Moneda euro

Tarile din primul val de extindere a UE isi indreapta in prezent atentia asupra urmatorului pas in integrarea europeana, si anume inlocuirea monedei nationale cu euro. La aderarea lor la UE aceste tari au devenit membre ale UEM cu derogare de la adoptarea euro. Ca urmare, fiecare tara poate alege momentul adoptarii monedei unice. Adoptarea euro implica insa schimbari

economice majore. Tarile noi membre ale UE vor beneficia de avantajul integrarii mai stranse cu zona euro, insa, in acelasi timp, renuntarea la politica monetara proprie ar putea duce la o volatilitate economica mai mare in lipsa unei ajustari la socuri asimetrice fata de zona euro, care sa se efectueze eficient prin alte canale (in principal politica fiscala si salariala si flexibilitatea preturilor) sau prin reducerea incidentei unor astfel de socuri prin disciplina cadrului de politica macroeconomica a zonei euro si eliminarea primelor de risc variabile de pe pietele emergente.

In luarea deciziilor privind momentul adoptarii euro si al pregatirii in acest scop, tarile candidate trebuie sa tina seama in mod deosebit de diferentele substantiale dintre ele si zona euro. Pentru majoritatea tarilor in tranzitie, convergenta reala (atingerea unor niveluri de venit si a unor caracteristici structurale economice similare cu normele din zona euro) este cu mult in urma oricarei tari membre a actualei zone euro, iar pentru unele convergenta nominala (inflatia) sau politica (cea fiscala) este mult mai greu de atins decat in cazurile cele mai dificile pre-UEM.

Aceste conditii initiale ridica problema realizarii unui echilibru intre beneficii si costuri, premisele de politica monetara pentru o experienta incununata de succes in zona euro si provocarile indeplinirii criteriilor de convergenta prevazute in Tratatul de la Maastricht. Studiul de fata analizeaza aceste probleme si ofera un cadru pentru supravegherea exercitata de catre FMI.

Principalele obiective ale studiului sunt: identificarea considerentelor care vor structura strategiile privind adoptarea euro de catre tarile candidate; invatamintele trase din experienta actualilor membri ai zonei euro (in special a celor care nu sunt cei mai importanti), pentru a putea anticipa problemele care ar putea aparea in cazul tarilor in tranzitie; analiza vulnerabilitatilor asupra carora trebuie sa se concentreze supravegherea FMI in timpul

procesului de adoptare a euro. In cadrul acestei abordari se vor utiliza, ori de cate ori este posibil, studii empirice si analize pentru a trage concluzii, in timp ce analize noi vor fi effectuate doar pentru a completa rezultatele actuale. De asemenea, studiul nu face nici o evaluare a strategiei aplicate sau optime pentru adoptarea euro separat pe tari. Studiul se concentreaza asupra a cinci tari din Europa Centrala (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia si Slovenia), care in prezent aplica o politica monetara independenta si au inca un drum de parcurs pana la realizarea convergentei cu zona euro in domeniul politicii monetare. Aceste tari trebuie sa efectueze schimbari majore in politicile lor macroeconomice si in cele monetare pana la adoptarea euro. Spre deosebire de acestea, Tarile Baltice, care au legaturi mult mai

stranse cu zona euro, nu trebuie sa faca fata unor astfel de provocari. Analiza este facuta doar din perspectiva tarilor din Europa Centrala, nu si din cea a UE. In timp ce extinderea UE implica complicatii politice si institutionale pentru zona euro, tarile din Europa Centrala nu vor constitui, pentru mult timp, un plus din punct de vedere strict economic al PIB, sau in ceea ce priveste dimensiunea pietelor financiare.

Privitor la momentul si modalitatea adoptarii euro, se pot distinge trei mari grupe de probleme conceptuale:

· Prima, daca avantajele pe termen lung ale participarii ca tara membra la zona euro depasesc costurile pe termen lung. Unele estimari ale posibilelor castiguri din intrarea intr-o Uniune Monetara sunt surprinzator de mari. Numeroase studii leaga aceasta de faptul ca schimburile comerciale crescute cu celelalte tari membre ale Uniunii Monetare stimuleaza substantial cresterea productiei. Pentru majoritatea estimarilor au fost utilizate modele gravitationale ale schimburilor comerciale bilaterale bazate pe un set

larg de date. O problema neelucidata de aceste modele o constituie cauza cresterii schimburilor comerciale intr-o Uniune Monetara. Este posibil ca factorii determinanti ai cresterii schimburilor comerciale sa fie: costurile mai mici ale tranzactiilor, concurenta crescuta si transparenta preturilor. In acelasi timp, inlaturarea riscului de curs pe termen lung poate imbunatati statutul tarilor din Europa Centrala ca producatori competitivi,

atragand astfel investitiile externe directe in bunuri tranzactionabile.

Pe langa avantajele in domeniul schimburilor comerciale, mai exista si alte avantaje ale adoptarii euro, cum ar fi prime de risc mai scazute la credite si imbunatatirea disciplinei politicii monetare.

Aceste avantaje sunt insa obtinute pe seama renuntarii la utilizarea politicii monetare ca instrument de stabilizare.

In evaluarea costurilor pierderii independentei in stabilirea politicii monetare este importanta si valoarea cursului de schimb ca instrument de absorbire a socurilor. Rezultatele evaluarilor arata ca pierderea independentei politicii monetare probabil nu implica costuri mari, insa acestea totusi exista. Costurile nete trebuie sa tina seama simultan de amploarea si frecventa socurilor asimetrice, de costurile acceptarii unei politici monetare armonizate cu cea a zonei euro mai mult decat cu conditiile interne,

precum si de castigurile rezultate din reducerea primei de risc la dobanzi si eliminarea variatiilor ideosincratice ale cursului de schimb nejustificate de factorii economici fundamentali. Acesti factori sunt utilizati impreuna in modelul economic global (GEM), calibrat pe Cehia. Rezultatele arata ca tarile din Europa Centrala ar face fata unei volatilitati macroeconomice mai mari in cadrul zonei euro decat in afara sa, presupunand ca politica monetara in afara zonei euro este eficienta din punct de vedere tehnic.

Echilibrul dintre castigurile in domeniul schimburilor comerciale, cresterea economica si o volatilitate crescuta este in ultima instanta o chestiune de judecata, deoarece GEM nu permite o calibrare a echivalentului in venituri sau consum a costurilor volatilitatii. Cu conditia ca tarile din Europa Centrala sa adopte politici structurale si fiscale directionate spre minimizarea volatilitatii economice, studiul apreciaza ca adoptarea euro va accelera procesul de convergenta reala, cu riscul de crestere cel mult moderata a

volatilitatii

· A doua, schimbarile de politica monetara sau institutionale necesare pentru ca participarea la zona euro sa se soldeze cu succes. In linii mari, este vorba de schimbari care sa intareasca mecanismul economic (flexibilitatea preturilor si a salariilor si politica fiscala) si sa atenueze socurile asimetrice in absenta politicii monetare ca instrument de stabilizare.

In anumite privinte, tarile din Europa Centrala au caracteristici macroeconomice distincte care le definesc experienta in cadrul sau in afara zonei euro in perioada care va urma, si anume:

- venituri mai scazute decat in tarile din zona euro, cu toate ca cresterea PIB pe cap de locuitor a depasit-o pe cea din zona euro in medie cu 1,3 puncte

procentuale in ultimii 5 ani;

- baza de capital scazuta: estimarile raportului capital/forta de munca se situeaza la aproximativ 17% din nivelul atins de Germania, in pofida ratei de ocupare a fortei de munca care este in medie de circa 90% din nivelul atins de Germania. Astfel, in timpul procesului de recuperare a decalajelor, salariile (in prezent, 24% din nivelul celor din Germania) si diferentialele mari intre randamentele investitiilor in tarile din Europa Centrala si cele din zona euro vor persista;

- curs de schimb real crescut: cresterea productivitatii va fi probabil in continuare determinata in principal de sectoarele bunurilor comercializabile, ducand la efectul Balassa-Samuelson. Acesta, impreuna cu alte influente structurale (de exemplu cresterea rapida a cererii de bunuri netranzactionabile si nereglementarea preturilor) vor mentine inflatia la limita superioara a marjei inflatiei din zona euro, daca nu are loc o apreciere nominala;

- influxuri mari de capital: randamentele relativ inalte ale investitiilor in tarile din Europa Centrala vor continua sa atraga fluxuri de capital, asociate cu deficite mari de cont curent. Predominante vor continua sa fie investitiile externe directe, insa si cele de portofoliu vor ramane la un nivel inalt. Riscul principal este in continuare volatilitatea. Deficitele mari de cont curent vor fi determinate de ratele inalte de investitii si de efectele descurajatoare ale asteptarilor privind cresterea veniturilor asupra economisirilor personale;

Lucrare: Mersul tratativelor militare la Moscova Referat: Hitler-Stalin: O ecuatie cu multe necunoscute - antisemitismului de stat?

- nivel scazut al intermedierii bancare: volumul creditului pentru sectorul privat era la mijlocul anului 2003 de aproximativ o treime din media pe zona euro. Bancile, in mare parte straine, ezita sa crediteze intreprinderi, preferand sa acorde imprumuturi populatiei;

- deficite bugetare mari: cu exceptia Sloveniei, in 2003 deficitele au fost estimate la 3,5%-6,5% din PIB. Deficitele reflecta rata moderata a veniturilor si cheltuielile primare mari in raport cu PIB pe cap de locuitor.

· A treia, timpul necesar pentru aplicarea unor politici credibile si eficiente pentru indeplinirea criteriilor de la Maastricht. Ca in orice schimbare de regim, in procesul de adoptare a euro exista riscul de volatilitate macroeconomica si in acest sens este esentiala stabilirea unei strategii de gestionare a acestuia. De asemenea, este importanta identificarea costurilor pe care le implica indeplinirea criteriilor de la Maastricht, a modalitatilor de minimizare a acestora si momentul cel mai potrivit de a face aceste

cheltuieli. Aceste caracteristici arata marile provocari carora trebuie sa le faca fata, precum si vulnerabilitatile tarilor din Europa Centrala pentru a recupera decalajul fata de tarile din UE in domeniul veniturilor. Politicile adecvate trebuie sa includa masuri privind alinierea mai stransa

cu zona euro si strategii care sa se ocupe de vulnerabilitatile inerente procesului premergator adoptarii euro si ulterior. Sunt evidentiate doua riscuri specifice pentru stabilitatea macroeconomica:

· influxuri mari de capital, care fie si numai prin volum implica riscuri de volatilitate si presiuni speculative. In plus, atunci cand pietele vor aprecia deficitele mari de cont curent ca semnal al unei vulnerabilitati sau al unei supraevaluari, influxurile mari de capital pot duce la stoparea acestora. Preponderenta investitiilor externe directe in fluxurile de capital agregate, pietele relativ mici de instrumente financiare derivate si randamentele inalte la investitii ofera tarilor din Europa Centrala o oarecare protectie impotriva inversarii directiei fluxurilor de capital. Avand insa in vedere faptul ca tarile din Europa Centrala vor face obiectul unor speculatii de piata referitoare la procesul de adoptare a euro, precum si contagiunea exogena si efectele tendintelor actuale, este foarte posibila o volatilitate a contului de capital.

Majoritatea tarilor din Europa Centrala au gestionat, cel putin partial, astfel de vulnerabilitati printr-o flexibilitate a cursului de schimb;

· se preconizeaza cresteri considerabile ale cererii si ale volumului creditelor.

Reglementarea si supravegherea bancara suficient de stricte ofera o protectie

considerabila impotriva imprudentei bancilor, insa cresterea rapida a volumului creditului impreuna cu scaderea ratei economisirilor pot produce o supraincalzire a economiei, deficite mari de cont curent si supraevaluarea activelor. De vreme ce participarea la UEM implica pierderea independentei politicii monetare si restrictii pe termen lung de politica fiscala, fiecare tara trebuie sa aiba in vedere cerinte adecvate in contextul dat. Cinci elemente par a fi foarte importante:

· primul: deficitele fiscale trebuie sa fie scazute si rigiditatile reduse. Posibila persistenta a volatilitatii cererii si a cresterii productiei fata de standardele din zona euro inseamna ca nivelurile prudente ale datoriilor (al caror serviciu sa nu induca tensiuni in economie) nu vor depasi probabil 40-50% din PIB. Pentru sustinerea unor astfel de niveluri moderate ale datoriei avand in vedere evolutiile probabile ale ratelor dobanzii si cresterea economica potentiala, este nevoie de un excedent initial. Tarile trebuie, de

asemenea, sa prevada deficite fiscale care sa atenueze socul limitei de 3% din PIB, pentru a permite functionarea automata a stabilizatorilor fiscali. In acelasi timp, politica fiscala trebuie sa aiba capacitatea de a raspunde unei restrangeri a cererii in eventualitatea cresterii considerabile a volumului si a cererii de credite;

· al doilea: flexibilitatea salariilor si a preturilor trebuie mentinuta in cazul cand se afla la un nivel semnificativ si marita in cazul unui nivel scazut;

· al treilea: sincronizarea activitatii cu cea din zona euro. In lipsa unui indicator, gradul corespunzator de sincronizare este o problema de judecata, insa cu cat aceasta este mai mare, cu atat mai rar politica monetara a zonei euro ca intreg va fi necorespunzatoare conditiilor ciclice din tarile din Europa Centrala. Datele referitoare la criteriul zonei valutare optime sugereaza ca economiile tarilor din Europa Centrala sunt legate tot mai

strans de zona euro;

· al patrulea: supravegherea pietei financiare trebuie sa fie intarita. Cresterea rapida a volumului creditului bancar catre sectorul privat este aproape inevitabila, indiferent de adoptarea euro, de vreme ce intermedierea se indreapta spre un nivel de echilibru. Efectele adoptarii euro asupra increderii si a ratelor dobanzii pot insa grabi procesul. Prezenta masiva a bancilor straine in tarile din Europa Centrala face necesara coordonarea activitatii de supraveghere cu cea din tarile zonei euro;

· al cincilea: trebuie atins un nivel corespunzator de competitivitate la intrarea in uniunea monetara. Acest nivel corespunzator de competitivitate trebuie sa fie reflectat mai intai in paritatea centrala cu care se intra in ERM2 si mai tarziu in rata de conversie stabilita impreuna cu BCE, Comisia Europeana si celelalte tari membre. Rigiditatile la scadere ale preturilor si salariilor ar ingreuna si ar face costisitoare ajustarea unei paritati

supraevaluate sub raportul ocuparii fortei de munca si al cresterii economice.

Pe langa pregatirea ca atare pentru rezultate bune in cadrul UEM, fiecare tara trebuie sa elaboreze o strategie pentru indeplinirea criteriilor de la Maastricht. Aceste criterii de convergenta nominala cuprind patru conditii care trebuie evaluate intr-un singur moment, si anume:

(1) media anuala a ratei inflatiei care nu are voie sa depaseasca 1,5 puncte procentuale din valoarea inregistrata de cele mai performante trei tari membre sub raportul stabilitatii preturilor;

(2) rata medie anuala a dobanzii la obligatiunile de stat cu scadenta de 10 ani nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 2 puncte procentuale media acelorasi trei tari membre;

(3) deficit fiscal sub 3% din PIB si o datorie publica de sub 60% din PIB; (4) tranzactionarea monedei nationale contra euro fara tensiuni serioase in cadrul ERM2 pe o perioada de cel putin 2 ani. Criteriul inflatiei lasa insa loc interpretarilor: cele mai performante trei tari membre in evaluarile de la sfarsitul anilor '90 erau cele cu rata cea mai scazuta a inflatiei; in cadrul UEM, ele pot fi identificate drept tarile cu rate ale inflatiei cele mai apropiate de definitia BCE a stabilitatii preturilor, dar la un nivel de sub 2%. Pentru a face fata cu succes experientei UEM, tarile trebuie sa depaseasca in unele privinte criteriile de la Maastricht: deficitele fiscale structurale sa fie reduse mult sub 3% (se sugereaza un nivel de 1-2%) din PIB; elaborarea

bugetului trebuie sa fie suficient de flexibila pentru ca politica fiscala sa poata juca un rol stabilizator important; flexibilitatea salariilor si a preturilor este esentiala pentru a permite ajustarea in absenta politicii monetare ca instrument de stabilizare; si, in ultimul rand, sa continue sincronizarea cu zona euro.

In alte privinte insa, criteriile de la Maastricht, si anume cel al inflatiei si cel al stabilitatii cursului de schimb, ar putea deveni prea impovaratoare pentru tarile din Europa Centrala.

· Rata inflatiei in conditiile politicii monetare actuale este similara cu cea din tarile membre (nu cele principale) ale zonei euro, in medie 3,4% in perioada 1999-2003, astfel incat atingerea nivelului de 1,4% cat inregistreaza cele trei tari cu rata inflatiei cea mai scazuta din UE nu poate fi atins intr-un mod sustenabil de catre tarile din Europa Centrala. Daca insa standardul pentru criteriul inflatiei ar fi unul apropiat de tinta inflatiei de 3,5% stabilita de catre BCE, criteriul poate fi atins intr-un mod sustenabil, cu

conditia ca politicile fiscala si structurala sa sprijine acest obiectiv.

· indeplinirea criteriului de stabilitate a cursului de schimb va pune la incercare actualele strategii de gestionare a riscurilor. Pana la intrarea in ERM2, tarile din Europa Centrala cu experienta in liberalizarea contului de capital pot sa continuie sa se bazeze pe flexibilitatea cursului de schimb si pe interventia oficiala minima pe pietele valutare pentru a descuraja expunerea prea mare a sectorului privat la riscul valutar si a evita ca bancile centrale sa fie supuse presiunilor speculative. Dupa aderarea la zona euro, moneda unica ca atare va constitui o protectie impotriva efectelor destabilizatoare ale

volatilitatii contului de capital. In timpul participarii la ERM2 insa, cand flotarea libera a cursului de schimb nu este posibila, alegerea unui cadru intermediar de politica monetara care sa sprijine paritatea centrala si in acelasi timp sa includa prevederi corespunzatoare pentru gestionarea riscurilor trebuie facuta cu atentie.

ERM2 este conceput pentru verificarea adecvarii politicii monetare si a paritatii centrale ca paritate permanenta. Din acest punct de vedere, stabilitatea pietei valutare este o dovada ca paritatea centrala este cursul de schimb irevocabil pentru conversia in euro a monedei nationale

si ca politica monetara sustine suficient aceasta paritate. In plus, paritatea centrala va fi, in special in faza finala a procesului de adoptare a euro, un factor de echilibrare a pietei. Aceasta perspectiva contrazice punctul de vedere potrivit caruia cadrul de politica monetara ar trebui sa fie un instrument de gestionare a riscului pe pietele emergente. Pietele emergente sunt considerate ca fiind vulnerabile la schimbarile cursului de schimb prin interactiunea a doua caracteristici. Prima, cursul de schimb este influentat de factori (contagiune, comportament "de turma") diferiti de cei principali. A doua, posibilele efecte destabilizatoare ale cursului de schimb. Cadrul de politica monetara trebuie sa includa mijloace de protejare impotriva acestor

riscuri: tintirea inflatiei, in cazul unui curs de schimb cu marja larga de flotare, cel putin potential, transfera in mod explicit riscul valutar asupra sectorului privat; iar un curs de schimb fix transfera riscul asupra ratelor dobanzii. Optiunea intre aceste solutii extreme ofera semnale

ambigue asupra modalitatii de tratare a presiunilor pietei, nu descurajeaza suficient pozitiile valutare deschise si invita piata sa testeze cursul de schimb. Conceperea unui cadru de politica monetara care sa ofere protectie impotriva solutiilor extreme si care sa asigure tarilor posibilitatea de a indeplini criteriul de stabilitate a cursului de schimb este de cea mai mare

importanta. In vederea indeplinirii criteriilor de la Maastricht, tarile din Europa Centrala au nevoie de strategii bine intocmite. In centrul strategiei trebuie sa se afle masurile fiscale, eforturile de a asigura o inflatie scazuta, simultan cu intarirea flexibilitatii preturilor si salariilor, o paritate

centrala corecta si un cadru de politica monetara care sa includa modalitati de gestionare a riscului de piata. Aceasta strategie trebuie coordonata cu deciziile privind momentul intrarii in ERM2 si durata participarii la acest mecanism. Pozitiile fiscale vor constitui un reper pentru seriozitatea angajamentului unei tari in adoptarea euro.

Efectele pe termen scurt ale ajustarii fiscale vor fi probabil compensate prin alte impulsuri (cresterea rapida a volumului creditelor si/sau extinderea pietelor de export). Important este faptul ca o ajustare fiscala atenta va aduce avantaje pe termen lung de partea ofertei. Ajustarea trebuie sa fie facuta prin restrangerea cheltuielilor (in special a celor sociale, relativ mari in raport cu PIB pe cap de locuitor) si a subventiilor.

Cel de al doilea pilon al strategiei este asigurarea unei rate scazute a inflatiei. In tarile care au reusit deja acest lucru, avantajele obtinute trebuie mentinute, in timp ce in cele care mai au un drum de parcurs in acest sens, masurile de politici fiscale care au drept scop reducerea inflatiei ar trebui suplimentate cu politici privind veniturile. O alta parte importanta a strategiei este stabilirea corecta a paritatii centrale. Criza ERM din anii '90 releva importanta evitarii unor paritati nerealiste si a unei reactii rapide la necorelare. Evaluarea cursului de schimb de echilibru va indica marjele posibile ale cursului de schimb. Decizia privind stabilirea paritatii in cadrul acestei marje tine de strategia de gestionare a riscului. Efectele stabilirii paritatii centrale si a cursului de conversie la un nivel prea scazut (inflatie si supraincalzirea economiei) vor fi mai putin negative decat stabilirea lor la un nivel prea inalt (crestere economica scazuta, rata inalta a somajului si necesitatea reducerii preturilor si a salariilor).

Al patrulea pilon al strategiei este alegerea cadrului de politica monetara. In mod ideal, tarile ar trebui sa continue si in unele cazuri sa imbunatateasca cadrul actual de tintire a inflatiei pana la intrarea in ERM2, iar dupa intrare sa elaboreze un cadru care sa amplifice efectele stabilizatoare ale unei paritati corect alese, sa maximizeze sansele realizarii stabilitatii cursului de schimb si a indeplinirii criteriului inflatiei si care sa cuprinda si o strategie de gestionare a riscurilor. Nici un cadru unic nu va fi optim, insa  angajamentul explicit sau implicit pentru marjele inguste ar fi riscant. Deoarece criteriul stabilitatii cursului de schimb elimina necesitatea utilizarii in continuare a cadrului actual de tintire a inflatiei, exista doua optiuni care corespund situatiei tarilor din Europa Centrala.

· Optiunea care este cea mai apropiata de spiritul ERM2 ar fi tintirea cursului de schimb cu utilizarea marjelor largi. Initial, presiunea pietei ar face sa fluctueze semnificativ cursul de schimb, insa ajustarile fiscale si monetare ulterioare vor aduce treptat cursul de schimb la nivelul paritatii centrale. Interventia directa pe piata valutara trebuie sa fie minima pentru a evita semnalarea unei marje de fluctuatie implicite. Obiectivul secundar este inflatia.

· Un curs de schimb fix, similar cu consiliul monetar, este o optiune care poate fi luata in considerare in cazul interpretarii criteriului cursului de schimb tinand cont de marja ingusta. Aceasta optiune ar fi un semnal clar al intentiilor autoritatilor si o rezolvare a vulnerabilitatilor. Inainte de introducerea unui curs de schimb fix, deficitul fiscal trebuie sa fie mult sub limita stabilita prin Tratatul de la Maastricht, iar nivelul inflatiei sa

respecte criteriul de la Maastricht. Astfel, se elimina insa controlul politicii monetare asupra inflatiei, se limiteaza posibilitatile de reactie in cazul supraevaluarii sau al cresterii semnificative a cererii anterior aderarii la UEM.

In esenta, in ambele cazuri, este vorba de politici macroeconomice riguroase care sa creeze conditii stabile pe piata valutara, si anume alegerea se refera la semnalul dat pietelor cu privire la modul cum va reactiona cursul de schimb la tulburari exogene.Durata participarii la ERM2 trebuie considerata cu atentie. Exista un argument puternic pentru continuarea tintirii inflatiei, acolo unde ea s-a soldat cu succes sau pentru trecerea la un cadru

compatibil cu criteriul de stabilitate a cursului de schimb, pentru ca durata participarii la ERM2 sa fie minima.

O alta strategie ar constitui-o intrarea in ERM2 inaintea perioadei de evaluare de 2 ani, utilizand flotarea cursului de schimb in limitele marjei largi, simultan cu alinierea politicii monetare la cea a zonei euro.

O astfel de participare prelungita la ERM2 poate implica riscuri importante in absenta unor politici de sprijin (fiscale si structurale) adecvate, iar participarea peste perioada de 2 ani ceruta, cu aplicarea unor politici corecte, ar amana avantajele care decurg din calitatea de membru al zonei euro.

O Uniune Monetara largita are un potential favorabil atat pentru tarile deja membre, cat si pentru cele candidate, in parte prin politicile mai bune si prin conditiile mai stabile pe care aceste politici le determina. Riscurile inerente unor astfel de schimbari majore de regim sunt insa substantiale. Riscurile pot fi atenuate in special prin politici adecvate. In plus, supravegherea

atenta si comunicarea la timp din partea Comisiei Europene si a BCE vor juca un rol important in castigarea increderii pietelor si in stimularea eforturilor facute de tarile candidate pentru asigurarea sprijinului popular pentru programele adoptate.

Studiul cuprinde urmatoarele capitole: I - Prezentare generala si concluzii; II - Evaluarea avantajelor pe termen lung ale adoptarii euro; III - Costurile pe termen lung ale pierderii independentei politicii monetare; IV - Care este contributia tarilor din Europa Centrala la adoptarea euro?; V - Vulnerabilitatile in timpul procesului de adoptare a euro; VI -

Aranjamente institutionale pentru intrarea in ERM2 si adoptarea euro; si VII - Strategii in vederea adoptarii euro.