Educatia - conceptul pedagogic de educatie

"Omul lipsit de educatie nu stie sa se foloseasca de libertatea sa ."

Immanuel Kant

EDUCATIA

Educatia reprezinta obiectul de studiu specific pedagogiei (stiintelor pedagogice). Datorita complexitatii profunzimii si amplitudinii sale,educatia este studiata si de alte stiinte socioumane inrudite cu pedagogia.

Conceptul pedagogic de educatie urmareste cunoasterea stiintifica,la un grad inalt de generalitate si abstractizare,a unei realitati psihosociale cu o foarte mare arie de extindere in timp si spatiu si de desfasurare complexa si contradictorie la nivel de sistem si proces.

Pedagogia este stiinta care studiaza fenomenul educational cu toate implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane in vederea integrarii active a persoanei in viata sociala.

De-a lungul istoriei,societatea a acumulat experienta de cunoastere teoretica si practica condensata in valori materiale si spirituale ce constituie ereditatea sociala a culturii si civilizatiei. Conservarea valorilor si transmiterea lor se realizeaza prin educatie care,in aceasta ipostaza ,reprezinata institutia constituirii si transmiterii ereditatii sociale a culturii si civilizatiei. Pe acest fundament de experienta condensata se actioneaza,prin educatie, pentru formele omului ca utilizator si consumator de valori,ca producator si creator de valori. Educatia este o functie esentiala si permanenta a societatii in doua ipostaze: de institutie a ereditatii sociale a culturii si civilizatiei si de instrument de actiune pentru formarea omului.

In sens social-istoric educatia este procesul de transmitere si asimilare a experientei - economice,politice,religioase,filosofice,artistice,stiintifice si tehnice - de la inaintasi la urmasi. In fazele de inceput ale societatii transmiterea experientei se realiza ocazional nesistematic si oral in comunitatile gentilicotribalica. In etapele avansate de dezvoltare a societatii, la unele popare,spre exemplu la egipteni,indieni etc.,educatia se realiza ca initiere in temple, cunoasterea fiind un act sacru. Concomitent si ulterior educatia se institutionaliza prin scoli si universitati. Indiferent de nivelul de dezvoltare a culturii si civilizatiei si de modalitatile de transmitere, s-a realizat dialogul generatiilor, s-a asigurat continuitatea existentei materiale si spirituale a omenirii.

In sens social-cultural,educatia este procesul de ridicare a individului din stare de natura biologica la cea culturala. Din ins biologic cu predispozitii normale cognitive, afective, si volitive, in mediul social si prin el, individul devine o fiinta culturala,asimiland cultura si in situatii de exceptie, creand-o. Omul este, dupa Ralph Linton, natura ± educatie.

Din punct de vedere psihologic, psihogenetic, educatia este procesul de formare a omului ca personalitate in plan cognitiv ,afectiv-motivational,volitiv, aptitudinal, atitudinal. Structura psihica a personalitatii se construieste pe fundamentul eredo-nativ al fiintei biologice, in cadrul relatiei educationale prin continutul cultural al experientei adultului-parinte, invatator, profesor. Educatia in acest caz este instrumentul formarii individului ca personalitate.

In sens pedagogic, educatia este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni:

-activitate constienta a subiectului educatiei (educator) de stimulare, indrumare, formare a obiectului educatiei (educat);

-proces de formare a omului pentru integrarea activa in societate, proces de formare intelectuala, morala, profesionala, fizica, estetica;

-rezultat prin preluarea selectiva a actiunilor informationale si includerea in structuri comportamentele proprii de cunoastere si actiune.

Pentru Platon,educatia ar fi "arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta atitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele"

Aristotel, in lucrarea sa "Politica", considera ca educatia "trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice,iar nu particulare". In consecinta,ea trebuie sa pregateasca viitori cetateni. Aceasta pregatire trebuia sa se fac diferentiat dupa modelul in care cele trei aspecte ale sufletului (vegetativ,animal, rational) se distribuie in randul oamenilor.

J.A.Comenins,in lucrarea sa "Didactica magna", considera ca la nastere,natura inzestreaza copilul numai cu "semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii". Acestea nu se desavarsesc prin sine si de la sine, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca, in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor "seminte" si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul "nu poate deveni om decat daca este educat"

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke,educatia se prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se stabileste intre "preceptor" (educator) si copil (viitor "gentlemen"). Este indispensabil ca educatorul sa cunoasca zestrea naturala a copilului pentru ca pe aceasta baza sa intervina cu modalitati adecvate pentru a-l modela in concordanta cu prototipul omului in care se impletesc trasaturi ale nobilimii si burgheziei" (un gentlemen in actiune).

Filosoful german Imanuel Kant, in reflectiile sale,aprecia ca educatia contribuie la valorificarea naturii umane in folosul societatii: "Este placut sa ne gandim ca natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se da o forma care sa-i convie cu deosebire. Aceasta ne descopera perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc".

Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supusi, vrand/nevrand unui aflux informational si unui bombardament mediatic cu sau fara intentie pedagogica. Aceste influente multiple, resimtite sau nu ca fiind de tip educativ, pot actiona concomitent, succesiv sau complementar, in forme variate, in mod spontan, incidental sau avand un caracter organizat si sistematic.

In pedagogie, aceasta realitate este reflectata cu ajutorul conceptului care defineste formele generale ale educatiei. Acesta se refera la principalele ipostaze prin care educatia se poate obiectiva, "pornind de la varietatea situatiilor de invatare si de la gradul diferit de intentionalitate actionala" Constantin Cucos)

Se considera astfel ca "formele generale ale educatiei reprezinta modalitatile de realizare a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii prin intermediul unor actiuni si (sau) influente pedagogice desfasurate, in cadrul sistemului de educatie/invatamant in conditiile exercitarii functiilor generale ale educatiei (functie de formare-dezvoltare a personalitatii, functia economica, functia civica, functia culturala a educatiei).(Gabriela C. Cristea)

Toate influentele si actiunile educative care intervin in viata individului, in mod organizat si structurat (in conformitate cu anumite norme generale si pedagogice,desfasurate intr-un cadru institutionalizat) sau,dimpotriva, in mod spontan (intamplaror,difuz,neoficial) sunt reunite sub denumirea de forme ale educatiei.

In functie de gradul de organizare si de oficializare, al formelor educatiei, putem delimita trei mari categorii:

-educatia formala(oficiala);

-educatia non-formala(extrascolara);

-educatia informala(spontana).

Suportul psihologic al relatiei educationale este trebuinta de a comunica. Se comunica nu numai cunostinte, informatii ci si atitudini, sentimente si convingeri. Se comunica prin cuvant, gest, mimica, prin intreaga conduita.

Relatia educativa este complexa,determinata de numerosi factori. Se realizeaza intre comportamente globale (educator-educat). Actiunea educatorului este directiva, intentionata, constienta, orientata de scopuri si obiective care anticipeaza transformari in comportamentul invatat al educatului. Acesta nu asimileaza automat, el fixeaza, filtreaza, prelucreaza activ, include cele invatate in propriile structuri.

Relatia este asimetrica, se realizeaza intre personalitatea formata a educatorului si personalitatea in formare a educatului. In acest context apar concordante si disconcordante in actul de comunicare educationala.

Clasificarea formelor educatiei angajeaza doua categorii de criterii valorice:

a)      Criteriul proiectarii care  delimiteaza intre formele educatiei institutionalizate (care au in vedere realizarea unor finalitati specifice,intr-un cadru institutionalizat)

-educatia formala si nonformala ;

Si forma educatiei neinstutionalizata ("realizata implicit, fara obiective specifice institutionalizate")

-educatia informala.

b) Criteriul organizarii conform caruia diferentiem educatia realizata pe baza unor actiuni explicite si influente implicite (educatia formala si nonformala) si educatia realizata doar pe baza unor influente implicite (educatia informala)

O diferenta a educatiei formale a fost data de catre Philip Coombs, in anul 1973, conform careia educatia formala este "sistemul educational structurat ierarhic si gradat cronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include, in plus fata de studii academice, o varietate de programe de specializare si institutii de pregatire profesionala si tehnica cu activitate full-time".

Educatia nonformala a fost definita de catre J.Kleis drept "orice activitate educationala,intentionata si sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carui continut este adaptat nevoilor individului si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal (stresul notarii in catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor etc.)"

Educatia informala se refera la experientele zilnice ce nu sunt planificate sau organizate si conduc catre o invatare informala. Cand aceste "experiente sunt interpretate de catre cei mai in varsta sau de catre membrii comunitatii ele se constituie in educatie informala". Educatia informala este procesul care se intinde pe toata durata vietii,prin care individul dobandeste informatii,isi formeaza priceperi si deprinderi, isi structureaza convingerile si atitudinile, se dezvolta, prin intermediul experientelor cotidiene.

Lucrare: Subiectul activitatii: Prietenul meu necuvintator Referat: Proiect de activitate integrata - clasa: pregǎtitoare "a, a, a! acum e toamnǎ, da!"

Functiile generale ale educatiei reprezinta proprietati intrinseci, specifice activitatii de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane, exprimate la nivelul consecintelor sociale angajate in mod obiectiv, la nivelul de sistem (societatea in ansamblul sau) si de subsistem (cultural, comunitar, economic, politic, natural)

Functia fundamentala a educatiei este aceea de a vehicula, selecta, actualiza si valorifica experienta sociala in vederea asigurarii unei integrari eficiente si rapide a individului in societate si, prin aceasta, in vederea crearii premiselor autodeterminarii individului ca factor de progres social. Prin educatie, in principal, omul trece de la stare de existenta pur biologica la aceea de existenta sociala. Daca omul ar fi la nastere inzestrat prin ereditare, cu posibilitatile adultului, nu ar exista educatie. In ceea ce priveste procesul devenirii omului ca fiinta sociala nu este nici o deosebire intre copil nascut intr-o mare metropola si cel nascut intr-un trib primitiv, intrucat amandoi trebuie sa invete totul. O parte a invataturii este rezultatul contractului spontan al omului cu diferite aspecte ale vietii sociale, dar cea mai consistenta parte a invataturii se acumuleaza prin instruire, prin forme organizate si sistematice.

Piaget considera ca scoala trebuie sa fie conceputa cu un centru de activitati reale, practice, desfasurate in comun, in asa fel ca inteligenta logica sa se formeze in functie de actiunea si de schimbarile sociale.

Educatia reprezinta, astefel, activitatea psihosociala cu functie generala de formare-dezvoltare permanenta a personalitatii umane pentru integrarea sociala optima, angajata conform finalitatilor asumate, la nivel de sistem si de proces, proiectate, realizate si dezvoltate prin actiuni specifice avand ca structura de baza corelatia subiect (educator) obiect(educat),intr-un context deschis,(auto) perfectibil.

Bibliogarfie:

1.Antonesei Liviu -"Paideia. Fundamentele culturale ale educatiei", Editura Polirom 1996

2.Cucos Constantin - "Pedagogie",Editura Polirom 2001

3.Macavei Elena - "Pedagogie" , Editurav Didactica si Pedagogica,1997

4.Nicola Ioan - "Tratat de pedagogie scolara", Editura ARAMIS, 2003

Educatie

De la Wikipedia, enciclopedia libera

Salt la: Navigare, cautare

Portal Educatie

Cuvantul educatie este de origine latina, deriva din substantivul "educatio" care inseamna crestere, hranire, cultivare. Educatia are sarcina de a pregati omul ca element activ al vietii sociale.

[modifica] Definitii ale educatiei

Educatia este un tip particular de actiune umana, o interventie sau directionare, o categorie fundamentala a pedagogiei.

Platon definea educatia ca fiind "arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele." Aristotel, in lucrarea sa "Politica", considera ca "educatia trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare".

Johann Amos Comenius, in lucrarea sa "Didactica magna", considera ca la nastere, natura inzestreaza copilul numai cu "semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii", ele devin un bun al fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca in conceptia sa, educatia este o activitate de stimulare a acestor "seminte", si implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul "nu poate deveni om decat daca este educat".

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea, John Locke, educatia se prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se stabileste intre "preceptor" (educator) si copil (viitorul "gentleman").

Filosoful german Immanuel Kant, aprecia ca educatia contribuie la valorificarea naturii umane in folosul societatii: "este placut sa ne gandim ca natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se da o forma care sa-i convie cu deosebire. Aceasta ne descopera perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc".

Pentru Jean-Jacques Rousseau educatia este in acelasi timp interventie si neinterventie : "Educatia negativa presupune inlaturarea oricarui obstacol din calea dezvoltarii firesti, totul trebuind lasat sa se produca de la sine fara nici o interventie".

In opinia pedagogului german Johann Frederich Herbart educatia este impartita in trei subdiviziuni: guvernarea, invatamantul (realizarea unor obiective specifice) si educatia morala.

Sociologul francez Émile Durkheim considera ca educatia este o actiune "exercitata de generatiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viata sociala."; are ca obiect sa provoace si sa dezvolte in copil un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale. Durkheim afirma ca "educatia consta intr-o socializare metodica a tinerei educatii".

Pedagogul roman Constantin Narly, considera ca educatia este "un fapt social si individual in acelasi timp". Florin Georgescu considera ca "educatia este prima activitate creatoare neproducatoare de bunuri de consum, cunoscuta de istorie" (Florin Georgescu 1970).

Societatea zilelor noastre solicita, mai mult ca oricand, inteligenta si capacitatea creatoare a omului. "Intregul climat al viitorului, afirma Bogdan Suchodolski, va situa capacitatile intelectuale in conditiile deplinei afirmari si va da un larg avans dorintei de cunoastere.

In concluzie, prin educatie se doreste dezvoltarea constienta a potentialului biopsihic al omului si formarea unui tip de personalitate solicitat de conditiile prezente si de perspectiva societatii.

Educatia are urmatoarele caracteristici: pune accent pe oameni, urmareste dezvoltarea unor calitati umane si explorarea orizonturilor, este orientata predominant spre pregatirea pentru viata, are in vedere, cu precadere, intrebari asupra existentei, vizeaza cu precadere dezvoltarea unei stari sau a unei structuri atinse, finalitatea in educatie imbina viziunea pe termen scurt cu cea pe termen lung. Activitatea educationala este dinamica si flexibila in acelasi timp, iar educatia stimuleaza idealul fiintei umane exprimat prin "a fi si a deveni".

[modifica] Caracterul istoric al educatiei

Educatia difera de la o etapa istorica la alta in functie de conditiile materiale si spirituale ale societatii. Educatia este un fenomen social, specific uman, care apare odata cu societatea, dintr-o anumita necesitate proprie acesteia - aceea a dezvoltarii omului ca om, ca forta de munca si fiinta sociala.

Odata cu succesiunea epocilor istorice idealul, mecanismele, continuturile, finalitatile educatiei s-au schimbat, au evoluat si s-au perfectionat. Educatia este deci supusa schimbarilor istorice, ea aparand odata cu societatea din comuna primitiva.

In momentul in care stramosii indepartati ai omului au inceput sa munceasca, prin aceasta, felul lor de viata a inceput sa se deosebeasca fundamental de cel al animalelor. Acestea din urma au continuat sa se adapteze si sa se comporte fata de mediul natural in mod instinctiv. Omul insa a adoptat fata de mediu o atitudine activa, transformandu-l cu ajutorul uneltelor pe care le confectioneaza. Astfel apare atitudinea activa a omului fata de propria sa dezvoltare, simtul de raspundere pentru generatia viitoare, exprimat prin grija adultilor de a transmite celor tineri experienta de confectionare si utilizare a uneltelor in vederea formarii lor ca forta de munca. Intre munca si educatie s-a stabilit astfel un raport de interconditionare, raport care se afla la baza perfectionarii uneltelor de munca.

Dezvoltarea vietii sociale, imbogatirea experientei umane fac sa se complice insusi procesul de transmitere a experientei acumulate, de procesul de educare. Generatiile adulte transmit tinerelor generatii nu numai experienta de munca, ci si limba si regulile de comportare. Acest proces intentionat de formare a tinerelor generatii este tocmai ceea ce intelegem prin educatia in comuna primitiva.

Aparitia proprietatii private si a claselor sociale fac ca educatia antichitatii sa se deosebeasca de cea specifica comunei primitive. Educatia are acum un caracter de clasa. Acest caracter este evident atat in statele din orientul antic - Egipt, China, India - cat si in Grecia si Roma antica.

In scolile egiptene se urmarea, pe de o parte, pregatirea conducatorilor statului - a preotilor - iar pe de alta parte, pregatirea acelora care, indeplinind diverse functii administrative mai marunte, aveau obligatia de a sti sa scrie.

Din documentele ce au ajuns pana in vremea noastra se poate deduce ca chinezii au avut scoli cu mult inainte ca societatea lor sa se imparta pe clase. Cu toate acestea scolile din China antica devin treptat un monopol al aristocratiei. Spre deosebire de alte scoli din orientul antic, in China se acorda mare atentie formarii deprinderilor de comportare, urmarindu-se mai ales cultivarea supunerii atat fata de cei mai in varsta, cat si fata de cei superiori ca situatie sociala. Educatia morala din scoala chineza era puternic influentata de religie.

Ca si la egipteni, pentru indieni nu exista o demarcatie precisa intre cunostintele religioase si cele profane. Ele se impleteau. In India se studia astronomia, medicina (cu ajutorul magiei), matematica si limba sanscrita.

In Grecia antica putem evidentia doua tipuri de sisteme educationale. Acestea privesc cele doua mari puteri: Sparta si Atena. Sistemul educational spartan era cu precadere unul militar, pe cand in Atena predomina un sistem democratic.

Sistemul educational al romanilor a cunoscut o organizare diferita, corespunzatoare principalelor etape ale dezvoltarii statului. Astfel in perioada regalitatii educatia se facea in familie; in timpul republicii incepe sa se manifeste tot mai mult preocuparea pentru organizarea invatamantului; pe cand in timpul imperiului sistemul de instructie si educatie capata un caracter de stat.

Trecerea de la societatea sclavagista la cea feudala a insemnat, totodata, si trecerea de la sistemul de educatie sclavagist la altul care corespundea cerintelor vietii economice si sociale specifice oranduirii, a carei durata se intinde din secolul al V-lea pana in secolul al XVIII-lea.

Ideologia dominanta a oranduirii feudale a fost cea religioasa - crestinismul pentru Europa, islamismul pentru Orientul apropiat si nordul Africii, budhismul pentru Orientul indepartat. Biserica - indeosebi cea crestina - acaparase pamant, putere politica si intreaga viata culturala. Dogmele religioase serveau integral intereselor claselor dominante, de aceea ele constituiau elementul primordial si baza oricarei gandiri teoretice a reprezentantilor acestor clase. Este cunoscut faptul ca in aceasta perioada filosofia a devenit o "slujnica" a teologiei. Arta a fost si ea subordonata spiritului teologiei, devenind o expresie a dispretului religios pentru natura, pentru om. Prin continutul sau, arta exprima aspiratia catre viata viitoare. In pictura si sculptura feudala era redat extazul mistic al unor fiinte dematerializate, disproportionate anatomic.

In ceea ce priveste invatamantul feudal, acesta a fost un monopol al clerului - atat in Europa, cat si in Orientul apropiat si departat.

Se stie ca oranduirea feudala cuprinde mai multe etape, fiecare dintre ele avand anumite particularitati care si-au exercitat influenta si asupra educatiei si invatamantului. Astfel, educatia evului mediu propriu-zis (secolele V-XIV) se deosebeste mult de aceea care se practica in epoca Renasterii si Reformei (secolele XV-XVI), iar aceasta avea unele trasaturi care o diferentiau de sistemul educativ din perioada descompunerii feudalismului (secolele XVII-XVIII).

Catre sfarsitul evului mediu ritmul de dezvoltare al societatii a devenit mai alert. Cruciadele au inlesnit schimbul de marfuri, au contribuit la dezvoltarea puternica a meseriilor, a atelierelor mestesugaresti. In industrie s-au introdus motoarele hidraulice, a inceput sa se foloseasca roata de tors si s-a trecut la organizarea unui nou tip de productie industriala, productia manufacturiera. Secolele XIV si XV constituie - pentru o parte din tarile Europei de apus - perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Criza economica si sociala din aceste secole este insasi criza regimului feudal, care a permis trecerea de la suprematia nobilimii feudale la dobandirea puterii de catre burghezie. Populatia oraselor a crescut continuu. Treptat, apar, mai ales in Italia, o multime de "republici". Aproape fiecare oras mai dezvoltat a devenit o republica - Venetia, Florenta, Genova, Milano etc. Schimbari majore s-au petrecut si in educatie. Conceptele umanismului au influentat puternic ideile pedagogice. Se da o mare importanta respectului fata de om, increderea in posibilitatile sale fizice si intelectuale.

Sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea se caracterizeaza pe plan socio-politic printr-o succesiune de victorii ale burgheziei din tarile Europei occidentale. Intrucat insesi interesele sale economice si politice ii impuneau asigurarea unei instructii elementare pentru categorii largi ale populatiei. Aceasta perioada constituie un mare pas inainte in directia generalizarii invatamantului primar si a dezvoltarii teoriei pedagogice corespunzatoare. Amploarea pe care a luat-o acum invatamantul, mai ales scoala elementara, a atras dupa sine si dezvoltarea institutiilor de pregatire a corpului didactic. Aceste imprejurari au stimulat procesul de constituire a pedagogiei ca disciplina stiintifica.

Interesul manifestat pentru problemele dezvoltarii tinerei generatii au favorizat crearea unei institutii speciale de educare, precum si elaborarea unei teorii pedagogice privind copii de varsta prescolara.

Dar anul 1900 nu este o piatra de hotar in dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice. Catre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului urmator au aparut o serie de elemente noi care anunta importante mutatii in gandirea pedagogica si practica scolara. Aproape tot ceea ce creasera secolele anterioare in domeniul practicii instructiv-educative era cuprins acum in termenul de scoala traditionala si incepuse sa fie repudiat. Apare, mai intai, o reactie fata de scoala herbartiana, intemeiata exclusiv pe receptivitate, pe orientare exclusiv teoretica a continutului activitatii didactice. Se creeaza, astfel, asa-numitele scoli noi din Marea Britanie, Franta, Germania, SUA.

Tot acum, ca urmare a initierii cercetarilor experimentale in psihologie, incepe sa se manifeste o puternica reactie fata de pedagogia filosofica - constituita deductiv, pornindu-se de la anumite principii sau concepte filosofice. Se contureaza astfel ideea unei pedagogii experimentale si, concomitent, ideea unei stiinte a copilului - pedagogia.

Tot in aceasta perioada se constata o alta tendinta: depasirea limitelor pedagogiei intemeiata pe psihologie - care conducea spre cultivarea individualismului - prin elaborarea unei teorii pedagogice bazate pe sociologie, adica pedagogia sociala.

Pe plan pedagogic, secolul XX s-a anuntat, inca de la inceput - prin teoria educatiei noi - ca un secol al copilului.

De-a lungul istoriei, educatia si-a demonstrat rolul vital pentru dezvoltarea civilizatiei, culturii umanitatii, pentru cresterea gradului de ordine si rationalitate in viata sociala, pentru cultivarea valorilor spirituale si conferirea in acest fel a unui statut elevat conditiei umane.

[modifica] Bibliografie

Ion Gh. Stanciu, "O istorie a pedagogiei universale si romanesti pana la 1900", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1977

George Vaideanu, "Educatia la frontiera dintre milenii", Editura Politica, Bucuresti, 1988

Ioan Nicola, "Pedagogie", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992

Ioan Nicola, Tratat de pedagogie scolara

Martian Iovan, "Repere in pedagogie - prin universul educatiei", Arad, 1997

Adus de la 'https://ro.wikipedia.org/wiki/Educa%C5%A3ie'

Categorie: Educatie

Educatia

Inca din cele mai vechi timpuri s-a incercat sa se dea o definitie educatiei.

Pentru Platon educatia ar fi "Arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta aptitudinile native pentru virtute ale acelora care dispun de ele

Aristotel, in lucrarea sa "Politica", considera ca educatia "trebuie sa fie un obiect al supravegherii publice, iar nu particulare", in consecinta ea trebuie sa pregateasca viitorii cetateni.

Komensky, in lucrarea sa "Didactica Magna", considera ca la nastere natura inzestreaza copilul numai cu "semintele stiintei, ale moralitatii si religiozitatii". Acesta nu se desavarseste prin sine si de la sine, ele devin un bun ala fiecarui om numai prin educatie. Rezulta ca in conceptia sa educatia este o activitate de stimulare a acestor "seminte" si implicit de conducere a procesului de umanizare; omul nu poate deveni om decat daca este educat.

Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea John Locke, educatia se prezinta sub forma unei relatii interpersonale de supraveghere si interventie ce se stabileste intre educator si copil (viitorul gentelemene). Este indispensabil ca educatorul sa cunoasca zestrea naturala a copilului, pentru ca pe aceasta baza sa intervina cu modalitati adecvate pentru a-l modela in concordanta cu prototipul omului in care se impletesc trasaturi ale nobilimii si burgheziei "un gentelemene in actiune".

Filosoful german I. Kant in reflectiile sale aprecia ca educatia contribuie la valorificarea naturii umane in folosul societatii : "Este placut san e gandim ca natura omeneasca va fi mai bine dezvoltata prin educatie si ca se poate ajunge a i se da o forma care sa convie cu deosebire. Aceasta ne descopera perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc".

O viziune cu totul ooriginala o intalnim la J.J. Rousseau. Pentru ele educatia este in acelasi timp interventie si neinterventie. Fiecarei perioade de varsta ii corespunde o anumita educatie in functie de fenomenele psihologice dominante in etapa respectiva (organe de simt, ratiune, sentimente).

"Educatia negativa" presupune inlaturarea orcarui obstacol din calea dezvoltarii firesti, totul trebuie lasat sa se produca de la sine fara nici o interventie. Interventia alterneaza cu neinterventia : prima, pentru particularitatile dominante etape respective, a doua, pentru cele care se afla in stare latenta. J.J. Rousseau spune ca la varta de 2-12 ani, "nu vreau sa aiba alt profesor decat natura, nici alt model decat obiectele".

Pedagogul german Johann Friedrich Herbart, sustine ca educatia include trei subdiviziuni : guvernarea, invatamantul si educatia morala, fiecare urmarind realizarea unor obiectivespecifice, toate la un loc circumscriind finalitatea generala a educatiei.

Sociologul francez E. Durkheim sustine ca educatia este o actiune "exercitata de catre generatiile adulte asupra celor ce nu sunt coapte pentru viata sociala. Ea are ca obiect sa provoace si sa dezvolte in copil un numar oarecare de stari fizice, intelectuale si morale, pe care le reclama de la el atat societatea politica in ansamblul ei, cat si mediul special caruia ii este cu deosebire destinat". Esenta educatiei se reduce pentru cei dintai la dirijarea dezvoltarii copilului iar pentru ceilalti la adaptarea acestuia unor conditii de mediu. Daca ar trebui ca sa dau o definitie a educatiei as spune astfel : educatia este o activitate sociala complexa care se realizeaza printr-un lant nesfarsit de actiuni exercitate in mod constient, sistematic si organizat, in fiecare moment un subiect individual sau colectiv actionand asupra unui obiect individual sau colectiv in vederea transformarii acestuia din urma intr-o personalitate activa si creatoare, corespunzatoare atat conditiilor istorico-sociale prezente si de perspectiva, cat si potentialului sau biopsihic individual.

Societatea zilelor noastre solicita mai mult ca oricand inteligenta si capacitatea creatoare a omului. "Intregul climat al viitorului, afirma Bogdan Suchodolski, va situa capacitatile intelectuale in conditiile deplinei afirmari si va da un larg avant dorintei de cunoastere". Urmeaza ca educatia sa stimuleze in individ toate fortele si starile afective indispensabile desfasurarii unei activitati creatoare.

Omul trebuie educat pentru a face fata cerintelor viitorului, pentru a putea infrunta si raspunde unor situatii imprevizibile. Ocupandu-se de educatia viitorului, autorii lucrarii "orizontul fara limte al invatarii" considera ca ea va trebui sa vina in intampinarera asa zisului "decalaj uman", contribuind la eliminarea disprepantei dintre lumea inconjuratoare tot mai complexa, si capacitatile umane de a-i face fata.

Cum devine posibila realizarea unei asemenea deziderat ? Prin orientarea scolii spre o modalitate noua de invatare care sa-i asigure individului posibilitatea de a raspunde unor evenimente neprevazute. Educatia viitorului va trebui sa se intemeieze pe o "invatare inovatoare" ale carei atribute vor fi "anticiparea si participarea". Intuirea unor evenimente pe care societatea le va genera in viitor, expresie a anticiparii ofera individului posibilitatea de a-si elabora raspunsuri adecvate, indispensabile integrarii sale in societate. Participarea pe de alta parte, implica "constientizarea drepturilor si responsabilitatilor de catre fiecare ins, cultivarea capacitatilor de cooperare, comunicare si empatie". (W. J. Botkin)

Educatia viitorului nu se poate alimenta din experienta trecutului. Obiectivele si modelele sale, sustine A. Toffler, vor trebui cautate in viitor. Care vor fi caste obiective si tehnici, cum va trebui organizat invatamantul, iata cateva intrebari cu caracter prospectiv. Fara a prelimina cate ceva din esenta societatii de maine nu este posibil as schita educatia ce-I va fi proprie. Societatea viitoare in care "masinile se vor ocupa de fluxul materialelor fizice, iar oamenii de fluxul informatiilor si cugetare", impune ca obiectiv fundamental invatamantului acela de a "sporii capaciatetea de adaptare a individului pentru ca acesta sa se poata adapta repede si usor la noutate permanenta" (A. Toffler)

Asemenea obiective impun schimbari radicale in continutul si tehnologia educatiei. Selectarea si prelucrarea cunostintelor se va realiza predominant dupa principiul interdisciplinaritatii, se va apela cu precadere la strategiile euristice de predare-invatare, mijloacele tehnice si indeosebi calculatoarele vor permite o individualizare mai accentuata a invatamantului. Concomitent se vor extinde si perfectiona formele de socializare menite sa-l pregateasca pe individ pentru exercitare relatiilor interumane prin cooperare si empatie.

Caracterul prospectiv al educatiei impune , deci, orienarea ei tot mai insistenta sper cerintele viitoare ale societatii prin pregatirea omului pentru a face fata impactului schimbarii cu care se confrunta neintrerupt.

Eu cred ca o dificultate a sistemului de invatamant din Romania este imitarea unor "modele" universale, lipsa caracterului national al educatiei. E sigur ca educatia nu se poate inchide in limitele stict nationale, facand abstractie de cea ce s-a realizat in alte tari. Cunoasterea si valorificarea unor asemenea rezultate sunt posibile numai asimilandu-le si adaptandu-le la particularitatile sociale si nationale din tara. Experienta universala trebuie imbinata, deci, cu experinta nationala. In dezvoltarea si perfectionarea educatiei trebuie sa se porneasca intotdeauna de la realitatile nationale si numai pe aceasta baza sa se asimileze experienta universala, acumulata in cadrul altor sisteme educationale. Conditia indispensabila pentru ciscumscrierea educatiei romanesti este cunoasterea particularitatilor specifice natinii romane.

Educatia reprezinta una din caile prin care fiecare popor isi aduce contributia la dezvoltarea generala a umanitatii. Obiectivul educatiei nationale este de a pune in valoare potentialul creator al poporului. "Noi ramanii care am dat timp de 2000 de ani atatea dovezi de viata si de putere de a infrange si cele mai infioratoare incercari ale sortii, suntem in drept sa avem incredere in puterile noastre de a da prin noi insine, fara ajutorul nimanui, contributii pretioase umanitatii prin punerea in valoare a specificului nostru propriu care nu este cu nimic mai prejos decat al altor popoare, favorizate in anumite momente trecatoare de cine stie ce imprejurari" (O. Ghibu)

Dezvotarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si externi. Se considera ca in cadrul acestor factori educatia detine rolul conducator datorita specificului actiunii sale ce se manifesta nu numai direct ci si indirect prin intermediul celorlalti factori. Nu se poate spune ca personalitatea este un rezultat al actiunii educatiei formale, nonformale si informale in mod echilibrat, deoarece, fiecare diutre aceste forme ale educatiei actioneaza la un moment data supra pesonalitatii. Cea mai importanta este educatia informala, dar fiecare educatiei fie ea formala sau nonformala aduce un plus in formarea personalitatii, de aceea cooperarea dintre cele trei forme este necesara.