Ilarie Voronca

Ilarie Voronca

Restristi, 1927, Colomba, 1927, Ulise, 1928, Plante si animale, 1929, Bratara noptilor, 1929, A doua lumina, 1930, Zodiac, 1930, Invitatie la bal, 1931, Incantatii, 1931, Act de prezenta, 1932, Peter Schlemil, 1932, Ulysse dans la Cité, 1933, Patmos, 1934, Poèmes parmi les hommes, 1934, La Poésie Commune, 1936, La Joie est pour l homme, 1936, La Clé des réalités, 1944, Souvenirs de la planète Terre, 1945, Poèmes choisis, 1956, Poèmes inédits, 1964.

O constiinta teoretica si poetica expusa contradictiei a avut si Ilarie Voronca (1903-1946). Iata inca un autor bilingv, care si-a parasit marginea culturala si a reusit sa se faca remarcat centrului parizian. Unde ajunge in 1925 si, dupa momentele de rezistenta antifascista, se va sinucide in 1946. Se va face cunoscut doar ca poet, spre deosebire de Fondane, mai apreciat ca eseist si ganditor.

Modernismul sau deja eclectic - de la o poezie a mimesisului la poezia ca practica semnificanta, textualista, antimimetica -, se raporteaza cu totul personal la traditia unei identitati originare romanesti, care nu elimina nici grefele folclorice, realizand o originala gramatica poetica, cu cele mai insolite libertati expresive.

N-a urmat, asadar, un singur traiect poetic si nu s-a limitat la teorie; de altfel, o teorie de grup, neindividuala.

Rigoarea integralista a cedat repede laxitatii retorice, imagistice, metaforizante. Poetul isi edifica viziunea proprie pe o etica umanitarista persuasiva. Ea e sprijinita de un autentic curent afectiv, dar si de o substanta foarte consistenta, mitologica si livresca. O retorica si o stilistica echilibreaza realul si imaginarul, in forme poetice mai apropiate expresionismului decat simbolismului.

Poezia aceasta tematizeaza descompunerea materiei, spiritului si limbajului.

Integralismul de la inceputuri, ca expresie romaneasca a avangardei, intentiona sa realizeze racordul cu un clasicism modern, de substanta. Asa se dorea, de altfel, si constructivismul. Amandoua sunt directii ale modernismului, lucide si riguros controlate. Ele urmareau programatic 'nu dezagregarea bolnava, romantica, suprarealista, ci ordinea sinteza, ordinea constructiva, clasica, integrala'.

Ilarie Voronca a urmat mistica hedonica a universului intim, pe linia traditionalismului lui I. Pillat, reluata, cu o bine articulata teorie a poeticului, in deceniul 7, de oniricii hiperrealisti, L. Dimov ori  E. Brumaru.

I. Voronca a avut si instinct textualizant. Presimtea forta magica autoproliferanta a cuvantului, articulat organic in fiinta poetica nelimitata, de o extrema vitalitate si tensiune a fanteziei, unind ratiunea si senzatia si construind un univers de o plasticitate reliefata, absorbant pentru receptorul poetic.

Voronca este un spirit etic si totodata estetizant, insetat deopotriva de real si metafizic, intr-o pluralitate de forme autentificate poetic, estompandu-si limitarea idealista si relativista, cu infiorare existentialista si rafinament hedonic.

Voronca, cel de la revistele 75 HP si Punct, era un autentic innoitor, ca si alti avangardisti romani, inca inainte de a parasi Romania.

Pictopoezia, sintetismul, integralismul, discutate si ilustrate in texte originale, bulverseaza poezia, atat cat sa-i deturneze, in epoca, mersul peste limita intelegerii critice curente.