Conceptul de hellenism

CONCEPTUL DE HELLENISM

Una dintre cele mai disputate probleme o reprezinta definirea, esenta consinutului epocii hellenistice. Pana in secolul XIX nu s-a pus problema in mod constient si concret ca dupa Alexandru ar urma o alta epoca istorica cu propriul ei specific. S-a acreditat ideea ca, in ultima istanta, era vorba de o decadere continua a hellenitatii inceputa indata dupa razboiul peloponesiac.

Primul care a sesizat ca dupa Alexandru apare asa numitul nou facies istoriae a fost J. Droysen. La indemnul lui A. Boeckh, Droysen a redactat o lucrare asupra lui Ptolemaios VI.

Filolog clasic, are s-a apropiat de texte cu deosebta acribie, era in acelasi timp si studentul lui Hegel. Cercetarea surselor putine privitoare la epoca de dupa Alexandru, dar si influenta lui Hegel, l-a dus la ideea amestecului culturilor si civilizatiilor. In 1833, el redacteaza o prima lucrare numita Alexandru cel Mare urmata de alte doua - Istoria diadohilor si Istoria Epigonilor. Toate aceste trei volume vor fi prefacute de el in sinteza Istoria Hellenistica. Droysen credea ca epoca lui Alexandru este in acelasi timp un sfarsit, dar si inceputul unei noi epoci. Pentru el, continutul fundamental al acestei epoci este fuziunea civilizatiei hellenice si a civilizatiilor orientale, impulsul venind de la Alexandru.

Sigur, trebuie sa stim de unde vine cuvantul de hellenism. Cuvantul helenistic nu este atestat ca atare in limba greaca veche. El este o creatie moderna plecand de la cuvintele hellenizo si hellenismos care reprezentau actiunea si rezultatul prin care un nongrec adopta limba, cultura si civilizatia greaca. Aceste forme se gasesc in Biblie, respectiv Cartea a II -a a Maccabeilor (Maccabei 2.4.13) unde se intalneste cuvantul hellenismos, adica desemnarea actiunii prin care marele preot Iason implanta printre evrei cultura si civilizatia hellenica. In Apostoli 6.1, intalnim termenul hellenistes, cuvant ce desemneaza pe evreul care a adoptat limba si educatia greaca. De la aceste cuvinte, termenii au trecut in limbile moderne. Droysen, pentru a desemna noua epoca de dupa Alexandru, a apelat la acest termen de hellenism care i s-a parut lui sugestiv si pregnant pentru a sublinia distanta intre hellenic si hellenistic.

Sigur ca, initial, conceptia lui Droysen a ramas izolata si abia mai tarziu studiile papirologice au pus in evidenta trasaturile acestei epoci. Trebuie spus ca aceasta conceptie a lui Droysen nu este in intregime acceptata de catre istoriografia moderna. Termanul ca atare nu poate fi scos din uz acum. Nici ideea de baza a fuziunii civilizatiilor. Noile cercetari, intre care cele intreprinse de Claire Préaux in a sa  Le Monde Helénistique (Paris I, II, 1978), apreciaza ca, totusi, tema fuziunii civilizatiilor drept continut esential al epocii elenistice nu mai trebuie astazi sa fie atat de mult accentuata, pentru ca aculturatia era cunoscuta de mult in antichitate si ea nu se manifesta numai la nivelul paturilor superioare. Préaux citeaza un papir in care pana si un umil sarac egiptea se plangea ca era nedreptatit pentru ca nu stia greaca.

Raspandirea civilizatiei grecesti nu e opera exclusiva a campaniilor lui Alexandru, ea se produsese de mult si in acest context ar putea fi imvocata afirmatia lui Isocrates (Panegiric 50) care elogiaza Athena pentru ca "a facut ca numele de hellen sa nu fie doar acela al unui neam, ci sa desemneze un mod de gandire si ca se numesc helleni astazi cei care impatasesc educatia noastra, indiferent de neamul lor si nu numai cei care sunt de aceeasi origine cu noi".

IZVOARE SI ISTORIOGRAFIE

Traditia literara privitoare la primul secol de dupa Alexandru este cu totul fragmnetara, punand la grea incercare pe istoricii moderni. Literatura de la moartea lui Alexandru si pana la sfarsitul secolului III este dominata de trei istorici: Hieronymos din Kardia, Phylarchos si Polybios din Megalopolis. Primii doi au fost contemporanii lui Alexandru.

Hieronymos a trait in intervalul 350-250 i.Hr. A fost prietenul si tovarasul de arme al lui Eumenes din Kardia, Antigonos Monophtalmos, demetrios Poliorketes. Istoria sa, care trata evenimentele pana la 272 i.Hr. (moartea lui Pyrrhos) s-a pierdut, dar ea sta la baza cartilor 18-20 ale lui diodor, care trateaza evenimentele pana la 302 i.Hr., si a lucrarii pierdute aproape cu totul a lui Arrianus, privitoare la istoria diadohilor, care merge pana in anul 321 i.Hr. Lucrarea lui Hieronymos a stat si la baza vietilor lui Eumenes, Demetrios Poliorketes si Pyrrhos redactate de catre Plutarch. Hieronymos din Kardia avea excelente cunostinte militare si informatii foarte pretioase directe despre marile personalitati ale vremii.

Phylarchos a redactat o istorie privind anii 272-220. Lucrarea este sub nivelul lui Hieronymos, el fiind preocupat mai mult de lucruri anecdotice, inclinatii moraliste, dar a fost mult citita. A fost folosita de Polybios, Trogus Pompeius, Plutarch.

Materialul documentar auxiliar consta in cateva inscriptii care econtin decrete ori scisori ale lui Alexandru, piese numismatice si papirologice.

Orice incercare de studiere a hellenismului trebuie sa inceapa cu Droysen si Niese. Urmeaza lucrarile lui Beloch, Kaerst, Berve, Wilcken, Glotz, Roussel, Cohen, Bengtson etc.

Dintre studiile mai noi dedicate perioadei, amintim:

Édoward Will, Histoire politique du monde héllenistique (2 vol. 1966-1967)

Claire Préaux,  Le monde héllenistique (2 vol. 1978)

In limba romana pot fi citite, printre altele, lucrarile lui François Chamoux, Civilizatie elenistica si A.B. Ranovici, Elenismul si rolul sau istoric.