Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate didacticaScoala trebuie adaptata la copii ... nu copiii la scoala





Biologie Botanica Chimie Didactica Fizica Geografie
Gradinita Literatura Matematica

Copii


Qdidactic » didactica & scoala » gradinita » copii
Soarele si omuletii de zapada - poveste prelucrata de Tincuta Gherasec



Soarele si omuletii de zapada - poveste prelucrata de Tincuta Gherasec



Soarele si omuletii de zapada


Poveste prelucrata de Tincuta Gherase

Dupa Herta Wilk si Mioara Cremene


A fost odata ca niciodata . . A fost odata o iarna alba si stralucitoare cu puf mult asternut pe crengi, pe pamant si pe case. Puful era moale si cand sclipea in bataia soarelui , iti parea ca zaresti arzand focuri marunte. Doar cand luai puful in mana simteai cat e de rece. Iar daca suflai asupra lui cu caldura , atunci se topea incetisor , si indurerat ca piere, iti lasa in palma o lacrima . !













Era un ger strasnic in zilele acelea. Copacii abia indrazneau sa mai traiasca. Iarba pierise iar frunzele se dusesera. Din sat, multi prieteni ai copiilor, au plecat: fluturii si gandaceii s-au ascuns sub scoarta copacilor; pasarelele au zburat spre tarile calde. Doar cioara a ramas sa croncane prin unele curti.

Intr-o dimineata geroasa, a acelei ierni, in curtea gradinitei au aparut cinci omuleti de zapada nemaipomenit de hazlii. Unul, inalt si voinic, purta un joben mare pe cap, o matura in mana dreapta si o coronita in mana stanga; altul mai mic si mai grasut, purta pe cap o oala veche, un fular scurt cu dungi la gat si in mana dreapta – o lopata; al treilea cu manusi in maini, gata sa prinda fulgii de zapada; al patrulea cu o palarie neagra si , cu matura in mana dreapta dar si cu chitara, parca ar fi tanti Veronica, femeia de serviciu de la gradinita noastra, pregatita pentru concert!; iar al cincilea , cel mai batran dintre toti.

Cine-i facusera? De unde aparusera? Sst! Nu pot sa va spun. E o taina pe care noi cinci, eu si prietenii mei : Costel, Mariuta, Ionut si Nicusor, am jurat sa n-o tradam nimanui.

Pot doar sa va destainuiesc atat: cei care construisera oamenii de zapada nu s-au mai indurat sa-i strice, pentru ca intr-adevar , cand le zareai nasurile de morcovi si caraghioasele de palarii iti venea sa razi , iar cand ii priveai in ochii de chiparusi iti deveneau grozav de dragi.

Seara, cand au plecat spre casele lor, mesterii fauritori au vorbit intre ei: „Ce-ar fi daca i-am lasa sa traiasca si ei!? . .Macar pana la primavara! Ca atunci o sa vina soarele cald si o sa-i topeasca . ..”

Noaptea , toata lumea din sat s-a culcat, ne-am culcat si noi iar cei cinci omuleti au ramas in curtea gradinitei. S-a lasat un ger naprasnic, incat parca inghetase si vantul, ba si fumul hornurilor. Iar inimile copacilor, sub scoarta inghetata, de-abia mai ticaiau.

Atunci deodata, momaile cele albe din curtea gradinitei au prins sa se miste. Pasamite, fusese un asemenea ger naprasnic, incat si oamenilor de zapada le venise chef sa tropaie din picioare. Si asa pesemne au inviat.

Cat de veseli erau omuletii nostri! Sareau incolo si incoace, priveau de jur imprejur de li se parea lumea: o minunatie. Ba, baietelul cu manusile in maini a inceput sa alerge dupa fluturasii de zapada. Cel mai voinic s-a apucat sa marsaluiasca spre case sa desfunde hornurile iar femeia cu rochia pana in pamant a inceput sa deretice prin curte cantand. Dar pe cand toti isi gasisera cate o indeletnicire, unul singur, cel mai batran , ramasese pe ganduri, sprijinit de-o uluca a gardului.

Cand bagara de seama toti ceilalti , se adunara in jurul lui si-l intrebara:

Ce ai mosule, de ce esti suparat?

Ce sa am, ofta mosneagul. Ia, mi-am adus si eu aminte de ceva .

De ce?

Mi-am adus aminte ca, in timp ce dormeam, am auzit niste voci de copii spunand:

„ Omuletii astia n-o sa traiasca mult. O sa vina Soarele cald si o sa-i topeasca!”

Catava vreme au ramas toti nemiscati. De spaima nici nu mai indrazneau sa vorbeasca.

Ce-i de facut? A soptit , in sfarsit tanti Veronica, femeia de nea. Mosneagul a ridicat din umeri:

Pai, stiu eu?


Dar cum arata soarele acesta cald? Intreba baietelul.

Nu te pot lamuri, a oftat mosneagul, nici eu nu l-am vazut!

Frumos ii sade, striga tanti Veronica, punandu-si mainile in sold. Auzi, sa se lege el, asa, tam-nisam de oameni! Ce are cu noi, de vreme ce nici nu ne cunoaste? De ce sa ne topeasca?

Nu l-am putea ruga sa nu mai vina ? se baga in vorba si cel mic si grasut.

Am putea, dar nu stim unde sade. Clatina din cap mosneagul.

L-am putea cauta, isi dadu cu parerea tanti Veronica.

- Da, da, sa-l cautam ! incuviintara ceilalti. De ce sa ne pierdem nadejdea? Poate ca soarele cald nu-i rau la suflet. O sa inteleaga si o sa se duca in alta parte. Sa ne lase si pe noi sa traim.

Si asa au pornit la drum. Dar oricat au cautat pe ulitele satului nu au gasit Soarele cald. De aceea au mers mai departe si au ajuns la marginea satului, pe camp. Dar campul era pustiu. Atunci au pornit si mai grabiti si mergand fara ragaz, s-au vazut deodata inconjurati de o multime de copaci. Erau in padure. Si, pe cand strabateau cararile argintate de raza verzuie si rece a lunii, iata ca le-au ajuns la ureche niste tainice si ciudate ciocanituri.

Nu cumva o fi soarele cald? A intrebat baietelul de omat speriat.

Dar nu. Era o pasare cu o scufita rosie si cu o scurteica impestritata. Avea un cioc lung si ascutit si lovea de zor in scoarta unui copac.

- Cum te numesti frumoasa zburatoare ? o intrebara prietenii nostri.

- Eu, mi-am zis „Ciocanitoarea harnica” , raspunse ea. Dar incotro, oameni buni ?

- Mergem si noi. Vrem sa cautam Soarele cald !.

- O, ca bine faceti, dragii mei. Mergeti cat mai degraba si spuneti-i sa vina neintarziat. De uimire , mosneagului ii cazu luleaua din gura:

- Cum asa, pai nu te temi de el?

- Ba, eu ma tem de ger, zise ciocanitoarea. Ca din pricina lui , micile vietati de sub scoarta copacilor stau amortite si nu mai ies la lumina. Nici nu mai tin minte de cand n-am mai pus pe limba . Duceti-va, duceti-va, oameni buni, si spuneti-i soarelui cald asa: ca de nu se grabeste, si de nu vine maine in zori moare Ciocanitoarea harnica !

Au plecat prietenii nostri si s-au afundat mai adanc in padure.

Nu va opriti , ii indemna femeia de nea.

Dar ei se simteau mahniti de soarta trista a ciocanitoarei. Noroc ca i-a inveselit nitel un pui de animal, sprinten. Parea un ghemulet roscat , cu coada lunga – ce sarea usor, fie de pe o creanga pe alta, fie di varful unui copac, la poalele lui . si era atat de zglobiu, nazdravanul, incat cel mai grasut dintre oamenii nostri de zapada s-a luat dupa el. A alergat ce-a alergat si apoi buuuf, s-a trezit cu nasul in nameti. Ceilalti l-au intrebat pe roscovan:

Cum te cheama si de ce sari atat de voios?

Sunt Veverita-pui si sar de nerabdare, in asteptarea Soarelui cald.


Cum asa, nu te temi de el? intreba mirat baietelul care astepta sa prinda fluturi de zapada.

- Sa ma tem? Zise Veverita – pui. Dimpotriva . camara maica-mi e goala si in zadar cautam cu totii ghinde si conuri de brad, totul e acoperit de zapada. Numai Soarele cald ne poate scapa. Daca dati cumva de el , spuneti-i sa nu zaboveasca, altminteri pierim pana maine la amiaza !

Cei cinci oameni de zapada s-au asternut la drum. Mergeau greoi si suparati. Si iata ca de dupa o movilita , zarira rasarind doua urechi lungi si ciudat de tremuratoare.

Valeu, sa stiti ca acesta-i Soarele cald ! zise baietelul cel grasut si ceilalti se oprira inspaimantati.

Nu va apropiati de el - rosti cel mai voinic dintre ei., sa nu vi se intample vreun rau. Lasati-ma pe mine . .

Maria Ta, rosti el, cu bagare de seama. Suntem o familie de oameni de zapada. Iesi rogu-te de dupa movilita ca avem sa-ti spunem ceva .

Daca aveti ceva de spus, veniti voi incoace, se auzi o voce slaba.

Cel care astepta sa prinda fluturi de zapada , incepu sa tremure .

Nu putem, ca ni-i frica de matale.

Pai, si mie mi-e frica de voi .

Asa, zise mosneagul catre ceilalti, apai atunci sa stiti ca acesta nu-i Soarele cald.

Dar cine-i ? intreba cel grasut.

Acesta-i Iepurasul - spaimantici , caci numai el e atat de fricos.

Dar de ce te-ai pitit de dupa deal?

Nu m-am pitit, raspunse Iepurasul – spaimantici. Scormonesc zapada

sa caut radacini vechi de iarba, caci nu mai pot de foame. Puietii cei tineri i-am ros de

mult . Oof, ca daca nu vine Soarele cald mai repede ma prapadesc pana maine in amurg .

Oamenii nostri de zapada au mai mers putin si deodata au auzit glasurile arborilor ce se vaitau , care mai de care cu vocile lor: unele mai groase, altele mai subtiri.

Uf , rau ma mai dor bratele ! Crengile mele sunt prea impovarate de zapada. Or sa se rupa ! O sa pierim cu totii! Primavara, Soare cald, veniti mai repede . .!

Prietenii nostri s-au oprit cateva clipe din drum. Erau tare ingandurati. Tocmai iesisera din padure si s-au pomenit la marginea campului. Apoi s-au pus din nou in miscare si . ..fara sa-si mai spuna nimic , au luat-o inapoi, de-a curmezisul ogoarelor inzapezite, spre satul nostru. Cand sa intre pe prima ulita , i-a zarit o pasare neagra:




Cra, cra, cra. Ia te uita cine umbla teleleu prin sat! Da de unde veniti oameni buni? De la crasma?









De unde venim, de unde nu venim, ce-ti pasa dumitale ? a mormait morocanos mosneagul. Nu ne mai supara si mata; in primul rand, ca nici nu ne cunoastem!

Si in al doilea rand nici nu vrem sa-ti spunem ca am fost sa cautam Soarele cald, tipa femeia de nea..

Carr, Carr, Carr, ati fost sa cautati Soarele cald ? Si l-ati gasit ?

Vezi bine ca nu ! Nu l-am gasit nicaieri.

Asa ? Aflati ca eu sunt Cioara cea batrana si invatata, care-si are cuibul intr-un horn de pe acoperisul gradinitei. Eu stiu foarte multe, chiar si unde-i locuinta Soarelui cald. Sa stiti ca sta tocmai acolo, dupa varful acela de munte inalt.

Zau ?Si cum se ajunge pana la el?

Nu poti ajunge decat in zbor.

Cioara draga, se ruga atunci femeia, fii buna si du-te matale pana la dansul, ca ti-e mai usor. Zboara degraba si du-i veste din partea oamenilor de zapada . spune-i ca moare padurea daca nu vine. Pier veveritele cele roscovane, se prapadesc iepurasii urechiati, se sting ciocanitoarele cele frumoase si harnice; ingheata de tot mandrii copaci . . Asa sa-i spui, auzi ?

B ine, ma duc, incuviinta cioara.

Iar prietenii nostri ii urara drum bun, facandu-i semn cu capul. Si ca si cum Soarele cald ar fi fost pe undeva pe-aproape, din ochii femeii de nea se revarsara cateva lacrimi . de zapada !

Dimineata, cand m-am trezit, era soare afara si batea parca un vant caldut. Zapada incepu sa se topeasca. Plangeau parca si stresinile casei si deodata in geamul meu batu o cioara. Ea mi-a povestit toate cate s-au intamplat. Apoi au venit prietenii mei: Costel, Mariuta, Ionut si Nicusor .

Vino sa vezi, mi-au spus ei, in curtea gradinitei au rasarit ghiocei.

Am alergat cu ei. Si intr-adevar , ici, acolo, se zareau tulpinite verzi cu capsoare albe. Unul era mai mare , doi erau mai scunzi, al patrulea avea frunzele verzi, rasucite ca niste brate proptite in solduri, iar cel din urma avea tulpina mai groasa si un bumbulet pe-o ureche.

Nu pareau tristi, ci sunau din clopotei parca spuneau: „ A venit primavara !”











Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright