unui om puterea de a influenta alegerile si conduita altor oameni. Nimeni nu poate deveni lider daca nu este sustinut de o ideologie care ii face pe ceilalti dispusi sa asculte si sa consimta. Astfel, puterea nu este un lucru fizic si tangibil, ci un fenomen moral si spiritual. Puterea unui rege se bazeaza pe recunoasterea ideologiei monarhice de catre supusi.

Cel ce utilizeaza puterea pentru a conduce statul - i.e. aparatul social de coercitie si constrangere - guverneaza. Guvernarea este exercitiul puterii in [p.189] corpul politic. Ea se bazeaza intotdeauna pe putere, i.e. pe capacitatea de a dirija actiunile altora.

Bineinteles, este posibil sa se instituie o guvernare bazata pe oprimarea violenta a unei populatii rebele. Aplicarea coercitiei violente, sau a amenintarii cu aceasta, impotriva celor ce nu sunt dispusi sa se supuna voluntar, este trasatura caracteristica a statului si a guvernarii. Insa orice asemenea opresiune violenta este si ea intemeiata pe putere ideologica. Cel ce doreste sa intrebuinteze violenta are nevoie de cooperarea voluntara a anumitor oameni. Un individ dependent doar de el insusi nu poate niciodata guverna doar cu ajutorul violentei fizice. [4] El are nevoie de suportul unui grup pentru a supune alte grupuri. Tiranul are nevoie de o suita de partizani care sa-i asculte ordinele de bunavoie. Obedienta lor spontana ii furnizeaza lui aparatul de care are nevoie pentru supunerea altor oameni. Daca va reusi sau nu sa-si prelungeasca domnia depinde de raportul numeric intre cele doua grupuri, al persoanelor care-l sustin voluntar si al celor pe care-i supune prin forta. Desi un tiran poate guverna temporar cu ajutorul unei minoritati, daca aceasta minoritate este inarmata iar majoritatea nu, pe termen lung minoritaea nu poate tine majoritatea in servitute. Cei oprimati se vor razvrati si vor scutura jugul tiraniei.

Un sistem durabil de guvernare trebuie sa se intemeieze pe o ideologie acceptata de majoritate. Factorul "real", "fortele reale" care sunt fundamentul guvernarii si care le asigura guvernantilor puterea de a intrebuinta violenta impotriva grupurilor rebele minoritare sunt, in esenta, ideologici, morali si spirituali. Guvernantii care n-au recunoscut acest principiu fundamental al guvernarii si, bizuindu-se pe presupusa irezistibilitate a trupelor armate de care dispuneau, au nesocotit spiritul si ideile, au fost in cele din urma rasturnati de asalturile adversarilor lor. Interpretarea puterii ca factor "real", independent de ideologii, care este raspandita prin numeroase lucrari de politologie si istorie, este eronata. Termenul de Realpolitik nu are sens decat daca este intrebuintat pentru a desemna politicile care iau in calcul ideologiile general acceptate, pentru a le opune politicilor bazate pe ideologii insuficient recunoscute si, de aceea, nepotrivite pentru a sustine un sistem de guvernare durabil.

Cei ce interpreteaza puterea ca putere fizica sau "reala" de a continua si considera ca actiunea violenta este insasi temelia guvernarii vede lucrurile din punctul de vedere ingust al ofiterilor subordonati, insarcinati sa conduca anumite unitati ale unei armate sau forte de politie. Acestor subordonati le revin anumite sarcini precise, in cadrul ideologiei dominante. Sefii lor le incredinteaza trupele nu [p.190] doar echipate, inarmate si organizate pentru lupta, ci si patrunse de spiritul care le face sa asculte de ordine. Comandantii unor asemenea subdivizii iau acest factor moral drept un lucru de la sine inteles, deoarece chiar ei insisi sunt animati de acelasi spirit si nici macar nu-si pot imagina o ideologie diferita. Puterea unei ideologii consta tocmai in faptul ca oamenii i se supun fara nici un fel de ezitari sau scrupule.

Insa lucrurile stau altfel pentru conducatorul guvernului. El trebuie sa urmareasca prezervarea moralului fortelor armate si a loialitatii restului populatiei. Intr-adevar, acesti factori morali sunt singurele elemente "reale" pe care se intemeiaza continuarea guvernarii sale. Puterea sa scade daca ideologia care o sustine pierde teren.

Uneori minoritatile pot si ele sa invinga, cu ajutorul aptitudinilor militare superioare, si sa instituie o guvernare minoritara. Dar o asemenea stare de lucruri nu poate dura. Daca victoriosii cuceritori nu reusesc ulterior sa converteasca un sistem de guvernare prin violenta intr-unul de guvernare prin consimtamantul ideologic al celor guvernati, atunci el va sucomba in mijlocul altor lupte. Toate minoritatile victorioase care au stabilit un sistem durabil de guvernare au asigurat continuitatea dominatiei lor prin mijlocirea dobandirii ulterioare a unui ascendent ideologic. Ei si-au legitimat propria suprematie fie supunandu-se ideologiilor celor invinsi, fie transformandu-le. Acolo unde nu s-a petrecut nici unul din aceste lucruri, multimea oprimata a deposedat minoritatea opresoare, fie prin rebeliune deschisa, fie prin lucrarea tacuta, dar implacabila, a fortelor ideologice. [5]

Multe dintre marile cuceriri istorice au reusit sa supravietuiasca deoarece invadatorii s-au aliat cu acele clase din tarile supuse care se bucurau de sustinerea ideologiei dominante, fiind astfel considerate stapanitori legitimi. Sistemul acesta a fost adoptat de tatari in Rusia, de turci in Principatele Danubiene si, in general, de unguri in Transilvania, precum si de britanici si de olandezi in Indiile Orientale. Un numar relativ nesemnificativ de britanici reuseau sa guverneze sute de milioane de indieni, deoarece printii si proprietarii funciari aristocrati din India considerau guvernarea britanica un mijloc de prezervare a privilegiilor lor si-i furnizau sustinerea de care se bucura suprematia lor din partea ideologiei general acceptate din India. Imperiul indian al Angliei a ramas solid cata vreme opinia publica a incuviintat ordinea sociala traditionala. Pax Britannica a garantat privilegiile printilor si proprietarilor funciari si a ferit masele de agonia razboaielor dintre principate si a razboaielor de succesiune din cadrul lor. Astazi, [p.191] infiltrarea de idei subversive din strainatate a pus capat guvernarii britanice si ameninta prezervarea ordinii milenare a tarii.

Minoritatile victorioase isi datoreaza uneori succesul superioritatii tehnologice. Aceasta imprejurare nu modifica lucrurile. Pe termen lung este imposibil sa tinem armele perfectionate departe de membrii majoritatii. Nu echipamentul fortelor lor armate, ci factorii ideologici sunt cei care i-au mentinut pe britanici in India. [6]

Opinia publica a unor tari poate fi divizata din punct de vedere ideologic, astfel incat nici un grup sa nu fie destul de puternic pentru a institui o guvernare durabila. Atunci apare anarhia. Revolutiile si conflictele civile devin permanente.

Traditionalismul ca ideologie

Traditionalismul este o ideologie care considera ca loialitatea fata de valori, cutume si metode procedurale transmise, sau despre care se presupune ca sunt transmise de stramosi, este atat dreapta cat si eficace. Pentru traditionalism nu este esential daca acesti inaintasi sunt stramosi in acceptiunea biologica a termenului, sau pot fi considerati in mod rezonabil ca fiind astfel; uneori ei au fost doar locuitorii precedenti ai tarii respective, sau adeptii aceleiasi credinte religioase, sau doar precursori in exercitiul vreunei sarcini speciale. Cine este considerat stramos si care este continutul corpusului traditional mostenit depinde de continutul concret al fiecarei varietati de traditionalism in parte. Ideologia ii aduce in prim plan pe anumiti stramosi si ii arunca pe altii in uitare; uneori ea ii numeste stramosi pe unii oameni care n-au nimic de a face cu presupusa lor posteritate. Ea construieste adesea doctrine "traditionale" de origine recenta, care difera de ideologiile impartasite in realitate de catre stramosi.

Traditionalismul incearca sa-si justifice tezele enumerand succesele pe care le-a asigurat in trecut. Daca aceste pretentii sunt conforme realitatii este o alta problema. Uneori cercetarile au relevat erori in continutul istoric al credintelor traditionale. Dar aceasta nu a naruit intotdeauna doctrina traditionala respectiva, deoarece nucleul traditionalismului nu consta din fapte istorice, ci dintr-o opinie referitoare la acestea, care poate fi oricat de gresita, si dintr-o vointa de a crede lucruri carora li se atribuie o origine straveche.