Viata crestina si legile lui Teodosie

Pacea Bisericii favorizase viata crestina, cultul. Ingaduindu-i-se sa se exercite la lumina zilei, provoaca aparitia unor noi manifestari religioase, procesiuni, aduceri de sfinte moaste, sarbatori publice.

La moartea lui Teodosie I, Biserica crestina este singura care se bucura de avantajele materiale si morale pe care Constantin le conferise clerului catolic pentru a-l pune pe picior de egalitate cu preotii pagani. In schimbul obligatiilor la care ii constrange slujirea Bisricii, clericii beneficiaza de privilegii acordate de stat, care ii deosebesc de toate celelalte categorii ale societatii civile. Acordand membrilor clerului anumite scutiri fiscale, imparatii urmareau doua lucruri. Mai intai, doreau sa-i scuteasca de obligatiile care i-ar fi impiedicat sa se consacre pe deplin slujirii lor. Pe de alta parte, doreau sa scuteasca de taxe veniturile lor personale, pentru ca acestea sa le permita sa traiasca si sa faca si opere caritabile

In 382, Gratian pastra in beneficiul bisericilor un regim pe care il declara "vechi" si care le scutea de munera sordida , dar nu si de munera extraordinaria

Importanta sarcinilor curiale pentru administratia cetatilor in structura sociala a epocii nu are nevoie sa mai fie subliniata, asa ca este cu atat mai interesant de constatat eforturile lui Teodosie de a scuti clerul de aceasta

Cat priveste scutirea membrilor clerului de justitia obisnuita, Gratian si Teodosie au extins-o in mod expres la dreptul penal. Forul bisericesc, care tinde sa sustraga clericii jurisdictiei seculare pentru a-i supune jurisdictiei bisericesti, capata un dublu caracter: este vorba in acelasi timp de un privilegiu pe care statul il concede membrilor clerului in virtutea calitatii lor de slujitori ai lui Dumnezeu, dar este totodata si o obligatie ce revine clericilor din partea legislatiei canonice, de a se supune sentintelor tribunalului ecleziastic

Prima lege care declara clericii supusi judiciar forului ecleziastic este o lege din 4 februarie 384, in care prefectul Egiptului este acuzat de a fi supus clerici torturii, dat fiind ca acestia "isi au proprii lor judecatori si nu au nimic in comun cu legile publice" . Urmarirea judiciara nu va putea fi ordonata decat dupa ce vinovatia va fi fost stabilita de catre judecatorul ecleziastic.

In ceea ce-i priveste pe episcopi, imparatul isi pastra in mod firesc capacitatea de a-i judeca, daca se facea apel la judecata sa . Dar, uneori, sinoadele au condamnat episcopi care doreau sa se duca la Curtea imperiala pentru a obtine sprijinul imparatului . Legile imperiale acorda clericilor anumite privilegii. In 381, Teodosie declara in consistoriu ca, din respect fata de episcopi, acestia nu pot fi constransi sa depuna marturie in fata justitiei . Constienti de misiunea lor de a-i ocroti pe saraci, preocupati ca imparatul sa le recunoasca drepturile, unii clerici se duc la Curte si-l solicita pe imparat. Aceste interventii, uneori intempestive, atesta ca atat clericii cat mai ales episcopii erau constienti de forta lor. S-a obtinut de asemenea mijlocirea clericilor, premergatoare azilului. Mijlocirea clericilor avea ca scop fie de a indeparta, fie macar de a amana pedeapsa capitala, pentru a-i lasa vinovatului vreme de pocainta, fie chiar de a a obtine de la imparat gratierea condamnatului. Teodosie a interzis apelul impotriva sentintelor intemeiate pe marturisirea celui vinovat

In ceea ce priveste dreptul de azil , acest obicei nu era explicitat nici aprobat pana la Teodosie. Veche institutie ebraica, azilul, sub diferite forme, era cunoscut de majoritatea popoarelor Antichitatii. La Roma, el se dezvoltase in jurul cultului imperial, mai intai in folosul sclavilor fugari, apoi in favoarea oricarui cetatean cautat de justitie.

Azilul in bisericile crestine a constituit in secolul al IV-lea o cauza de conflicte intre cler si autoritatea seculara. Clerici si monahi, dupa cum atesta textele juridice, pretindeau sa sustraga justitiei umane nu numai unii acuzati, ci chiar criminali condamnati. Obiceiul azilului crestin stabilit astfel atat in Orient cat si in Occident, in secolul al IV-lea, si o regula admisa de Biserica incepand din acea epoca impuneau oricarui episcop datoria de a-i ocroti pe refugiati, de a-i tine in siguranta, de a sfida amenintarile, chiar si prigoana, pentru a-i apara. Era vorba de sclavi, de datornici, de hoti si de criminali. Si era greu de stiut daca cel care implora ajutorul Bisericii era sau nu urmarit pe nedrept.

Sinodul de la Sardica, prin Canonul 7, recomanda episcopilor sa intervina in favoarea nefericitilor si a celor care sufereau o violenta nedreapta. O propunere a lui Osius facuta in acesti termeni: "Episcopul Osius spune ca . se intampla adesea ca persoane vrednice de mila, victime ale unei violente nedrepte, sau altii condamnati la deportare sau la exilarea intr-o insula sau, in sfarsit, acuzati fara a fi judecati sa se refugieze in biserici, si atunci nu trebuie sa li se refuze ajutorul, ci neintarziat, fara zabava, trebuie intervenit pentru a li se dobandi iertarea. Daca aceasta vi se pare drept, dati-va acordul. Si toti au raspuns: Asa sa fie"

Teodosie a restrans acest drept in 392: datornicii la fisc si criminalii nu se vor mai putea ascunde in spatele imunitatii sfintelor lacasuri. Este vorba de o lege data la Constantinopol la 18 octombrie 392 si adresata unui comite Romulus: "Datornicii la fisc, porunceste imparatul, care isi inchipuie ca se pot adaposti in siguranta in biserici, trebuie scosi neintarziat din sfintele lacasuri unde s-au ascuns; sau, altfel, episcopii insisi care se va dovedi ca i-au ascuns vor plati pentru ei. Sa se stie ca de acum inainte nici un datornic nu trebuie sa mai fie aparat de clerici sau atunci datoria celui pe care au crezut ca-l pot apara va fi platita de acestia"

Asa limitat cum era, dreptul la azil era cel putin recunoscut pentru prima oara

Se stie ca in secolul IV se dezvolta cultul sfintilor si al Sfintei Fecioare. Epoca aceasta este cea a dezvoltarii cultului martirilor . Unul dintre fenomenele cele mai ciudate ale acelor timpuri era descoperirea de sfinte ramasite , aflate mai ales in urma anumitor avertismente venite de sus. Sa mai adaugam si obiceiul aducerii de sfinte moaste: Ghervasie sau Protais , Nazarie si Celsius la Milan; Vital si Agricola la Bologna. Italia si Africa sunt bogate in sfinte moaste. La sfarsitul secolul IV, moaste ale Sfintilor Petru si Pavel se afla la Nantes, Milan, Calcedon, precum si in bisericute din satele africane. Roma este deja "marea sursa de moaste".

Dupa cat se pare, cultul sfintelor moaste nu a dus imediat la ciudatele abuzuri care s-au inmultit mai tarziu. Cu toate acestea, ravna pentru aceasta forma de pietate nu putea sa nu incurajeze fraudele aducatoare de castig. In pofida abundentei lor, sfintele moaste nu sunt suficiente pentru toate solicitarile. Se instaureaza astfel un adevarat comert. Moaste de o autenticitate uneori mai mult decat suspecta sunt vandute, impartite. Chiar si Fericitul Augustin semnaleaza in tratatul sau De opere monachorum, printre diferitele categorii de monahi cersetori si ratacitori, si pe aceia care "membra martyrum, si tamen martyrum, vendunt" . El blameaza deci un astfel de comert si ridica un semn de intrebare asupra autenticitatii "membrelor" din care scot bani acesti hoinari . Acest trafic, devenit rentabil, capatase probabil o anumita amploare din moment ce Teodosie, desi respecta cultul martirilor la locul unde se aflau ingropati, interzice transferarea trupurilor martirilor si taierea lor in particele spre a fi vandute. In schimb, se permite inaltarea unui martyrium pe mormantul celor considerati sfinti.

Cativa ani mai devreme, intr-o lege adresata prefectului de Constantinopole, Teodosie amintea ca mormintele, fie ca e vorba de inhumari sau de incinerari, trebuie facute in afara oraselor si ca nu era ingaduita abaterea de la aceasta lege pe motiv ca ar fi vorba de mormantul unui martir

Toate legile lui Teodosie arata preocuparea constanta pe care a avut-o pana la sfarsitul vietii sale de a promova elementul crestin in toate domeniile. Delatiunea , scrisorile anonime, camataria, adulterul au fost reprimate. Copiii minori si orfanii, ocrotiti; duminica declarata din nou zi sfanta si fecioarele sacre ocrotite

Parintii Bisericii stabilisera si ei pedepse aspre pentru anumite pacate comise de crestini, in masura sa distruga viata duhovniceasca, viata de familie etc. Printre aceste pacate aspru pedepsite de catre Sinoade si Parinti se numara homosexualitatea. Acestia stabilesc pedepse aspre, in sentinte pe care traditia le-a numit canoane , care ii indepartau pe acesti pacatosi de Sfanta Impartasanie. Teodosie ii loveste pe homosexuali, ceea ce provoaca scandalosul incident de la Tesalonic.