In
anul 1967, cele trei Consilii de Ministri ale CECO, CEE si EURATOM au
fuzionat, devenind Consiliul de Ministri al Comunitatilor
Europene (cunoscut si drept Consiliul Comunitatilor Europene).
Odata cu intrarea in vigoare a Tratatului de la Maastricht, aceasta
institutie va fi redenumita Consiliul Uniunii Europene, ramanand
principalul organism decizional al Uniunii Europene pentru activitatea
obisnuita a organizatiei.
Atributiile Consiliului de
Ministri vizeaza: adoptarea legislatiei comunitare; coordonarea
politicii economice a statelor membre; incheierea de acorduri
internationale intre Uniunea Europeana si unul sau mai multe
state sau organizatii internationale (dupa ce au fost negociate
de Comisia Europeana); aprobarea bugetului Uniunii Europene impreuna
cu Parlamentul European; adoptarea deciziilor cu privire la Politica
Externa si de Securitate Comuna (PESC); coordonarea
activitatilor statelor membre si cooperarea intre
instantele judiciare si fortele nationale de politie.
In
ceea ce priveste organizarea, Consiliul Uniunii Europene este definit de
trei niveluri. Primul se refera la reuniunile ministrilor au loc in
functie de anumite domenii (afaceri generale, agricultura, afaceri
economice si financiare, mediu, transport si telecomunicatii,
piata muncii si politici sociale, pescuit, industrie si energie
s.a.); exista un Consiliu al Ministrilor de Externe (Consiliul
Afaceri Generale), Consiliul Ministrilor Agriculturii, Consiliul Ministrilor
Economiei sau Finantelor (cunoscut si drept Ecofin). In acest prim
nivel intra si Secretariat General (considerat organism
auxiliar) cu atributii complexe care gestioneaza activitatea
institutiei (importanta acestei structuri este relevata si
de locul acordat Secretarului General in structura institutionala
actuala a Uniunii Europene, in prezent, functia este ocupata de
Javier Solana, anterior Secretar General al NATO, care mai este in acelasi
timp si inalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica
Externa si de Securitate Comuna.
Nivelul
al II-lea este dat de Comitetul Reprezentantilor Permanenti (COREPER)
format din diplomati si functionari de rang inalt ai statelor
membre avand rolul de a demara si intreprinde o mare parte din negocierile
dintre state, actionand ca atenuator al posibilelor tensiuni diplomatice
care pot aparea intre acestea; COREPER este alcatuit din doua
structuri - COREPER I (reprezentanti permanenti; discuta
chestiunile cu cele mai mari implicatii pentru statele membre din punct de
vedere al suveranitatii si financiar, afaceri generale, justitie, afaceri interne
si protectie civila, dezvoltare, buget, fonduri structurale
si de coeziune, probleme institutionale, acorduri de asociere,
aderarea noilor state) si COREPER II (reprezentanti permanenti
adjuncti); structurile definite mai sus se reunesc saptamanal
si, cu toate ca nu au autoritate decizionala formala,
reprezinta de facto unul din locurile unde se iau cele mai
importante decizii in cadrul Uniunii Europene, avand in plus un limbaj si
un stil de lucru proprii care pot necesita timp de adaptare pentru noii
veniti. Pentru cel de-al treilea nivel remarcam prezenta
grupurilor de lucru, organizate in functie de domenii.
