Politica monetara a Uniunii Europene. Uniunea Economica si Monetara.

Politica monetara a Uniunii Europene. Uniunea Economica si Monetara.

Baza intregii constructii europene o constituie vointa de a lucra impreuna, plecand de la interese comune, a celor aproape  500 milioane de locuitori ai Uniunii Europene, din cele 27 de state membre. In ciuda difentelor ce exista intre acestia, faptul ca in unele domenii se pot obtine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel national a devenit o convingere.        

Astfel, statele membre au elaborat politici comune tuturor, care au fost adoptate de institutiile comunitare, avand aplicabilitate pe intreg teritoriul Uniunii. Aceste politici comune trebuie sa raspunda si unui principiu fundamental al constructiei europene, acela al solidaritatii si coeziunii. Existenta politicilor comune confera unicitate Uniunii Europene, pentru ca demonstreaza acceptarea cedarii unei parti a suveranitatii statelor membre catre institutiile europene[1].

Aceste politici vizeaza cele mai diverse domenii precum audiovizualul, bugetul si controlul financiar, cercetarea si tehnologia, cetatenia Uniunii Europene, coeziunea economica si sociala, comertul, concurenta, cultura, dezvoltarea, dreptul societatilor comerciale, drepturile

fundamentale, educatia si formarea profesionala si tineretul, energia, extinderea Uniunii Europene, impozitarea, industria, intreprinderile, justitia si afacerile interne, libera circulatie a bunurilor, a persoanelor, a capitalurilor, a serviciilor, mediul inconjurator, noile tehnologii industriale, ocuparea fortei de munca si politica sociala, pescuitul, piata interna, politica externa si de securitate comuna, politica regionala, proprietatea intelectuala, protectia consumatorului, relatiile externe, relatiile trans-europene, sanatate publica, egalitatea de sanse, serviciile financiare, societatea informationala, securitatea, justitia, transporturile, turismul, uniunea economica si monetara, uniunea vamala.

Primul pas in sensul instituirii unei politici monetare in cadrul Comunitatilor Europene l-a constituit introducerea unitatii monetare ECU (Economic and Financial Council) in anul 1979. Aceasta a constituit o unitate monetara fictiva pentru calculele in cadrul Comunitatii. Functia ECU a fost aceea de a constitui o unitate fixa de masura pentru mecanismele de schimb, interventie si credit din cadrul sistemului monetar.

In anul 1979 a fost creat Sistemul Monetar European (SME), care a introdus un mecanism al cursurilor de schimb, un mecanism de cursuri de schimb fixe, dar reglabile, intre cele, pe atunci, noua monede europene. Sistemul Monetar European a prevazut o marja de fluctuatii permise in cadrul cursurilor de schimb[2].

La putina vreme dupa adoptarea AUE care a readus in discutie conceptul de uniune monetara, Consiliul european din Hanovra, din 27-28 iulie 1988, a insarcinat Comitetul Delors (numit dupa presedintele sau

Jaques Delors, presedintele Comisiei) cu examinarea modalitatilor de realizare a Uniunii Economice si Monetare (UEM).

Planul Delors care prevedea realizarea unei uniuni economice si monetare a fost insusit de catre Consiliul European de la Madrid din 26-27 iunie 1989. Demararea procesului de constituire e unei uniuni monetare a declansat un amplu proiect politico-juridic, ce afecteaza in mod radical conceptiile clasice asupra suveranitatii nationale. Acesta schita trei etape in formarea Uniunii Economice si Monetare. Prima etapa viza, incepand cu 1 iulie 1990, a controalelor de schimburi, in scopul asigurarii liberei circulatii a capitalurilor in Comunitatea Europeana. A doua etapa urmarea o mai buna cooperare a politicilor economice si reprezenta debutul Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) care inlocuia Comitetul Guvernatorilor Bancilor Centrale. Cea de-a treia etapa consta in inlocuirea bancilor centrale cu SEBC. Aceasta ultima etapa era si aceea care implica si stabilea in mod irevocabil paritatile si introducea moneda unica.

In cadrul reuniunii la nivel inalt a Uniunii Europene ce a avut loc la Maastricht, in anul 1992, sefii de stat si de guvern ai statelor membre au consfintit asupra celei mai importante reforme din istoria Uniunii, constand in proiectul de tratat cu privire la Uniunea Economica si monetara si introducerea monedei unice: Euro.

In acest context, uniunea monetara apare in stransa legatura cu uniunea politica, moneda Euro urmand a fi folosita ca o forta conducatoare a integrarii europene[3].

Prin obiectivele a caror realizare o urmareste, Tratatul de la Maastricht urma sa aiba un impact covarsitor, pe diverese planuri, atat

asupra relatiilor intracomunitare, cat si asupra relatiilor Comunitatii cu celelalte state ale lumii.

Comunitatea urma sa preia sarcinile a caror realizare ii era mai facila ei decat autoritatilor nationale, cu respectarea principiului subsidiaritatii si sa nu intervina in domeniile care nu sunt exclusiv de competenta sa.

Tratatul promoveaza un progres economic si social echilibrat, durabil, prin crearea unui spatiu fara frontiere interne, prin accentuarea coeziunii economice si sociale, prin crearea unei uniuni economice si monetare, a unei monede unice, prin coordonarea politicilor economice ale statelor membre pe piata interna, prin definirea de obiective comune si prin respectarea principiului unei economii de piata deschise, cu o concurenta libera.

In art.116 si urm., Tratatul CE reglementeaza realizarea progresiva a uniunii economice si monetare. Odata cu aderarea a noi state la Comunitate, indeplinirea celor 4 asa-zise criterii de convergenta este decisiva, pentru realizarea uniunii monetare (art.121 alin.(1) teza 3 din Tratatul CE). Aceste criterii sunt stabilitatea preturilor raportata la rata medie a inflatiei; finante publice fara un deficit excesiv; stabilitatea cursului de schimb si convergenta ratei dobanzilor pe termen lung.

Art.4 alin.(3) mai enumera drept principii directoare ale politicii economice si monetare, pe langa preturile stabilite, "un sistem sanatos al finantelor publice si al reglementarilor-cadru monetare, precum si o balanta de plati finantabila pe termen lung."

Politica monetara este pusa in aplicare de catre un Consiliu Executiv, compus din 6 membrii independenti, numiti, pe durata unui mandat, de catre Consiliul European.

Strategia monetara va fi formulata de catre un Consiliu al Guvernatorilor, care este compus din membrii Consiliului Executiv  si din guvernatorii bancilor centrale din statele membre, numiti pentru un mandat de minimum 5 ani, care vor adopta decizii, in majoritatea cazurilor, cu majoritatea simpla a membrilor.

Politica cursului de schimb este determinata de catre Consiliul Uniunii Europene, cu consultarea Bancii Centrale Europene, Consiliul Uniunii Europene fiind si cel care reglementeaza si supravegheaza sistemul bancar, prin decizii unanime, in baza propunerilor Comisiei Europene.

Moneda Euro a devenit moneda oficiala a Uniunii Europene la 1 ianuarie 1999. 11 tari au facut parte, incepand cu 1 ianuarie 1999, din asa numita "zona Euro": Austria, Belgia, Franta, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania, avand o moneda comuna - Euro, o politica monetara comuna si o politica unica a ratei de schimb. Din 2002, Euro devine moneda oficiala exclusiva a acestor 11tari, iar vechile lor menede nationale sunt eliminate definitiv. In prezent mai fac parte din zona Euro Cipru (din anul 2008), Grecia (din anul 2001), Malta (din anul 2008), Slovacia (din anul 2009) si Slovenia (din anul 2007).