Caracterizare Ion din opera Ion- Liviu Rebreanu

Caracterizare Ion din opera Ion- Liviu Rebreanu

1.INTRODUCERE

Ion este personajul titular, central din roman, impresionant prin iubirea pamantului si drama pe care o traieste, dominand intreaga lume care se desfasoara in legatura cu el.

Este principalul personaj, complex, cu insusiri contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism. Initial dotat cu o serie de calitati, in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat, iar moartea lui este expresia intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean.

2.Mijloace de caracterizare

Este caracterizat direct (de catre narator, de catre alte personaje sau prin autocaracterizare) si indirect (prin fapte, limbaj, atitudini, comportament, relatii cu alte personaje, gesturi, vestimentatie).

Naratorul prezinta initial, in mod direct, biografia personajului, iar pe parcursul romanului, elemente de portret moral si fizic ("iute si harnic ca ma-sa", "chipes", "voinic"). Atitudinea contradictorie a celorlalte personaje reflecta complexitatea sa: initial Herdelea il considera "baiat cumsecade. E muncitor, harnic, saritor, istet" - apreciindu-l mai mult decat pe oricare alt tanar din sat. Atitudinea ei se schimba insa pe parcursul operei. Belciug considera: "esti un stricat, un bataus si un om de nimic".

Caracterizarea indirecta se realizeaza prin faptele care evidentiaza trasaturile sale. Limbajul apartine registrului popular, este diferit in functie de situatie si de interlocutor. Foloseste cu naturalete expresii populare ("a sta cu mainile in san", "a da cu piciorul norocului"). Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile: "Ion urmari din ochi pe Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug neprefacut". Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran, iar numele devine emblematic.

3.Glasul pamantului

Intregul roman este organizat in doua parti, coordonate ale evolutiei interioare a personajului principal: "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii". Cele doua femei, conturate antitetic si complementar, Ana si Florica reprezinta cele doua obsesii ale lui Ion: averea si iubirea. Conflictul interior, dintre cele doua chemari launtrice, nu il arunca intr-o situatie-limita, pentru ca forta lor se manifesta succesiv, nu simultan, dar se reflecta pe plan exterior in confruntarile cu Vasile Baciu si George Bulbuc.

Glasul pamantului acopera obsesiv glasul iubirii, singurul mod de legitimare a existentei umane fiind posesiunea pamantului. De aceea, romanul "reprezinta o revolutie si fata de lirismul samanatorist sau atitudinea poporanistaconstituind o data istorica in procesul de obiectivare a prozei noastre epice"(E.Lovinescu)

CUPRINSUL

Caracterizare Ion

Hora este cadrul initial, o secventa cu caracter monografic, prin prezenta lautarilor si jocului. Este un pretext narativ specific romanului realist prin care sunt prezentate toate personajele si anticipate marile conflicte ale romanului.

Desi sarac, este "iute si harnic" iubind munca si pamantul.

Istet, silitor si cuminte, trezise simpatia invatatorului, care il considera capabil de a-si schimba conditia. Baiatul renunta insa la scoala, pentru ca pamantul ii este mai drag decat cartea. Calinescu vorbeste aici despre lipsa de ambitie, dar naratorul lauda gestul sau, mai potrivit mentalitatii satului traditional.

Pentru ca il stiu impulsiv si violent, este respectat de flacaii din sat si temut de tigani, care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora, desi George este cel care le plateste.

Insultat de Vasile Baciu beat, in fata satului, la hora, se simte rusinat si manios, dorind sa se razbune. Acesta ii reproseaza insa ca umbla dupa fata lui, fiindca este "sarantoc, talhar, hot". Orgolios, posesiunea pamantului ii apare ca o conditie a pastrarii demnitatii umane. Dupa o scurta ezitare, alege zestrea Anei si renunta la iubirea Floricai. Faptele sale sunt tot atatea trepte ale dezumanizarii.

Este viclean cu Ana, o seduce apoi se instraineaza, iar casatoria o stabileste cu Baciu cand fata ajunsese deja de rasul satului. Este naiv, crezand ca nunta ii aduce si pamantul, dar este randul lui Vasile Baciu sa se arate viclean. Dupa nunta incepe cosmarul Anei, batuta si alungata de cei doi barbati. Prin interventia preotului Belciug, Vasile ii da toate pamanturile lui Ion.

Toata incordarea lui de pana acum, ambitia si hotararea de a obtine pamantul, se domolesc. Brutalitatea fata de Ana este inlocuita de indiferenta. Sinuciderea ei nu-i trezeste vreun licar de constiinta si nici moartea copilului. Viata lor nu reprezenta decat o garantie a proprietatii asupra pamanturilor lui Vasile Baciu. Devenit proprietar al pamanturilor, Ion redescopera dragostea pentru Florica: "cand ii venea in minte Florica, uita de toate precum odinioara a uitat-o pe ea din pricina pamantului". 

Astfel se justifica afirmatia lui N.Balota: "Ion e expresia conditiei umane degradate si umilite care se rezgandeste". Asa cum ravnise la averea altuia, acum ravneste la nevasta lui George. Are revelatia adevaratei fericiri: iubirea, pe care o vrea cu orice pret. Viclenia ii dicteaza modul de apropiere de Florica: falsa prietenie cu George, in a carui casa poate veni oricand ca un prieten. Deznodamantul este adus de avertismentul Savistei, personaj simbol al traditiei incalcate prin abaterea de la norma morala. Surprins de George intr-o noapte pe cand se strecura in curtea lui, este ucis, in mod simbolic, cu lovituri de sapa.

Relatia fundamentala se stabileste nu cu celelalte personaje, ci cu un simbol mai puternic decat el: pamantul. Iubeste pamantul mai presus de orice. Renunta la scoala pentru ca ii este mai drag "sa fie vesnic insotit cu pamantul". Renunta la Florica, pe care o iubea, instinctul de posesiune a pamantului punand stapanire pe el. Adora si venereaza pamantul ca pe o zeitate: "se lasa in genunchi, isi cobori fruntea si-si lipi buzele ..simti un fior rece, ametitor". Prin munca, omul este infratit cu lutul. In fata "uriasului" se simte "mic si slab, cat un vierme", dar muncindu-l simte "o mandrie de stapan". Toate actiunile lui se vor orienta spre a-l obtine, indiferent de mijloace. Cand glasul pamantului tace, revine glasul iubirii. Pamantul striveste in final omul, care nu intamplator este ucis cu o sapa.

Glasul iubirii - eroul este intruchiparea unei tenacitati native, o puternica individualitate, un cinic care se loveste de intransigenta unui alt personaj: Vasile Baciu. Fericirea lui Ion nu dureaza pentru ca Baciu refuza sa-i dea pamanturile. Ca personaj este individualizat de lupta pentru pamant, in timp ce glasul iubirii il umanizeaza.

CONCLUZIA

Ion este un personaj romanesc memorabil si monumental, ipostaza a omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui neinfranta: pamantul si legile nescrise ale satului traditional.