Tipologii ale imaginilor

Tipologii ale imaginilor

Jean-Jaques Wunenburger afirma in volumul Filosofia imaginilor ca trebuie sa luam in considerare "un adevarat atlas corporal al imaginilor, pentru ca totalitatea corpului participa la o semio-poietica, la o producere de semne si de imagini, pentru sine sau pentru ceilalti, care imbogatesc experienta senzoriala sau ii confera functii expresive si comunicationale noi" (Wunenburger, 2004, p. 22). Cea mai importanta si mai analizata ramane, totusi, imaginea vizuala.

1. Imagine vizuala si imagine lingvistica

Imaginea vizuala ne plaseaza in prezenta lucrului insusi, oferindu-ne bogatia senzoriala si emotionala a lucrului vazut. Imaginea lingvistica, chiar si in ipostazele de metafora sau simbol, ne pune in prezenta unui semn. Totodata, expresia verbala, pe baza unor reguli logice si gramaticale operatorii, permite o creatie nesfarsita de noi semne, asigurand un univers comun de comunicare (Ibidem, p. 37). Imaginea vizuala "imbogateste in mai mare masura imaginarul individual sau colectiv decat actele si operele limbajului, caci imaginea vizuala ne face prezenti in lume, in masura in care, intre altele, ea este funciarmente denotativa, pe cand limbajul imagistic ramane orientat spre conotatie" (Ibidem, p. 39). Imaginea gaseste diferite deschideri pentru a se insera in sfera lingvistica. Ea poate sa genereze o gandire care se exprima prin cuvinte "sau sa faca obiectul unei traduceri ori al unui comentariu intr-o limba descriptiva sau sugestiva (inventie stiintifica plecand de la o imagine model, creatie poetica plecand de la o pictura etc.)" (Wunenburger, 2004, p. 42).

2. O clasificare a imaginilor

dupa ipostazele lor de manifestare

Lucian Ionica, in lucrarea Imaginea vizuala. Aspecte teoretice, propune o tipologie a imaginii, incercand o anumita ordonare a continuturilor logice pe care le poate asuma acest concept (Ionica, 2000, pp. 9-11):

Imaginea plastica, in calitatea ei de reprezentare figurata a unui obiect, a unei fiinte etc., pe o suprafata, realizata prin desen, fotografie etc. - (exista acceptii care extind acest sens, incluzand si reprezentarile tridimensionale, adica sculpturile).

Imaginea optica, ce reprezinta "figura formata la intersectia directiilor de propagare a razelor provenite de la un obiect, dupa ce acestea au strabatut un sistem optic. Este reala sau virtuala, dupa cum este obtinuta direct cu razele emergente sau prin prelungirea acestora." (Dictionar de fizica, 1972);

Imaginea ca model, o descriere sau o prezentare, printr-o modalitate vizuala sau nevizuala a trasaturilor caracteristice, definitorii, ale unui fenomen, ale unui proces etc. Iata doua exemple: "animalitate, cunoastere, viciu, inactivitate, sexualitate, blasfemie, libertinaj; acesti compozanti istorici ai imaginii dementialitatii formeaza, astfel, complexe semnificante dupa un fel de sintaxa care variaza odata cu epocile" (Codoban, 1984, p. 33). "Unele experiente ne furnizeaza o anumita imagine a «obiectului» microscopic avut in vedere, iar altele ne dau o imagine a lui, cu totul diferita. De pilda, conditii experimentale specifice ne determina sa descriem atomul ca pe un mic sistem planetar, cu un nucleu in centru si cu electroni de forma corpusculara gravitand in jurul lui, iar altele ne pun in situatia de a ni-l reprezenta ca fiind alcatuit dintr-un nucleu inconjurat de electroni, care iau forma unor unde statice () Aceste imagini ale atomului sau, mai exact spus, ale electronului se exclud reciproc." (Frateanu, 1987, pp. 109-110). In al doilea exemplu, termenul de imagine desemneaza doua reconstructii teoretice ale fizicii moderne.

Imaginea publica, ce reprezinta caracterul sau reputatia unei persoane, firme, actiuni, tari etc., asa cum sunt percepute, in general, de catre opinia publica sau in interiorul unui grup;

Imaginea "impresie" - caracterul sau reputatia cuiva ori a ceva asa cum sunt percepute de o anumita persoana; este un sens ce se apropie foarte mult de cel al cuvintelor impresie, opinie, parere, cu care de multe ori pare a fi sinonim - (este varianta subiectiva a sensului anterior);

Imaginea cunoastere - o privire generala, care cuprinde elementele (aparent) esentiale ale unei stari de lucruri, ale unui proces etc. si permite intelegerea, cel putin preliminara, a realitatii considerate; iata un exemplu: "Imaginea pe care ne-o formam, cel mai adesea, despre genul de activitate pe care o desfasoara filosoful are la temelia ei surse precum un curs de filosofie () sau vreo istorie a filosofiei sau vreo antologie filosofica (). Numai ca, o asemenea imagine este prea stramta si nu spune ce fac efectiv filosofii (). Imaginea «temelor mari» ale filosofiei a fost si este predominanta: este filosof autentic cel care evita chestiunile marunte si neesentiale, cel care trateaza teme generale si respectabile ()" (Miroiu, 1998, pp. 65, 67).

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

Imaginea literara, o "notiune generica pentru toti tropii si toate figurile de stil" (Dictionar, 1972, p. 209);

Imaginea psihica - aici intalnim o constelatie de termeni si de acceptii, de la perceptia senzoriala, la arhetipurile lui Jung; imaginea psihica este un produs al reflectarii senzoriale a unui obiect printr-o senzatie, perceptie sau  reprezentare. Ea mai poate fi si un model figurativ, rezultat atat din perceptie, cat si din actiunile intelectuale.

3. Formele subiective ale imaginilor

Ȋn lucrarea Cunoasterea omului, Alfred Adler apreciaza ca la nivelul psihicului uman se manifesta anumite "imagini" care participa la dezvoltarea conceptiei despre lume a fiintei umane (Adler, 1996, pp. 77-85).

Amintirile. Ne amintim de acele evenimente a caror evocare este importanta si utila pentru mentinerea unei anumite orientari psihice si le uitam pe acelea a caror uitare este, de asemenea, avantajoasa. Aceasta inseamna ca si memoria este integral pusa in serviciul adaptarii corespunzatoare la scopul intrevazut. O amintire stator­nica, fie ea si eronata, si ingloband, cum se intampla de obicei in copilarie, o judecata unilaterala, poate, atunci cand favorizeaza scopul urmarit, sa treaca in intregime in atitudine, in sentiment si intuitie.

Reprezentarile. Reprezentarea este reactualizarea unei perceptii, fara ca obiectul insusi sa fie prezent. Este, prin urmare, o perceptie reprodusa, rechemata doar pe planul gandirii, in circumstante care reflecta din nou capacitatea creatoare a organului psihic.

Exista reprezentari care depasesc cu mult gradul lor de claritate si care se manifesta ca perceptiile, aparand atat de transant de parca nu ar fi reprezentari, ci ca si cum obiectul absent, excitator, ar fi realmente de fata. Vorbim atunci de halucinatii, de reprezentari care izbucnesc de parca ar fi determinate de prezenta obiectului.

Halucinatia are loc in momentul in care tensiunea psihica atinge punctul maxim, omul temandu-se de ratarea scopului sau.

"Unele halucinatii, asa cum le cunoastem din scrierile unor calatori, se refera la vedenii pe care le au cei care, strabatand pustiuri, intampina dificultati, sufera de foame, de sete, de oboseala, de dezorientare. Este o tensiune a trairii celei mai mari mizerii, care se impune puterii de reprezentare a celui care sufera, facandu-1 sa se inalte foarte clar de la deprimarea sufleteasca actuala la o stare euforica. Aceasta ii invioreaza pe cei istoviti, reanima fortele celui sovaitor, il face pe individ mai puternic sau mai neimpresionabil, atunci cand nu are efectul unui balsam, al unui narcotic" (Adler, 1996, p. 81). Astfel de fenomene se pot produce cu usurinta printr-o exacerbare a reprezentarii insasi si printr-o excludere a spiritului critic. Am vrea sa subliniem ca declansarea lor este intotdeauna determinata de situatii extraordinare.

Fantezia. Imaginatia comporta, ca pe o componenta esentiala, acea previziune pe care un organism aflat in miscare o poarta cu sine. Fantezia este de altfel legata de mobilitatea organismului, nefiind ea insasi decat o forma a previziunii. Cand, in cazul fantazarilor copiilor si adultilor - denumite si vise diurne - se plasmuiesc himere, avem de-a face cu aceleasi reprezentari referitoare la viitorul care-l intereseaza pe om si pe care el incearca sa-1 edifice, prefigurandu-1 in propria sa maniera. Nu numai linia de forta poate fi stabilita cu ajutorul imagi­natiei, ci aceasta are un mare rol si in geneza sentimentului de co­muniune sociala. Acesta este, de pilda, cazul fantazarilor al caror continut culmineaza in dorinta de a fi salvator, de a veni in ajutorul cuiva, de a fi invingatorul vreunui monstru daunator oamenilor si altele de felul acesta.

In lucrarea Tipurile psihologice, C. G. Jung distinge intre fantasma si activitatea imaginativa. "Prin fantezie in acceptia de fantasma inteleg un complex de reprezentari care se deosebeste de alte complexe de reprezentari prin aceea ca nu ii corespunde un continut exterior real. Desi ea se poate baza initial pe rememorarea unor imagini legate de trairi efective, continutul ei nu corespunde unei realitati exterioare, ci este in esenta doar emanarea activitatii creatoare a spiritului" (Jung, 1997, p. 460). Activitatea imaginara sau imaginatia este activitatea reproductiva sau creatoa­re a spiritului in genere; ea nu este o facultate speciala, caci se poate manifesta in toate formele fundamentale ale fenomenului psihic, in gandire, in sentiment, in senzatie, in intuitie. "Fantezia ca activitate imaginativa este pentru mine pur si simplu expresia nemijlocita a activitatii vitale de natura psihica, a energiei psi­hice care este data constiintei doar sub forma de imagini sau continuturi" (Jung, 1997, p. 477).

Imaginea primordiala sau arhetipul "este intotdeauna colectiva, adica este comuna cel putin unor in­tregi popoare sau epoci istorice. Motivele mitologice principale sunt, probabil, comune tuturor raselor si tuturor timpurilor" (Ibidem, p. 473). Imaginea primordiala poate fi interpretata ca un precipitat mnemic, o engrama, aparuta prin condensa­rea a nenumarate procese asemanatoare. Ȋn aceasta viziune, ima­ginea este un precipitat, deci o forma tipica fundamentala, a unei anume trairi sufletesti, continuu repetate.