Lucian Blaga ca si dramaturg (1895-1961) - opera literara

A.      OPERA LITERARA

B.      LUCIAN BLAGA- dramaturg: "MESTERUL MANOLE"

1. miturile literaturii romane;

2. tema dramei;

3. subiectul;

4. momentele subiectului;

5. caracterizarea personajelor:

a) Mesterul Manole;

b) Mira;

c) Calugarul Bogumil (doctrina Bogumilica);

d) Gaman;

e) biserica;

f) personajul colectiv al mesterilor.

6. limbajul;

7. paralela intre balada "Monastirea Argesului" si drama "Mesterul Manole" de Lucian Blaga.

A.      opera literara

Prin personalitatea sa complexa de poet, prozator, dramaturg si filosof, Lucian Blaga s-a impus ca una dintre cele mai distinse personalitati ale culturii romane interbelice. El a marcat mai mult de cinci decenii spiritualitatea romaneasca, opera sa reflectand tendintele moderne ale epocii, de a reda ideile intr-o forma metaforica. A fost permanent obsedat de setea de infinit, de absolut, de eternitate, de puterea timpului de a desface totul si de drama omului de a nu se putea sustrage lui.

Incepand cu anul 1918, incepe sa publice numeroase volume de poezii, teatru, memorialistica, filosofie, eseuri.

Volume de poezii: 1919-" Poemele luminii"

1921-" Pasii profetului"

1924-" In marea trecere" (Motto: " Opreste trecerea. Stiu ca unde nu e moarte nu e nici iubire si totusi, te rog: opreste, Doamne, ceasornicul cu care ne masori destramarea . "

1929-" Lauda somnului"

1933-" La cumpana apelor"

" La curtile dorului"

" Nebanuitele trepte

Romanul: " Luntrea lui Caron"

Drame: "Zamolxe"

"Cruciada copiilor"

" Mesterul Manole"

" Anton Pann".

"MESTERUL MANOLE"

B.      In conceptia lui Lucian Blaga, teatrul are menirea de a dezvalui framantarile interioare ale individului.

1.Miturile literaturii romane George Calinescu semnaleaza prezenta, in cadrul literaturii romane, a patru mituri, si anume:

-Traian si Dochia - simbolizeaza constituirea poporului roman - mitul genezei;

-Miorita - simbolizeaza existenta pastorala a poporului roman;

-Mesterul Manole - mitul estetic, indicand conceptia noastra despre creatie, care e rod al suferintei;

-Zburatorul - mitul erotic.

Pornind de la balada populara "Mesterul Manole", culeasa si publicata de Vasile Alecsandri in 1852, mitul Mesterului Manole a fost evocat in diferite genuri si specii literare pana la Lucian Blaga.

Piesa lui Blaga e o drama in 5 acte, tiparita la Sibiu, in 1927 si reprezentata prima data pe scena Teatrului National din Bucuresti la 6 aprilie 1929.

2. Tema    Piesa releva problematica creatorului operei de cultura si arta care infrunta timpul. Este o drama de idei care prezinta tragedia artistului cuprins de patima construirii si cere de la el jertfa suprema.

3. Subiectul

Actul I

Actiunea are loc "pe Arges in jos", intr-un timp mitic romanesc. Inca din prima scena este fixata dilema dureroasa a Mesterului Manole, pus sa aleaga intre pasiunea de a construi si jertfa.

Actul II

Este semnificativ pentru scena juramantului.Intre Manole, mesteri si solul venit de la Voda are loc o discutie. Certitudinea reusitei constructiei este sintetizata de cuvintele lui Manole catre sol: "Ai venit sol de la Voda, intoarce-te sol de la noi: biserica se va ridica!"

Actul III Pune in lumina momentele de groaza ale asteptarii, ale aparitiei Mirei, ale jertfei sub forma de joc. Indicatiile scenice ale acestui act sunt semnificative pentru caracterizarea atmosferei de mare incordare: "Zidarii sunt in asteptarea celei dintai care va veni. Fetele lor sunt trase, palide, slabite. Mult timp tacere. Numai cate un tusit s-aude. Fiecare pe cate o piatra

Scena jocului de-a moartea este dramatica: "Te potrivesti in ceruri si te-ai ratacit intre noi; oameni de gluma rea. Mira, ce sa-ti mai spun? De atatea ori ai fost caprioara neagra cand suiai drumul la noi. De atatea ori ai fost izvor de munte, cand coborai de la noi. Acum esti aici, inca o data: nici caprioara, nici izvor, ci altar."

Manole rosteste cel mai cutremurator crez din literatura romana, si care confirma conceptia potrivit careia creatia majora nu se poate realiza decat prin iubire. El incheie acest act prin cuvintele: "Jocul e scurt. Dar lunga si fara sfarsit minunea . "

Actul IV

Releva febrilitatea zidirii si zbuciumul lui Manole: "Viata ei trece prin lumina de veac. Ceea ce nu se mai poate intoarce, sta si acum in fata mea; cand ii ziceam: du-te - venea; cand ii ziceam vino, radea! Viata in trecere cu tresarire de stea Apoi Manole rosteste cu furie demonica si deznadejde:" Aprindeti padurile sa se vada de departe ca aici zece draci cladesc o biserica lui Hristos!" "Daca fapta noastra nu e buna, sa fie cel putin frumoasa, daca nu e frumoasa, sa fie cel putin inspaimantatoare. Daca lacas de slava nu va fi, sa ramana cel putin semn de amenintare ridicat de oameni impotriva puterilor."

Manole se razvrateste, obsedat de "vaietul" ce razbate din zidurile bisericii. El isi depaseste durerea care il indeamna la distrugerea operei terminate: "Judecata mi-o voi face singur, judecata voastra cine va face-o?" "Nu scuipati, ca sunteti pe-un mormant. Nu injurati ca sunteti pe-o biserica. Taceti molcom, ca unul din voi a ucis."

Blestemul lui Manole e dureros: "Vaietul tot mai tare se aude. Gol si uitare sa se lase in jurul nostru. Povestea noastra sa se cufunde-n pamant, ca a fost cea mai grea, cea mai trista, mai fara de noima, tulburatoare, din toate povestile purtate vreodata de vant." "Pieire nefireasca sa ajunga din urma pe cel ce dincolo de inaltarea lacasului mai vrea sa traiasca. Sa ni se uite numele. Sa ni se arda casele si cenusa madularelor noastre pe apa sa se arunce."

Actul IV se incheie intr-o dureroasa liniste. "Voi sta aici. Ce departe unul de altul in suferinta. Acum e liniste. Toti au tacut? Undeva s-a oprit un vant. Undeva a contenit un glas ( . )Lacas abia inceput, mormant de ingeri si sfinti."

Eseu: ADN-ul exista in genomul uman Document online: Proiect didactic biologie - transmiterea caracterelor ereditare-teoria cromozomiala a ereditatii

Actul V

Releva moartea eroica. Autosacrificarea lui Manole duce la unirea din nou cu Mira, in viata "de dincolo". Voda il mangaie, incercand sa-l consoleze: "Nu strange pumnii, Manole, ca biserica ta canta peste toata tara. Daca ai vedea-o o data, din vale, uitarea ti s-ar asterne pe amintiri." Insa Manole ii replica: "In zid ea s-a stins, dar in mine ea tot mai striga."Ultima sa dorinta e de a trage el cel dintai clopotul: "Tot ce mai doresc e sa ma lasi ( . ) sa ma sui in biserica. Vreau sa trag eu clopotul intaia oara . "

Manole se arunca de pe biserica. Se aud tipete, plans de femei si soapte in multime: "Cazut . " "In zid un cantec a contenit . " Mesterii se simt singuri.

4. Momentele subiectului

Expozitiunea: Manole masoara si socoteste in camera lui de lucru, in prezenta staretului Bogumil si a unui personaj ciudat, Gaman. Zidurile se surpa mereu.

Intriga: Mesterii vor sa abandoneze lucrarea, dar Manole raspunde solului trimis de Voda ca "biserica se va cladi".

Desfasurarea actiunii: Mesterii se revolta impotriva lui Manole. Meditand asupra sfaturilor staretului Bogumil, Manole transmite zidarilor hotararea sa de a zidi "o fiinta scumpa de om . Jertfa va fi o sotie care inca n-a nascut, sora sau fiica . " Hotararea e pecetluita prin juramant. Apare conflictul dintre mesteri, care se invinuiesc de incalcarea juramantului. Apare Mira, sotia lui Manole, care vine pentru a-l salva pe omul despre care se auzise ca l-au prins mesterii pentru a-l zidi. Manole incearca sa evite jertfirea Mirei, dar zidarii il constrang, in virtutea juramantului facut.

Punctul culminant: E constituit de zidirea Mirei. Mesterii lucreaza ca niste posedati.

Deznodamantul: Manole se razvrateste impotriva propriei fapte si vrea sa sparga zidul pentru a-si elibera sotia. Avand constiinta ca a savarsit un act criminal, Manole se urca pe turla bisericii, trage clopotul, apoi se arunca in gol.

5.Caracterizarea personajelor

MESTERUL MANOLE - BALADA POPULARA "MONASTIREA ARGESULUI"

Balada populara a fost publicata de Vasile Alecsandri in prima culegere de creatii populare romanesti din 1852, intitulata "Poezii poporale. Balade adunate si indreptate de Vasile Alecsandri

Balada populara "Monastirea Argesului" ilustreaza mitul estetic si are la baza credinta ca nimic durabil si unic prin frumusete nu se poate cladi fara sacrificial de sine al creatorului.

"Monastirea Argesului" are un statut aparte in ceea ce priveste incadrarea in specie, deoarece se situeaza la granite dintre balada si legenda: este o balada pentru ca ilustreaza mitul jertfei pentru creatie, conform caruia artistul se sacrifice pe sine si este o legenda deoarece explica existenta reala a Manastirii Argesului, constructie unica in lume prin arhitectura ei, monument de o frumusete deosebita, care se afla la Curtea de Arges - "Monastire - nalta / Cum n-a mai fost alta."

Astfel, "Monastirea Argesului" e considerata o balada populara cu trasaturi de legenda si apartine genului epic, in care se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice.

Manole este personajul principal, deoarece are o importanta decisiva in desfasurarea actiunii. Manole este si un simbol literar, pentru ca reprezinta artistul de geniu.

Este un erou exceptional, cu trasaturi iesite din comun.

Este mesterul cel mai priceput, singurul capabil de o zidire mareata "cum n-a mai fost alta".

De la inceput a fost caracterizat de autorul anonim, detasandu-l de ceilalati mesteri: "Noua mesteri mari / Calfe si zidari / Si Manoli, zece, / Care-i si intrece."

Stapanit de patima creatiei, sufera cumplit cand zidurile se prabusesc. Comunica, prin vis, cu Dumnezeu, autorul anonim al baladei inzestrandu-l cu puteri fantastice: "O soapta de sus / Aievea mi-a spus".

Trasaturile morale i se evidentiaza in mod indirect, din propriile fapte sau vorbe si demonstreaza cinste, corectitudine, respectarea cuvantului dat.

Manole propune mesterilor sa faca un juramant prin care fiecare sa se angajeze ca respecta taina creatiei: "Noi sa ne-apucam / Cu totii sa giuram / Si sa ne legam / Taina s-o pastram." Invoca divinitatea sa dezlantuie stihiile naturii ca sa o opreasca din drum. E tulburat sufleteste, desi durerea este nimicitoare; isi zideste sotia, hotarat sa implineasca menirea artistica. Atitudinea lui Manole este ilustrata de verbe suggestive pentru agitatia lui sufleteasca: "turba", "saruta", "ofta", "tacea", "zidea". Isi jertfeste sotia iubita, zidind-o in peretii manastirii, deoarece intelege ca acesta este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru a desavarsi o creatie care sa dainuiasca in eternitate. Fantana din finalul baladei este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa de sine, care e sfasietoare si dureroasa, stari sugerate indirect de apa sarata a lacrimilor.

O alta modalitate de caracterizare o constituie antiteza, Manole fiind in opozitie cu ceilalti mesteri, de care se diferentiaza prin maiestrie si in contradictie cu Negru - voda, fata de care mesterul e superior moral si spiritual.

Exista si un portret direct realizat in finalul baladei: "Manea se perdea, / Ochii-i se-nvelea / . Mort bietul cadea!"

Portretul fizic lipseste. Caracterizarea indirecta se realizeaza si prin relatiile cu alte personaje: cu Ana este iubitor si tandru, mesterilor le impune respect si ascultare.

In antiteza cu Negru - voda, care intruchipeaza orgoliul nemasurat si conducatorul crud, Manole se comporta cu sinceritate si demnitate.

Pentru a scoate in evidenta trasaturile personajului, autorul imbina armonios cele trei moduri de expunere: naratiunea - subliniaza calitatile morale ale lui Manole; descrierea - pune in lumina comuniunea cu natura; dialogul - subliniaza starile sufletesti si gandurile lui Manole.

MESTERUL MANOLE

Deasupra tuturor personajelor este Manole, personaj complex, sfasiat de contradictii, care cauta sa impuna in lume mesajul sau.

Zabovind de 7 ani in preajma zidurilor prabusite de 77 de ori, mesterul este macinat de indoieli. Dorind sa gaseasca raspuns la intrebarea sa; cine se opune cladirii se adreseaza lui Bogumil. La inceput, Manole crede in iesirea din impas prin ratiune, considerand ca Dumnezeu nu poate cere jertfa deoarece e o jertfa de sange, iar Satana nu o poate pretinde, intrucat biserica se inalta impotriva lui. In final, adopta o solutie originala, prin contopirea intr-una singura a celor doua mari iubiri - Mira si biserica.

Conditia tragica a lui Manole este conditia simbolica a creatorului de arta, un martir al frumosului.

Pentru Manole, ceratia sa este patima si mistuire: "Launtric un demon striga: Cladeste! Pamantul se impotriveste si imi striga: Jertfeste!"

Mira il caracterizeaza: "Manole de chin . Tu inima fara odihna, gand treaz, visare fara popas."

Manole se autocaracterizeaza ca artist: "Bogumile, rugati-va sa nu mai salasluiasca in nimenea patima cladirei ca in mesterul Manole, cel de cumplita amintire. Ca patima aceasta, coborata de aiurea in om e foc ce mistuie ( . ) si e pedeapsa si e blestem."

Mesterul se afla intr-un conflict multiplu, plin de semnificatii:

-cu Bogumil

-cu Gaman

-cu mesterii

-cu Voda

-cu Mira

-cu sine insusi

-cu multimea

-Manole artist - Manole om.

Fiecare conflict ii confera dramatism eroului.

Conflictul cu Bogumil si Gaman exprima speranta filosofica a omului de a-si explica faptele, existenta. De asemenea, evidentiaza concluzia ca biserica uneste iubirea divina cu cea pamanteasca, dar numai prin energia sufletului omenesc. De aceea, Mira prin puterea zidirii caramizile, asigurand trainicia zidului.

Conflictul cu mesterii are doua surse:

-esecul repetat al cladirii care ii determina pe acestia sa paraseasca lucrul;

-juramantul. Manole dovedeste ca respectarea acestuia inseamna respectarea propriei conditii de creator. Nerespectarea lui ar fi insemnat renuntarea la lupta pentru triumful operei.

Conflictul cu Voda este determinat de intarzierea finalizarii constructiei. Voda ii accepta repetatele amanari, iar Manole ia brusc hotararea ca in trei zile sa construiasca zidurile.Domnitorul ii recunoaste in final mesterului valoarea personalitatii creatoare.

Conflictul cu Mira este unul erotic si psihologic, al vietii cu moartea, al pasiunii artistice cu cea umana. Tragismul acestui conflict provine din intentie si solutia finala, aflate in totala opozitie, intre gand si fapta:" Din bucuria vietii am inchipuit lacasul. Cel care se ridica e din suferinta mortii." Manole artistul si Manole omul stau in fata Mirei si asteapta decizia acesteia. Sotia intelege dramatismul din sufletul lui si accepta ca, in rivalitatea dintre ea si manastire, sa recunoasca suprematia acesteia. Astfel, isi dovedeste in modul cel mai emotionant devotamentul.

Conflictul cu sine insusi In sacrificiul Mirei,mesterul gaseste o forma a jertfirii de sine si de aici isi ia puterea de a incepe ritualul jocului cu moartea. Zbuciumul lui Manole, durerea din sufletul rupt in doua, sunt sugerate de ritmul navalnic al muncii zidarilor. Mesterii si Manole actioneaza ca niste posedati de forte teribile care permit incheierea constructiei in sapte zile. Coplesit de durerea pierderii celei mai pure iubiri, Manole descopera, ca om, ca jertfa sa ca artist e prea mare si se repede sa sparga zidurile.

Astfel, intra in conflict cu multimea, pentru ca opera nu-i mai apartine creatorului, ci eternitatii sin u se mai poate desface in componentele initiale deoarece procesul creatiei este ireversibil.

Pe fondul conflictului Manole - multime, apare conflictul Manole artist - Manole om. Manole a jertfit-o pe Mira ca artist, dar sufera consecintele acestui gest ca om si nu se poate bucura de stralucirea capodoperei sale.

Drumul creatiei apare ca fiind anevoios, cu suisuri si coborasuri, cu satisfactii si regrete.

Sinuciderea lui Manole nu trebuie inteleasa ca ispasirea unei vine morale, pentru ca singura vina a mesterului era aceea a patimei creatiei, a operei care isi cere dreptul la viata.

Prin opera sa Manole rivalizeaza cu divinitatea si cei veniti sa o admire aduc lauda nu doar lui Dumnezeu, ci si omului care s-a intrecut pe sine.

Manole ii reproseaza divinitatii ca ea n-a sacrificat nimic, iar lui i-a cerut totul. Boierii constata: "Auziti-l cum trage clopotul cumplit fara smerenie, parca s-ar certa cu cerul."

Sinuciderea lui Manole apare ca o expresie a eliberarii sale. Este apreciat de multime la adevarata sa valoare abia dupa moarte, in jurul lui tesandu-se un mit.

ANA - BALADA "MONASTIREA ARGESULUI"

Este personaj secundar de balada populara deoarece apare numai in tablourile al treilea si al patrulea. Este sotia mesterului Manole si intruchipeaza iubirea ideala, ca sentiment unic si inaltator, pe care amandoi il sacrifica in numele patimii pentru creatie. Ana are aceeasi tinuta morala superioara ca a lui Manole, iubirea lor fiind daruire totala si devotement.

Ana apre abia in tabloul al treilea si ilustreaza motivul femeii destinate zidirii. Manole presimte ca aleasa destinului tragic va fi sotia sa, deoarece iubirea lor e mai puternica decat a celorlalti si atunci sacrificial e pe masura actului creator. Manole asista neputincios la apropierea Anei de locul zidirii si rosteste o invocatie catre Dumnezeu ca sa dezlantuie stihiile naturii care sa o opreasca din drum: "Da, Doamne, pe lume / O ploaie cu spume, / Sa faca paraie, / Sa curga siroaie, / Apele sa creasca, / Mandra sa-mi opreasca, / S-o opreasca-n vale, / S-o-ntoarca din cale!" Dumnezeu ii asculta ruga si da "ploaie spumegata", dar "ea tot venea / Si s-apropia". De aici reies, indirect, devotamentul si iubirea profunda a Anei pentru barbatul ei, intrucat ea isi continua cu tenacitate drumul: "Ea mereu venea, / Pe drum sovaia / Si s-apropia, / Si amar de ea, / Iata c-agiungea!" Ana invinge toate obstacolele, ca un personaj de basm, si trasaturile el nu sunt exceptionale, ci sunt dominate de iubirea arzatoare pentru sotul ei.

Scena sosirii ei la zidurile manastirii impresioneaza prin antiteza dintre zbuciumul sufletesc al lui Manole si gesturile lui tandre: "Iar Manea turba, / Mandra-si saruta, / In brate-o lua / Pe schele-o urca, / Pe zid o punea / Si,glumind, zicea: / -Stai, mandruta mea, / Nu te sparia, / Ca vrem sa glumim / Sis a te zidim!" Ana este aleasa de autorul anonim pentru sacrificiul inchinat creatiei tocmai datorita calitatilor ei superioare - loialitatea si increderea in Manole: "Ana se-ncredea / Si vesel radea." In plan stilistic, dramatismul e amplificat de monorima de tip feminin, in "-a", "-ea" si da senzatia de vaiet, de tanguire sfasietoare.

Manole lucreaza frenetic, zidind odata cu Ana propria iubire, fapt sugerat de diminutivele repetate succesiv: "gleznisoare", "pulpisoare", "costisoare". Suferinta cumplita a Anei e exprimata in mod direct de vorbele tanguitoare. Inaltarea bisericii este dublata acustic de jeluirea femeii: "Zidul rau ma strange / Trupusoru-mi frange", precum si de chemarea prin repetitie: "Manoli, Manoli, / Mestere Manoli!"

Ana traieste iluzia jocului. Durerea ei sufleteasca e cauzata de pierderea copilului ce urma sa-l nasca, sugerand indirect o puternica dragoste materna: "Copilasu-mi frange" Chinul Anei este exprimat in mod indirect prin repetitia versurilor: "Iar ea, vai de ea! / Nici ca mai radea, / . Dar ea, vai de ea, / Tot mereu plangea".

Portretul fizic lipseste, dar frumusetea ei e sugerata prin metafora populara: "Sotioara lui, / Floarea campului".

Ana devine coautor al constructiei unice. Manastirea se inalta ca rod al dragostei si al jertfei si de aceea va fi o zidire sfanta unica.

MIRA

Locul Anei din "Monastirea Argesului" este luat de Mira, un personaj mult mai complex.

Numele ei vine de la verbul "a se mira" si sugereaza atitudinea omului nefalsificat de civilizatie, a sufletului pur in fata tainelor universului. Ea insasi este o taina si o minune prin frumusete, gingasie,intuitie, bunatate si devotement, prin iubire si seninatate. Mira se autocaracterizeaza: "Seninatate cand sunt cu voi si putina lumina."

Intotdeauna apare imbracata in alb, simbol al puritatii, al luminii. Delicatetea si nevinovatia sufletului sau au puterea de a lumina chipurile mesterilor si de a-i insenina, de a le alunga tristetea si indoiala. Ea singura poate invinge blestemul.

Are farmecul elementelor naturii, fiind numita de sot "caprioara" si "izvor". Intre zidari , ea apare ca factor coagulant pentru a-i impulsiona, tocmai cand acestia simteau frica, deruta, dezbinare.

Cu intuitia sa descopera pricina incruntarii de pe fetele mesterilor si le insenineaza gandurile cu rasul contagios. Le spune ca biserica se va cladi doar daca vor lucra razand. Intelege ca ei ii revine rolul de a insufleti zidurile. Mira are constiinta jertfei pentru a opri patima mistuitoare a lui Manole. De aceea sosirea ei la locul constructiei nu e intamplatoare, iar manole nu-i pedepseste pe mesteri, care isi anuntasera sotiile, surorile sau fiicele sa ramana acasa.

Avand cel mai curat suflet, incat el se potrivea "doar in ceruri", cum ii spune Manole, Mira, ca femeie, isi adduce aportul la infaptuirea creatiei. Pentru Manole este inceput si sfarsit, viata si moarte, totul: "Tu inceput si sfarsit, tu totul."

BOGUMIL

Staretul este cel care vine cu idea jertfei, indemnandu-l, cu sange rece, "de sarpe sau de inger", pe Manole sa cladeasca in zid un om, motivand ca trupul e derizoriu, "raie a sufletului".

Numele sau este ales dupa cel al preotului bulgar, presupusul fondator al unei secte crestine, aparuta in Bulgaria la inceputul secolului al X-lea, ca un protest impotriva feudalizarii tarii. Invatatura era raspandita sub numele de bogumilism in Serbia, Bosnia. Adeptii sai credeau intr-un dualism al binelui si al raului, dupa care Satana a creat lumea, iar Dumnezeu i-a dat spiritual, astfel incat in om sunt intruchipate ambele principii. La noi, influenta bogumilica s-a facut simtita in folclor.

Calugarul Bogumil se opunea ratiunii si stiintei, considerandu-le elemente prin care omul se impotriveste destinului. Prin stiinta si creatie omul devine stapan pe fortele naturii si isi faureste propriul destin.

In subiectivitatea sa, staretul se bazeaza pe analogii formale, dupa care cifrele se aseamana cu demonii iadului.

Imaginea staretului apare ca o intruchipare a raului. Este numit de Mira: "dracul pustnic". Este limitat sin u il poate lamuri pe Manole cine cere jertfa de sange.

Mira nu il vede ca pe un om de incredere pentru ca staretul ii sugerase lui Manole ca un pacat al sau tine zidurile pe loc, indemnandu-l sa-si recunoasca umilit vinovatia pe care, de fapt, nu o avea.

GAMAN

E un personaj simbolic care comunica cu fortele telurice si are manifestari stranii: doarme mai tot timpul si in somn se scutura raspandind in jur nisip si bucati din lana cojocului, urla, suspina, scoate sunete ciudate, implora cerul.

Gaman ilustreaza psihologia omului primitive, la care predomina instinctual. El prevede destinul Mirei si pe cel al lui Manole. Este intruchipat mult mai uman decat staretul, fiind capabil de autosacrificiu. Mira il accepta ca pe o fiinta cu porniri primare, dar nu lipsit de intelepciune si umanitate.

El spune ca simte cum biserica ii creste in spate in timp ce Mira se juca pe spatele sau, joc analog transformarii ei in biserica. Gaman plange prima data dupa o suta de ani, anticipand ca victoria mesterului se va intoarce impotriva lui. Este cel care ii intareste lui Manole hotararea de a renunta la viata, deoarece, in conceptia poporului, jertfa omeneasca trebuie platita cu aceeasi jertfa.

BISERICA

Ca opera finite, emana stralucirea si lumina transfigurate ale Mirei, dar si genialitatea de creator a lui Manole. Femeile de pretutindeni vin in pelerinaj, iar in fata frumusetii bisericii, ele se elibereaza de obsesia crimei lui Manole, crima care pusese stapanire pe constiinta lor.

PERSONAJUL COLECTIV - MESTERII

Blaga numeroteaza mesterii si pentru primii patru precizeaza profesiile initiale: cioban, pescar, calugar, ocnas. Ei si-au parasit meseriile fiind convertiti de Manole spre patima creatiei.

Prin zonele lor de provenienta se unesc cele patru puncte cardinale din semnul crucii si cele patru medii si elemente ale genezelor mitice: pamantul, apa, lumina vazduhului si intunericul subteran.

Manole s-a opus plecarii lor, explicandu-le realizarea operei ca pe o infratire de forte impotriva blestemului.

La inceput mesterii sunt sceptici si ingroziti din cauza semnelor ciudate carora nu le gasesc raspuns: pietrele sar spre cer, raul sfaraie aburind de un foc nevazut, se preface in nor; oase ies de sub pieyre; luna se inroseste; roti de foc huruie pe cer; cuptoarele de caramida se prabusesc si sting; genunchii le slabesc.

Ei cred in superstitii si de aceea schimba locul constructiei: pe moaste, pe albie de rau secat, pe morminte, insa zadarnic. Ii cer lui Manole dezlegarea sa plece, obositi fiind fizic si psihic, desi recunosteau chemarea pentru creatie, simtind biserica ca pe o "boala", ca pe un "dor", ca pe o "amintire" de care nu poti scapa, intrucat o vad pe deal, o aud fosnind in vazduh ca matasea. Unul dintre mesteri exclama: "Suntem bolnavi de ea". Mira ii numeste "copii salbatici si fara veselie, copii batrani si incruntati". Pentru toti, pasiunea subconstienta a creatiei este mai puternica decat dorul de casa si decat semnele ghinionului.

Ei se solidarizeaza cu Manole in ideal, fapta si suferinta, acceptand sub juramant idea jertfei feminine. Sunt umanizati, ei simt dureri fizice si psihice, isi iubesc familiile, tradand juramantul facut pentru a-si proteja fiintele dragi de moarte.

In finalul dramei, dup ace zidurile manastirii straluceau in soare si in inimile credinciosilor veniti sa se minuneze, iar Manole murise, mesterii ne apar tristi, cu suflete pustiite: "Doamne, ce stralucire aici si ce pustietate in noi!" Golul din suflete este, de fapt, absenta patimii creatoare, fara de care viata devine fara sens, dupa cum spune unul dintre ei: "Sunt cu rostul pierdut".

Ratacind din loc in loc in absenta unui rost existential, ei se imprastie in anonimat, caci le lipseste Manole, cel care i-a unit, insufletindu-le patima creatiei.

6.Limbajul

Limbajul folosit de Lucian Blaga este poetic, implica sensuri metaforice care dau dramei o aura lirica.

Propozitiile sunt scurte,verbele sunt abundente. Exista si pause de meditatie, marcate prin punctele de suspensie, care imprima dramei profunzimea tragediei.

7.Paralela intre balada populara"Monastirea Argesului" si drama "Mesterul Manole"

ASEMANARI

ambele capodopere valorifica mitul creatiei care implica jertfa;

protagonistul este Mesterul Manole;

balada e structurata in 5 parti, iar drama in 5 acte;

motivul surparii zidurilor;

motivul jocului: - in balada: "Vrem sa glumim

Si sa te zidim . "

in drama: " . joc de alba vraja si intunecata magie . "

destinul tragic al protagonistilor.

DEOSEBIRI:

numele personajului feminine Ana (balada) / Mira (drama) si al domnitorului;

specia literara abordata: - balada- apartine genului epic;

- drama- apartine genului dramatic;

creatie populara / creatie culta;

in balada sunt invocate elementele naturii: ploaia si vantul, pentru a o intoarce din drum pe Ana;

in drama fortele naturii sunt intruchipate de personajul simbolic, Gaman;

in drama exista doua personaje simbol, Gaman si staretul Bogumil;

ambele personaje feminine sunt simboluri ale devotiunii si dragostei exemplare, dar Ana are numai rol de jertfa, pe cand Mira e un personaj mult mai complex;

in drama impresioneaza dialogul patetic dintre cei doi soti, care dezvaluie reciprocitatea sentimentului erotic, dar si personalitatea puternica a fiecaruia;

in balada, orgoliul egoist al domnitorului Negru Voda, de fapt Neagoe Basarab, determina moartea mesterilor;

in drama domnitorul este umanizat;

in balada Manole se angajeaza in noi framantari creatoare, pe cand protagonistul dramei se simte mutilat sufleteste, supravietuirea sa fiind mai cumplita decat moartea Mirei si se sinucide;

in balada mor toti mesterii, pe cand in drama moare numai Manole;

in drama Mira e constienta de jertfa sa.