Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate baniLucreaza pentru ceea ce vei deveni, nu pentru ceea ce vei aduna - Elbert Hubbard





Afaceri Agricultura Comunicare Constructii Contabilitate Contracte
Economie Finante Management Marketing Transporturi


Economie


Qdidactic » bani & cariera » economie
Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor



Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor




Conceptul de stat desemneaza o colectivitate umana situata pe un teritoriu bine delimitat si supusa

unei autoritati suverane , detinand un sistem de institutii politice si administrative prin intermediul carora isi exercita functiile , comanda si actioneaza in sensul satisfacerii nevoilor comune ale populatiei sale , respectiv

ale natiunii pe care o reprezinta .

Statul se implica in economia moderna intr-o tripla perspectiva economica: consumator de bunuri si servicii, proprietar si intreprinzator; daca adaugam si perspectiva juridica a reglementarii cadrului de evolutie al economiei ajungem la concluzia ca rolul statului este inca relativ important in economia si societatea contemporana.

Doua dintre rolurile principale ale statului se refera la reglementarea preturilor si productia in sectorul public.


Reglementarea preturilor

Daca analizam ultimele decizii luate de prezentul Parlament si Guvern in sfera economica, devine evidenta tendinta de controlare a economiei nationale, interventia necorespunzatoare a statului in activitatea agentilor economici din diferite ramuri si in final tendinta tot mai evidenta de reglementare a preturilor atat in sectorul de stat, cat si in cel privat. Astfel devine actuala intrebarea daca, din punct de vedere economic, este adecvata interventia statului in reglementarea preturilor produselor si serviciilor oferite de sectorul de stat si in special de cel privat, care sunt scopurile unei politici unice de reglementare a preturilor, precum si consecintele ei.

Reglementarea preturilor poate avea doua forme: stabilirea prin lege a preturilor maximale pentru o serie de produse si servicii (de obicei de prima necesitate si de larg consum) si stabilirea unor preturi minime pentru unele produse sau servicii (asa ca stabilirea salariului minim). Vom abordat problema stabilirii preturilor maximale.

Orice analiza a unei politici publice[1] incepe cu studiul scopurilor cu care este adoptata. Astfel stabilirea unor preturi maximale in economie este de obicei realizata de stat in vederea protectiei consumatorului, dar vom vedea mai tarziu daca consecintele unei asemenea politici sunt cele dorite. O alta explicatie poate fi necesitatea de a realiza doleantele alegatorilor, dar iarasi vom analiza in continuare daca politica mentionata poate asigura interesele consumatorilor si a paturilor social vulnerabile sau nu.



Deoarece una dintre functiile pretului este nu numai recuperarea cheltuielilor de producere, dar si recompensarea antreprenorului pentru activitatea sa, o asemenea politica va duce la crearea unor segmente de piata cu o rata mica a profitului, deci va elimina multi agenti economici deja existenti pe piata si nu va favoriza deloc intrarea altor agenti economici pe piata. Eliminarea concurentei este foarte periculoasa, odata ce anume ea este garantia cea mai buna a existentei unor produse si servicii de calitate buna la preturi maximal reduse.

Desi politica de reglementare a preturilor de catre stat are drept scop protectia consumatorului, o asemenea politica ii cauzeaza aceluiasi consumator numeroase prejudicii: facandu-l sa stea in rand pentru a putea procura anumite produse la un pret mai mic - exact ca in timpul URSS, sa apeleze la economia tenebra si sa cumpere produse si servicii de calitate joasa la un pret ridicat si fara nici un fel de garantii pentru consumator, sa sufere de pe urma diminuarii cresterii economice, deci si a unui buget de stat mai mic decat anterior, precum si sa sufere de pe urma reducerilor de personal, a salariilor mai mici si a riscului de a pierde serviciul etc. Astfel, ca si in multe alte cazuri, scopul politicii date este complet opus efectului pe care il va avea asupra potentialilor beneficiari: in loc sa fie protejate interesele consumatorului, vor fi create conditii absolut contrare intereselor sale.

Totusi care sunt alternativele politicii de stabilire a preturilor maximale atunci cand statul doreste sa aiba grija de populatie? Rolul statului in economie trebuie sa tina de: crearea cadrului legislativ corespunzator economiei de piata libere, a mecanismelor si institutiilor de aplicare a legilor respective, eliminarea monopolului (privat si de stat), anume monopolul fiind responsabil de mentinerea unor preturi mari asociate si unei calitati joase. Este foarte importanta asigurarea concurentei libere pe piata, precum si a liberei intrari a noilor agenti economici pe segmentul de piata dorit. Concurenta maximal apropiata de concurenta perfecta, fapt ce poate si trebuie asigurat de stat, este intotdeauna insotita de coborarea preturilor in paralel cu cresterea calitatii. In cazul in care statul doreste sa protejeze consumatorii din paturile social vulnerabile, ar fi mult mai bine sa le dea acestora direct niste plati lunare compensatorii decat sa introduca reglementarea preturilor, astfel afectand negativ intreaga economie. Dar chiar pentru a putea oferi aceste compensatii, statul are nevoie de niste venituri suplimentare care pot fi asigurate doar prin cresterea economica si taxarea economiei tenebre, fapt ce va duce si la cresterea incasarilor bugetare necesare pentru o politica de protectie a paturilor social vulnerabile.


Productia in sectorul public


Faptul ca finantarea bunurilor publice este destinata bugetului public nu inseamna, in mod necesar, ca aceste bunuri nu pot fi produse decat in sectorul public. Bunurile publice se regasesc in orice economie, iar piata, alaturi de sectorul public, este implicata tot mai mult in asigurarea lor. Unele bunuri de natura publica sunt finantate de la bugetul statului, insa sunt produse in sectorul privat, asa cum se intampla, de pilda, in cazul serviciilor de sanatate din Marea Britanie. Intr-o prima faza, recunoasterea fenomenului externalitatilor si al bunurilor publice, implicit a limitelor pietei, a fost un suport al propulsarii etatismului si dirijismului; daca piata este ineficienta, ea nu putea fi corectata decit prin interventia organismelor statale.

Cu toate acestea, trebuie tinut cont ca orice actiune guvernamentala, oricit de restrinsa ar fi, exercita o influenta asupra alocarii resurselor deoarece ea insasi implica, inevitabil, un consum de resurse si deci, atita vreme cit resursele sunt limitate, un cost de oportunitate. Acest cost de oportunitate se masoara in functie de cantitatea din alte bunuri economice care s-ar fi putut produce cu resursele folosite de actiunea guvernamentala. Pe de alta parte, prin rolul constitutional ce poate sa favorizeze alegerile in afara regulilor in detrimentul alegerilor in cadrul regulilor, statul isi poate permite, de foarte multe ori, sa depaseasca in actiunile sale pragul alocarii optime a resurselor.17 Aceasta va avea, in mod evident, consecinte negative asupra eficientei alocative si, deci, a bunastarii sociale. Ulterior insa, s-a demonstrat ca nu numai piata dar si statul inregistreaza un fenomen de faliment sau esec, denumit, in general, esec guvernamental. Statul poate deplasa echilibrul pietei in directia echilibrului paretian dar, in acest proces, statul insusi genereaza costuri; nu ne referim numai la costurile de administrare, adica de intretinere a unor functionari guvernamentali, ci si la costurile de interdependenta sociala, adica acele

costuri care cuprind costurile de decizie (costurile efectuate in procesul elaborarii deciziilor publice de catre cetateni sau reprezentantii lor) si costurile externe de decizie (costuri pe care majoritatea le poate impune minoritatii, costuri care nu ar fi existat daca aceasta sfera decizionala nu intra in domeniul deciziei publice).

Determinarea marjei de implicare a statului[2] in economie decurge din asa-numitul criteriu de arbitraj stat/piata. Derivat din criteriul de optim al lui Pareto si testul de compensare Hicks - Kaldor, criteriul de arbitraj stat/piata arata ca implicarea statului trebuie stabilita in functie de amploarea limitelor pietei in alocarea resurselor, astfel

incit pierderea de bunastare pe care o genereaza actiunea publica sa fie inferioara pierderii de bunastare determinata de disfunctiunile de alocare ale pietei. Acest criteriu are la baza teoria lui Samuelson derivata din filosofia utilitarista a lui Bentham, conform careia statul urmareste maximizarea unei "functii obiectiv de bunastare sociala".

Daca potrivit criteriului de arbitraj stat/piata s-a ales piata, deciziile de alocare a resurselor si de redistribuire vor fi luate in mod descentralizat, pe baza sistemului de preturi. Daca, dimpotriva, solutia este statul, gradul de etatizare depinde de inca doua alegeri suplimentare:

statul trebuie sa aleaga intre productia publica si productia privata;

statul trebuie sa decida principiul de finantare, adica sa aleaga intre a acorda gratuit prestatia sau a o finanta, total sau partial, prin vinzarea acesteia. Din punct de vedere a alocarii resurselor, comercializarea prestatiilor publice este preferabila, insa, in multe situatii ea nu se poate realiza.

Furnizarea bunurilor publice este o problema de decizie colectiva, accesul fiind gratuit si nediscriminatoriu. Aceasta nu inseamna ca oferta de bunuri publice nu implica anumite costuri. De asemenea, nu intotdeauna cei care beneficiaza de pe urma bunurilor publice sunt si cei care platesc, prin taxe si impozite, pentru furnizarea acestora. In ultima instanta, potrivit teoriei bunurilor publice, distinctia curenta intre piata si stat este, uneori, gresit interpretata, prin faptul ca anumite domenii ar trebui rezervate de drept guvernului. Din ipotezele teoriei bunurilor publice nu rezulta, in mod necesar, urmatoarele:

ca numai un monopol legal al statului trebuie sa furnizeze bunul public;


ca toti cetatenii trebuie constransi, prin impozitare, sa contribuie la producerea acestuia cu atat cat doreste guvernul.

Din acest punct de vedere, problema bunurilor publice se reduce la a stabili, pe de o parte, daca acestea trebuie produse de catre stat si, pe de alta parte, ce volum al resurselor publice trebuie statul sa aloce pentru bunurile publice respective.

In economiile moderne, sectorul public ofera o multitudine de bunuri si servicii pe care firmele private nu le ofera din diverse motive. Atunci cand excluderea de la utilizarea acestora este posibila, bunurile respective capata un pret iar sectorul public devine generator de venituri, prin preturile care se formeaza pentru aceste bunuri. Este cazul utilitatilor publice: servicii de apa, electricitate, gaz, telefon. Este considerata utilitate publica acea societate comerciala care are statut de unic ofertant (monopol legal) pentru anumite bunuri si servicii esentiale. Serviciile care reprezinta utilitati publice sunt in general asigurate de companii publice sau firme private reglementate de stat. Sectorul public ofera numeroase bunuri si servicii pe care le furnizeaza si sectorul privat, sau pe care acesta din urma ar putea sa le asigure daca nu ar fi reglementari prohibitive. Cateva exemple in acest sens vizeaza invatamantul, serviciile sanitare, colectarea deseurilor sau productia unor bauturi alcoolice.

Productia publica este strans legata de resursele financiare pe care guvernul reuseste sa le colecteze din taxe si impozite. De regula, exista o relatie de stricta proportionalitate intre nivelul de dezvoltare al unei tari si capacitatea guvernului acesteia de a colecta taxe si impozite. Insa, tarile in curs de dezvoltare prezinta unele caracteristici institutionale care reduc capacitatea administrativa de a genera venituri prin impozitare:

- mare parte din populatie este raspandita pe arii largi in mediul rural;

- dualism intre un sector urban, dinamic si un sector rural, traditional, care creeaza o segmentare a pietei muncii si distorsioneaza mecanismele pietei;

- pronuntata inegalitate a veniturilor, ceea ce determina rate de impozitare mai mari aplicate sectorului formal, ceea ce inseamna cresterea presiunii fiscale asupra acestuia si dezvoltarea evaziunii fiscale;

- capacitate limitata de administrare a impozitarii si a finantelor publice, ceea ce sporeste foarte mult costurile actiunilor administrative.

Toate caracteristicile enuntate mai sus sunt valabile si in cazul Romaniei. Problemele existente in procesul de generare a veniturilor din taxe si impozite se rasfrang si asupra finantarii principalelor sectoare publice, cum ar fi educatiea, sanatatea etc., asa cum vom arata in partea a doua a abordarii.


Bunastare si saracie. Politici de redistribuire a venitului

Dezvoltarea economica trebuie sa conduca la dezvoltarea stabila a colectivitatii, printr-o distribuire a rezultatelor intr-o maniera cat mai  echitabila, altfel repercusiunile sociale fac ca ele sa fie program sortit esecului.

Abordarea economiei de piata se face cunoscand nivelul dreptatii sociale:

a) dreptatea sociala ca rezultat (cand se obtin rezultate pozitive-social )

b)  dreptatea  sociala  ca procedura (prezenta in  urma  folosirii  unor  mijloace, instrumente,  parghii:  protectie sociala, programe  sociale  diferentiate  pe categorii de indivizi, securitate sociala etc.)

­  repartitia inegala a rezultatelor ca urmare a participarii  inegale la producerea bunurilor determina pozitii diferite ale omului in societate, locul sau in structura economica prelungindu-se in cea sociala, are un statut  economico-social particular, specific, interesul sau personal.

­ inegalitatea sanselor apare ca o consecinta nu numai a  pietei si  concurentei  dar si a modului in care fiecare  intelege  sa  se integreze intr-o anumita schema sociala.

­  saracia se contureaza ca o consecinta simultana  a  inegalitatii sanselor (mat-valoric) si  a unei  dreptati  sociale  insuficient controlate si valorificate din punct de vedere al procedurilor sociale de redistribuire.

­  saracia   reprezinta  un mod de  viata,  iar  aspectele  sale variate pot fi grupate in 3 seturi corespunzatoare:

a)  nivelul  tuturor  veniturilor;

b) sistemul de  distributie  a  veniturilor;

c) nivelul si  tipul  transferurilor realizate de stat  prin  sistemul  de protectie sociala.

­ aceste variabile pot fi explicate la randul lor prin 2 categorii :

a)  indicatori privind standardul de viata propriu-zis,  economici,  prin natura lor; indicatori ai respectivului standard de viata - (veniturile) ­ si ai consumului;

b)  indicatori privind caracteristicile calitative ale vietii populatiei:  speranta de viata si sanatatea, calitatea hranei, educatia, participarea culturala.

­  saracia  se dimensioneaza dupa 3 coordonate majore:  nivelul  veniturilor, necesitatile minime de viata si situarea nivelului venitului sub nivelul minim de trai

Minim  de subzistenta sau venit presupus a  satisface  necesitatile esentiale  pentru supravietuire - este considerat ca prag absolut  al saraciei  pe  cand minim social ­ venit pretins a satisface  la  nivel minim nevoile presupuse pentru functionarea sociala normala.

Nevoia minima de viata ­ nevoile fiziologice ale omului, tot ce este  necesar pentro mentinerea in viata si pentru conservarea  capacitatii de  munca;  cuprinde si ceea ce in mod  curent  se  numesc  nevoi admise, sociale.

­ in dimensionarea corecta a saraciei se stabileste pragul de  saracie ­ cheltuielile minime de trai care pot fi determinate ca minim de subzistenta, care  se  poate realiza si prin utilizarea combinata a  procesului  de combatere  a saraciei cu procesul de dezvoltare economica, principala  posibilitate de combatere a acestui fenomen.


Economia bunastarii si formele ei


Bunastarea  ­  concept,  dimensiuni.  Se  constituie  ca   o modelare  a sistemului de nevoi potrivit cadrului socio-economic in  care  este integrat individul (proprietate,  nivel  al  consumului,  starea  materiala in ierahia  societatii  etc). Reprezinta un concept  rezultat  din  justitia sociala.  Din  problematica  privind  bunastarea  nu  trebuie   omisa 'lacomia umana', ca punct de plecare fundamental pentru analiza economica.

Albert Schweitzer - bunastarea se fundamenteaza pe respectul vietii, ceea ce contribuie la dezvoltarea optima a capacitatilor specific umane.

Economia  bunastarii, necesara pentru evaluarea corecta a programelor  sociale,  are ca obiect  explicarea si profilarea modalitatilor si  mecanismelor  de alocare a resurselor. Ea reprezinta latura normativa a stiintelor economice.

Bunastarea sociala se defineste prin capacitatea de satisfacere  a preferintelor individuale ale membrilor unei colectivitati.

Formularea  conceptului  de  economia bunastarii si  elaborarea  ulterioara  a conceptului de bunastare sociala au contribuit la formularea si  introducerea unui alt termen: stat al bunastarii

Politica  sociala adoptata democratic si promovata in cadrul  studiului  bunastarii trebuie  analizata  din punct de vedere:

a) politic, cand functia  de  protectie statala (apararea drepturilor civile: viata, proprietatea) a fost inlocuita cu  functia  de asistenta (apararea dreptatii economice si sociale: la munca,  la  asistenta sociala in caz de boala sau la batranete, organizarea si  prestarea directa a unor servicii sociale etc.)

b)  din punct de vedere  economic,  statul  bunastarii   presupune modificarea fortelor pietei libere, a regulilor ei de functionare:

­  garantarea  unui  venit  minim  indivizilor si  familiilor   lor, indiferent de marimea pietei si a proprietatii lor;

­  reducerea  ariei  de  nesiguranta  privind   confruntarea indivizilor cu somajul, inflatia, batranetea, bolile;

­ asigurarea pentru toti indivizii, in mod egal si justitiar, ca sa poata beneficia de standarde cat mai ridicate in raport cu o gama predeterminata de servicii si produse.


Nivelul de trai. Concept. Indicatori


Abordarea teoretica a problematicii nivelului de trai are in vedere:

­ oamenii  nu  se  deosebesc fundamental intre  ei  din punct de vedere  al nevoilor si prioritatilor;

­ oamenii  nu trec in mod obligatoriu la  nevoi  superioare decat atunci cand cele inferioare sunt satisfacute;

­ numarul celor care prefera sa utilizeze forta fizica este mai mare decat  al  celor  care  utilizeaza puterea  mintii.  Rezulta   o  noua conceptie  asupra  nivelului  de trai denumita  problema  sanselor  de egalitate sau egalitatea sanselor

­ nivelul de trai trebuie analizate  de la aspectele teoretice spre cele practice:

a)  construirea unui model al nivelului de trai descriptiv sau  de  tip predictiv. Modelul descriptiv explica optiunile individului in procesul de consum si comportamentul acestuia incadrat intr-un anumit context economic si social;

b) modelul predictiv al nivelului de trai urmareste  sa  redea  pozitia individului prin intermediul formularii anumitor presupozitii (cu caracter  normativ)  din  care se  pot  deduce  implicatiile. (ex; participarea  completa  sau partiala la educatie  reduce  instaurarea inegalitatilor economice de perspectiva dar cresterea costurilor educatiei are un  efect invers);

c) nivelul de trai nu trebuie apreciat doar prin masuratori  ale veniturilor, beneficiilor sociale, bunurilor de capital. (indicatorii de  educatie, de  ocupare  a fortei de munca, ai duratei muncii, ai mediului de  munca,  cei  ai conditiilor  de locuit, de transport si telecomunicatii, ai timpului liber,  criterii de  apreciere   a  relatiilor sociale si politice, a sigurantei  sociale,  de  sanatate, mobilitate sociala etc.)

d)  standardul nivelului de trai se poate stabili daca se  compara conditiile de viata ale diferitelor grupe de populatie.

e) nivelul de trai trebuie descris ca un tot unitar ( combinarea unor factori: venit-sanatate-mediul de munca-climatul socil etc.)

f) unitatea de analiza folosita presupune analiza  comparata a nivelului de trai pe plan international cu cel din tara noastra.

g) perspectiva sociala ­ alta conceptie formulata in  plan teoretic privind abordarea nivelului de trai.


Tabloul indicatorilor sociali ai nivelului de trai


1. sanatatea (durata medie a vietii: speranta de viata, rata mortalitatii)

2. starea de sanatate (afectiuni de scurta durata, de lunga durata)

3.  educatia si stiinta de carte (utilizarea facilitatilor pentru  educatie-nivelul  de pregatire; stiinta de carte: educatia adultului; rata analfabetismului)

4.  ocuparea si calitatea vietii de munca (posibilitatea  de  ocupare:  rata somajului;  munca sezoniera; calitatea vietii de munca: muncitori  descurajati, numar mediu  al orelor de munca; timpul de transport la locul de  munca;  concedii anuale platite; programe flexibile)

5. timpul liber (timpul liber si activitatea de timp liber)

6.  accesibilitatea  la  bunuri si  servicii (venituri: venitul   scazut; saracia; bogatia: distribuirea bogatiei)

7. mediul  fizic  (conditiile de locuit: spatiul de locuit;  mediul  extern; accesibilitatea  la servicii: confortul locuintei; apropierea  serviciului;  poluarea aerului; zgomot)

8. mediul social (atasament socialrata sinuciderii)

9.  siguranta  personala  (expunere la  risc:  vatamari  mortale grave; amenintare perceputa: teama pentru siguranta personala).


Politici de protectie sociala: necesitate, sfera, obiective, mijloace.


Un sistem de protectie sociala eficace nu reprezinta doar o exigenta  de ordin moral si politic, ci si una de ordin economic. Se fundamenteaza pe:

­ factorul social, colectivitatea se manifesta prin problemele ei comune;

­ factori economici si sociali: specificul locului de munca, conditiile si durata muncii;

­ caile si mijloacele de realizare, de protectie sociala bazate pe programe

Politica  sociala reprezinta un ansamblu de  scopuri (obiective) si instrumente de analiza, prin care puterile publice realizeaza  afectarea normativa  a  resurselor publice si a distribuirii  venitului  din  perspectiva umanista  a  dreptatii  sociale.  Este  un  element  de  reglare   a conflictelor economice, sociale si politice.

Tipuri si domenii de protectie sociala

a)  protectia somerilor. Cuprinde 3 forme de ajutor: indemnizatia  de somaj, asistenta de somaj si ajutorul social de somaj.

b) protectia mediului, a lucratorului si a publicului. Poluarea a devenit un adevarat pericol masuri guvernamentale reglementari antipoluante: impotriva zgomotului, epurarea apelor, eliminarea deseurilor

c) protectia consumatorului 'aspectele sociale ale biotehnologiilor'

d) protectia sanatatii, protectia mediului de viata, a normelor de sanatate

e) protectia handicapatilor unde creste rolul serviciilor socio-sanitare

f) protectia copilului si a tineretului;

g) protectia sociala complementara: decese, incapacitatea temporara de munca


Relatia tehnic-ecologic-economic-social


a) disparitia sau modificarea continutului unor meserii;

b) modificari in diviziunea muncii - aparitia unui nou tip de divizare tehnica

c) modificarea statutului diferitelor profesii in procesul dezvoltarii economice

d)  remodelarea  structurii  profesionale a fortei  de  munca   dupa  criteriile eficientei si satisfacerii cererii sociale reale: dezvoltarea personalitatii;  garantarea securitatii locului de munca; verificarea gradului de sanatate a individului

e) criterii de natura ecologica: temperatura, lumina, zgomot, vibratii, noxe, muzica

f) realizarea unei discipline sociale - reglementari de ordin ecologic.

Initiative la nivel mondial: fundamentarea unor programe de dezvoltare pentru  asigurarea sistemelor  energetice curate; respectarea si  recunoasterea contributiei fiecarei tari la nedepasirea cotelor de bioxid de carbon; infiintarea unor centre nationale pentru tehnologie curata;  prevenirea efectului de sera, studii privind energia in agricultura; programe educationale, etc.











Bacescu M., Bacescu, A. C., Macroeconomie, Ed. All, Bucuresti, 1993, p. 2;

Bacescu, Marius, Bacescu, Angelica Carbunaru, Compendiu de Macroeconomie

Editura Economica, 1997, Bucuresti;




Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright