Despre integrarea europeana - integrarea economica europeana

Aderarea la Uniunea Europeana nu inseamna automat si integrarea in Uniune. Integrarea este un proces mult mai complex si de durata

Integrarea europeana imbraca doua aspecte: economic si politic

Integrarea economica inseamna, in esenta, eliminarea barierelor dintre economiile statelor, urmarind reducerea sau eliminarea rolului public de frontiere economice al granitelor teritoriale cu vecinii europeni, membri ai Uniunii.

Importanta integrarii economice este reprezentata de cresterea competitiei intre agentii economici din tarile membre, care conduce la preturi mai scazute pentru bunuri si servicii similare, la diversificarea ofertei si la imbunatatirea calitatii produselor.

Integrarea economica este, in conditiile statelor nationale, si o integrare politica. Integrarea europeana a imbinat, de la inceput, procesele economice cu cele politice. Razboiul rece dintre lumea Occidentala si cea Rasariteana, amenintarea comunismului si obiectivul mentinerii pacii pe continent, ca si dorinta unei anumite independente fata de Statele Unite n-au fost straine de primii pasi pe calea integrarii economice. De altfel, chiar tentativele de dinaintea Tratatului de la Roma (1957)au avut la baza ratiuni politice: infiintarea, in 1951, a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO) a urmarit, in principal, impiedicarea unui nou razboi intre Franta si Germania, adica asigurarea securitatii continentului. In acelasi timp, in anii 1952 si 1953 au fost prezentate Parlamentului francez propuneri de creare a unei Comunitati Europene de Aparare si a unei Uniuni Politice Europene, care insa n-au fost acceptate. In fata acestui esec, s-a considerat ca mai intai se poate realiza integrarea economica, pentru ca mai apoi sa se revina la dimensiunea sa politica. Integrarea politica a fost initiata prin Actul Unic European, a continuat prin Tratatul de la Maastricht si urmeaza sa fie desavarsita prin Tratatul Constitutional al Uniunii.

Integrarea economica europeana s-a bazat pe doua elemente: supranationalitatea si punerea in comun a suveranitatii.

Astfel, Tratatele CECO si CEE, precum si cele trei revizuiri care le-au urmau (Maastricht, Amsterdam si Nisa) atribuie anumite competente exclusive la nivel comunitar. Aceasta abordare afecteaza suveranitatea nationala, dar nu presupune o "pierdere" a suveranitatii. Prin "punere in comun", suveranitatea este exercitata in comun, intr-o serie de domenii convenite de membrii Uniunii. Aceasta hotarare elimina o bariera politica importanta pe calea integrarii economice, dar poate conduce si la neintelegeri atunci cand:

In politica interna a unui stat apar sensibilitati fata de costurile de ajustare ale integrarii;

Anumite tari nu doresc sa accepte in intregime consecintele reglementare sau politice ale integrarii pe care s-au angajat sa le puna in aplicare.

Supranationalitatea este legata de punerea in comun a suveranitatii. Comisia Europeana si Curtea de Justitie a C.E. sunt investite cu puteri supranationale. De exemplu, Comisia Europeana:

are drept unic de initiativa in promovarea legislatiei Comunitatii Europene, ceea ce inseamna ca, chiar daca Consiliul de Ministri dispune, acesta nu poate propune proiecte legislative;

are competente de monitorizare, in calitate de "garant al Tratatului" in privinta punerii in aplicare si ca ramura executiva la nivelul Comunitatii Europene pentru anumite politici, precum concurenta.

Un alt aspect important al supranationalitatii este posibilitatea de a pierde la vot in Consiliul de Ministri, prin majoritate simpla sau calificata.