Mitul

Mitul

Supranaturalul desemneaza ceea ce transcede natura; este ansamblul fenomenelor care sunt mai presus de fortele si legile naturii sau in contradictie cu acestea, fiind atribuit unor forte miraculoase. Mitul povesteste cum, datorita unor fiinte supranaturale, o realitate s-a nascut, fie ca este vorba despre Cosmos, ca realitate totala, fie numai de un fragment al lumii: o insula, o specie vegetala, un comportament uman, o institutie, sau mod de a munci.

Termenul mit provine din grecescul mythos, purtand o bogatie de sensuri: cuvant, discurs, poveste, istorisire, plan, fapt, scenariu, fictiune. Miturile raspund unor intrebari fundamentale, precum:

cum a fost creata lumea?

de unde au venit primii oameni?

ce este iubirea?

de ce oamenii trebuie sa sufere?

ce se intampla cu noi cand murim?

Substanta mitului nu se afla nici in stil, nici in modalitatea naratiunii, nici in sintaxa, ci in istoria povestita de el. "Mitul este limbaj, dar un limbaj care lucreaza la un nivel foarte ridicat si la care sensul reuseste sa decoleze, daca se poate spune asa, de pe fundamentul lingvistic de pe care a pornit" (Lévi-Strauss, 1978, p. 252). Antropologul Lévi-Strauss a elaborate urmatoarea sinteza cu privire la mituri(Lévi-Strauss, 1978, p. 252):

(1) daca miturile au sens, acesta nu poate tine de elementele izolate care intra in compozitia lor, ci de maniera in care sunt combinate aceste elemente;

(2) mitul tine de ordinul limbajului, face parte integranta din el; cu toate acestea, limbajul, asa cum este el folosit in mit, prezinta proprietati specific;

(3) aceste proprietati nu pot fi cautate decat deasupra nivelului obisnuit de exprimare lingvistica; ele sunt de natura mai complexa decat acelea care se intalnesc intr-o exprimare lingvistica de un tip oarecare.

Miturile reveleaza ca lumea, omul si viata au o origine supranaturala si ca aceasta istorie este semnificativa, pretioasa si exemplara. "Personajele miturilor sunt fiinte supranaturale. Ele sunt cunoscute mai ales prin ceea ce au facut in timpul prestigios al «inceputurilor». Miturile reveleaza activitatea lor creatoare si dezvaluie sacralitatea (sau numai caracterul «supranatural») operelor lor." (Eliade, 1978, p. 6) Mitul este, in general, o transpunere pe plan imaginar si simbolic a vietii reale. Imaginatia mitologica poate fi motivata, uneori, de nevoia de intelegere si de explicatie a realitatii, alteori de nevoia de evadare intr-o alta lume, mai buna si mai frumoasa; ea mai poate servi, ca orice forma artistica, drept expresie si descarcare a tendintelor noastre profunde, a conflictelor noastre sufletesti.

Depozitar al evenimentelor relationale interumane, a psihologiilor colective sau individuale, mitul etaleaza ,,modele" sau, dimpotriva, tipuri daunatoare, respingatoare, fara a avea caracter normativ fata de gandirea umana.

De orice natura ar fi, mitul este intotdeauna, un precedent si un exemplu, nu numai in raport cu actiunile "sacre" sau "profane" ale omului, ci si in raport cu propria sa conditie. De asemenea el se constituie intr-un precedent pentru pentru modurile realului in general. Principala functie a mitului este de a fixa modelele exemplare ale tuturor riturilor si actiunilor semnificative: alimentatia, casatoria, munca, educatia, arta, intelepciunea. "Noi trebuie sa facem ceea ce au facut zeii la inceput".

Mitul povesteste o istorie sacra petrecuta in timpul primordial, timpul fabulos al "inceputurilor"; el descrie diverse izbucniri in lume ale sacrului, care fundamenteaza cu adevarat lumea si o face asa cum arata azi. Intre numeroasele exemple analizate de Mircea Eliade, iata cum este descrisa Imaginea lumii inconjuratoare conceputa ca un microcosmos:

"Dincolo de hotarele acestei lumi inchise incepe domeniul necunoscutului, al nonformatului. Intr-o parte, se afla spatiul cosmizat, adica locuit si organizat, de cealalta parte, in afara acestui spatiu familiar, este taramul necunoscut si infricosator al demonilor, al duhurilor rele, al mortilor, al strainilor; intr-un cuvant, haosul, moartea, noaptea. Imaginea aceasta a unei lumi-microcosmos locuite, inconjurate de regiuni pustii, asimilate cu haosul sau cu imparatia mortilor, a supravietuit chiar si in civilizatiile foarte evoluate, ca aceea a Chinei, a Mesopotamiei ori a Egiptului" (Eliade, 1994, p. 46).

Miturile nu se pot povesti oricum. In anumite culturi, ele nu sunt recitate in prezenta femeilor sau a copiilor, care sunt considerati neinitiati. A cunoaste miturile inseamna a afla originea lucrurilor, dupa ce este parcursa, de catre tinerii barbati, o ceremonie de initiere. "Istoria" povestita de un mit este secreta, pentru ca este insotita de o putere magica-religioasa. "Prin mituri, aflam nu numai cum lucrurile au ajuns sa existe, ci si unde le putem gasi si cum le putem face sa apara din nou, atunci cand ele dispar." (Eliade, 1978, p. 14). Lumea reprezentarii mitice apare ca fiind strans legata de lumea actiunii, in formele ei primare si nemijlocite. "Prima forta cu care omul, in calitate de fiinta separata si autonoma, se opune lucrurilor este forta dorintei. In dorinta, omul nu accepta ca atare lumea, realitatea lucrurilor, ci o construieste pentru el insusi" (Cassirer, II, 2008, p. 210).

A cunoaste originea unui obiect, a unui animal, a unei plante etc., inseamna a dobandi asupra lor o putere magica, multumita careia reusim sa le dominam sau sa le inmultim, dupa bunul plac. Miturile de origine prelungesc si completeaza mitul cosmogonic; ele povestesc cum a fost lumea modificata, imbogatita si saracita.

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

In insula Timor, cand o orezarie merge prost, cineva care cunoaste traditiile mitice referitoare la orez se duce pe camp. El isi petrece noaptea in cabana plantatiei, recitand legenda care explica cum s-a ajuns sa se cultive orezul (mit de origine). Recitand mitul de origine, ei silesc orezul sa se arate frumos, viguros si des, asa cum era cand a aparut pentru prima oara. El este silit, in chip magic, sa se intoarca la origine, adica sa reitereze crearea sa exemplara (Ibidem, pp. 15-16).

Intr-un fel sau altul, ajungem sa "traim" mitul, in sensul ca suntem patrunsi de puterea sacra a evenimentelor pe care le rememoram si le reactualizam. Iesim din lumea de toate zilele si patrundem intr-o lume transfigurata, in care evenimentele sunt reiterate si nu comemorate.

Mitul face sa traiasca din nou o realitate originara, care corespunde unei profunde nevoi religioase, unor nazuinte morale, unor constrangeri si imperative de ordin social si unor exigente practice.

Mitul reprezinta un element esential al civilizatiei omenesti, pentru ca el:

- reliefeaza si codifica credintele;

- impune principii morale;

- ofera reguli practice ce urmeaza a fi folosite de om.

Mitul pune in scena sensul printr-o organizare sintactica si semantica de imagini. Serge Moscovici sustine ca, "pentru a intelege credintele magice sau religioase, este bine sa se examineze reprezentarile impartasite de colectivitate" (Moscovici, 1998, p. 175). Indiferent de civilizatia careia ii apartin, toti oamenii detin aceleasi functii mentale si sint capabili de aceleasi operatii logice. Daca se constata totusi ca ei gindesc diferit, motivele trebuie cautate in reprezentarile sociale ale culturii lor, care ii orienteaza in directii diferite, si in legatura dintre aceste reprezentari, care are o logica proprie.

Faptul ca mitul cosmogonic este considerat drept modelul exemplar al oricarei "creatii", este ilustrat de urmatorul obicei al unui trib nord-american, osaga. Cand se naste un copil se naste, este chemat "un om care a vorbit cu zeii". El recita in fata noului-nascut istoria facerii lumii si a a animalelor terestre. Numai dupa aceea pruncul este alaptat.

Mai tarziu, cand copilul doreste sa bea apa, este cheamat cel initiat, care recita, inca o data, istoria facerii lumii, completand-o cu istoria originii apei. Cand copilul ajunge la varsta la care se consuma alimente solide, omul "care a vorbit cu zeii" vine din nou si recita facerea lumii, precum si istoria originii cerealelor, dar si a altor alimente.

Identificam aici credinta ca fiecare noua nastere reprezinta o recapitulare simbolica a cosmogoniei si a istoriei mitice a tribului. Rostul acestei recapitulari este de a-l introduce, in mod ritual, pe noul-nascut, in realitatea sacramentala a lumii si a culturii si, prin aceasta, de a valida existenta lui, proclamand-o conforma paradigmelor mitice. (Ibidem, p. 32).

Omul arhaic este constient de necesitatea cunoasterii istorice a vremurilor mitice (de inceput), in totalitatea ei, cunoastere care trebuie sa fie reactualizata periodic. In antiteza se afla omul modern. In ciuda faptului ca acesta se considera un produs al unei istorii universale si detine constiinta acesteia, el nu se considera dator sa o cunoasca in totalitatea ei. De asemenea, o alta deosebire majora intre omul modern isi cel al societatilor arhaice este posibilitatea reiterarii si reversibilitatii timpului.

Lupta cu teroarea istoriei, caracteristica a irevesibilului temporal, il subjuga pe omul modern. Neputand intoarce evenimentialul, acesta nu are acces la cunoasterea sacra; pentru omul arhaic, acesta ireversibilitate a istoriei nu are nici o evidenta. Se deduce, astfel, ca societatea arhaica beneficiaza de credinta ca ceea ce s-a petrecut ab origine este supus repetarii prin ,,forta riturilor".Altfel spus, pentru omul modern, mitologia poate avea un rol in descoperirea istoriei gandirii semenului sau, aflat la capatul opus al temporalitatii, despartit de acesta prin procesul de ,,demitizare". Concluzia acestei comparatii poate fi aceea ca omul modern se defineste ca produs al istoriei, iar omul arhaic ca un produs al mitului.

Mircea Eliade sustine ca anumite aspecte si functiuni ale gandirii mitice sunt constitutive fiintei umane. Fara mit, valoarea spiritualitatii umane este greu de inchipuit. Reprezentand un adevarat fundament pentru aplicarea filosofiei, imaginatiei si adevarului, mitul sta la baza artei si a istoriei culturale, a imaginarului social si individual.

Inca de la nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trai ca fiinta umana este, in sine, un act religios. Areligiozitatea este o instrainare de propria esenta.

Prestigiul "originii" a supravietuit in societatile moderne. A avea o origine bine stabilita, insemna a avea o origine nobila ("Suntem urmasii Romei" clamau reprezentantii Scolii Ardelene). La inceputul secolului al XIX-lea, constientizarea identitatii nationalitatilor din Europa centrala si de sud-est a dus la mirajul "originii nobile" si la pasiunea pentru istoria veche nationala. Se pot identifica atitudini si comportamente mitice in obsesia omului modern pentru "succes", ca dorinta difuza de a transcende limitele conditiei omenesti.

Incepand cu secolul al XIX-lea, stiinta a devenit cea mai mare generatoare de mituri. "Mitologia omului contemporan este in esenta o mitologie cu baza stiintifica. Este vorba, de fapt, de o mitologie mult mai veche, recuperata, transfigurata si repusa in circulatie de stiinta. Sub pojghita stiintifica se recunoaste intotdeauna arhetipul" (Boia, 2000, p. 90). Extraterestrii si farfuriile lor zburatoare au devenit o prezenta; ele fac parte din lumea noastra si participa, mai mult sau mai putin discret, la istoria noastra si la proiectele noastre de viitor. Bernard Heuvelmans a invocat ca texte fondatoare ale acestei noi stiinte Douazeci de mii de leghe sub mari de Jules Verne si Lumea disparuta a lui Arthur Conan Doyle (apud Boia, 2000, p. 90).

Scenariile catastrofice, se inspira, la randul lor, in mare parte, din argumente stiintifice, inradacinate si ele in arhetipuri ca "sfirsitul lumii" sau "eterna reintoarcere". Glaciatiunea universala sau efectul de sera accidentele cosmice, razboiul nuclear urmat eventual de "iarna nucleara", bresele in stratul de ozon etc., totul se adapteaza prompt noilor descoperiri si conjecturi stiintifice si tehnice.

O preocupare constanta a omului contemporan o constituie configurarea viitorului. Puterea reala sau presupusa a stiintei se gaseste la originea unei bogate mitologii, in care figura centrala este cea a savantului. "Savantul care se poate manifesta ca un zeu, punindu-si stiinta in slujba omului, dar si savantul nebun, capabil de cele mai groaznice faradelegi, capabil chiar, prin forta tehnologiei, sa nimiceasca lumea si sa distruga omenirea. incepind cu Frankenstein (1818) al lui Mary Shelley si pina in zilele noastre, mitul savantului nebun cunoaste o voga niciodata dezmintita" (Boia, 2000, p. 91). Temerilor si fantasmelor de pe vremuri li se adauga neincrederea in tehnologiile coplesitoare si incontrolabile, dar si alte evolutii si obsesii contemporane cum sunt marginalizarea lumii rurale, dihotomia industrie-natura, frica de viata salbatica sau, dimpotriva, puternica valorizare a acesteia. "Un zvon care revine periodic este cel al autostopistului fantoma: o persoana urcata intr-o masina dispare brusc si spectaculos, in acest caz, mediul inconjurator tehnologic (autostrada, masina) abia mascheaza teme foarte vechi (fantome, aparitii, zine, un du-te-vino intre universul vizibil si cel invizibil)" (Ibidem, p. 92). Imaginarul impregneaza constiinta umana si astazi la fel de mult ca la inceputuri. Nici fondul sau global, nici forta sa nu s­au diminuat.

Trei mari serii de zvonuri, axate pe extraterestri, yeti si alti hominizi asemanatori si disparitiile din triunghiul Bermude-lor, dovedesc recuperarea stiintifica si deghizarea tehnologica - O.Z.N.-uri venite din galaxii, avioane si vapoare absorbite) a unor impulsuri permanente ale imaginarului. in ciuda unei explorari.

Stiinta si tehnologia au schimbat viata oamenilor si reperele lor. Ele au fasonat intr-o maniera noua temerile si sperantele noastre. Miturile de factura stiintifica, in ciuda radacinilor arhetipale, indeplinesc functii corespunzind unui context social si cultural determinat. Compromisul se impune. intr-o perspectiva pur istorica, se poate insista legitim asupra formelor si functiilor specifice ale imaginarului acordate sensibilitatii contemporane. La un nivel mai ridicat, sintem nu mai putin obligati sa constatam ca orice creatie noua isi gaseste sursa in structurile permanente ale spiritului.