Conceptul de stat de drept - trasaturile definitorii ale statului de drept

STATUL DE DREPT: CONCEPT, TRASATURI DEFINITORII, PERSPECTIVE

Statul de drept, ca si concept si forma de exprimare a statului modern, nu este o simpla asociere de cuvinte, ci exprima o conditie cu privire la putere, o miscare de rationalizare si de ordonare a acesteia, dar si o noua conceptie cu privire la drept, cu privire la rolul si functiile acestuia.

In ceea ce priveste  conceptul stat de drept, in literatura de specialitate au fost elaborate zeci de definitii, ceea ce este firesc daca avem in vedere faptul ca adesea este abordata in interdependenta cu conceptul de democratie. Jacques Chevallier defineste statul de drept ca fiind tipul de regim politic in care puterea statului se afla incadrata si limitata de catre drept.

Conceptul statului de drept a fost elaborat in Europa continentala la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre doctrina juridica germana; expresia stat de drept -Rechtsstaat - apare pentru prima data in terminologia juridica germana in secolul al XIX-lea, apoi in doctrina franceza - Etat de droit - pentru ca treptat sa se generalizeze pe continent sub diferite terminologii proprii fiecarei limbi: Estado de derecho, in spaniola, Stato di diritto, in italiana etc. Specialistii apreciaza ca izvorul de la care a plecat teoria juridica in elaborarea conceptului Rechtsstaat este filosofia kantiana referitoare la societatea civila, in care individului ii sunt garantate drepturile naturale; pentru Kant constrangerea transforma starea precara a libertatilor in stat de drept.

Doua elemente sunt intotdeauna prezente in definitiile statului de drept: relatia dintre stat si drept; subordonarea statului fata de drept.

Intre stat si drept exista o legatura indisociabila: pe de o parte, dreptului ii este indispensabil statul, pentru a-i crea normele, pentru a edifica elementele sistemului juridic, pentru a asigura finalitatea si eficacitatea normelor juridice; pe de alta parte, statului ii este indispensabil dreptul pentru a exprima puterea, pentru a-i sugera efectivitatea, prin instituirea unui comportament general si obligatoriu.

Conceptul stat de drept este reperat sau exprimat din perspective diferite, sugerand premisele si mecanismele fenomenului statal pe care acest concept il identifica. Prezentam cateva dintre semnificatiile atribuite statului de drept:

statul de drept semnifica subordonarea statului fata de drept:

este statul care isi subordoneaza actiunea sa asupra cetatenilor regulilor ce determina drepturile acestora si fixeaza mijloacele pe care el este autorizat sa le intrebuinteze;

statul de drept este un sistem de organizare in care ansamblul raporturilor sociale si politice sunt subordonate dreptului;

este statul in care puterea este subordonata dreptului, toate manifestarile statului fiind legitimate si limitate prin drept;

statul de drept inseamna limitarea puterii prin drept; Limitarea puterii statului prin drept presupune reconsiderarea raporturilor dintre individ si stat in sensul ca puterea statala trebuie limitata prin drepturile fundamentale recunoscute cetatenilor sai; indivizii pe temeiul dreptului, se pot opune puterii; statul nu este doar instrumentul de constrangere, ci garantul drepturilor si al libertatilor cetatenesti.

statul de drept corespunde unei ordini de tip legal - rational, depersonalizarii puterii;

statul de drept inseamna garantii fundamentale ale libertatilor publice, protectia ordinii legilor;

statul de drept implica existenta regulilor care se impun tuturor;

Referat: Legile lui Murphy - legile entropiei Referat: Zoroastrism (Mazdeism) - religia dualista aparuta in Iran

este ordinea juridica ierarhizata si sistematizata;

este o miscare de rationalizare si de ordonare.

Conditiile sau exigentele fundamentale ale statului de drept sunt: - regimul constitutional; - legitimitatea populara; - egalitatea tuturor in fata legii si a justitiei; - neretroactivitatea legii; - exprimarea prin lege a vointei suverane a poporului si adoptarea ei prin procedura consacrata de Constitutie si de regulamentele Camerelor; - asigurarea suprematiei Constitutiei; - institutionalizarea si functionalitatea contenciosului administrativ; - dreptul la aparare bazat pe prezumtia legala de nevinovatie corelat cu independenta si impartialitatea justitiei; - infaptuirea reala a unei democratii autentice; - alegeri libere realizate la anumite intervale, prin vot universal egal, direct si secret; - garantarea drepturilor si libertatilor cetatenesti prevazute in Constitutie.

Statul de drept, dupa cum mentioneaza I. Muraru, nu se confunda cu principiul legalitatii; el este mai mult decat atat. Statul de drept ramane o simpla teorie, daca nu este constituit dintr-un sistem de garantii inclusiv juridice, care sa asigure reala incadrare a autoritatilor publice in coordonatele dreptului. Statul de drept trebuie sa se autolimiteze efectiv prin drept in toate cele trei ipostaze: legislativa, executiva, judecatoreasca. I. Muraru considera ca suntem in prezenta unui stat de drept acolo unde domnia dreptului este evidenta, unde continutul acestui drept valorifica la dimensiunile lor reale drepturile si libertatile cetatenesti, unde se realizeaza echilibrul, colaborarea si controlul reciproc al puterilor publice, unde se realizeaza accesul liber la justitie.

TRASATURILE DEFINITORII ALE STATULUI DE DREPT

Potrivit opiniei formulate de François Rigaux in lucrarea Introduction a la science du droit, trasaturile definitorii ale statului de drept sunt:

subordonarea puterii fata de drept;

structurarea piramidala a puterii si difuzarea ei unui numar mare de organisme;

participarea cetatenilor la exercitarea puterii prin doua modalitati: a) controlul jurisdictional al respectarii dreptului de catre organele statului, prin recursul jurisdictional impotriva actelor ilegale ale autoritatii si b) controlul de natura politica, exercitat prin adunari alese;

limitarea fiecareia dintre cele trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca de catre celelalte doua.

ierarhizarea puterii executive si a puterii judecatoresti care sa permita controlul intre autoritatile existente in sistemul aceleiasi puteri.

garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale individului;

O definitie a statului de drept care s-ar margini sa-l caracterizeze ca un stat al domniei legii, fara sa precizeze in acelasi timp ca prin continutul ei aceasta lege trebuie sa cuprinda reglementari bazate pe recunoasterea si garantarea eficienta a drepturilor si libertatilor inerente naturii umane, ar fi incompleta.

Pornind de la premisa ca legatura dintre statul de drept si drepturile omului este organica si originara, J. Blahoz o explica prin aceea ca sensul primar si explicit al variatelor concepte: Rechtsstaat, Etat de droit, Stato di diritto, Estado de Derecho, Rule of Law, Social Legal State, Legitimity, The principle of State according to the Law, ca si al principiului Due Process of Law, este acela de a caracteriza relatiile individului, cetateanului cu statul.

In domnia legii (Rule of Law) inteleasa ca suprematie a drepturilor si libertatilor individuale, precum si ca independenta a judiciarului, s-ar putea retine nucleul originar al conceptiei statului de drept (Rechtsstaat), deoarece el este centrat pe individ si destinat sa-l protejeze impotriva statului.

O alta trasatura definitorie a statului de drept, prezenta in dezbaterile purtate pe aceasta tema, este regimul constitutional.

Principiile a caror consacrare constitutionala este necesara, sunt: separarea puterilor, distinctia intre puterea constituanta si puterile constituite, guvernarea reprezentativa, controlul jurisdictional al constitutionalitatii legilor sau numai a unora dintre ele (cf. Michel Troper, Pour une theorie juridique de l'Etat).

Existenta constitutiei in sine nu dovedeste existenta statului ca stat de drept. O constitutie poate consacra si legitima un regim autoritar sau dictatorial. De aceea, este permanent necesara confruntarea prevederilor constitutionale - ca  realitate normativa - cu realitatea faptica.

Regimul constitutional implica elaborarea si aplicarea unei constitutii care sa reglementeze astfel procesul de luare a deciziilor incat acestea sa fie acceptate de majoritatea populatiei, sa prevada modalitati de desfasurare a activitatii de guvernare si mecanisme de control asupra guvernarii si sa asigure inlocuirea guvernarii unei singure persoane, cu guvernarea impersonala a legii.

In timp ce in cadrul tipului formal de Rechtsstaat guvernarea se realizeaza prin lege (per legis), in cadrul tipului substantial de Rechtsstaat - provenit din principiul Rule of Law al dreptului anglo-saxon, guvernarea se realizeaza sub lege.

Statul de drept nu este un ansamblu de norme, fie ele si constitutionale, ci un fenomen social complex. El trebuie privit si  din perspectiva practicii constitutionale, care ne permite sa constatam prioritatea drepturilor si libertatilor individuale fata de ratiunea de stat - cerinta esentiala pentru statul de drept, precum si posibilitatea de incalcare a acestor drepturi si libertati prin actiuni ale autoritatilor publice, justificata prin necesitatea mentinerii ordinii publice.

Observam ca principalul impediment in trecerea de la dezideratul statului de drept la statul de drept real o constituie dificultatea de a determina schimbarea pozitiei statului, a autoritatilor publice si a functionarilor fata de drepturile si interesele legitime ale individului si in a face efectiva raspunderea lor juridica. Numai astfel poate fi inlaturata neincrederea individului fata de autoritate, neincredere provocata de uzurparea puterii, abuzul de putere si coruptie si poate fi reabilitata autoritatea statului. A doua remarca este urmatoarea: intrucat independenta judiciarului este esentiala pentru orientarea contemporana a statului de drept spre Rule of Law, o atentie maxima ar trebui acordata evitarii erorilor judiciare.

Statul de drept nu inseamna numai un complex de institutii formale. Existenta lui reala nu poate fi apreciata doar dupa existenta acestor institutii, ci si dupa luarea in considerare a tuturor interconexiunilor lor politice si sociale.

Tudor Draganu sustine ca statul de drept ramane un ideal care intampina piedici uneori foarte greu de depasit. Printre acestea enumera: faptul ca dinamismul vietii moderne nu permite in multe cazuri ca desfasurarea vietii sociale sa fie incatusata de anumite tipare fixe, prestabilite, ingradite de lege; faptul ca legiuitorul recurge la formulari ce confera atat judecatorului, cat si administratiei, libertate mai mare sau mai mica in alegerea solutiei, detinand puterea discretionara prin care se intelege facultatea pe care le-o da legea de a alege, dupa aprecierea lor, intre mai multe solutii aplicabile in cazul concret; faptul ca in sistemele juridice care consacra controlul jurisdictional al actelor administrative, instanta judecatoreasca sau tribunalul administrativ sunt competente sa verifice aceste acte numai din punctul de vedere al legalitatii si nu al oportunitatii.

Efectivitatea este considerata, alaturi de legalitate si legitimitate, ca trasatura definitorie a statului de drept. Acesta este aspectul urmarit cu predilectie de cei care abordeaza statul de drept din unghiul de vedere al sociologiei dreptului si sociologiei politice. Statul de drept nu este numai un concept, el trebuie sa fie un fapt a carui existenta poate fi sau nu constanta, depinzand de masura in care raporturile politice si sociale sunt, in mod efectiv, supuse dreptului.

PERSPECTIVE  PRIVIND STATUL DE DREPT

In dezbaterile contemporane privind statul de drept se contureaza doua perspective: una pesimista si una optimista.

Michel Troper, ca reprezentant al primei perspective, considera ca un stat subordonat dreptului este pur si simplu imposibil si putem concepe statul de drept ca stat care actioneaza prin intermediul dreptului. Statul de drept astfel conceput, sau mai degraba autoritatile de stat, nu trebuie sa actioneze decat in aplicarea legii, adica a unei reguli generale si abstracte, fiind inteles pur si simplu ca tip de organizare a puterii in care exista o ierarhie de norme.

Roger Cotterrell, sustinator al celei de-a doua perspective, ofera solutia inlocuirii dreptului autonom cu un drept sensibil fata de presiunile si cerintele cetatenilor si raspunzator fata de acestia, deoarece dreptul trebuie sa sustina legitimitatea puterii numai in conditiile acceptarii din partea cetatenilor. Legitimarea puterii prin eficienta actiunii, in special economice, nu inlocuieste, ci doar completeaza in societatea occidentala contemporana legitimarea fundamentata pe dominatia juridica in sens weberian, incluzand autoritatea unui sistem rational de norme juridice, aplicate in mod echitabil.