Rolul calitatii portofoliului de creditare bancara

Rolul calitatii portofoliului de creditare bancara

Pentru multi observatori principala operatiune bancara este creditarea.Termenul de [1]creditare i-si are originea in cuvantul latinesc"credere" care inseamna incredere(a avea incredere) si este utilizat atat in relatiile cotidiene dintre oameni,cat si mai ales,in activitatile economice-financiare. Intr-adevar, intre plasamentele bancilor, pe primul loc se situeaza creditele. Felul in care banca aloca fondurile pe care le gestioneaza poate influenta intr-un mod hotarator dezvoltarea economica la nivel local sau national. Pe de alta parte, orice banca isi asuma, intr-o oarecare masura, riscuri atunci cand acorda credite si, in mod cert, toate bancile inregistreaza in mod curent pierderi la potofoliul de credite, atunci cand unii dintre debitori nu-si onoreaza obligatiile. Oricare ar fi insa nivelul riscurilor asumate, pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate daca operatiunile de creditare sunt organizate si gestionate cu profesionalism.

Din acest punct de vedere, cea mai importanta functie a conducerii bancii este de a controla calitatea portofoliului de credite. Aceasta, deoarece slaba calitate a creditelor este principala cauza a falimentelor bancare. Dupa cum se arata intr-un raport al Oficiului Controlului Monedei din SUA referitor la cauzele principale ale falimentelor bancare din aceasta tara in anii '80, intre acestea se inscriu:

neatentia in formularea normelor de creditare;

prezenta unor conditii de creditare prea generoase cuplata cu lipsa unor normative clare;

nerespectarea normelor interne de creditare de catre personalul bancii;

concentrarea riscanta a creditelor pe anumite piete;

slabul control exercitat asupra personalului (inspectori);

cu clauza de indexare (care presupun dependenta lor de o valoare reala si sunt lansate de stat in scopul prevenirii discriminarii ofertei de capital pentru creditul public, datorate inflatiei).

10. in functie de locul de plasare a titlurilor de credit public

imprumuturi publice interne (se contracteaza pe piata interna de capital si se exprima in moneda nationala sau/si in unele monede straine);

imprumuturi publice externe (se contracteaza pe piata internationala de capital sau in terte tari, iar titlurile emise se exprima in valutele tarilor creditoare, in valuta unei terte tari, in EURO, in D.S.T. etc.).

11. in functie de scopul lansarii lor catre public, imprumuturile publice pot fi:

financiare (cand se contracteaza in scopul finantarii unor investitii ale statului);

bugetare (se angajeaza in scopul acoperirii unor parti din cheltuielile bugetare ordinare);

monetare (se contracteaza in scopul restrangerii masei monetare si al reducerii preturilor);

de repartitie (vizeaza atragerea unei fractiuni din disponibilitatile temporare ale pietei de capital, in care se includ si economiile banesti ale populatiei, pentru realizarea unor redistribuiri de produs intern brut, prin acoperirea unei parti din necesitatile financiare ale prezentului);

ciclice-conjuncturale (se emit in perioadele de recesiune in scopul finantarii unor lucrari publice de anvergura, de pe urma carora se asteapta o relansare economica);

de razboi (militare), lansate in scopul obtinerii de resurse financiare pentru finantarea dotarii armatei, pentru sustinerea financiara a razboiului aflat in desfasurare si, in ultima instanta, pentru suportarea consecintelor financiare ale razboiului (plati de despagubiri de razboi, plati de pensii pentru veterani, invalizi, orfani si vaduve de razboi, refacerea zonelor distruse).

Elementele tehnice ale imprumuturilor publice:

sunt stabilite in actele normative pe baza carora sunt lansate si sunt angajate.

pe baza lor subscriitorii pot face judecati de valoare cu privire la conditiile plasarii disponibilitatilor banesti proprii in inscrisuri ale imprumutului public.

1. Denumirea imprumutului se precizeaza destinatia data de catre emitent resurselor obtinute pe baza sa si anul contractarii imprumutului.

2. Imprumutatul (subscris, debitor sau emitent) este autoritatea publica solicitanta a creditului. In cazul imprumutului de stat, acesta devine debitor si emitent, deoarece emite inscrisuri cu denumiri specifice (obligatiuni, bonuri de tezaur, rente de stat s.a.) care atesta:

• subscrierea la imprumut;
• valoarea efectului public;
• anuitatea;
• dobanda sau/si castigul;
• scadenta.

3. Imprumutatorii (subscriitori, creditori sau depunatori) sunt persoanele fizice si/sau juridice care consimt sa crediteze statul (sau orice autoritate publica), primind, in schimbul sumelor subscrise, obligatiuni, polite sau alte titluri de stat).

4. Titlurile de credit public sunt documente scrise avand o forma si un continut stabilite prin actul normativ de lansare a imprumutului, in care se precizeaza sumele subscrise si drepturile creditorilor. Aceste inscrisuri sunt denumite diferit (efecte publice, obligatiuni, titluri publice sau hartii de valoare), in functie de termenul de rambursare a imprumutului si de caracteristicile lor juridice.
- In functie de termenul de rambursare, in cazul imprumuturilor pe termen scurt (de pana la 1 an) se emit:

• bonuri de tezaur (sunt inscrisuri care se adreseaza unei categorii speciale de subscriitori, deoarece nu se supun regulilor dreptului cambial si nu pot fi transmise la cursuri variabile, prin cesiunea de creante; ele pot fi, insa, lombardate la banci si pot fi vandute la licitatii, la cursuri variabile).
• certificate de datorie (sunt inscrisuri care au caracteristicile bonurilor de tezaur, dar se vand numai la valoarea lor nominala, avand, deci, cursuri fixe).
• cresterea excesiva a valorii portofoliului de credite, peste posibilitatile rezonabile ale bancii de a acoperi riscurile;

  sisteme defectuoase sau inexistente de detectare a creditelor cu probleme;

  necunoasterea fluxului de trezorerie al clientilor;

  creditarea preferentiala (sub conditiile de piata).

  Pentru a depasi deficientele sistemice si procedurile de acest gen, care duc la cresterea pierderilor de portofoliu de credite, bancile trebuie sa conceapa si sa implementeze politici de creditare performante si sa angajeze/pregateasca un personal cu un profesionalism ireprosabil, care sa inteleaga si sa respecte disciplina acestor norme. Pentru aceasta este necesar sa existe un feed-back permanent prin care conducerea bancii sa fie informata despre eficacitatea procesului de control al calitatii creditelor, astfel incat cele cu probleme sa fie detectate si corectate (in limita posibilitatilor) din timp.